Să nu-i facem loc Diavolului!

„Nu daţi prilej Diavolului.“ — EFESENI 4:27, Cornilescu, 1996.

1. De ce mulţi oameni au pus la îndoială existenţa Diavolului?

O CREATURĂ cu coarne, cu copite despicate, îmbrăcată în roşu şi care îi aruncă cu furca pe oamenii răi în focul iadului. Astfel şi-l închipuie de secole mulţi oameni pe Diavol. Dar Biblia nu sprijină aceste idei. Cert este însă că astfel de concepţii greşite i-au determinat pe milioane de oameni să pună la îndoială existenţa Diavolului sau să creadă că termenul se referă doar la principiul răului.

2. Care sunt câteva adevăruri despre Diavol prezentate în Scripturi?

² În Biblie găsim confirmarea din partea unui martor ocular şi afirmaţii clare potrivit cărora Diavolul există. Isus Cristos l-a văzut în domeniul spiritual ceresc şi a vorbit cu el pe pământ (Iov 1:6; Matei 4:4–11). Deşi nu dezvăluie numele iniţial al acestei creaturi spirituale, Scripturile o numesc Diavolul (cuvântul grecesc folosit în Biblie însemnând „calomniator“), deoarece l-a calomniat pe Dumnezeu. Această fiinţă spirituală este numită şi Satan (care înseamnă „împotrivitor“), întrucât i se împotriveşte lui Iehova. Satan Diavolul este cunoscut şi ca „şarpele originar“, probabil fiindcă el s-a folosit de un şarpe pentru a o amăgi pe Eva (Revelaţia 12:9; 1 Timotei 2:14). El mai este numit „cel rău“. — Matei 6:13. *

3. La ce întrebare vom găsi răspuns?

³ Fiind slujitori ai lui Iehova, nu vrem să ne asemănăm în nici o privinţă cu Satan, principalul duşman al singurului Dumnezeu adevărat. Trebuie, aşadar, să urmăm sfatul apostolului Pavel: „Nu daţi prilej Diavolului“ (Efeseni 4:27, Cornilescu, 1996). Dar care sunt unele caracteristici ale lui Satan pe care nu trebuie să le imităm?

Să nu-l imităm pe cel mai mare calomniator

4. Cum l-a calomniat „cel rău“ pe Dumnezeu?

⁴ „Cel rău“ îşi merită numele de Diavol, deoarece este un calomniator. Calomnia este o afirmaţie falsă, răutăcioasă şi denigratoare. Dumnezeu i-a poruncit lui Adam: „Din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit“ (Geneza 2:17). Eva cunoştea această poruncă, însă Diavolul, prin intermediul unui şarpe, i-a spus: „Hotărât că nu veţi muri; dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul“ (Geneza 3:4, 5). Aceasta a fost o calomnie plină de răutate la adresa lui Iehova Dumnezeu!

5. De ce merita Diotref să fie tras la răspundere?

⁵ Iată ce li s-a poruncit israeliţilor: „Să nu umbli cu defăimări în poporul tău“ (Leviticul 19:16). Iar apostolul Ioan a spus despre un calomniator din zilele sale următoarele: „Am scris ceva congregaţiei, dar Diotref, căruia îi place să ocupe locul întâi printre ei, nu primeşte  nimic de la noi cu respect. De aceea, dacă voi veni, voi aminti de lucrările pe care continuă să le facă, flecărind despre noi cu vorbe rele“ (3 Ioan 9, 10). Diotref îl calomnia pe Ioan şi merita să fie tras la răspundere. Care creştin loial ar vrea să se asemene cu Diotref şi să-l imite pe Satan, cel mai mare calomniator?

6, 7. De ce nu trebuie să calomniem pe nimeni?

⁶ De-a lungul timpului, slujitorii lui Iehova au fost de multe ori împroşcaţi cu vorbe calomniatoare şi cu acuzaţii false. „Preoţii de seamă şi scribii se ridicau mereu şi îl acuzau cu vehemenţă [pe Isus]“ (Luca 23:10). Pavel a fost acuzat pe nedrept de marele preot Anania şi de alţii (Faptele 24:1–8). Iar Biblia spune că Satan este „acuzatorul fraţilor noştri, care îi acuză zi şi noapte înaintea Dumnezeului nostru“ (Revelaţia 12:10). Fraţii acuzaţi pe nedrept la care se referă versetul sunt creştinii unşi de pe pământ din aceste ultime zile.

⁷ Nici un creştin nu ar trebui să calomnieze sau să acuze pe nedrept pe cineva. Totuşi exact acest lucru s-ar întâmpla dacă depunem mărturie împotriva cuiva fără să avem o imagine completă asupra situaţiei. Sub Legea mozaică, cineva care, cu bună ştiinţă, depunea mărturie falsă putea să plătească cu viaţa (Exodul 20:16; Deuteronomul 19:15–19). Să nu uităm că Iehova urăşte, printre altele, şi „martorul fals care spune minciuni“ (Proverbele 6:16–19). Fără îndoială că nu vrem să-l imităm pe principalul calomniator şi acuzator mincinos.

Să stăm departe de căile primului ucigaş

8. În ce sens a fost Diavolul „un ucigaş când a început“?

⁸ Diavolul este un ucigaş. Isus a spus: „El a fost un ucigaş când a început“ (Ioan 8:44). Satan a fost un ucigaş de la prima sa acţiune menită să-i îndepărteze pe Adam şi pe Eva de Dumnezeu. Astfel, Satan a provocat moartea primei perechi umane şi a descendenţilor ei (Romani 5:12). Demn de remarcat este că această acţiune poate fi atribuită numai unei persoane, nu unui principiu al răului.

9. Potrivit celor consemnate în 1 Ioan 3:15, cum ar putea cineva să devină ucigaş?

⁹ Una dintre cele Zece Porunci date Israelului era: „Să nu ucizi“ (Deuteronomul 5:17). Adresându-se creştinilor, apostolul Petru a scris: „Nici unul dintre voi să nu sufere ca asasin“ (1 Petru 4:15). Prin urmare, un slujitor al lui Iehova nu ar comite niciodată o crimă. Şi totuşi, dacă îl urâm pe un colaborator creştin şi îi dorim moartea ne facem vinovaţi înaintea lui Dumnezeu. „Oricine îşi urăşte fratele este un ucigaş“, a scris apostolul Ioan, „şi voi ştiţi că în nici un ucigaş nu rămâne viaţa veşnică“ (1 Ioan 3:15). Israeliţilor li s-a poruncit: „Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta“ (Leviticul 19:17). Să rezolvăm imediat orice problemă care apare între noi şi un colaborator în credinţă, pentru ca ucigaşul Satan să nu ne distrugă unitatea creştină. — Luca 17:3, 4.

Să stăm ferm împotriva celui mai mare mincinos

10, 11. Cum putem să stăm ferm împotriva lui Satan, cel mai mare mincinos?

¹⁰ Diavolul este un mincinos. Isus a spus: „Când spune minciuna, vorbeşte potrivit propriei înclinaţii, pentru că este un mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Satan a minţit-o pe Eva; în schimb, Isus a venit în lume ca să depună mărturie despre adevăr (Ioan 18:37). Dacă vrem să stăm ferm împotriva Diavolului în calitate de continuatori ai lui Cristos, nu putem recurge la minciuni şi înşelătorii. Trebuie ‘să vorbim adevărul’ (Zaharia 8:16; Efeseni 4:25). Iehova, „Dumnezeul adevărului“, îi binecuvântează doar pe Martorii săi care iubesc adevărul. Cei răi n-au dreptul să-l reprezinte. — Psalmii 31:5; 50:16; Isaia 43:10.

¹¹ Dacă preţuim faptul că am fost eliberaţi în sens spiritual de minciunile satanice, vom rămâne ferm ataşaţi de creştinism, adică de „calea adevărului“ (2 Petru 2:2; Ioan  8:32). Ansamblul învăţăturilor creştine constituie „adevărul veştii bune“ (Galateni 2:5, 14). Însăşi salvarea noastră depinde de faptul de ‘a umbla în adevăr’, adică de a ne conforma lui şi a sta ferm împotriva ‘tatălui minciunii’. — 3 Ioan 3, 4, 8.

Să ne împotrivim celui dintâi apostat

12, 13. Cum ar trebui să-i tratăm pe apostaţi?

¹² Fiinţa spirituală care a devenit Diavolul a fost cândva la adevăr. Dar, potrivit cuvintelor lui Isus, acest personaj „nu a stat neclintit în adevăr, pentru că în el nu este adevăr“ (Ioan 8:44). Cel dintâi apostat a continuat să se împotrivească ‘Dumnezeului adevărului’. Unii creştini din secolul I au căzut în „cursa Diavolului“, deoarece, după cât se pare, s-au lăsat înşelaţi şi au deviat de la calea adevărului. Pavel l-a îndemnat pe colaboratorul său Timotei să-i instruiască cu blândeţe ca să se restabilească pe plan spiritual şi să se elibereze din cursa lui Satan (2 Timotei 2:23–26). Desigur, este mult mai bine să stăm strâns ataşaţi de adevăr şi să nu cădem niciodată în capcana ideilor apostate.

¹³ Dat fiind că l-au ascultat pe Diavol şi nu i-au respins minciunile, primii doi oameni au devenit apostaţi. Aşadar, ar trebui oare să-i ascultăm pe apostaţi, să le citim literatura sau să le cercetăm site-urile de pe Internet? Dacă îl iubim pe Dumnezeu şi iubim adevărul, nu vom face aceste lucruri. Nu trebuie să-i primim pe apostaţi în casele noastre, nici măcar să-i salutăm, deoarece dacă am face aşa am fi ‘părtaşi la lucrările lor rele’ (2 Ioan 9–11). Să nu cădem niciodată pradă înşelătoriilor Diavolului părăsind „calea adevărului“ pentru a urma nişte învăţători falşi care încearcă ‘să strecoare erezii distrugătoare’ şi care, ‘prin cuvinte bine întocmite, caută câştig de la noi’. — 2 Petru 2:1–3, Noul Testament şi Psalmii, 1998.

14, 15. Ce avertisment le-a dat Pavel bătrânilor din Efes şi colaboratorului său Timotei?

¹⁴ Pavel le-a spus bătrânilor creştini din Efes: „Fiţi atenţi la voi înşivă şi la toată turma, în mijlocul căreia spiritul sfânt v-a numit supraveghetori, ca să păstoriţi congregaţia lui Dumnezeu, pe care a cumpărat-o cu sângele propriului său Fiu. Ştiu că după plecarea mea vor intra printre voi lupi asupritori, care nu vor trata turma cu tandreţe, şi că, din rândurile voastre chiar, se vor ridica bărbaţi care vor vorbi lucruri denaturate pentru a-i trage pe discipoli după ei“ (Faptele 20:28–30). Cu timpul, au apărut într-adevăr astfel de apostaţi care ‘au vorbit lucruri denaturate’.

¹⁵ În jurul anului 65 e.n., apostolul Pavel l-a îndemnat pe Timotei ‘să expună corect cuvântul adevărului’. Pavel a mai scris: „Dar evită vorbirile deşarte care violează ce este sfânt; căci ei vor înainta tot mai mult în impietate, şi cuvântul lor se va întinde ca o cangrenă. Imeneu şi Filet sunt din numărul lor. Aceşti oameni au deviat de la adevăr, spunând că învierea a avut deja loc; şi subminează credinţa unora“. Apostazia începuse! Pavel a adăugat: „Cu toate acestea, temelia solidă a  lui Dumnezeu stă în picioare“. — 2 Timotei 2:15–19.

16. În pofida înşelătoriilor celui mai mare apostat, de ce am rămas noi loiali lui Dumnezeu şi Cuvântului său?

¹⁶ Satan s-a folosit adesea de apostaţi pentru a corupe închinarea adevărată, dar fără succes. În jurul anului 1868, Charles Taze Russell a început să analizeze cu atenţie doctrinele statornicite ale creştinătăţii şi a găsit interpretări greşite ale Scripturilor. Russell şi alţi câţiva căutători ai adevărului au format un grup de studiere a Bibliei în Pittsburgh (Pennsylvania, SUA). În cei aproape 140 de ani care s-au scurs de atunci, slujitorii lui Iehova şi-au îmbogăţit cunoştinţele şi şi-au adâncit iubirea pentru Dumnezeu şi pentru Cuvântul său. În pofida înşelătoriilor celui mai mare apostat, clasa sclavului fidel şi prevăzător şi-a păstrat vigilenţa spirituală ajutându-i astfel pe aceşti creştini adevăraţi să rămână loiali lui Iehova şi Cuvântului său. — Matei 24:45.

Să nu-i permitem Conducătorului lumii să aibă putere asupra noastră

17–19. La ce se referă Biblia când vorbeşte despre „lumea“ care zace în puterea Diavolului, şi de ce nu trebuie să iubim această lume?

¹⁷ O altă modalitate prin care Satan încearcă să ne prindă în capcană este aceea că ne influenţează să iubim această lume, societatea umană nedreaptă şi înstrăinată de Dumnezeu. Isus l-a numit pe Diavol „conducătorul lumii“ şi a spus: „El nu are nici o putere asupra mea“ (Ioan 14:30). Fie ca Satan să nu aibă niciodată putere nici asupra noastră! Suntem conştienţi, desigur, că „întreaga lume zace în puterea celui rău“ (1 Ioan 5:19). Aşa se explică faptul că Diavolul i-a putut oferi lui Isus „toate regatele lumii“ în schimbul unui act de închinare apostată — ceea ce Fiul lui Dumnezeu a refuzat categoric (Matei 4:8–10). Lumea condusă de Satan îi urăşte pe continuatorii lui Cristos (Ioan 15:18–21). Nu-i de mirare că apostolul Ioan ne-a avertizat să nu iubim lumea!

¹⁸ Ioan a scris: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă cineva iubeşte lumea, iubirea faţă de Tatăl nu este în el; pentru că tot  ce este în lume — dorinţa cărnii, dorinţa ochilor şi etalarea ostentativă a mijloacelor de existenţă — nu provine de la Tatăl, ci provine din lume. În plus, lumea trece, şi dorinţa ei la fel, dar cine face voinţa lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna“ (1 Ioan 2:15–17). Nu trebuie să iubim lumea, deoarece modul ei de viaţă stârneşte dorinţele cărnii păcătoase şi este diametral opus normelor lui Iehova Dumnezeu.

¹⁹ Dar ce putem face dacă în inima noastră există iubire pentru această lume? Să ne rugăm lui Dumnezeu cerându-i ajutor pentru a înlătura din inimă această iubire şi dorinţele carnale pe care le stârneşte ea (Galateni 5:16–21). Dacă ne amintim mereu că ‘conducătorii mondiali’ invizibili ai acestei societăţi nedrepte sunt ‘forţele spirituale rele’, fără îndoială că ne vom strădui să rămânem „fără pată din partea lumii“. — Iacov 1:27; Efeseni 6:11, 12; 2 Corinteni 4:4.

20. De ce se poate spune că ‘nu facem parte din lume’?

²⁰ Isus a spus referitor la discipolii săi: „Ei nu fac parte din lume, aşa cum eu nu fac parte din lume“ (Ioan 17:16). Creştinii unşi şi însoţitorii lor dedicaţi se străduiesc să rămână curaţi pe plan moral şi spiritual, să rămână separaţi de lume (Ioan 15:19; 17:14; Iacov 4:4). Această lume nedreaptă ne urăşte deoarece stăm separaţi de ea şi suntem ‘predicatori ai dreptăţii’ (2 Petru 2:5). Este adevărat, trăim în mijlocul societăţii umane, printre oameni care comit fornicaţie şi adulter, care sunt extorcatori, idolatri, hoţi, mincinoşi şi beţivi (1 Corinteni 5:9–11; 6:9–11; Revelaţia 21:8). Însă noi nu respirăm „spiritul lumii“, în sensul că nu ne lăsăm conduşi de această forţă care împinge spre păcat. — 1 Corinteni 2:12.

Să nu-i facem loc Diavolului

21, 22. Cum putem aplica sfatul lui Pavel din Efeseni 4:26, 27?

²¹ Noi nu suntem conduşi de „spiritul lumii“, ci de spiritul lui Dumnezeu, care produce în noi calităţi precum iubirea şi stăpânirea de sine (Galateni 5:22, 23). Aceste calităţi ne ajută să rezistăm atacurilor Diavolului asupra credinţei noastre. El vrea ‘să ne aprindem de mânie ca să facem răul’, dar spiritul lui Dumnezeu ne ajută ‘să lăsăm mânia şi să renunţăm la furie’ (Psalmul 37:8, NW). E adevărat, uneori mânia noastră ar putea fi justificată, dar Pavel ne sfătuieşte: „Mâniaţi-vă, şi totuşi nu păcătuiţi; să nu apună soarele peste starea voastră de iritare şi să nu-i faceţi loc Diavolului“. — Efeseni 4:26, 27.

²² Din cauza mâniei, am putea comite un păcat. Dacă rămânem în starea de iritare, îi dăm Diavolului prilejul de a semăna discordie în congregaţie sau de a ne provoca să facem o faptă rea. Aşadar, trebuie să rezolvăm orice divergenţă cât mai repede şi într-un mod aprobat de Dumnezeu (Leviticul 19:17, 18; Matei 5:23, 24; 18:15, 16). Să ne lăsăm deci conduşi de spiritul lui Dumnezeu, manifestând stăpânire de sine şi nepermiţând niciodată mâniei, nici măcar când este justificată, să degenereze în amărăciune, răutate şi ură.

23. La ce întrebări se va răspunde în articolul următor?

²³ Am vorbit despre câteva caracteristici ale Diavolului pe care nu trebuie să le imităm. Însă unii cititori s-ar putea întreba: Ar trebui să ne fie frică de Satan? De ce îi instigă el pe unii să-i persecute pe creştini? Şi ce putem face pentru a nu fi înşelaţi de Diavol?

[Notă de subsol]

Cum aţi răspunde?

• De ce nu trebuie să calomniem pe nimeni?

• Ţinând cont de cele consemnate în 1 Ioan 3:15, ce putem face pentru a nu fi ucigaşi?

• Cum ar trebui să-i tratăm pe apostaţi, şi de ce?

• De ce nu trebuie să iubim lumea?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Nu-i vom permite niciodată Diavolului să ne distrugă unitatea creştină

[Legenda ilustraţiei şi fotografiilor de la pagina 24]

De ce ne-a îndemnat Ioan să nu iubim lumea?