Introducere la partea 4
În această parte vom face cunoștință cu Iosif, cu Iov, cu Moise și cu israeliții. Cu toții au avut mult de suferit din cauza lui Satan Diavolul. Unii dintre ei au fost nedreptățiți, au ajuns în închisoare, au devenit sclavi sau chiar și-au pierdut viața. Însă, într-un fel sau altul, Iehova i-a ocrotit. Dacă ești părinte, ajută-l pe copilul tău să înțeleagă cum au reușit acești slujitori ai lui Iehova să îndure necazuri fără să-și piardă credința.
Iehova s-a folosit de zece plăgi pentru a demonstra că este mai puternic decât toți zeii Egiptului. Scoate în evidență modul în care Iehova și-a ocrotit poporul în trecut și cum o face în prezent.
ÎN ACEASTĂ PARTE
LECȚIA 14
Un sclav care a ascultat de Dumnezeu
Iosif a făcut ce era drept. Cu toate acestea, a avut mult de suferit. De ce?
LECȚIA 15
Iehova nu l-a uitat pe Iosif
Deși Iosif era departe de familie, Dumnezeu i-a dovedit că-l susține.
LECȚIA 17
Moise alege să îi slujească lui Iehova
Când era bebeluș, Moise a fost salvat datorită planului ingenios al mamei sale.
LECȚIA 19
Primele trei plăgi
Faraonul a adus nenorocirea asupra poporului său deoarece a fost prea mândru ca să întreprindă o acțiune simplă.
LECȚIA 21
Cea de-a zecea plagă
Această plagă a fost atât de devastatoare, încât mândrul faraon a cedat.
LECȚIA 22
Miracolul de la Marea Roșie
Faraonul a rămas în viață în timpul celor zece plăgi. Dar ce s-a întâmplat cu el când Dumnezeu a înfăptuit acest miracol?