Locul unde închinarea adevărată a înfruntat păgânismul

MAI bine de un secol, ruinele vechiului Efes, aflate pe ţărmul vestic al Turciei, au fost intens cercetate de arheologi. Câteva edificii au fost reconstituite, iar multe dintre obiectele descoperite acolo au fost studiate şi interpretate de către specialişti. Efesul este în prezent unul dintre cele mai vizitate locuri turistice din Turcia.

Ce au scos la iveală săpăturile arheologice? Cum poate fi descrisă astăzi această fascinantă metropolă a lumii antice? O vizită la ruinele Efesului, precum şi la Muzeul Efesului din Viena ne va ajuta să înţelegem cum închinarea adevărată a înfruntat închinarea păgână în Efes. Pentru început, să aflăm câte ceva despre istoria acestui loc.

Un loc râvnit de mulţi

Frământările şi migraţiile au caracterizat Eurasia secolului al XI-lea î.e.n. În această perioadă, grecii ionieni s-au stabilit pe coasta de vest a Asiei Mici. Acei primi colonişti au intrat în contact cu o populaţie care venera o zeiţă-mamă, cunoscută mai târziu sub numele de Artemis a Efesului.

Pe la mijlocul secolului al VII-lea î.e.n., cimerienii, un popor nomad, au venit de pe ţărmurile nordice ale Mării Negre şi au prădat Asia Mică. Mai târziu, prin 550 î.e.n., s-a ridicat Cresus, puternicul rege lidian, vestit pentru bogăţiile sale. Odată cu expansiunea Imperiului Persan, regele Cirus a cucerit oraşele ioniene, inclusiv Efesul.

În 334 î.e.n., Alexandru Macedon şi-a început campania împotriva Persiei, devenind astfel noul conducător al Efesului. După moartea prematură a lui Alexandru în 323 î.e.n., Efesul a fost disputat de generalii săi. În 133 î.e.n., Attal al III-lea, regele fără urmaş al Pergamului, a lăsat Efesul moştenire romanilor, care l-au inclus în provincia romană Asia.

Închinarea adevărată înfruntă păgânismul

În secolul I e.n., când apostolul Pavel a venit la Efes, spre sfârşitul celei de-a doua călătorii de evanghelizare, oraşul avea aproximativ 300 000 de locuitori (Faptele 18:19–21). Cu ocazia celei de-a treia călătorii, Pavel a trecut  din nou prin Efes şi, plin de curaj, a vorbit în sinagogă despre Regatul lui Dumnezeu. După trei luni însă, opoziţia din partea iudeilor s-a intensificat, iar Pavel a hotărât să-şi ţină discursurile zilnice în sala şcolii lui Tiran (Faptele 19:1, 8, 9). El a predicat aici doi ani şi a înfăptuit lucrări de putere extraordinare, cum ar fi vindecări miraculoase şi expulzări de demoni (Faptele 19:10–17). Nu e de mirare că mulţi efeseni au devenit credincioşi! Cuvântul lui Iehova a triumfat şi un mare număr dintre cei care mai înainte practicaseră artele magice şi-au ars de bunăvoie cărţile foarte scumpe. — Faptele 19:19, 20.

Succesul pe care l-a avut predicarea lui Pavel i-a determinat pe mulţi efeseni să renunţe la cultul zeiţei Artemis, dar a şi stârnit furia susţinătorilor acestui cult păgân. Confecţionarea altarelor de argint ale zeiţei Artemis era un meşteşug bănos. Văzând că era ameninţată sursa veniturilor lor, un anume Dimitrie i-a incitat la revoltă pe argintari. — Faptele 19:23–32.

Confruntarea a atins punctul culminant când mulţimea exaltată a strigat două ore încontinuu: „Mare este Artemis a efesenilor“ (Faptele 19:34). Când spiritele s-au calmat, Pavel şi-a încurajat încă o dată fraţii de credinţă, iar apoi şi-a luat rămas-bun de la ei (Faptele 20:1). Însă plecarea sa în Macedonia n-a împiedicat inevitabilul declin al cultului Artemisei.

Templul zeiţei Artemis se clatină

Cultul zeiţei Artemis avea rădăcini străvechi în Efes. Înainte ca Efesul să fie cucerit de regele Cresus, Cibele, Marea Mamă a zeilor, era cea mai importantă zeitate din regiune. Făcând o legătură între Cibele şi panteonul grecesc printr-o genealogie mitică, Cresus a dorit să impună un personaj religios care să fie atât pe placul grecilor, cât şi al celorlalte popoare. Cu sprijinul său, pe la mijlocul secolului al VI-lea î.e.n., au început lucrările la templul zeiţei Artemis, succesoarea Cibelei.

Templul a fost o capodoperă a arhitecturii greceşti. Până atunci nu se mai folosiseră blocuri de marmură atât de mari la construirea unor edificii religioase de asemenea proporţii. Acest templu a fost distrus de un incendiu în 356 î.e.n. Templul reconstruit, la fel de impunător ca precedentul, atrăgea mulţi pelerini, iar un mare număr de oameni îşi câştigau existenţa desfăşurând activităţi legate de el. Înălţat pe o platformă de aproape 73 de metri lăţime şi 127 de metri lungime, templul reconstruit avea aproximativ 50 de metri lăţime şi 105 metri lungime. A fost considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii. Însă nu toţi au fost încântaţi de el. Filozoful Heraclit din Efes asemăna întunericul de pe culoarul care ducea la altar cu nelegiuirea şi îi considera pe închinătorii depravaţi de la templu mai răi decât animalele sălbatice. Însă, pentru cei mai mulţi, cultul zeiţei Artemis părea că nu va intra niciodată în declin. Dar istoria a dovedit contrariul. În cartea Ephesos — Der neue Führer (Efesul — noul ghid) se spune: „Prin secolul al II-lea, închinarea la Artemis şi la alte zeităţi din panteonul grecesc a intrat în declin“.

 În secolul al III-lea e.n., Efesul a fost zguduit de un mare cutremur de pământ. Mai mult decât atât, goţii veniţi pe mare dinspre bazinul Mării Negre au jefuit enormele bogăţii ale templului Artemisei, după care au dat foc templului. În cartea menţionată mai înainte se spune: „Înfrântă şi incapabilă să-şi apere propriu-i sanctuar, mai putea fi considerată Artemis protectoarea oraşului?“ — Psalmul 135:15–18.

Spre sfârşitul secolului al IV-lea e.n., împăratul Theodosiu I a declarat „creştinismul“ religie de stat. La scurt timp după aceea, măreţul templu de odinioară al Artemisei a fost transformat într-o carieră de materiale de construcţie. Artemis nu mai era venerată de nimeni. După ce a citit un epigraf care lăuda templul numindu-l una dintre minunile lumii antice, un observator anonim a spus: „Acum nu mai este decât un loc pustiu şi dezolant“.

De la Artemis la „Maica lui Dumnezeu“

Pavel i-a avertizat pe bătrânii congregaţiei din Efes că, după plecarea sa, îşi vor face apariţia „lupi asupritori“ şi că din rândurile lor se vor ridica bărbaţi care „vor vorbi lucruri denaturate“ (Faptele 20:17, 29, 30). Şi exact aşa s-a întâmplat! Evenimentele arată că închinarea falsă s-a impus în Efes sub forma creştinismului apostat.

În 431 e.n., Efesul a găzduit al treilea conciliu ecumenic, la care au avut loc dezbateri pe marginea naturii lui Cristos. Cartea Ephesos — Der neue Führer explică: „Victoria alexandrinilor, care au susţinut că natura divină este singura natură a lui Cristos, . . . a fost deplină“. Implicaţiile au fost foarte mari. „Hotărârea luată la Efes, care o ridica pe Maria de la statutul de născătoare de Hristos la cel de născătoare de Dumnezeu, nu numai că a oferit baza pentru cultul Mariei, dar a dus şi la prima mare schismă în sânul bisericii. . . . Controversa a rămas până în zilele noastre.“

Astfel, cultul Cibelei, iar apoi al Artemisei, a fost înlocuit cu venerarea Mariei, „născătoarea de Dumnezeu“ sau „Maica lui Dumnezeu“. După cum se spune în cartea de mai sus, „în Efes, cultul Mariei . . . a rămas până azi o tradiţie vie, care n-ar putea fi explicată independent de cultul Artemisei“.

În lada de gunoi a istoriei

Declinul cultului zeiţei Artemis a fost urmat de cel al Efesului. Cutremurele de pământ, malaria şi acumularea treptată de aluviuni în port au făcut viaţa din ce în ce mai grea în acest oraş.

Prin secolul al VII-lea e.n. a început expansiunea devastatoare a islamului, care nu s-a mărginit la unificarea sub aceeaşi flamură a triburilor arabe. Flotele arabe au jefuit Efesul în secolele al VII-lea şi al VIII-lea e.n. Soarta oraşului a fost definitiv pecetluită când portul a fost înghiţit de aluviuni, iar oraşul s-a transformat într-un morman de ruine. Din splendida metropolă de odinioară n-a mai rămas decât o mică aşezare cu numele Aya-Soluk (azi Selçuk).

O plimbare printre ruinele Efesului

Vă puteţi face o idee despre gloria anticului Efes vizitând ruinele acestei cetăţi. Dacă începeţi turul de la intrarea de sus, veţi fi imediat recompensaţi cu panorama Străzii Cureţilor, în capătul căreia se află Biblioteca lui Celsus. Pe partea dreaptă a străzii veţi remarca Odeonul, un teatru mic construit în secolul al II-lea e.n. Având o capacitate de aproximativ 1 500 de locuri, se pare că acesta era folosit atât ca sală de şedinţe, cât şi ca sală pentru spectacole. De o parte şi de alta a Străzii Cureţilor se  află diverse edificii, cum ar fi Pritaneionul, piaţa unde se dezbăteau chestiunile politice, templul lui Hadrian, câteva fântâni publice şi casele de pe colină, foste reşedinţe ale unor efeseni de vază.

Construită în secolul al II-lea e.n., Biblioteca lui Celsus impresionează prin eleganţa ei arhitecturală. Numeroasele ei suluri erau păstrate în nişte nişe, într-o mare sală de lectură. Cele patru statui din faţadă înfăţişează principalele calităţi care se aşteptau de la un cetăţean roman de vază, precum Celsus, şi anume: Sophia (înţelepciune), Arete (virtute), Ennoia (devoţiune) şi Episteme (cunoaştere sau pricepere). Statuile originale pot fi văzute la Muzeul Efesului din Viena. Aproape de curtea exterioară a bibliotecii, există o uşă impozantă care duce la Agora Tetrágonos, piaţa publică. În această piaţă enormă, înconjurată de promenade, oamenii îşi desfăşurau activităţile zilnice.

Ajungeţi apoi pe Strada de Marmură, care duce la teatrul mare. După ultima extindere făcută în perioada Romei imperiale, teatrul avea 25 000 de locuri. Faţada lui a fost decorată în mod extravagant cu coloane, reliefuri şi statui. Veţi putea să vă imaginaţi cu uşurinţă marea revoltă stârnită acolo de argintarul Dimitrie.

Somptuoasa stradă care leagă teatrul mare de portul oraşului are o lungime de 500 de metri, o lăţime de 11 metri şi este împodobită de o parte şi de alta cu coloane. Gimnaziul teatrului şi gimnaziul portului, ambele destinate antrenamentului fizic, se află şi ele pe această stradă. Impozanta poartă care dădea în port, aflată în capătul străzii, lega Efesul de restul lumii. Aici ia sfârşit scurta noastră plimbare prin unul dintre cele mai fascinante locuri istorice ale lumii. La Muzeul Efesului din Viena există o machetă din lemn a acestei metropole antice, precum şi numeroase alte monumente.

Este aproape imposibil ca, la vederea statuii zeiţei efesene Artemis, vizitatorii acestui muzeu să nu se gândească la perseverenţa de care au dat dovadă primii creştini din Efes. Ei au trebuit să trăiască într-un oraş cufundat în spiritism şi orbit de prejudecăţi religioase. Mesajul despre Regat a întâmpinat o opoziţie înverşunată din partea susţinătorilor Artemisei (Faptele 19:19; Efeseni 6:12; Revelaţia 2:1–3). Totuşi, închinarea adevărată a prins rădăcini în acest mediu neospitalier. Când religia falsă din zilele noastre va dispărea, aşa cum s-a întâmplat şi cu vechiul cult al zeiţei Artemis, închinarea adusă adevăratului Dumnezeu va triumfa. — Revelaţia 18:4–8.

[Harta/Ilustraţia de la pagina 26]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

MACEDONIA

Marea Neagră

ASIA MICĂ

Efes

Marea Mediterană

EGIPT

[Legenda fotografiei de la pagina 27]

Ruinele templului zeiţei Artemis

[Legenda fotografiilor de la paginile 28, 29]

1. Biblioteca lui Celsus

2. Arete, văzută de aproape

3. Strada de Marmură, care ducea la teatrul mare