Moise i-a promis faraonului că nu va mai veni la el. Dar, înainte de a pleca, i-a spus: „La miezul nopții, toți copiii întâi născuți din Egipt, de la fiul faraonului și până la fiii sclavilor, vor muri”.

Iehova le-a spus israeliților să pregătească o mâncare specială. El a zis: „Tăiați un miel sau un ied de un an și ungeți cu sângele lui tocul ușii. Frigeți carnea și mâncați-o cu pâine nedospită. Să fiți îmbrăcați și încălțați, gata de plecare. În această noapte, vă voi elibera”. Îți dai seama cât de nerăbdători erau israeliții?

La miezul nopții, îngerul lui Iehova a străbătut toată țara Egiptului. Dacă o casă nu avea sânge pe tocul ușii, copilul întâi născut murea. Îngerul însă a trecut pe lângă casele care aveau sânge pe tocul ușii. Toate familiile egiptene, indiferent că erau bogate sau sărace, au pierdut câte un copil. Dar niciun copil israelit nu a murit.

A murit chiar și fiul faraonului. Faraonul nu a mai putut suporta. I-a chemat imediat pe Moise și pe Aaron și le-a zis: „Ieșiți din Egipt! Duceți-vă  și închinați-vă Dumnezeului vostru! Luați-vă animalele și plecați!”.

În acea noapte cu lună plină, israeliții au părăsit Egiptul, organizați pe familii și pe triburi. Erau 600 000 de bărbați, precum și multe femei și mulți copii. Împreună cu israeliții au plecat mulți alți oameni care voiau să-i aducă și ei închinare lui Iehova. În sfârșit, israeliții erau liberi!

Ca să-și amintească de modul în care i-a salvat Iehova, ei aveau să pregătească în fiecare an aceeași mâncare specială. Aceasta se numea Paștele.