Până unde au ajuns în Orient misionarii secolului I?

LA MAI puţin de treizeci de ani de la moartea lui Isus, apostolul Pavel a scris că vestea bună se predicase „în toată creaţia“ de sub cer (Coloseni 1:23). Nu trebuie să-l înţelegem literal pe Pavel, ca şi cum toţi oamenii acelor vremuri ar fi auzit vestea bună. Cu toate acestea, ideea transmisă de el e limpede: Misionarii creştini predicau intens în lumea cunoscută pe atunci.

Dar cât de departe ar fi putut ajunge? Scripturile arată că datorită navelor comerciale Pavel a putut predica spre vest până în Italia. Acest misionar curajos a vrut să predice şi în Spania (Faptele 27:1; 28:30, 31; Romani 15:28).

Însă până unde au ajuns primii evanghelizatori în Orient? Biblia nu dă detalii, deci nu putem şti exact cum au stat lucrurile. Dar poate că veţi fi surprinşi să aflaţi cât de departe ajungeau rutele comerciale care legau Mediterana de Orient în secolul I. Însăşi existenţa acestor rute arată că erau multe posibilităţi de a călători în Orient.

Moştenirea lui Alexandru

În urma cuceririlor, Alexandru cel Mare şi-a extins imperiul în Orient până în Babilonia şi Persia şi chiar până în Punjab (nordul Indiei). Grecilor li s-a deschis astfel calea spre zonele care leagă gura de vărsare a Eufratului,  în Golful Persic, de gura de vărsare a Indusului.

O vreme, negustorii arabi şi indieni au avut monopol asupra comerţului cu mirodenii şi tămâie pe care le aduceau în lumea greacă de la Oceanul Indian prin Marea Roşie. Dar când ptolemeii (Egipt) au descoperit secretele musonilor, şi ei şi-au făcut loc în comerţul din Oceanul Indian.

În Marea Roşie, vânturile suflă fără încetare dinspre sud-vest din mai până în septembrie. Astfel, corăbiile plecau de la gura Mării Roşii, fie de-a lungul coastei sudice a Arabiei, fie direct spre sudul Indiei. De prin noiembrie până prin martie, vânturile bat din direcţie opusă, numai bine pentru navele care se întorceau în Marea Roşie. Folosindu-şi ştiinţa de secole în ale vânturilor, marinarii arabi şi indieni navigau între India şi Marea Roşie cu corăbiile încărcate cu scorţişoară, nard şi piper.

Căi maritime spre Alexandria şi Roma

Când romanii au cucerit teritoriile succesorilor lui Alexandru, Roma a devenit principala piaţă de desfacere a preţioaselor mărfuri din Orient: fildeş african, tămâie şi mir arab, mirodenii şi pietre preţioase indiene şi chiar mătase chinezească. Corăbiile pline cu mărfuri acostau în două porturi importante de pe coasta egipteană a Mării Roşii: Berenice şi Myos Hormos. Pe uscat, mărfurile plecau cu caravana spre Coptos, pe Nil.

De aici, luau calea Nilului, principala rută comercială a Egiptului, spre Alexandria, de unde plecau corăbii spre Italia şi alte zone. Dar la Alexandria se putea ajunge şi pe un canal care lega Nilul de nordul Mării Roşii (în apropiere de Suezul de azi). Desigur Egiptul cu porturile lui era destul de aproape de regiunile în care Isus a predicat. Şi nu era deloc greu de ajuns acolo.

Potrivit geografului grec Strabon din secolul I, pe vremea aceea 120 de nave comerciale alexandrine navigau anual între Myos Hormos şi India. Există şi un ghid maritim din secolul I scris probabil de un negustor egiptean vorbitor de limbă greacă pentru tovarăşii de breaslă. Ce aflăm din el?

Pomenită adesea cu numele său latin Periplus Maris Erythraei (Rute pe Marea Eritreea),  cartea descrie rutele maritime care se întindeau de-a lungul a mii de kilometri la sud de Egipt şi până în Zanzibar. Autorul vorbeşte despre distanţele, locurile de ancorare, pieţele de desfacere, mărfurile şi oamenii din Orient mergând de-a lungul ţărmurilor sudice ale Arabiei, spre coastele vestice ale Indiei şi apoi spre Sri Lanka, înapoi pe coastele estice ale Indiei şi până la Gange. Exactitatea şi frumuseţea descrierilor ne îndreptăţesc să credem că autorul văzuse cu ochii lui acele locuri.

Occidentali în India

În India, negustorii occidentali erau cunoscuţi sub numele de yavanas. Potrivit ghidului Periplus, în secolul I e.n. o destinaţie preferată era Muziris, situat aproape de extremitatea sudică a Indiei. * Poemele în tamil din primele secole ale erei noastre fac adesea referire la aceşti negustori: „Frumoasele corăbii yavanas veneau pline cu aur şi plecau încărcate cu piper. Umpleau Muzirisul cu larma lor“. Într-un alt poem un prinţ din nordul Indiei e îmbiat să se bucure de mireasma vinului adus de yavanas. Printre mărfurile vestice care şi-au făcut imediat loc pe pieţele indiene se numărau articole din sticlă, metale, corali şi ţesături.

Arheologii au descoperit că occidentalii exportau multe bunuri în India. De pildă, la Arikamedu (pe coasta de sud-est a Indiei), s-au descoperit fragmente de ulcioare de vin şi alte vase cu însemnele olarilor din Arrezo, localitate din centrul Italiei. „Imaginaţia cercetătorului modern prinde aripi când descoperă în aluviunile din Golful Bengal bucăţi de vase cu nume de meşteşugari ale căror cuptoare zac la margine de Arezzo“, spune un specialist. Colecţii întregi de monede romane din aur şi argint scoase la lumină în sudul Indiei atestă că se făcea comerţ între zona mediteraneană şi India. Majoritatea datează din secolul I al erei noastre şi poartă efigia împăraţilor romani August, Tiberiu şi Nero.

E posibil ca romanii să fi înfiinţat colonii comerciale în sudul Indiei, după cum reiese dintr-o copie medievală a unei hărţi antice (Tabula Peutingeriana), despre care se crede că era harta lumii romane a secolului I e.n. Pe ea apare şi un templu al lui August la Muziris.  Potrivit lucrării Rome’s Eastern Trade: International Commerce and Imperial Policy, 31 BC–AD 305, „o asemenea construcţie nu putea fi ridicată decât de supuşii Imperiului Roman care probabil trăiau în Muziris sau care au locuit acolo o bună bucată de vreme“.

Analele romane menţionează vizitele a cel puţin trei delegaţii indiene la Roma în timpul domniei lui August, din 27 î.e.n. până în 14 e.n. „Ele aveau o serioasă misiune diplomatică“, se spune într-un studiu pe această temă. Părţile stabileau unde puteau încheia afaceri oamenii din regiuni diferite, unde se puteau impune taxe, unde puteau locui străinii etc.

Aşadar, în secolul I e.n. călătoriile între bazinul Mediteranei şi India erau obişnuite şi frecvente. Misionarilor creştini de la nord de Marea Roşie le era uşor să se îmbarce pe o corabie spre India.

Dar dincolo de India?

Cât de departe au ajuns în Orient negustorii din Mediterană şi alţii şi când anume e greu de stabilit. Se crede însă că în secolul I e.n. unii occidentali ajunseseră în Thailanda, Cambodgia, Sumatra şi Java.

Una dintre aceste călătorii este evocată în cronica Hou Hanshu („Istoria dinastiei Han târzie“), care relatează evenimente din perioada 23–220 e.n. În 166 e.n. o delegaţie a regelui An-tun al Daqinului ajunge la curtea chineză cu un tribut pentru împăratul Huandi. Daqin era numele chinezesc al Imperiului Roman, iar An-tun se pare că este traducerea în chineză a cuvântului Antoninus, numele de familie al împăratului roman Marcus Aurelius care domnea pe atunci. Istoricii consideră că nu a fost o delegaţie oficială, ci o vizită a unor negustori occidentali cu scopul de a obţine mătase direct din China, nu prin intermediari.

Prin urmare, până unde i-au purtat în Orient corăbiile pe misionarii secolului I? Până în India şi dincolo de ea? Posibil. Sigur este însă că mesajul creştin s-a răspândit atât de mult încât apostolul Pavel a putut spune pe bună dreptate că ‘a dat rod şi a crescut în toată lumea’, adică până în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii cunoscute pe atunci (Coloseni 1:6).

[Notă de subsol]

[Chenarul/Fotografia de la pagina 22]

Un împărat se plânge

În 22 e.n. împăratul roman Tiberiu deplângea excesele supuşilor săi. Pentru că nu le mai ajungea luxul şi pentru că matroanele romane nu se mai săturau de bijuterii, bogăţiile imperiului ajungeau pe mâna „barbarilor duşmani“. Istoricul roman Pliniu cel Bătrân (23–79 e.n.) a scris: „La un calcul simplu, India, regiunea Seres şi Peninsula Arabică fac anual o gaură de 100 de milioane de sesterţi în visteria imperiului. Atâta ne costă luxul şi femeile noastre!“. *

[Notă de subsol]

[Provenienţa fotografiei]

Museo della Civiltà Romana, Roma; Todd Bolen/Bible Places.com

[Chenarul/Ilustraţia de la pagina 23]

De unde îşi procurau negustorii marfa

Isus a vorbit despre un „negustor voiajor care caută perle scumpe“ (Matei 13:45). Şi în cartea Revelaţia se vorbeşte despre ‘negustori voiajori’ care comercializează pietre preţioase, mătase, lemn parfumat, fildeş, scorţişoară, mirodenie indiană, tămâie (Revelaţia 18:11–13). Toate acestea se puteau procura de pe rutele comerciale aflate la est de Palestina. Lemnul parfumat, cum ar fi santalul, provenea din India. Perlele se puteau găsi în Golful Persic, Marea Roşie şi, potrivit ghidului Periplus Maris Erythraei, în apropiere de Muziris şi în Sri Lanka. Perlele din Oceanul Indian erau cele mai căutate şi mai scumpe.

[Harta de la paginile 20, 21]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Rute comerciale între Roma şi Asia în secolul I

Arezzo

Roma

MAREA MEDITERANĂ

AFRICA

Alexandria

EGIPT

Coptos

Nil

Myos Hormos

Berenice

Zanzibar

Marea Roşie

Ierusalim

ARABIA

Eufrat

BABILONIA

Golful Persic

PERSIA

↓ Musonul de nord-est

↑ Musonul de sud-est

Indus

PUNJAB

Gange

Golful Bengal

INDIA

Arikamedu

Muziris

SRI LANKA

OCEANUL INDIAN (MAREA ERITREII)

CHINA

IMPERIUL HAN

THAILANDA

CAMBODGIA

VIETNAM

Sumatra

Java

[Legenda fotografiei de la pagina 21]

Corabie romană de marfă

[Provenienţa fotografiei]

Corabie: Pictorial Archive (Near Eastern History) Est.