Salt la conţinut

Salt la cuprins

LECȚIA 48

Fiul unei văduve este înviat

Fiul unei văduve este înviat

În timpul secetei, Iehova i-a spus lui Ilie: „Du-te în Sarepta. Acolo, o văduvă îți va da de mâncare”. Ajuns la porțile orașului, Ilie a văzut o văduvă săracă adunând lemne. El i-a cerut un pahar cu apă. Când femeia s-a dus după apă, Ilie i-a mai spus: „Adu-mi, te rog, o bucată de pâine”. Dar văduva i-a răspuns: „Nu am nici măcar o bucată de pâine. Am doar un pic de făină și de ulei. Ne-ajung doar pentru mine și fiul meu”. Ilie i-a zis: „Iehova a promis că, dacă faci pâine pentru mine, făina și uleiul nu ți se vor termina până va ploua din nou”.

Văduva a mers acasă și a făcut pâine pentru profetul lui Iehova. Exact așa cum promisese Iehova, văduva și fiul ei au avut ce să mănânce în timpul secetei. Vasul cu făină și cel cu ulei nu s-au golit.

Dar apoi s-a întâmplat ceva îngrozitor. Fiul văduvei s-a îmbolnăvit atât de grav, încât a murit. Ea l-a implorat pe Ilie s-o ajute. Ilie a luat băiatul din brațele femeii și l-a dus sus, într-o cameră. L-a întins pe un pat și s-a rugat: „Iehova, te rog, adu acest copil din nou la viață”. Ceea ce a făcut Iehova a fost extraordinar! Știi de ce? Deoarece, din câte se știe, nimeni nu mai fusese înviat până atunci, iar văduva și fiul ei nici măcar nu erau israeliți.

Băiețelul a revenit la viață; a început să respire din nou! Ilie i-a spus văduvei: „Iată! Fiul tău trăiește”. Femeia a fost nespus de bucuroasă și i-a zis lui Ilie: „Ești cu adevărat un om al lui Dumnezeu! Tu spui doar adevărul”.

„Uitați-vă cu atenție: corbii nu seamănă, nu seceră și n-au nici hambar, nici depozit și totuși Dumnezeu îi hrănește. Cu cât mai de preț sunteți voi decât păsările!” (Luca 12:24)