Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să găsim comorile „ascunse cu grijă“ în Isus

Să găsim comorile „ascunse cu grijă“ în Isus

Să găsim comorile „ascunse cu grijă“ în Isus

„În el sunt ascunse cu grijă toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei.“ (COL. 2:3)

1, 2. a) Ce s-a descoperit în 1922 şi unde au ajuns majoritatea obiectelor găsite? b) Ce invitaţie ne face Dumnezeu în Cuvântul său?

S-A DESCOPERIT o comoară! O astfel de ştire se răspândeşte cu viteza fulgerului în mass-media. De exemplu, în 1922 arheologul britanic Howard Carter a făcut o descoperire remarcabilă. După mai multe decenii de săpături şi căutări asidue în condiţii dificile, el a descoperit mormântul aproape intact al faraonului Tutankhamon, în care se aflau aproape 5 000 de obiecte.

2 Oricât de mult entuziasm a stârnit descoperirea acestei comori, majoritatea obiectelor găsite au ajuns în cele din urmă în muzee sau în colecţii particulare. Deşi acele obiecte au o valoare istorică sau artistică, ele nu ne influenţează viaţa de zi cu zi. Există însă comori mult mai preţioase, care ne sunt cu adevărat de mare folos. În Cuvântul său, Biblia, Dumnezeu ne invită pe toţi să le căutăm. (Citeşte Proverbele 2:1–6.)

3. Ce foloase ne aduc comorile pe care Dumnezeu ne invită să le căutăm?

3 Ce comori ne invită Iehova să căutăm? Una dintre ele este „teama de Iehova“, care constituie o protecţie în aceste timpuri pline de pericole (Ps. 19:9). O alta este „cunoştinţa despre Dumnezeu“, care ne poate ajuta să ne bucurăm de cea mai mare onoare acordată oamenilor: prietenia cu Cel Preaînalt. Alte comori pe care ni le oferă Dumnezeu sunt înţelepciunea, cunoştinţa şi discernământul, care ne ajută să facem faţă problemelor şi îngrijorărilor vieţii (Prov. 9:10, 11). Cum putem găsi astfel de comori de o valoare inestimabilă?

Comori spirituale

4. Ce anume ne ajută să găsim comori spirituale?

4 Deseori, arheologii şi exploratorii nu ştiu cu exactitate unde să caute o anumită comoară. Noi însă ştim unde putem găsi comori spirituale. Biblia este asemenea unei hărţi care ne ajută să identificăm cu precizie locul unde se află comorile promise de Dumnezeu. Referindu-se la Cristos, apostolul Pavel a scris: „În el sunt ascunse cu grijă toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei“ (Col. 2:3). Dar poate ne întrebăm: De ce trebuie să căutăm aceste comori? În ce sens sunt ele „ascunse“ în Cristos şi cum le putem descoperi? Pentru a găsi răspuns la aceste întrebări, să analizăm cuvintele adresate de Pavel colosenilor.

5. De ce a scris Pavel despre comori spirituale?

5 Apostolul Pavel le-a spus creştinilor din Colose că ‘ducea o luptă mare pentru ei’, astfel încât „inima lor să fie mângâiată şi ei să fie uniţi armonios în iubire“. (Citeşte Coloseni 2:1, 2.) Pavel era îngrijorat deoarece în acea congregaţie existau creştini care aveau o influenţă negativă. Unii promovau idei din filozofia greacă, iar alţii recomandau revenirea la Legea mozaică. De aceea, Pavel a dat următorul avertisment: „Luaţi seama să nu vă fure cineva prin filozofie şi amăgire deşartă, potrivit tradiţiei oamenilor, potrivit lucrurilor elementare ale lumii şi nu potrivit lui Cristos“ (Col. 2:8).

6. De ce este important să acordăm atenţie avertismentului dat de Pavel?

6 Şi noi suntem expuşi unor influenţe asemănătoare din partea lui Satan şi a sistemului rău în care trăim. Viaţa, gândirea, obiectivele şi moralitatea oamenilor sunt modelate de teorii, precum teoria evoluţiei, şi de filozofii lumeşti. Acestea îi îndeamnă pe oameni să-şi urmărească propriile interese, fără să ţină cont de Dumnezeu. Religia falsă are un rol important în multe sărbători. Industria divertismentelor stârneşte în general dorinţe greşite. Multe dintre informaţiile de pe internet prezintă un real pericol atât pentru tineri, cât şi pentru cei în vârstă. De fapt, din cauza expunerii constante la astfel de influenţe lumeşti, am putea să nu mai avem o atitudine potrivită faţă de îndrumarea lui Iehova şi să nu mai ‘apucăm strâns adevărata viaţă’. (Citeşte 1 Timotei 6:17–19.) Dacă vrem să nu cădem în capcanele lui Satan, trebuie să ţinem seama de avertismentul dat de Pavel colosenilor.

7. Menţionaţi cele două lucruri despre care Pavel a spus că aveau să-i ajute pe coloseni.

7 După ce şi-a exprimat îngrijorarea, Pavel a menţionat două lucruri care le puteau aduce colosenilor ‘mângâiere şi unitate în iubire’. Mai întâi, el a amintit „înţelegerea clară şi sigură a adevărului“. Ei trebuiau să fie pe deplin convinşi că au înţeles adevărul din Scripturi, astfel încât credinţa lor să aibă un fundament solid (Evr. 11:1). Apoi Pavel a vorbit despre „o cunoştinţă exactă a secretului sacru al lui Dumnezeu“. Creştinii din Colose nu trebuiau să se limiteze la o cunoaştere elementară a adevărului, ci trebuiau să înţeleagă învăţăturile divine mai profunde (Evr. 5:13, 14). Acesta a fost un sfat oportun pentru coloseni, dar ne este şi nouă de mare folos. Cum putem dobândi o astfel de înţelegere clară şi o cunoştinţă exactă? Pavel ne oferă răspunsul în cuvintele sale despre Isus Cristos: „În el sunt ascunse cu grijă toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei“.

Comori ‘ascunse în Cristos’

8. La ce s-a referit Pavel când a folosit expresia ‘ascunse în Cristos’?

8 Când a afirmat că toate comorile înţelepciunii şi ale cunoştinţei sunt ‘ascunse în Cristos’, Pavel nu a vrut să spună că ele sunt imposibil de găsit. Dimpotrivă, aceste comori pot fi descoperite dacă cei care le caută depun eforturi asidue şi îşi îndreaptă atenţia spre Cristos. De fapt, însuşi Isus a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine“ (Ioan 14:6). Aşadar, avem nevoie de ajutorul şi îndrumarea lui Isus ca să găsim cunoştinţa despre Dumnezeu.

9. Ce roluri îndeplineşte Isus?

9 Isus nu este doar „calea“, adică mijlocul prin care ne apropiem de Tatăl ceresc. Isus este şi „adevărul şi viaţa“, roluri esenţiale, datorită cărora putem să înţelegem adevărul din Biblie şi să dobândim viaţa veşnică. Într-adevăr, în Isus sunt ascunse nestemate spirituale nepreţuite, ce aşteaptă să fie descoperite de cei care studiază cu sârguinţă Biblia. În continuare vom analiza câteva comori spirituale de care depind viitorul nostru şi prietenia cu Dumnezeu.

10. Ce învăţăm despre Isus din Coloseni 1:19 şi 2:9?

10 „În el locuieşte trupeşte toată plinătatea naturii divine“ (Col. 1:19; 2:9). Întrucât a petrecut miliarde de ani împreună cu Tatăl său ceresc, Isus cunoaşte cel mai bine personalitatea şi voinţa lui Dumnezeu. În timpul serviciului său pământesc, Isus i-a învăţat pe oameni ceea ce învăţase de la Tatăl său, iar faptele lui au reflectat calităţi pe care le-a dobândit cu ajutorul lui Iehova. De aceea, Isus a putut spune pe bună dreptate: „Cine m-a văzut pe mine l-a văzut şi pe Tatăl“ (Ioan 14:9). Toată înţelepciunea şi cunoştinţa despre Dumnezeu sunt ‘ascunse’, sau ‘locuiesc’, în Cristos. Aşadar, cea mai bună modalitate de a-l cunoaşte pe Iehova este aceea de a învăţa mai multe despre Isus.

11. Care este legătura dintre Isus şi profeţiile Bibliei?

11 „Depunerea mărturiei despre Isus este spiritul profeţiei“ (Rev. 19:10). Aceste cuvinte arată că Isus are un rol esenţial în împlinirea multor profeţii biblice. De la primele cuvinte profetice ale lui Iehova, consemnate în Geneza 3:15, până la viziunile glorioase din Revelaţia, profeţiile Bibliei pot fi înţelese doar ţinând cont de rolul lui Isus în cadrul Regatului mesianic. De fapt, cei care nu-l recunosc pe Isus drept promisul Mesia nu înţeleg multe dintre profeţiile Scripturilor ebraice. Iar cei ce nu preţuiesc Scripturile ebraice, care conţin multe profeţii mesianice, îl consideră pe Isus doar un personaj istoric important. Însă, în cazul slujitorilor lui Iehova, cunoştinţa despre Isus îi ajută să înţeleagă profeţiile biblice care urmează să se împlinească (2 Cor. 1:20).

12, 13. a) În ce sens este Isus „lumina lumii“? b) Întrucât au fost eliberaţi din întunericul religios, ce datorie au continuatorii lui Cristos?

12 „Eu sunt lumina lumii.“ (Citeşte Ioan 8:12; 9:5.) Cu mult timp înainte ca Isus să se nască pe pământ, Isaia a profeţit: „Poporul care umbla în întuneric a văzut o mare lumină. Peste cei care locuiau în ţara umbrei adânci a strălucit lumina“ (Is. 9:2). Apostolul Matei a explicat că Isus a împlinit această profeţie când a început să predice, spunând: „Căiţi-vă, căci regatul cerurilor s-a apropiat!“ (Mat. 4:16, 17). Prin lucrarea sa de predicare, Isus le-a adus oamenilor lumină spirituală şi eliberare din sclavia învăţăturilor religioase false. El a spus: „Am venit ca lumină în lume, pentru ca oricine crede în mine să nu rămână în întuneric“ (Ioan 1:3–5; 12:46).

13 Apostolul Pavel le-a spus creştinilor: „Odinioară eraţi întuneric, dar acum sunteţi lumină fiindcă sunteţi ai Domnului. Continuaţi să umblaţi ca nişte copii ai luminii“ (Ef. 5:8). Întrucât au fost eliberaţi din întunericul religios, adevăraţii creştini au datoria să rămână „copii ai luminii“. Iar aceasta este în armonie cu ceea ce le-a spus Isus continuatorilor săi în Predica de pe munte: „Să strălucească şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să-l glorifice pe Tatăl vostru care este în ceruri“ (Mat. 5:16). Aşadar, să ne întrebăm: Preţuiesc eu comorile spirituale care se găsesc în Isus? Doresc din inimă să le împărtăşesc şi altora vorbind despre ele şi având o conduită exemplară?

14, 15. a) Ce rol au avut oile în cadrul închinării adevărate din timpurile biblice? b) De ce este Isus o comoară nepreţuită în rolul său de ‘Miel al lui Dumnezeu’?

14 Isus este „Mielul lui Dumnezeu“ (Ioan 1:29, 36). În timpurile biblice, oamenii au sacrificat oi ca să obţină iertarea păcatelor şi să se apropie de Dumnezeu. Să luăm, de pildă, cazul lui Avraam. Întrucât a dovedit că era dispus să-l sacrifice pe fiul său Isaac, lui Avraam i s-a spus să-l lase în viaţă şi să jertfească în schimb un berbec (Gen. 22:12, 13). Când israeliţii au fost eliberaţi din Egipt, din nou au fost sacrificate oi, de data aceasta în cadrul Paştelui, un ceremonial cerut de Iehova (Ex. 12:1–13). Mai târziu, Legea mozaică a prevăzut oferirea unor jertfe de animale, printre care şi oi (Ex. 29:38–42; Lev. 5:6, 7).

15 Totuşi, nicio jertfă oferită de oameni nu putea aduce eliberarea definitivă de păcat şi de moarte (Evr. 10:1–4). Isus, în schimb, este „Mielul lui Dumnezeu care înlătură păcatul lumii“. Astfel, Isus este o comoară nepreţuită, de o valoare inestimabilă. Dacă medităm la importanţa jertfei sale de răscumpărare, vom cultiva o încredere şi mai mare în această măsură extraordinară pe care a luat-o Dumnezeu. Să ne gândim la binecuvântările şi recompensele promise: pentru ‘turma mică’, glorie şi onoare împreună cu Isus Cristos în ceruri, iar pentru „alte oi“, viaţă veşnică în Paradis, pe pământ! (Luca 12:32; Ioan 6:40, 47; 10:16)

16, 17. De ce este vital să înţelegem rolul lui Isus de ‘Reprezentant Principal al credinţei noastre şi Cel care o duce la perfecţiune’?

16 Isus este „Reprezentantul Principal al credinţei noastre şi Cel care o duce la perfecţiune“. (Citeşte Evrei 12:1, 2.) În capitolul 11 din Evrei se găseşte discursul plin de forţă al lui Pavel despre credinţă. El defineşte pe scurt credinţa, amintindu-i pe Noe, Avraam, Sara şi Rahav, pentru care credinţa a fost cel mai important lucru. Apoi Pavel îi îndeamnă pe creştini să ‘privească ţintă la Reprezentantul Principal al credinţei noastre şi Cel care o duce la perfecţiune, Isus’.

17 Femeile şi bărbaţii menţionaţi de Pavel au avut o încredere de nezdruncinat în promisiunile lui Dumnezeu. Ei însă n-au cunoscut toate detaliile referitoare la modul în care Dumnezeu urma să-şi îndeplinească promisiunile prin intermediul lui Mesia şi al Regatului. Astfel, într-un anumit sens, credinţa lor a fost imperfectă, sau incompletă. De fapt, nici măcar cei care au fost folosiţi de Iehova pentru a consemna multe profeţii mesianice n-au înţeles pe deplin ceea ce au aşternut în scris (1 Pet. 1:10–12). Credinţa poate deveni completă, sau perfectă, doar prin intermediul lui Isus. Deci este vital să înţelegem şi să acceptăm rolul său de ‘Reprezentant Principal al credinţei noastre şi Cel care o duce la perfecţiune’.

„Continuaţi să căutaţi“

18, 19. a) Menţionaţi alte nestemate spirituale ‘ascunse în Cristos’. b) De ce ar trebui să continuăm să căutăm comori spirituale în Isus?

18 În acest articol am analizat pe scurt doar câteva dintre rolurile preţioase pe care le îndeplineşte Isus în scopul divin referitor la salvarea omenirii. Însă putem găsi şi alte nestemate spirituale ‘ascunse în Cristos’, care ne vor aduce multe foloase. De exemplu, apostolul Petru l-a numit pe Isus „Reprezentantul Principal al vieţii“ şi „luceafărul“ care răsare (Fap. 3:15; 5:31; 2 Pet. 1:19). Tot în Biblie, Isus a primit şi titlul de „Amin“ (Rev. 3:14). Cunoaşteţi semnificaţia şi importanţa acestor roluri? Aşa cum a spus Isus, „continuaţi să căutaţi şi veţi găsi“! (Mat. 7:7)

19 Isus este cu adevărat unic în istoria omenirii. Viaţa sa plină de sens are o strânsă legătură cu fericirea noastră eternă. În el se găsesc comori spirituale pe care orice om sincer le poate descoperi. Fie ca şi voi să găsiţi bucurie şi să aveţi parte de binecuvântări în timp ce descoperiţi comori „ascunse cu grijă“ în Isus!

Vă amintiţi?

• Ce comori sunt îndemnaţi creştinii să caute?

• De ce sfatul dat de Pavel colosenilor este potrivit şi pentru noi?

• Care sunt câteva comori spirituale ‘ascunse în Cristos’?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei/ilustraţiilor de la pagina 5]

Biblia este asemenea unei hărţi care indică locul în care se află comorile „ascunse cu grijă“ în Cristos