Administratorul fidel şi Corpul lui de Guvernare

„Cine este administratorul fidel, cel prevăzător, pe care stăpânul lui îl va numi peste toţi slujitorii săi ca să le dea mereu măsura de hrană la timpul potrivit?“ (LUCA 12:42)

1, 2. Ce întrebare importantă a pus Isus când a prezentat semnul complex al zilelor din urmă?

CÂND a prezentat semnul complex al zilelor din urmă, Isus a pus o întrebare: „Cine este sclavul fidel şi prevăzător pe care stăpânul lui l-a numit peste servitorii săi ca să le dea hrană la timpul potrivit?“. Isus a mai spus că sclavul avea să fie numit peste toate bunurile Stăpânului ca răsplată pentru fidelitatea sa (Mat. 24:45–47).

² Cu câteva luni înainte, Isus pusese o întrebare asemănătoare. (Citeşte Luca 12:42–44.) El s-a referit atunci la sclav prin cuvântul „administrator“ şi la „servitori“ prin cuvântul „slujitori“. Administrator este cel ce are în grijă o casă şi pe slujitorii ei. Dar  administratorul este el însuşi un slujitor. Cine este deci sclavul, sau administratorul, la care s-a referit Isus şi cum dă el „hrană la timpul potrivit“? Este esenţial ca fiecare dintre noi să recunoască prin cine este furnizată hrana spirituală.

3. a) Cum au încercat unii membri ai creştinătăţii să explice cuvintele lui Isus despre „sclav“? b) Cine este „administratorul“, sau „sclavul“, şi cine sunt „servitorii“, sau „slujitorii“?

³ Unii membri ai creştinătăţii au afirmat adesea că Isus s-a referit aici la persoanele cu poziţii de răspundere printre creştini. Dar Isus, „stăpânul“ din ilustrare, nu a spus că aveau să existe o mulţime de sclavi răspândiţi în diversele secte ale creştinătăţii. El a spus clar că avea să fie un singur „administrator“, sau „sclav“, pe care el urma să-l pună peste toate bunurile sale. Aşa cum a explicat de multe ori această revistă, „administratorul“ este, potrivit tuturor dovezilor, „turma mică“ de discipoli unşi privită ca grup, în sens colectiv. În evanghelia după Luca, Isus tocmai făcuse referire la aceştia (Luca 12:32). Cuvântul „slujitorii“, sau „servitorii“, se referă la acelaşi grup, accentuând însă rolul fiecăruia dintre cei ce-l compun. Dar ne-am putea întreba: Participă fiecare membru al clasei sclavului la furnizarea hranei spirituale la timpul potrivit? Este o întrebare pertinentă, iar răspunsul devine clar când analizăm cu atenţie ce spun Scripturile.

Slujitorul lui Dumnezeu în vechime

4. Cum s-a adresat Iehova naţiunii antice Israel, şi ce este demn de remarcat?

⁴ Iehova s-a adresat poporului său din vechime, naţiunea Israel, ca unui singur slujitor: „Voi [plural] sunteţi martorii [plural] mei“, zice Iehova, „da, slujitorul [singular] meu pe care l-am ales“ (Is. 43:10). Toţi membrii naţiunii făceau parte din clasa slujitorului din vremea respectivă. Demn de remarcat este însă că numai preoţii şi leviţii care nu erau preoţi aveau datoria să înveţe naţiunea (2 Cron. 35:3; Mal. 2:7).

5. Potrivit cuvintelor lui Isus, ce schimbare importantă urma să aibă loc?

⁵ Dar oare era naţiunea Israel sclavul despre care a vorbit Isus? Nu. O dovadă o găsim chiar în cuvintele pe care Isus le-a spus iudeilor din vremea sa: „Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care va face roadele lui“ (Mat. 21:43). Evident, urma să aibă loc o schimbare. Iehova avea să folosească o nouă naţiune. Totuşi, în ce priveşte instruirea spirituală, lucrarea sclavului din ilustrarea lui Isus se aseamănă cu cea a ‘slujitorului’ lui Dumnezeu din vechiul Israel.

Sclavul fidel îşi face apariţia

6. Ce naţiune a venit în existenţă la Penticosta din 33 e.n., şi din cine este formată?

⁶ Noua naţiune, „Israelul lui Dumnezeu“, este alcătuită din israeliţi spirituali (Gal. 6:16; Rom. 2:28, 29; 9:6). Ea a venit în existenţă odată cu revărsarea spiritului sfânt la Penticosta din 33 e.n. După aceea, toţi creştinii unşi cu spirit au devenit membri ai naţiunii ce forma acum clasa sclavului numită de Stăpân, de Isus Cristos. Fiecare membru al acestei naţiuni a primit misiunea de a predica vestea bună şi a face discipoli (Mat. 28:19, 20). Dar oare fiecare membru al acestui grup trebuia să ia parte la furnizarea hranei spirituale la timpul potrivit? Să vedem cum răspunde Biblia la această întrebare.

7. Care era la început principala lucrare a apostolilor, şi ce a ajuns să cuprindă ea mai târziu?

⁷ Când i-a ales pe cei 12 apostoli, principala lucrare pe care le-a încredinţat-o Isus a fost să predice vestea bună. (Citeşte Marcu 3:13–15.) Această misiune era în armonie cu sensul de bază al cuvântului grecesc apóstolos, ce derivă dintr-un verb care înseamnă  literalmente „trimis“. Mai târziu, cu puţin înainte de formarea congregaţiei creştine, a fi apostol a ajuns să însemne a avea ‘sarcina de supraveghere’ (Fap. 1:20–26).

8, 9. a) Cui îi revenea în primul rând responsabilitatea de a da hrană spirituală? b) Cui i s-au mai încredinţat responsabilităţi cu acordul corpului de guvernare?

⁸ Cui îi revenea în primul rând responsabilitatea de a da hrană spirituală? Aflăm răspunsul dacă analizăm evenimentele de după ziua Penticostei. Când a apărut o neînţelegere cu privire la distribuirea zilnică de hrană văduvelor, cei 12 apostoli i-au adunat pe discipoli şi le-au zis: „Nu este plăcut să lăsăm cuvântul lui Dumnezeu ca să împărţim hrană la mese“. (Citeşte Faptele 6:1–6.) Apoi apostolii au numit alţi fraţi calificaţi spiritualiceşte ca să se ocupe de „această activitate necesară“ aşa încât apostolii să poată stărui „în serviciul cuvântului“. Acest mod de organizare a fost binecuvântat de Iehova: „Cuvântul lui Dumnezeu creştea, iar numărul discipolilor se înmulţea foarte mult în Ierusalim“ (Fap. 6:7). Aşadar, responsabilitatea de a da hrană spirituală le revenea în primul rând apostolilor (Fap. 2:42).

⁹ Cu timpul şi altora li s-au încredinţat responsabilităţi foarte importante. Sub îndrumarea spiritului sfânt, Pavel şi Barnaba au fost trimişi misionari de congregaţia din Antiohia. Ei au ajuns să fie cunoscuţi şi ca apostoli, deşi nu au fost incluşi printre primii 12 (Fap. 13:1–3; 14:14; Gal. 1:19). Numirea lor a fost confirmată de corpul de guvernare din Ierusalim (Gal. 2:7–10). La scurt timp după aceea, Pavel a participat la furnizarea hranei spirituale. El a scris atunci prima dintre scrisorile sale redactate sub inspiraţie divină.

10. Au luat parte toţi creştinii unşi cu spirit din secolul I la pregătirea hranei spirituale? Explicaţi.

¹⁰ Dar luau parte toţi creştinii unşi cu spirit la supravegherea lucrării de predicare şi la pregătirea hranei spirituale? Nu. Apostolul Pavel a spus: „Oare toţi sunt apostoli? Toţi sunt profeţi? Toţi sunt învăţători? Toţi înfăptuiesc lucrări de putere?“ (1 Cor. 12:29). Deşi toţi creştinii născuţi prin spirit participau la lucrarea de predicare, doar un mic număr, mai exact opt bărbaţi, au fost folosiţi la redactarea celor 27 de cărţi ale Scripturilor greceşti creştine.

Sclavul fidel în timpurile moderne

11. Ce ‘bunuri’ i-au fost date în grijă sclavului?

¹¹ Cuvintele lui Isus din Matei 24:45 arată clar că în timpul sfârşitului avea să existe încă pe pământ o clasă a sclavului fidel şi prevăzător. În Revelaţia 12:17 aceştia sunt numiţi „cei rămaşi“ din sămânţa femeii. Ca grup, acestei rămăşiţe i s-au încredinţat toate bunurile pământeşti ale lui Cristos. „Bunurile“ date în grija administratorului sunt interesele de pe pământ ale Stăpânului, de pildă supuşii pământeşti ai Regatului, precum şi clădirile şi echipamentele folosite la predicarea veştii bune.

12, 13. De unde ştie un creştin că are speranţă cerească?

¹² Dar de unde ştie un creştin că are speranţă cerească, sau că face parte din rămăşiţa de israeliţi spirituali? Găsim răspunsul în cuvintele apostolului Pavel către cei părtaşi cu el la speranţa cerească: „Toţi cei ce sunt conduşi de spiritul lui Dumnezeu sunt fii ai lui Dumnezeu. Fiindcă voi n-aţi primit un spirit de sclavie care provoacă din nou teamă, ci aţi primit un spirit de adopţie ca fii, spirit prin care strigăm: «Ava, Tată!» Spiritul însuşi depune mărturie împreună cu spiritul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Deci dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: da, moştenitori ai lui Dumnezeu, dar comoştenitori cu Cristos, cu condiţia să suferim împreună cu el ca să fim şi glorificaţi împreună cu el“ (Rom. 8:14–17).

 ¹³ Simplu spus, ei sunt unşi cu spiritul sfânt al lui Dumnezeu şi primesc o ‘chemare’, sau o invitaţie cerească (Evr. 3:1). E o invitaţie personală pe care le-o face Dumnezeu. Ei dau curs invitaţiei fără ezitare şi n-au nici cea mai mică îndoială sau teamă când acceptă această naştere ca fii ai lui Dumnezeu. (Citeşte 1 Ioan 2:20, 21.) Aşadar, ei nu aleg singuri această speranţă, ci Iehova îşi pune sigiliul, sau spiritul sfânt, peste ei (2 Cor. 1:21, 22; 1 Pet. 1:3, 4).

Punctul de vedere corect

14. Cum privesc cei unşi chemarea lor?

¹⁴ Cum ar trebui să se considere cei unşi în timp ce aşteaptă răsplata cerească? Ei înţeleg că, deşi au primit o minunată invitaţie, ea nu este decât o invitaţie şi că trebuie să rămână fideli până la moarte ca să primească premiul. Aşadar, au aceeaşi atitudine umilă ca şi Pavel, care a spus: „Fraţilor, eu încă nu consider că l-am apucat, dar un lucru ştiu: Uitând lucrurile din urmă şi întinzându-mă spre cele dinainte, mă străduiesc să ating ţinta pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, prin Cristos Isus“ (Filip. 3:13, 14). Membrii rămăşiţei unse trebuie să se străduiască din răsputeri ‘să umble într-un mod demn de chemarea cu care au fost chemaţi, cu toată umilinţa’ făcând acest lucru „cu teamă şi tremur“ (Ef. 4:1, 2; Filip. 2:12; 1 Tes. 2:12).

15. Cum îi privesc creştinii pe cei care se împărtăşesc la Comemorare, şi ce atitudine au cei unşi?

¹⁵ Dar cum ar trebui să-l privească ceilalţi creştini pe cel care spune că a primit această ungere şi, ca urmare, începe să se împărtăşească din embleme la Comemorare? Întrucât este o chestiune între el şi Iehova, nu trebuie judecat (Rom. 14:12). Însă creştinii care au fost într-adevăr unşi cu spirit sfânt nu pretind o atenţie specială. Ei nu consideră că, fiind dintre cei unşi, au mai multă perspicacitate spirituală, mai multă chiar decât unii membri cu experienţă ai ‘marii mulţimi’ (Rev. 7:9). Ei nu cred că au neapărat mai mult spirit sfânt decât colaboratorii lor din clasa „alte oi“ (Ioan 10:16). Ei nu se aşteaptă să fie favorizaţi în vreun fel, nici nu consideră că, dacă se împărtăşesc,  sunt mai presus de bătrânii de congregaţie numiţi.

16–18. a) Iau parte toţi creştinii unşi la dezvăluirea unor noi înţelegeri ale adevărului? Explicaţi. b) De ce Corpul de Guvernare nu trebuie să se consulte cu toţi cei ce se declară a fi unşi?

¹⁶ Formează toţi creştinii unşi un fel de reţea mondială de colaborare care dezvăluie noi înţelegeri ale adevărului? Nu. Deşi ca grup, sau corp, clasa sclavului are sarcina de a da hrană casei spirituale, nu toţi cei care formează clasa sclavului au aceleaşi responsabilităţi sau privilegii de serviciu. (Citeşte 1 Corinteni 12:14–18.) Aşa cum s-a menţionat, în secolul I toţi creştinii au participat la predicare, o lucrare vitală. Însă doar un număr mic de creştini au fost folosiţi la scrierea cărţilor biblice sau la supravegherea congregaţiei creştine.

¹⁷ Să facem o analogie: Potrivit unor versete din Scripturi, „congregaţia“ ia anumite măsuri de natură judiciară (Mat. 18:17). În realitate însă, numai bătrânii iau aceste măsuri, ca reprezentanţi ai congregaţiei. Bătrânii nu le cer părerea tuturor membrilor congregaţiei înainte de a lua o hotărâre. Potrivit sistemului teocratic, ei îndeplinesc rolul care le-a fost încredinţat, acţionând în folosul întregii congregaţii.

¹⁸ În mod asemănător, azi un mic număr de bărbaţi unşi au datoria de a reprezenta clasa sclavului. Ei alcătuiesc Corpul de Guvernare al Martorilor lui Iehova. Aceşti bărbaţi unşi cu spirit supraveghează toate activităţile teocratice, inclusiv programul de hrănire spirituală. Însă, la fel ca în secolul I, înainte de a lua decizii, Corpul de Guvernare nu se consultă cu fiecare membru al clasei sclavului. (Citeşte Faptele 16:4, 5.) Cu toate acestea, toţi Martorii unşi participă substanţial la importantul seceriş din prezent. La nivel de clasă, „sclavul fidel şi prevăzător“ este un singur corp, dar la nivel individual, ei au responsabilităţi diferite (1 Cor. 12:19–26).

19, 20. Ce punct de vedere echilibrat are marea mulţime despre „sclavul fidel şi prevăzător“ şi Corpul lui de Guvernare?

¹⁹ Ce efect au toate acestea asupra marii mulţimi al cărei număr continuă să crească şi care speră să trăiască veşnic pe pământ? Întrucât fac parte din bunurile Regelui, membrii marii mulţimi sunt bucuroşi să susţină măsurile luate de Corpul de Guvernare, care reprezintă „sclavul fidel şi prevăzător“. Ei apreciază hrana spirituală produsă sub îndrumarea Corpului de Guvernare. Totodată, deşi respectă sclavul, membrii marii mulţimi au grijă să nu ridice în slăvi pe vreunul dintre cei ce se declară membri ai clasei sclavului. Niciun creştin care a fost într-adevăr uns cu spiritul lui Dumnezeu nu doreşte sau nu se aşteaptă să fie tratat astfel (Fap. 10:25, 26; 14:14, 15).

²⁰ Indiferent că ne numărăm printre „servitorii“, care fac parte din rămăşiţa unsă, sau că suntem membri ai marii mulţimi, să fim hotărâţi să colaborăm din plin cu administratorul fidel şi cu Corpul lui de Guvernare. Fie ca noi toţi să continuăm ‘să veghem’ şi să ne dovedim fideli până la sfârşit! (Mat. 24:13, 42)

Vă amintiţi?

• Cine este „sclavul fidel şi prevăzător“ şi cine sunt „servitorii“?

• De unde ştie un creştin că are chemarea cerească?

• Cine are principala responsabilitate pentru pregătirea hranei spirituale?

• Cum ar trebui să se considere un creştin uns?

[Întrebări de studiu]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 23]

Azi, la fel ca în secolul I, Corpul de Guvernare reprezintă clasa sclavului fidel şi prevăzător