Facem din spiritul sfânt ajutorul nostru personal?

TEOLOGII, ca de altfel majoritatea oamenilor, au păreri diferite despre ce este spiritul sfânt al lui Dumnezeu. Totuşi divergenţa de idei în acest sens nu este justificată, deoarece Biblia arată clar ce este spiritul sfânt. Contrar afirmaţiilor făcute de unii, spiritul sfânt nu este o persoană, ci puternica forţă activă pe care Dumnezeu o foloseşte pentru a-şi duce la îndeplinire voinţa. — Psalmul 104:30; Faptele 2:33; 4:31; 2 Petru 1:21.

Întrucât între spiritul sfânt şi realizarea scopurilor lui Dumnezeu există o legătură foarte strânsă, ar trebui să dorim ca viaţa noastră să fie în armonie cu acesta. Ar trebui să dorim ca spiritul sfânt să fie ajutorul nostru personal.

De ce era nevoie de un ajutor?

Vorbind cu anticipaţie despre plecarea sa de pe pământ, Isus le-a dat discipolilor săi următoarea asigurare: „Eu îl voi ruga pe Tatăl, şi el vă va da un alt ajutor care să fie cu voi pentru totdeauna“. El le-a mai spus: „Totuşi, vă spun adevărul: Este în folosul vostru că plec. Căci, dacă nu plec, ajutorul nu va veni nicidecum la voi; dar, dacă plec, vi-l voi trimite“. — Ioan 14:16, 17; 16:7.

Isus le-a dat discipolilor săi o misiune importantă, poruncindu-le: „Duceţi-vă deci şi faceţi discipoli din oameni ai tuturor naţiunilor, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al spiritului sfânt, învăţându-i să respecte tot ce v-am poruncit“ (Matei 28:19, 20). Aceasta nu avea să fie o misiune uşoară deoarece, în timp ce o duceau la îndeplinire, discipolii urmau să întâmpine opoziţie. — Matei 10:22, 23.

Pe lângă opoziţia din exterior urmau să apară şi unele fricţiuni în congregaţie. „Vă îndemn însă, fraţilor“, le-a scris Pavel creştinilor din Roma în jurul anului 56 e.n., „să vă menţineţi privirea asupra acelora care produc sciziuni şi prilejuri de poticnire contrar învăţăturii pe care aţi învăţat-o, şi evitaţi-i“ (Romani 16:17, 18). Această situaţie avea să se înrăutăţească după moartea apostolilor. Pavel a dat următorul avertisment: „Ştiu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi asupritori, care nu vor trata turma cu tandreţe, şi că, din rândurile voastre chiar, se vor ridica bărbaţi care vor vorbi lucruri denaturate pentru a-i trage pe discipoli după ei“. — Faptele 20:29, 30.

Era deci nevoie de ajutor din partea lui Dumnezeu pentru a trece peste aceste obstacole. Dumnezeu a furnizat acest ajutor prin intermediul lui Isus. După învierea acestuia, aproximativ 120 de continuatori ai săi „s-au umplut cu spirit sfânt“ în ziua Penticostei din anul 33 e.n. — Faptele 1:15; 2:4.

Discipolii şi-au dat seama că spiritul sfânt revărsat cu acea ocazie era ajutorul promis de Isus. Fără îndoială că, în acel moment, ei au înţeles mai bine prezentarea pe care i-o făcuse Isus: „Ajutorul, spiritul sfânt, pe care Tatăl îl va trimite în numele meu, acela vă va învăţa toate lucrurile şi vă va reaminti toate lucrurile pe care vi le-am spus“ (Ioan 14:26). De asemenea, el l-a numit ‘ajutorul, spiritul adevărului’. — Ioan 15:26.

În ce sens este spiritul un ajutor?

Spiritul urma să slujească drept ajutor în mai multe moduri. În primul rând, Isus a promis că acesta avea să le reamintească discipolilor lucrurile pe care li le spusese el. Aceasta însemna mai mult decât faptul de a-i ajuta să-şi amintească unele cuvinte. Spiritul urma să-i ajute să înţeleagă sensul profund al lucrurilor pe care le predase Isus (Ioan 16:12–14). Pe scurt, spiritul urma să-i îndrume pe discipolii lui Isus spre o mai bună înţelegere a  adevărului. Apostolul Pavel a scris mai târziu următoarele: „Nouă ni le-a revelat Dumnezeu prin spiritul său, căci spiritul cercetează toate lucrurile, chiar şi lucrurile profunde ale lui Dumnezeu“ (1 Corinteni 2:10). Pentru a transmite altora o cunoştinţă exactă, continuatorii unşi ai lui Isus trebuiau să aibă ei înşişi o înţelegere temeinică.

În al doilea rând, Isus şi-a învăţat discipolii să se roage şi să facă acest lucru în mod frecvent. Dacă uneori erau nesiguri cu privire la lucrurile pentru care să se roage, spiritul putea să intervină sau să-i ajute. „În mod asemănător, şi spiritul vine în ajutorul slăbiciunii noastre; căci nu ştim pentru ce anume să ne rugăm, aşa cum este necesar să o facem, dar însuşi spiritul pledează pentru noi cu gemete neexprimate.“ — Romani 8:26.

În al treilea rând, spiritul avea să-i ajute pe discipolii lui Isus să apere adevărul în public. Isus i-a avertizat: „Ei vă vor preda tribunalelor locale şi vă vor biciui în sinagogile lor. Da, veţi fi târâţi înaintea guvernatorilor şi a regilor din cauza mea, ca mărturie pentru ei şi pentru naţiuni. Totuşi, când vă vor preda, nu vă îngrijoraţi cu privire la cum veţi vorbi sau ce va trebui să spuneţi; întrucât ce va trebui să spuneţi vi se va da în ceasul acela; fiindcă cei care vorbesc nu sunteţi doar voi, ci spiritul Tatălui vostru este cel care vorbeşte prin intermediul vostru“. — Matei 10:17–20.

De asemenea, spiritul sfânt urma să fie un ajutor pentru identificarea congregaţiei creştine şi avea să-i îndemne pe membrii ei să ia decizii personale înţelepte. Să discutăm mai în detaliu aceste două idei legate de subiectul de faţă şi să observăm ce importanţă au ele pentru noi azi.

Un semn de identificare

Timp de secole, evreii au slujit sub Legea mozaică ca popor ales al lui Dumnezeu. Întrucât nu l-au acceptat ca Mesia, Isus a prezis că, în scurt timp, ei înşişi urmau să fie respinşi: „Nu aţi citit niciodată în Scripturi: «Piatra pe care au respins-o cei ce zidesc este aceea care a devenit piatra unghiulară principală. De la Iehova a venit aceasta şi este minunat în ochii noştri»? Iată de ce vă spun: Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care va produce roadele lui“ (Matei 21:42, 43). Odată cu întemeierea congregaţiei creştine la Penticosta din anul 33 e.n., continuatorii lui Cristos au devenit ‘naţiunea care va produce roadele lui’. De atunci încoace, această congregaţie a constituit canalul de comunicare folosit de Dumnezeu. Pentru ca oamenii să sesizeze acest transfer al favorii divine, Dumnezeu a furnizat un inconfundabil semn de identificare.

La Penticostă, spiritul sfânt le-a permis discipolilor să vorbească în limbi pe care nu le învăţaseră niciodată, ceea ce i-a determinat pe martorii oculari să se întrebe cuprinşi de uimire: „Cum de auzim, fiecare dintre noi, propria limbă în care ne-am născut?“ (Faptele 2:7, 8). Capacitatea de a vorbi în limbi pe care nu le cunoşteau, împreună cu ‘multele minuni prevestitoare şi semne care au început să aibă loc prin intermediul apostolilor’, a făcut ca aproximativ trei mii de persoane să înţeleagă că, într-adevăr, spiritul lui Dumnezeu era activ. — Faptele 2:41, 43.

De asemenea, producând „roadele spiritului“ — iubire, bucurie, pace, îndelungă răbdare, bunăvoinţă, bunătate, credinţă, blândeţe, stăpânire de sine —, discipolii lui Cristos au fost identificaţi în mod clar ca slujitori ai lui Dumnezeu (Galateni 5:22, 23). De fapt, iubirea a fost prin excelenţă semnul de identificare al adevăratei congregaţii creştine, aşa cum prezisese Isus: „Prin aceasta toţi vor şti că sunteţi discipolii mei, dacă aveţi iubire între voi“. — Ioan 13:34, 35.

Membrii congregaţiei creştine din secolul I au acceptat îndrumarea spiritului sfânt al lui Dumnezeu şi au profitat de ajutorul oferit de acesta. Deşi creştinii de azi văd limpede că, în prezent, Dumnezeu nu mai învie morţi şi nu mai înfăptuieşte miracole aşa cum a făcut în secolul I, ei permit ca roadele spiritului lui Dumnezeu să-i identifice ca adevăraţi discipoli ai lui Isus Cristos. — 1 Corinteni 13:8.

Un ajutor în luarea unor decizii personale

Biblia este un produs al spiritului sfânt. Prin urmare, când lăsăm ca Biblia să ne influenţeze, înseamnă că permitem spiritului sfânt să ne instruiască (2 Timotei 3:16, 17). Acesta ne poate ajuta să  luăm decizii înţelepte. Dar permitem noi spiritului sfânt să ne îndrume?

Ce se poate spune despre alegerile noastre în privinţa ocupaţiei sau a locului de muncă? Spiritul sfânt ne va ajuta să privim un eventual loc de muncă din punctul de vedere al lui Iehova. Locul nostru de muncă trebuie să fie în armonie cu principiile Bibliei şi, de preferinţă, să ne permită să urmărim obiective teocratice. Salariul obţinut sau prestigiul pe care îl aduce locul de muncă sunt, într-adevăr, de mai mică importanţă. Mai important este dacă acesta ne asigură lucrurile strict necesare vieţii şi dacă ne dă posibilitatea şi ne lasă suficient timp să ne îndeplinim obligaţiile creştine.

Este normal şi potrivit să dorim să ne bucurăm de viaţă (Eclesiastul 2:24; 11:9). Aşadar, un creştin echilibrat poate să-şi facă timp să se destindă pentru a se simţi bine şi pentru a-şi reface forţele. Însă el trebuie să aleagă un mod de destindere care reflectă roadele spiritului, nu unul care se caracterizează prin „lucrările cărnii“. Pavel spune: „Iar lucrările cărnii sunt dezvăluite, şi ele sunt: fornicaţia, necurăţia, conduita libertină, idolatria, practicarea spiritismului, duşmăniile, cearta, gelozia, accesele de mânie, disputele, sciziunile, sectele, invidiile, beţiile, chefurile şi lucruri asemănătoare acestora“. De asemenea, trebuie „să nu devenim egotişti, luându-ne la întrecere unii cu alţii, invidiindu-ne unii pe alţii“. — Galateni 5:16–26.

La fel stau lucrurile şi în ce priveşte alegerea prietenilor. Este înţelept să ni-i alegem în funcţie de spiritualitatea lor, nu în funcţie de aspectul exterior sau situaţia materială. David a fost, fără îndoială, prietenul lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu l-a descris drept un „om după inima [sa]“ (Faptele 13:22). Fără să ţină seama de înfăţişarea lui David, Dumnezeu l-a ales să fie rege al Israelului, potrivit principiului: „DOMNUL nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochiul, dar DOMNUL Se uită la inimă“. — 1 Samuel 16:7.

Mii de prietenii au eşuat pentru că ceea ce stătea la baza lor erau aspectul exterior sau situaţia materială. Relaţiile de prietenie bazate pe bogăţiile nesigure se pot rupe brusc (Proverbele 14:20). Cuvântul lui Dumnezeu, scris sub inspiraţia spiritului, ne sfătuieşte să ne alegem ca prieteni persoane care ne pot ajuta să-l slujim pe Iehova. El ne spune să ne concentrăm asupra faptului de a da şi nu asupra faptului de a primi, deoarece este mai multă bucurie în a da (Faptele 20:35). Iar timpul şi afecţiunea se numără printre cele mai preţioase lucruri pe care le putem da prietenilor noştri.

Pentru un creştin care caută un partener conjugal, Biblia oferă sfaturi inspirate de spirit. Într-un fel, ea spune: „Nu te uita doar la faţă şi la forma corpului. Uită-te la picioare“. La picioare? Da, însă în ce sens? Sunt ele folosite pentru a duce la îndeplinire lucrarea lui Iehova, predicarea veştii bune, şi, ca urmare, sunt ele frumoase, ca să spunem aşa, din punctul său de vedere? Sunt ele încălţate cu mesajul adevărului şi cu vestea bună a păcii? Iată ce citim: „Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui care aduce veşti bune, care vesteşte pacea; care aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea, celui care zice Sionului: «Dumnezeul tău împărăţeşte!»“ — Isaia 52:7; Efeseni 6:15.

Întrucât trăim în „timpuri critice, cărora cu greu li se va face faţă“, avem nevoie de ajutor pentru a înfăptui voinţa lui Dumnezeu (2 Timotei 3:1). Ajutorul, spiritul sfânt al lui Dumnezeu, a susţinut în mod energic lucrarea creştinilor din secolul I şi, de asemenea, a fost ajutorul lor personal. Studierea cu conştiinciozitate a Cuvântului lui Dumnezeu, un produs al spiritului sfânt, este o modalitate principală prin care şi noi putem face ca spiritul sfânt să fie ajutorul nostru personal. Facem noi acest lucru?

 [Fotografii pe toată pagina 23]