Profețiile biblice și faptele istorice dovedesc în mod concludent că Isus a fost întronat ca Rege în cer în 1914. Acest eveniment a marcat începutul zilelor din urmă ale sistemului lui Satan. Ce a făcut Isus după ce a devenit Rege? Și-a eliberat el imediat slujitorii de pe pământ din sclavia Babilonului cel Mare? A numit el „sclavul fidel și prevăzător” în 1914 și a început marea lucrare de seceriș? (Mat. 24:45)

Este clar că nu așa s-au derulat lucrurile. Apostolul Petru a scris sub inspirație că judecata avea „să înceapă cu casa lui Dumnezeu”. (1 Pet. 4:17) În mod asemănător, profetul Maleahi a prezis timpul când Iehova avea să vină la „templul său” împreună cu „mesagerul legământului”, Fiul său. (Mal. 3:1-5) Acesta avea să fie un timp de purificare și de încercări. Se armonizează aceste detalii profetice cu faptele istorice? Să vedem.

Între 1914 și începutul anului 1919, Studenții în Biblie, așa cum erau cunoscuți atunci Martorii lui Iehova, au trecut  printr-o perioadă de încercări și de purificare. În 1914, mulți dintre slujitorii lui Dumnezeu au fost dezamăgiți văzând că sfârșitul sistemului nu a venit, așa cum speraseră. Dezamăgirea a fost și mai mare în 1916, când a murit fratele Charles Taze Russell, care condusese în mod dinamic activitatea din cadrul poporului lui Dumnezeu. Unii care au fost extrem de atașați de fratele Russell i s-au împotrivit energic lui Joseph Rutherford, succesorul fratelui Russell. Dezbinările apărute în 1917 aproape că au scindat organizația. Apoi, în 1918, din câte se pare la instigarea clerului, fratele Rutherford și șapte dintre colaboratorii săi au fost judecați, condamnați pe nedrept și aruncați în închisoare. Sediul din Brooklyn a fost închis. Era evident că poporul lui Dumnezeu încă nu fusese eliberat din Babilonul cel Mare.

Însă ce s-a întâmplat în 1919? Lucrurile au luat o întorsătură cu totul neașteptată. La începutul anului, fratele Rutherford și colaboratorii săi au fost eliberați din închisoare. Ei și-au reluat imediat activitatea. Într-un timp foarte scurt, s-a organizat un congres, care avea să devină istoric, și s-au făcut pregătiri pentru publicarea unei noi reviste, Epoca de aur (în prezent, Treziți-vă!). Noua revistă a fost concepută pentru a fi distribuită pe scară largă în lucrarea de predicare. Mai mult, în fiecare congregație a fost numit un supraveghetor pentru a organiza și a impulsiona lucrarea de predicare. În același an, a apărut primul număr al publicației Buletin (în prezent Caiet pentru întrunirea „Viața creștină și predicarea”), care oferea îndrumări pentru organizarea lucrării de predicare.

Ce au demonstrat toate acestea? Evident, Cristos își eliberase poporul din captivitatea Babilonului cel Mare. El numise sclavul fidel și prevăzător, iar lucrarea de seceriș începuse. Din 1919, un an crucial, progresul lucrării a fost de neoprit.