Salt la conţinut

Salt la cuprins

CÂNTAREA 96

Cartea lui Dumnezeu – o comoară!

Cartea lui Dumnezeu – o comoară!

(Proverbele 2:1)

  1. 1. Exist-o carte ale cărei pagini

    lumină dau, spre viață conducând.

    Mesajul ei putere ne insuflă,

    speranță, fericire aducând.

    Această carte este o comoară,

    ea scris-a fost de oameni devotați,

    ce au transmis cuvântul lui Iehova,

    de al său spirit sfânt fiind purtați.

  2. 2. Ei au descris cum Iah, cu măiestrie,

    un univers magnific a creat,

    cum perfecțiunea omul a pierdut-o

    și-a fost din Paradis îndepărtat,

    cum suveranitatea lui Iehova

    un înger rău și mândru-a contestat

    și-a provocat necaz și suferință,

    dar în abis el va fi aruncat.

  3. 3. Știm din Scripturi că azi Cristos domnește,

    că-n cer Regatul său e-ntemeiat,

    lucrări mărețe el înfăptuiește,

    iar noi vorbim de ele ne-ncetat.

    Găsim în Biblie vești minunate

    și nestemate ce ne-mbogățesc.

    S-o prețuim, căci este o comoară,

    ea umple viața celor ce-o păzesc!