Să dăruim din inimă — Să primim cu recunoştinţă

IEHOVA, Tatăl nostru ceresc, îi poartă de grijă cu iubire fiecăruia dintre noi. Biblia ne asigură că lui Dumnezeu îi pasă cu adevărat de slujitorii săi (1 Pet. 5:7). Printre altele, Iehova îşi arată grija ajutându-ne în multe feluri să-i slujim cu fidelitate (Is. 48:17). Şi, mai ales când ne confruntăm cu necazuri, el doreşte să ne folosim de ajutorul pe care ni-l oferă. Acest adevăr reiese cu claritate din Legea mozaică.

Plin de iubire, Iehova a stabilit în Lege ca omul „năpăstuit“ — de pildă, orfanul, văduva, locuitorul străin — să primească ajutor (Lev. 19:9, 10; Deut. 14:29). Dumnezeu ştie că unii dintre slujitorii săi ar putea avea nevoie de susţinerea colaboratorilor creştini (Iac. 1:27). Prin urmare, niciun închinător al său nu trebuie să ezite să accepte sprijinul celor cărora Iehova le sensibilizează inima să le vină în ajutor. Dorim totuşi să-l primim cu o atitudine corectă.

Pe de altă parte, Cuvântul lui Dumnezeu arată că închinătorii lui Iehova au şi posibilitatea de a dărui. Să ne amintim relatarea despre ‘văduva săracă’, pe care Isus a văzut-o la templul din Ierusalim (Luca 21:1–4). În armonie cu Legea, şi ea beneficia, probabil, de măsurile iubitoare luate de Iehova în folosul văduvelor. Însă, cu toate că era nevoiaşă, ea a rămas în amintirea oamenilor nu ca o femeie care a primit ajutor, ci care a dăruit tot ce avea. Iar dărnicia ei trebuie să-i fi adus fericire deoarece, aşa cum a spus Isus, „este mai multă fericire în a da decât în a primi“ (Fap. 20:35). Păstrând în minte acest principiu, cum putem ‘să fim şi noi darnici’ şi, astfel, fericiţi? (Luca 6:38)

„Cum îl voi răsplăti pe Iehova?“

„Cum îl voi răsplăti pe Iehova pentru toate binefacerile sale faţă de mine?“, s-a întrebat psalmistul (Ps. 116:12). De ce binefaceri avusese el parte? Iehova îl susţinuse în vreme de „necaz şi durere“. Mai mult, ‘îi scăpase sufletul de la moarte’. Drept urmare, slujitorul său dorea ‘să-L răsplătească’ în vreun fel. Ce putea face pentru Dumnezeu? „Îmi voi împlini făgăduinţele faţă de Iehova“, a spus el (Ps. 116:3, 4, 8, 10–14). Da, psalmistul a hotărât să-şi respecte toate jurămintele făcute lui Iehova şi să se achite de îndatoririle faţă de El.

Noi îi putem imita exemplul trăind întotdeauna potrivit legilor şi principiilor divine. Să ne străduim, aşadar, să dăm şi pe mai departe întâietate închinării la Iehova în viaţa noastră. De asemenea, să ne lăsăm îndrumaţi de spiritul său în tot ce facem (Ecl. 12:13; Gal. 5:16–18). Bineînţeles, niciodată nu-L vom putea răsplăti pe deplin pentru toate binecuvântările Sale. Totuşi ‘inima Lui se va bucura’ dacă ne dedicăm din tot sufletul serviciului sacru (Prov. 27:11). Nu  este un privilegiu măreţ să-i aducem astfel bucurie lui Iehova?

Să ajutăm congregaţia să prospere

Toţi simţim sprijinul primit prin intermediul congregaţiei creştine. Iehova ne oferă prin ea hrană spirituală îmbelşugată. Am ieşit din întunericul spiritual în care ne aflam şi am păşit în lumina adevărului ce ne-a eliberat de falsităţile religioase (Ioan 8:32). În plus, datorită întrunirilor şi congreselor pregătite de „sclavul fidel şi prevăzător“, am asimilat cunoştinţa care duce la viaţă eternă pe un pământ paradiziac, fără durere şi suferinţă (Mat. 24:45–47). Nu-i aşa că nici nu reuşim să numărăm toate binecuvântările pe care le-am primit şi pe care le vom mai primi prin congregaţia lui Dumnezeu? Noi ce-am putea să-i oferim congregaţiei?

Apostolul Pavel a scris: „Tot corpul — armonios îmbinat şi făcut să colaboreze prin toate încheieturile care dau ce este necesar, după lucrarea fiecărui mădular în măsura potrivită — contribuie la creşterea corpului, pentru ca acesta să se zidească pe sine în iubire“ (Ef. 4:15, 16). Deşi li se aplică în primul rând celor unşi, principiul din acest pasaj biblic este valabil pentru toţi creştinii. Da, fiecare dintre noi poate ajuta congregaţia să prospere, să progreseze. Cum anume?

O modalitate este aceea de a ne strădui să-i încurajăm mereu pe ceilalţi şi să-i înviorăm spiritualiceşte (Rom. 14:19). Mai putem contribui la „creşterea corpului“ manifestând rodul spiritului lui Dumnezeu în relaţiile cu colaboratorii (Gal. 5:22, 23). În plus, ne putem crea ocazii „să facem ce este bine faţă de toţi, dar mai ales faţă de cei înrudiţi cu noi în credinţă“ (Gal. 6:10; Evr. 13:16). Tuturor — fraţi şi surori, tineri şi vârstnici — ne stă în putere ‘să zidim corpul în iubire’.

De asemenea, ne putem folosi aptitudinile, resursele şi vigoarea pentru a participa la lucrarea salvatoare de vieţi înfăptuită de congregaţia creştină. ‘Să dăm fără plată întrucât fără plată am primit’, ne-a îndemnat Isus Cristos (Mat. 10:8). Prin urmare, să luăm parte din plin la importanta lucrare de predicare despre Regat şi de facere de discipoli (Mat. 24:14; 28:19, 20). Dacă situaţia nu vă permite să participaţi la ea pe cât v-aţi dori, amintiţi-vă de văduva săracă. Ea a dat foarte puţin. Dar Isus a zis că a pus în cutia trezoreriei mai mult decât ceilalţi. A dăruit tot ce i-au permis împrejurările (2 Cor. 8:1–5, 12).

Să avem o atitudine corectă când primim ajutor

Uneori, din cauza presiunilor acestui sistem, am putea avea nevoie de sprijinul congregaţiei. Să nu ezităm să-l acceptăm! Iehova a numit bărbaţi calificaţi spiritualiceşte care ‘să păstorească congregaţia’ cu iubire, adică să ne susţină când trecem prin necazuri şi încercări (Fap. 20:28). Bătrânii şi alţi membri ai congregaţiei sunt dornici să ne sară în ajutor, să ne aducă alinare şi să ne ocrotească în timp de strâmtorare (Gal. 6:2; 1 Tes. 5:14).

Însă vom fi atenţi să avem o atitudine corectă când le acceptăm ajutorul. Ne vom arăta întotdeauna aprecierea şi-l vom considera o dovadă a bunătăţii nemeritate a lui Dumnezeu (1 Pet. 4:10). Este foarte important să privim lucrurile astfel deoarece nu vrem să imităm o trăsătură a multor oameni de azi: nerecunoştinţa.

Să fim rezonabili şi echilibraţi

În scrisoarea adresată congregaţiei din Filipi, Pavel a spus despre Timotei: „N-am pe nimeni altcineva cu o atitudine ca a lui,  care să se îngrijească cu adevărat de voi“. Apostolul a adăugat: „Toţi ceilalţi îşi caută propriile interese, nu pe ale lui Cristos Isus“ (Filip. 2:20, 21). Această observaţie ne dă mult de gândit, nu-i aşa? Prin urmare, cum putem evita să ne căutăm peste măsură „propriile interese“?

Să nu pretindem niciodată ca membrii congregaţiei să rupă din timpul lor pentru a ne ajuta să ne rezolvăm problemele. De ce? Să reflectăm: Când ne aflăm într-o situaţie critică pe plan material, îi suntem deosebit de recunoscători unui frate care ne ajută să o depăşim. Dar oare am îndrăzni să-i pretindem un astfel de ajutor? Nicidecum. În mod asemănător, fraţii noştri iubitori sunt întotdeauna bucuroşi să ne ajute când trecem prin momente grele. Dar trebuie să fim echilibraţi şi rezonabili, neaşteptând ca ei să ne acorde mai mult timp decât pot. În fond, indiferent ce fac pentru noi, dorim să ne sprijine cu dragă inimă.

Nu încape îndoială, fraţii şi surorile noastre de credinţă vor fi mereu gata să ne susţină în timp de necaz. Uneori însă nu vor putea să ne dea tot ajutorul de care avem nevoie. Să fim totuşi siguri că Iehova ne va fi alături în încercări, la fel cum i-a fost psalmistului (Ps. 116:1, 2; Filip. 4:10–13).

Să nu ezităm, aşadar, să primim cu recunoştinţă ajutorul pe care ni-l dă Iehova, îndeosebi când trecem prin greutăţi (Ps. 55:22). El doreşte să profităm de acest ajutor. Însă vrea şi ‘să dăm cu bucurie’. Prin urmare, ‘să hotărâm în inima noastră’ să dăruim tot ce putem pentru a promova închinarea adevărată (2 Cor. 9:6, 7). Astfel, vom primi cu recunoştinţă, dar vom şi dărui din inimă.

[Chenarul/Fotografiile de la pagina 31]

„Cum îl voi răsplăti pe Iehova pentru toate binefacerile sale faţă de mine?“ — (Ps. 116:12)

▪ Să ne creăm ocazii de ‘a face ce este bine faţă de toţi’

▪ Să-i încurajăm pe ceilalţi şi să-i înviorăm spiritualiceşte

▪ Să participăm din plin la lucrarea de facere de discipoli, ţinând cont de propria situaţie