Salt la conţinut

Salt la cuprins

Cititorii întreabă

De ce Dumnezeu nu răspunde la unele rugăciuni?

De ce Dumnezeu nu răspunde la unele rugăciuni?

Dumnezeu doreşte să ne apropiem de el. Aşa cum un tată iubitor se bucură când copiii săi îi vorbesc fără reţineri, tot aşa Iehova Dumnezeu vrea să-i vorbim prin intermediul rugăciunii. Totuşi, ca orice tată înţelept, El are motive întemeiate să nu ne răspundă la unele rugăciuni. Oare aceste motive rămân o taină pentru noi? Ce spune Biblia în acest sens?

Apostolul Ioan explică: „Aceasta este încrederea pe care o avem în El: că, indiferent ce am cere după voinţa sa, El ne ascultă“ (1 Ioan 5:14). Aşadar, cererile noastre trebuie să fie în armonie cu voinţa lui Dumnezeu. Însă unii se roagă pentru lucruri care nu reflectă nicidecum voinţa lui Dumnezeu, de exemplu, să câştige la loterie sau un pariu. Alţii se roagă cu o motivaţie greşită. Referindu-se la astfel de rugăciuni, discipolul Iacov a spus: „Cereţi, dar nu primiţi, pentru că cereţi cu gând rău: ca să cheltuiţi pentru a vă satisface dorinţele nesăţioase după plăceri senzuale“ (Iacov 4:3).

Să ne gândim, de exemplu, la două echipe de fotbal care se roagă fiecare pentru victorie înaintea meciului. Este raţional să credem că Dumnezeu va răspunde la astfel de rugăciuni contradictorii? Nicidecum. Acelaşi lucru se poate spune şi despre rugăciunile rostite de armatele beligerante pentru a câştiga războiul.

Cei ce nu vor să respecte legile lui Dumnezeu nu primesc răspuns la rugăciunile lor. Cu o anumită ocazie, Iehova le-a spus unor oameni care susţineau cu ipocrizie că sunt închinătorii săi: „Când vă întindeţi mâinile, îmi ascund ochii de voi. Chiar dacă faceţi multe rugăciuni, nu ascult. Mâinile vă sunt pline de vărsare de sânge“ (Isaia 1:15). De asemenea, Biblia spune: „Dacă cineva îşi întoarce urechea ca să nu asculte legea, chiar şi rugăciunea lui este un lucru dezgustător“ (Proverbele 28:9).

Pe de altă parte, Iehova ascultă întotdeauna rugăciunile sincere ale închinătorilor care fac tot posibilul să-i slujească în armonie cu voinţa sa. Înseamnă aceasta că le va îndeplini orice rugăminte? Nu. Pentru a înţelege mai bine, să analizăm câteva exemple biblice.

Moise s-a bucurat de o prietenie strânsă cu Iehova. Totuşi, şi el a trebuit să se roage „după voinţa“ lui Dumnezeu. Contrar voinţei pe care Dumnezeu şi-o exprimase deja, Moise l-a implorat să-i dea voie să intre în Canaan: „Îngăduie-mi, te rog, să trec şi să văd ţara cea bună care este dincolo de Iordan“. Dar Iehova îi spusese lui Moise că, din cauza păcatului comis, nu va intra în această ţară. Astfel, în loc să-i îndeplinească rugămintea, Iehova i-a spus: „Destul! Să nu-mi mai vorbeşti niciodată de lucrul acesta!“ (Deuteronomul 3:25, 26; 32:51).

Apostolul Pavel s-a rugat să scape de ceea ce el a numit „un spin în carne“ (2 Corinteni 12:7). Acest „spin“ era fie o afecţiune oculară cronică, fie atacurile repetate ale împotrivitorilor şi ale ‘fraţilor falşi’ (2 Corinteni 11:26; Galateni 4:14, 15). Pavel a scris: „De trei ori l-am implorat pe Domnul ca să-l îndepărteze“. Totuşi, Dumnezeu ştia că, dacă Pavel va persevera în predicare, deşi avea un „spin în carne“ supărător, acest lucru avea să fie o dovadă clară a puterii lui Dumnezeu şi, implicit, a încrederii pe care apostolul o avea în El. Prin urmare, în loc să-i îndeplinească rugămintea, Dumnezeu i-a zis: „Puterea mea este făcută perfectă în slăbiciune“ (2 Corinteni 12:8, 9).

Dumnezeu ştie mai bine decât noi când este spre binele nostru să ne îndeplinească anumite cereri. Într-adevăr, Iehova răspunde întotdeauna la rugăciuni având în vedere binele nostru şi în armonie cu scopurile sale consemnate în Biblie.