Salt la conţinut

Salt la cuprins

Am început ‘să-mi aduc aminte de Marele meu Creator’ acum nouăzeci de ani

Am început ‘să-mi aduc aminte de Marele meu Creator’ acum nouăzeci de ani

Am început ‘să-mi aduc aminte de Marele meu Creator’ acum nouăzeci de ani

Relatare de Edwin Ridgwell

ERA 11 noiembrie 1918. Copiii de la şcoala unde învăţam s-au adunat pentru a sărbători sfârşitul Războiului cel Mare, numit ulterior Primul Război Mondial. Aveam doar cinci ani şi nu prea înţelegeam ce se sărbătorea. Cu toate acestea, din cele învăţate de la părinţi despre Dumnezeu, ştiam că nu trebuie să iau parte la ceremonie. De aceea, m-am rugat pentru ajutor. Deşi am izbucnit în plâns din cauza emoţiilor, n-am luat parte la sărbătoare. Am început astfel ‘să-mi aduc aminte de Marele meu Creator’ (Ecl. 12:1).

Cu câteva luni înainte, familia noastră se mutase lângă Glasgow (Scoţia). Cam în aceeaşi perioadă, tata a asistat la cuvântarea publică intitulată „Milioane de oameni care trăiesc acum nu vor muri niciodată“. Aceasta i-a schimbat complet viaţa. Tata şi mama au început să studieze Biblia şi deseori vorbeau în casă despre Regatul lui Dumnezeu şi despre binecuvântările pe care le va aduce. De atunci, părinţii m-au învăţat să-l iubesc pe Iehova şi să-mi pun încrederea în el. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta! (Prov. 22:6)

Încep serviciul cu timp integral

Când aveam 15 ani, puteam să-mi continui instruirea, însă voiam să încep serviciul cu timp integral. Tata considera că eram prea tânăr pentru asta, aşa că o vreme am lucrat într-un birou. Totuşi îmi doream foarte mult să-i slujesc lui Iehova cu timp integral. De aceea i-am trimis o scrisoare fratelui J. F. Rutherford, care pe atunci supraveghea lucrarea de predicare mondială. L-am întrebat ce părere avea despre planurile mele. El mi-a răspuns: „Dacă eşti destul de mare ca să lucrezi, eşti destul de mare şi ca să iei parte la lucrarea Domnului. . . . Cred că Domnul te va binecuvânta dacă vei depune eforturi să-i slujeşti cu fidelitate“. Scrisoarea aceea, datată 10 martie 1928, a influenţat profund viaţa întregii noastre familii. Nu după mult timp, tata, mama, eu şi sora mea mai mare am început serviciul de colportor.

În 1931, la un congres ţinut la Londra, fratele Rutherford a anunţat că era nevoie de voluntari care să predice vestea bună în străinătate. Deşi aveam doar 18 ani, m-am oferit şi eu şi am fost repartizat, împreună cu Andrew Jack, în Kaunas, pe atunci capitala Lituaniei.

Predicăm mesajul despre Regat în străinătate

La vremea aceea, Lituania era o ţară agrară săracă şi nu era uşor să predici în zonele rurale. Era greu să găseşti cazare, de aceea ne-am amintit mult timp de unele locuri în care am stat. De exemplu, într-o noapte, eu şi Andrew ne-am trezit fiindcă aveam o senzaţie ciudată. După ce am aprins lampa cu petrol, am văzut că patul era plin de ploşniţe. Fuseserăm ciupiţi din cap până-n picioare! Ca să-mi alin durerile, timp de o săptămână, în fiecare dimineaţă am intrat până la gât în apa rece a unui râu din apropiere. Cu toate acestea eram hotărâţi să ne continuăm lucrarea. Însă, la puţin timp după aceea, am întâlnit un cuplu tânăr care cunoscuse adevărul. Ne-au primit în casa lor mică, dar curată, şi astfel problema cazării s-a rezolvat. Am acceptat cu bucurie să dormim pe jos. Şi într-adevăr ne-a fost mult mai bine!

În Lituania, Bisericile Romano-Catolică şi Ortodoxă aveau o mare influenţă. Numai bogaţii îşi permiteau să cumpere o Biblie. Obiectivul nostru era să parcurgem cât mai mult teritoriu şi să oferim cât mai multă literatură biblică. Întâi căutam cazare într-un oraş, apoi parcurgeam cu grijă satele din apropiere, după care, imediat, şi oraşul. În felul acesta reuşeam să ne terminăm lucrarea înainte ca preoţii locali să ne facă probleme.

Se creează agitaţie şi ni se face publicitate

În 1934, Andrew a fost repartizat la filiala din Kaunas, iar eu am primit un nou partener, pe John Sempey. Împreună cu el am avut experienţe de neuitat. Într-o zi am făcut o vizită la biroul unui avocat dintr-un orăşel. Bărbatul s-a înfuriat, a scos un revolver dintr-un sertar şi mi-a zis să ies afară. M-am rugat în gând şi mi-am adus aminte că „un răspuns blând îndepărtează furia“ (Prov. 15:1). Aşa că i-am spus: „Am venit cu gânduri paşnice şi cu o veste bună şi vă mulţumesc că nu trageţi în mine“. Atunci avocatul şi-a luat degetul de pe trăgaci, iar eu am ieşit încet din birou.

Când m-am întâlnit cu John, mi-a povestit că şi el avusese o experienţă neplăcută. Fusese dus la poliţie sub acuzaţia falsă că furase de la o femeie o bancnotă de mare valoare. Poliţiştii l-au controlat pe John până la piele, dar, bineînţeles, n-au găsit bancnota la el. Mai târziu, adevăratul hoţ a fost prins.

Deşi aceste întâmplări au creat agitaţie în acel orăşel liniştit, partea bună a fost că oamenii au început să cunoască lucrarea noastră.

În interdicţie

În Letonia, o ţară învecinată, lucrarea de predicare fusese interzisă. Prin urmare, sarcina de a transporta literatura până acolo era riscantă. Cam o dată pe lună, eu şi John mergeam în Letonia cu un tren de noapte. Uneori, după ce duceam literatura la destinaţie, mergeam în Estonia, de unde mai luam literatură, pe care, la întoarcere, o lăsam în Letonia.

Odată, un funcţionar vamal care fusese informat că transportam literatură ne-a cerut să coborâm din tren şi s-o predăm superiorului său. Ne-am rugat lui Iehova să ne ajute. Spre surprinderea noastră, funcţionarul nu i-a explicat şefului său ce transportam, ci doar i-a spus: „Oamenii aceştia au ceva de declarat“. Am „declarat“ că transportam literatură care îi ajută pe tineri să înţeleagă ce se întâmplă în lumea agitată în care trăim. Apoi, funcţionarul vamal ne-a făcut semn că putem pleca. Astfel, am putut duce literatura la destinaţie.

Pe măsură ce situaţia politică din Ţările Baltice se deteriora, oamenii aveau o atitudine tot mai ostilă faţă de Martori. În Lituania, lucrarea noastră de predicare a fost interzisă. Andrew şi John au fost expulzaţi, iar persoanele de naţionalitate britanică au fost îndemnate să părăsească ţara, întrucât cel de-al Doilea Război Mondial era pe punctul de a izbucni. Cu părere de rău, a trebuit să plec şi eu.

Privilegii şi binecuvântări în Irlanda de Nord

Părinţii mei se mutaseră în Irlanda de Nord, iar în 1937 m-am mutat şi eu acolo. Literatura noastră fusese interzisă din cauza războiului, însă noi am continuat să predicăm. După cel de-al Doilea Război Mondial, lucrarea a continuat fără restricţii din partea statului. Harold King, un pionier cu experienţă, care a slujit ulterior ca misionar în China, a început să organizeze prezentarea unor cuvântări în aer liber. „Sâmbăta asta voi ţine prima cuvântare“, a spus el. Apoi s-a uitat la mine şi mi-a zis: „Sâmbăta viitoare va fi rândul tău“. Acest lucru m-a surprins foarte tare.

Îmi amintesc foarte bine prima mea cuvântare. Se adunaseră sute de oameni. Am vorbit fără vreun echipament de sonorizare, stând în picioare pe o ladă. După cuvântare, un bărbat s-a apropiat de mine, mi-a strâns mâna şi mi-a zis că se numeşte Bill Smith. Observase mulţimea adunată şi s-a oprit ca să vadă ce se întâmpla. Spre surprinderea mea, am aflat că Bill fusese vizitat cu câtva timp înainte de tatăl meu, dar că pierduseră legătura când tata şi mama mea vitregă s-au mutat la Dublin ca să facă pionierat. Am început un studiu biblic cu el. Cu timpul, Bill şi alţi opt membri ai familiei lui au devenit slujitori ai lui Iehova.

După o vreme am predicat într-un cartier cu vile de la periferia Belfastului, unde am întâlnit o rusoaică venită din Lituania. Când i-am prezentat câteva publicaţii, ea a arătat spre o carte şi a zis: „Pe asta o am şi eu. Mi-a dat-o unchiul meu, care este profesor la Universitatea din Kaunas“. Mi-a arătat apoi cartea Creaţiune în poloneză, care avea pe margini multe însemnări. A fost foarte surprinsă când i-am spus că eu îi dădusem unchiului ei acea carte în Kaunas! (Ecl. 11:1)

Când John Sempey a aflat că urma să plec în Irlanda de Nord, m-a rugat să o vizitez pe sora lui mai mică, Nellie, care manifestase interes faţă de adevăr. Eu şi sora mea, Connie, am început un studiu biblic cu ea. Nellie a progresat repede şi s-a dedicat lui Iehova. După un timp ne-am căsătorit.

Am petrecut cu Nellie 56 de ani în serviciul lui Iehova şi, împreună, am avut privilegiul să ajutăm peste o sută de persoane să cunoască adevărul. Am sperat să ajungem împreună în lumea nouă a lui Iehova, dar Nellie s-a stins din viaţă în 1998. Am suferit foarte mult; pierderea ei a fost una dintre cele mai grele încercări din viaţa mea.

Din nou în Ţările Baltice

La aproape un an după moartea lui Nellie am primit o minunată binecuvântare. Am fost invitat să vizitez filiala din Tallinn (Estonia). Cu câtva timp înainte primisem o scrisoare de la fraţii din Estonia, în care se spunea: „Dintre cei zece fraţi care au fost repartizaţi în Ţările Baltice la sfârşitul anilor ’20 şi începutul anilor ’30, numai tu ai rămas în viaţă“. În scrisoare se mai spunea că filiala pregătea un istoric al lucrării din Estonia, Letonia şi Lituania.

M-am simţit foarte onorat să le relatez experienţele pe care eu şi partenerii mei de lucrare le-am trăit în acei ani de început! În Letonia am fost împreună cu fraţii la apartamentul în care funcţionase pentru prima dată filiala. De asemenea, le-am arătat podul unde ascundeam literatura, pe care poliţiştii n-au reuşit să o găsească. În Lituania am vizitat orăşelul Šiauliai, în care predicasem şi eu. La o întrunire ţinută acolo, un frate mi-a spus: „Cu mulţi ani în urmă, eu şi mama am cumpărat o casă aici. În timp ce făceam curăţenie în pod, am găsit cărţile Planul divin al vârstelor şi Harfa lui Dumnezeu. Când le-am citit, am înţeles că găsisem adevărul. Tu trebuie să fi fost cel care a lăsat cărţile la casa aceea!“.

Am asistat apoi la un congres de circumscripţie dintr-un oraş în care predicasem pentru un timp. Cu 65 de ani în urmă participasem la un congres ţinut în acelaşi loc. Pe atunci, în auditoriu erau doar 35 de persoane, iar acum, 1 500 de persoane! Ce bucuroşi am fost să vedem cât de mult a binecuvântat Iehova lucrarea!

De curând am primit o binecuvântare cu totul neaşteptată. O soră minunată, pe nume Bee, a acceptat să-mi fie soţie. Ne-am căsătorit în noiembrie 2006.

‘Iehova nu m-a părăsit’

Vreau să-l asigur pe orice tânăr care se întreabă ce drum să aleagă în viaţă că este cât se poate de înţelept să dea ascultare cuvintelor inspirate: ‘Adu-ţi aminte de Marele tău Creator în zilele tinereţii tale’. Pot spune cu bucurie, asemenea psalmistului: „O, Dumnezeule, tu m-ai învăţat din tinereţea mea şi vestesc şi acum lucrările tale minunate. O, Dumnezeule, nu mă părăsi până la bătrâneţe şi până voi încărunţi, ca să pot vorbi despre braţul tău generaţiei viitoare, despre tăria ta, tuturor celor ce vor veni“ (Ps. 71:17, 18).

[Harta de la pagina 25]

(Pentru modul în care textul apare în pagină, vezi publicaţia)

Era o sarcină riscantă să ducem literatură în Letonia

ESTONIA

TALLINN

Golful Riga

LETONIA

RIGA

LITUANIA

VILNIUS

Kaunas

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

Am început serviciul de colportor (pionier) la 15 ani, în Scoţia

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

În 1942, împreună cu Nellie la nunta noastră