V-aţi întrebat vreodată?

Era lepra din timpurile biblice la fel ca lepra de azi?

În sens medical, cuvântul „lepră“ se referă la o boală infecţioasă provocată de un bacil (Mycobaterium leprae), identificat în 1873 de dr. G. A. Hansen. Specialiştii au descoperit că bacilul poate supravieţui până la nouă zile în afara organismului uman, în secreţiile nazale eliminate. Cei ce stau în apropierea bolnavilor de lepră sunt mai predispuşi riscului de a contracta boala. Şi hainele contaminate pot fi o sursă de infecţie. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în 2007 au fost raportate peste 220 000 de noi cazuri de lepră.

În timpurile biblice, existau oameni în Orientul Mijlociu care sufereau din cauza acestei boli crunte. Legea mozaică prevedea ca ei să fie ţinuţi în carantină (Leviticul 13:4, 5). Dar sensul cuvântului ebraic tsa·raʽath tradus „lepră“ era mai larg: se referea şi la casele, lucrurile din piele şi îmbrăcămintea de lână sau in atinse de plagă. Uneori, era îndepărtată prin spălare, dar, dacă plaga „verde-gălbuie sau roşiatică“ persista, articolul respectiv trebuia ars (Leviticul 13:47–52). La case, ea apărea pe zid, sub forma unor „adâncituri verzi-gălbui sau roşiatice“. Pietrele şi lutul contaminate trebuiau scoase şi aruncate în afara zonei locuite. Dacă plaga revenea, casa trebuia dărâmată, iar materialele, duse în afara oraşului (Leviticul 14:33–45). Nu se poate şti cu exactitate dacă acest tip de lepră era o formă de mucegai.

De ce i-a tulburat pe argintarii din Efes predicarea lui Pavel?

Argintarii din Efes câştigau mult din confecţionarea de ‘sanctuare din argint ale lui Artemis’ (Faptele 19:24). Se credea că ea era protectoarea Efesului şi zeiţa vânătorii, a fertilităţii şi a procreării. Chipul, care căzuse „din cer“, după cum ziceau închinătorii ei, era păstrat în templul lui Artemis din Efes, una dintre cele şapte minuni ale lumii antice (Faptele 19:35). Anual, în perioada martie–aprilie, credincioşi de pretutindeni veneau aici ca să ia parte la sărbătorile ce-i erau dedicate. Obiectele de cult, de altfel la mare căutare, erau apoi folosite ca suveniruri, talismane sau ofrande. Unii vizitatori le cumpărau pentru ca, odată întorşi acasă, să i se închine zeiţei ca familie. Inscripţii din Efesul antic vorbesc despre confecţionarea de statui din aur şi argint ale lui Artemis, câteva menţionând chiar breasla argintarilor.

Pavel îi învăţa pe oameni că idolii „făcuţi de mâini nu sunt dumnezei“ (Faptele 19:26). Văzându-şi ameninţată afacerea, meşteşugarii s-au ridicat împotriva lui. Argintarul Dimitrie a dat glas temerilor tuturor spunând: „Există nu numai pericolul ca această ocupaţie a noastră să ajungă dispreţuită, ci şi ca templul marii zeiţe Artemis să fie socotit un nimic, iar măreţia ei, la care se închină toată provincia Asiei şi pământul locuit, este aproape să fie nimicită“ (Faptele 19:27).