Salt la conţinut

Salt la cuprins

LECȚIA 2

Biblia ne oferă speranță

Biblia ne oferă speranță

Oameni din întreaga lume se confruntă cu probleme care le provoacă tristețe, îngrijorări și multă durere. Te-ai simțit și tu vreodată astfel? Dacă suferi din cauza unei boli sau pentru că moartea ți-a răpit pe cineva drag, poate că te întrebi: „Se vor schimba vreodată lucrurile în bine?”. Răspunsul Bibliei la această întrebare este încurajator.

1. Cum ne oferă Biblia speranță?

Biblia nu numai că ne explică de ce există atâtea probleme în lume, dar ne și asigură că acestea sunt temporare și că în curând vor dispărea. Promisiunile Bibliei ne „dau un viitor și o speranță”. (Citiți Ieremia 29:11, 12.) Aceste promisiuni ne ajută să facem față problemelor, să avem o atitudine pozitivă și să găsim fericire durabilă.

2. Cum descrie Biblia viitorul?

Biblia spune că, în viitor, „moartea nu va mai fi. Nici jale, nici strigăt, nici durere nu vor mai fi”. (Citiți Revelația 21:4.) Probleme care ne fac viața amară – precum sărăcia, nedreptatea, boala și moartea – nu vor mai exista. Biblia ne promite că oamenii se vor bucura pentru totdeauna de viață pe un pământ transformat în paradis.

3. Cum poți avea mai multă încredere în speranța pe care o oferă Biblia?

Oamenii speră la o lume mai bună, dar nu au garanția că speranțele li se vor împlini. Însă promisiunile Bibliei sunt sigure. Putem avea mai multă încredere în aceste promisiuni „cercetând cu atenție Scripturile”. (Faptele 17:11) Pe măsură ce vei studia Biblia, îți vei da singur seama că merită să îți pui încrederea în ce spune ea despre viitor.

APROFUNDEAZĂ

Vei afla ce promite Biblia cu privire la viitor și vei observa cum îi ajută speranța Bibliei pe oameni în prezent.

4. Biblia ne promite viață veșnică în condiții perfecte

Citește următoarele promisiuni ce se găsesc în Biblie. Care îți place cel mai mult? De ce?

Citiți versetele din dreptul acestor promisiuni și discutați:

  • Simți că aceste versete îți oferă speranță? Le-ar putea oferi speranță familiei și prietenilor tăi?

Imaginează-ți o lume în care

NIMENI . . .

TOȚI . . .

  • nu va simți durere, nu va îmbătrâni și nu va muri. (Isaia 25:8)

  • îi vor revedea pe cei dragi readuși la viață pe pământ. (Ioan 5:28, 29)

  • vor fi tineri, sănătoși și plini de energie. (Iov 33:25)

  • nu va mai avea gânduri și amintiri tulburătoare. (Isaia 65:17)

5. Promisiunile Bibliei ne pot schimba viața

Problemele din această lume îi descurajează sau chiar îi revoltă pe mulți oameni. Unii luptă pentru a face lumea un loc mai bun. Observă cum promisiunea Bibliei referitoare la o lume mai bună îi ajută pe oameni încă de pe acum. Vizionați MATERIALUL VIDEO și apoi discutați:

  • Ce nedreptăți o revoltau pe Rafika?

  • Chiar dacă nedreptățile pe care le vedea nu au dispărut, cum a ajutat-o Biblia?

Când ne punem încrederea în speranța pe care ne-o oferă Biblia, putem să învingem descurajarea și să facem față problemelor. Citiți Proverbele 17:22 și Romani 12:12 și apoi discutați:

  • Crezi că mesajul de speranță al Bibliei îți poate schimba viața? De ce?

UNII OAMENI SPUN: „Aceste promisiuni sunt prea frumoase ca să fie adevărate”.

  • De ce crezi că e important să analizezi dovezile?

REZUMAT

Când ne gândim la viitorul luminos pe care ni-l promite Biblia, inima ni se umple de speranță și putem face față dificultăților.

Recapitulare

  • De ce au oamenii nevoie de speranță?

  • Ce spune Biblia despre viitor?

  • Cum te poate ajuta încă de pe acum această speranță?

Obiectiv

CERCETEAZĂ

Vei afla mai multe despre puterea speranței.

„Unde putem găsi speranță?” (Treziți-vă!, 22 aprilie 2004)

Vei afla cum îi ajută speranța pe cei care suferă de boli cronice.

„Te ajută Biblia când suferi de o boală cronică?” (Articol web)

În timp ce vizionezi acest videoclip, imaginează-ți că tu și familia ta vă bucurați de viață în paradisul promis de Biblie.

Să ne imaginăm în lumea nouă (3:37)

Vei face cunoștință cu un fost militant pentru drepturi sociale a cărui viață s-a schimbat după ce a aflat speranța biblică cu privire la viitor.

„Credeam că pot schimba lumea” (Turnul de veghe, 1 iulie 2013)