LECȚIA 3

Adam și Eva nu au ascultat de Dumnezeu

Adam și Eva nu au ascultat de Dumnezeu

Într-o zi, un șarpe i-a vorbit Evei când ea era singură. El a întrebat-o: „E-adevărat că Dumnezeu v-a interzis să mâncați din toți pomii din grădină?”. Eva i-a răspuns: „Putem să mâncăm din fructele tuturor pomilor, în afară de unul. Dacă mâncăm din fructul acelui pom, vom muri”. Atunci șarpele i-a zis: „Nu veți muri. De fapt, dacă veți mânca din el, veți fi ca Dumnezeu”. Era adevărat acest lucru? Nu, era o minciună. Dar Eva a crezut-o. Cu cât se uita mai mult la fructul pomului, cu atât își dorea mai mult să mănânce din el. În cele din urmă, a mâncat din fruct, iar apoi i-a dat și lui Adam. El știa bine că vor muri dacă nu ascultau de Dumnezeu. Dar tot a mâncat.

Mai târziu, Iehova le-a vorbit lui Adam și Evei și i-a întrebat de ce nu au ascultat de el. Eva a dat vina pe șarpe, iar Adam a dat vina pe Eva. Întrucât Adam și Eva au fost neascultători, Iehova i-a scos afară din grădină. Iar, pentru a-i împiedica să se întoarcă, El a pus la intrarea în grădină îngeri și o sabie de foc.

Iehova a spus că și cel care a mințit-o pe Eva urma să fie pedepsit. În realitate, nu șarpele îi vorbise Evei. Iehova nu a creat șerpi care să vorbească. Un înger rău a făcut să pară că șarpele vorbea, pentru că voia să o păcălească pe Eva. Numele acestui înger este Satan Diavolul. În viitor, Satan nu-i va mai păcăli pe oameni ca să facă lucruri rele, deoarece Iehova îl va distruge.

„Diavolul . . . a fost un ucigaș când a început și n-a rămas ferm în adevăr, pentru că în el nu este adevăr.” (Ioan 8:44)