Salt la conţinut

Salt la cuprins

Valoarea inestimabilă a instruirii divine

Valoarea inestimabilă a instruirii divine

Valoarea inestimabilă a instruirii divine

„Consider că toate lucrurile sunt o pierdere, datorită valorii inestimabile a cunoştinţei despre Cristos Isus.“ (FILIP. 3:8)

1, 2. Ce alegere fac unii Martori ai lui Iehova, şi de ce?

ÎNCĂ din primii ani de şcoală, Robert a fost un elev foarte bun. Când avea doar opt ani, o profesoară le-a făcut o vizită părinţilor lui şi le-a spus că fiul lor avea un potenţial foarte mare şi că putea alege orice carieră şi-ar fi dorit. Ea spera că, într-o bună zi, Robert va deveni medic. În timpul liceului, el a obţinut rezultate la fel de bune la învăţătură. Putea urma cursurile oricărei universităţi. Totuşi, a renunţat la ceea ce mulţi considerau a fi o şansă unică în viaţă şi a început pionieratul regular.

2 La fel ca Robert, mulţi Martori ai lui Iehova au posibilitatea să obţină o poziţie socială mai bună. Unii aleg să nu profite din plin de ceea ce le oferă această lume. De aceea, ei decid să urmărească obiective spirituale (1 Cor. 7:29–31). Dar de ce sunt dispuşi să dedice o mare parte din timp lucrării de predicare? Deoarece îl iubesc pe Iehova şi preţuiesc instruirea divină. Te-ai gândit cum ar fi fost viaţa ta dacă nu ai fi cunoscut adevărul? Meditează la binecuvântările de care te bucuri datorită instruirii divine! Astfel, vei continua să preţuieşti vestea bună şi o vei împărtăşi cu zel celor din jur.

Privilegiul de a fi învăţaţi de Dumnezeu

3. De unde ştim că Iehova doreşte să ne înveţe, deşi suntem oameni imperfecţi?

3 Datorită bunătăţii sale, Iehova doreşte să ne înveţe, deşi suntem oameni imperfecţi. În Isaia 54:13 se spune: „Toţi fiii tăi vor fi învăţaţi de Iehova şi mare va fi pacea fiilor tăi“. Cuvintele profetice ale lui Isaia li se aplică în primul rând creştinilor unşi, dar şi „altor oi“ (Ioan 10:16). Acest lucru reiese în mod clar dintr-o profeţie care se împlineşte în prezent. Într-o viziune a lui Isaia, oameni din toate naţiunile acceptă închinarea curată spunând: „Să ne suim la muntele lui Iehova, la casa Dumnezeului lui Iacob, şi el ne va învăţa căile sale, iar noi vom umbla pe cărările sale“ (Is. 2:1–3). Ce onoare este să fim învăţaţi de Dumnezeu!

4. Ce calitate trebuie să cultivăm pentru a fi învăţaţi de Iehova?

4 Dacă dorim să fim învăţaţi de Iehova, trebuie să cultivăm o calitate importantă: smerenia. Iată ce a scris psalmistul David: ‘Iehova este bun şi drept. El îi va învăţa pe cei smeriţi calea sa’ (Ps. 25:8, 9). Iar Isus a spus: „Te laud în public, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns cu grijă aceste lucruri de înţelepţi şi de învăţaţi şi le-ai dezvăluit copilaşilor“ (Luca 10:21). Cu siguranţă, şi tu îţi doreşti să te apropii mai mult de Iehova, Dumnezeul care „le dă bunătate nemeritată celor umili“! (1 Pet. 5:5)

5. Cum am ajuns să-l cunoaştem pe Dumnezeu?

5 Cine poate susţine că a cunoscut adevărul datorită propriilor capacităţi? Cine poate afirma că a ajuns să-l cunoască pe Dumnezeu prin propriile eforturi? Evident, niciunul dintre noi! De fapt, Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la mine dacă nu-l atrage Tatăl, care m-a trimis“ (Ioan 6:44). Prin intermediul lucrării de predicare şi al spiritului sfânt, Iehova este cel care atrage persoanele asemănătoare oilor, „comorile preţioase ale tuturor naţiunilor“ (Hag. 2:7). Eşti recunoscător că te numeri şi tu printre aceia pe care Iehova i-a atras la Fiul său? (Citeşte Ieremia 9:23, 24.)

Foloasele instruirii divine

6. Ce efect are „cunoştinţa lui Iehova“ asupra multor oameni?

6 Profetul Isaia descrie într-un limbaj figurativ schimbările pe care le fac multe persoane. Oameni care în trecut erau violenţi au devenit acum paşnici. (Citeşte Isaia 11:6–9.) Oameni care altădată se duşmăneau din cauza deosebirilor rasiale, naţionale sau etnice au învăţat să trăiască în unitate. În mod simbolic, ei şi-au ‘făurit brăzdare din săbiile lor’ (Is. 2:4). Dar cum au ajuns să facă astfel de schimbări? Aceşti oameni au dobândit „cunoştinţa lui Iehova“, care le-a modelat apoi personalitatea. Deşi nu sunt perfecţi, slujitorii lui Dumnezeu formează o adevărată familie internaţională. Într-adevăr, instruirea divină are o valoare inestimabilă! Oameni din toate categoriile sociale acceptă vestea bună şi fac schimbări majore în viaţă (Mat. 11:19).

7, 8. a) Care sunt câteva „fortificaţii“ pe care instruirea divină le ‘răstoarnă’? b) De ce putem spune că instruirea divină îi aduce laude lui Iehova?

7 Apostolul Pavel a asemănat lucrarea de predicare a slujitorilor lui Iehova cu un război spiritual. El a scris: „Armele războiului nostru nu sunt carnale, ci sunt pline de putere, datorită lui Dumnezeu, ca să răstoarne fortificaţii, fiindcă noi răsturnăm raţionamente greşite şi orice lucru înalt care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu“ (2 Cor. 10:4, 5). Care sunt câteva „fortificaţii“ pe care instruirea divină le ‘răstoarnă’? Învăţăturile false, superstiţiile şi filozofiile lumeşti, care îi împovărează foarte mult pe oameni (Col. 2:8). Instruirea divină îi ajută să renunţe la obiceiuri rele şi să cultive calităţi plăcute în ochii lui Dumnezeu (1 Cor. 6:9–11). De asemenea, cei care se lasă învăţaţi de Iehova au o viaţă de familie fericită. Cunoştinţa sa îi ajută pe cei lipsiţi de speranţă să aibă un scop real în viaţă. Oare nu aceasta este instruirea de care au nevoie toţi oamenii?

8 Una dintre calităţile pe care le cultivă cei învăţaţi de Iehova este cinstea, aşa cum reiese din următoarea experienţă (Evr. 13:18). O femeie din India a acceptat un studiu biblic şi, după un timp, s-a calificat ca vestitoare nebotezată. Într-o zi, se întorcea acasă după ce muncise pe un şantier, unde se construia o Sală a Regatului. În apropierea unei staţii de autobuz, ea a găsit un colier de aur. Deşi are o situaţie materială precară, ea a mers la secţia de poliţie şi i-a predat colierul unui ofiţer. Acesta a rămas uimit când a înţeles de ce venise femeia! Mai târziu, un alt poliţist a întrebat-o de ce nu a păstrat colierul, care valora 800 de dolari. Iată ce a răspuns ea: „De când studiez Biblia m-am schimbat; acum sunt cinstită“. Impresionat, poliţistul i-a spus fratelui care venise cu ea: „În acest stat din India trăiesc peste 38 de milioane de oameni. Ar fi o mare realizare dacă aţi reuşi să ajutaţi măcar zece oameni să devină la fel de cinstiţi“. Într-adevăr, avem toate motivele să-i aducem laude lui Iehova! Viaţa a milioane de oameni s-a îmbunătăţit considerabil datorită instruirii divine.

9. Ce îi ajută pe unii oameni să facă mari schimbări în viaţă?

9 Prin intermediul Bibliei şi al spiritului sfânt, Iehova îi ajută pe oameni să facă mari schimbări în viaţă (Rom. 12:2; Gal. 5:22, 23). În Coloseni 3:10 se spune: „Îmbrăcaţi-vă cu noua personalitate, care, prin cunoştinţa exactă, se înnoieşte după chipul Celui care a creat-o“. Cuvântul lui Dumnezeu are puterea să dezvăluie persoana noastră lăuntrică. În plus, Biblia poate schimba modul de gândire al cuiva, poate să-i influenţeze chiar şi cele mai profunde sentimente. (Citeşte Evrei 4:12.) Cei care dobândesc o cunoştinţă exactă din Scripturi şi respectă normele divine ajung să fie prieteni ai lui Dumnezeu şi au perspectiva de a trăi veşnic.

Iehova ne pregăteşte pentru viitor

10. a) De ce numai Iehova este în măsură să ne pregătească pentru viitor? b) Ce schimbări surprinzătoare vor avea loc în curând pe pământ?

10 Iehova este singurul în măsură să ne pregătească pentru viitor, deoarece cunoaşte viitorul omenirii, pe care, de fapt, el însuşi l-a stabilit (Is. 46:9, 10). Biblia profeţeşte că „ziua cea mare a lui Iehova este aproape“ (Ţef. 1:14). Cuvintele din Proverbele 11:4 se vor dovedi atunci adevărate: „Avuţiile nu sunt de niciun folos în ziua mâniei, dar dreptatea salvează de la moarte“. Prin urmare, când Dumnezeu va judeca lumea lui Satan, banii nu vor avea absolut nicio valoare. Singurul lucru care va conta atunci va fi aprobarea lui Iehova! Se va ajunge la situaţia descrisă în Ezechiel 7:19: „Îşi vor arunca argintul pe străzi, iar aurul lor va fi un lucru respingător“. Întrucât ştim ce se va întâmpla în curând, este important să ne întrebăm: Reflectă înţelepciune deciziile pe care le iau în viaţă?

11. Cum ne ajută instruirea divină să ne pregătim pentru viitor?

11 Instruirea divină ne este de mare folos deoarece ne ajută să ne stabilim corect priorităţile în viaţă. Astfel, vom fi pregătiţi pentru „ziua cea mare a lui Iehova“. Apostolul Pavel i-a scris lui Timotei: „Porunceşte-le celor care sunt bogaţi în actualul sistem să nu fie trufaşi şi să nu-şi pună speranţa în bogăţii nesigure, ci în Dumnezeu“. Chiar dacă nu avem mulţi bani, acest sfat care provine de la Iehova ne poate fi util. Cum anume? În loc să alergăm după lucruri materiale, ar trebui să ne străduim ‘să facem binele şi să fim bogaţi în fapte bune’. Iar dacă acordăm prioritate închinării aduse lui Iehova, vom ‘strânge drept comoară o bună temelie pentru viitor’ (1 Tim. 6:17–19). O astfel de atitudine plină de sacrificiu de sine este o dovadă de înţelepciune. Pe bună dreptate a întrebat Isus: „Ce folos va avea un om dacă va câştiga întreaga lume, dar îşi va pierde sufletul?“ (Mat. 16:26, 27). Având în vedere cât de aproape este ziua lui Iehova, fiecare dintre noi ar trebui să se întrebe: Strâng eu comori pe pământ sau în cer? Sunt eu sclavul lui Dumnezeu sau al bogăţiilor? (Mat. 6:19, 20, 24)

12. De ce nu trebuie să ne descurajăm chiar dacă unii dispreţuiesc lucrarea noastră?

12 Biblia arată că lucrarea de predicare a Regatului şi de facere de discipoli este cea mai importantă dintre ‘faptele bune’ pe care creştinii adevăraţi trebuie să le facă (Mat. 24:14; 28:19, 20). La fel ca în secolul I, unii oameni dispreţuiesc lucrarea noastră salvatoare de vieţi. (Citeşte 1 Corinteni 1:18–21.) Dar această atitudine nu influenţează în niciun fel valoarea mesajului nostru! Şi nici n-ar trebui să ne împiedice să le oferim tuturor posibilitatea de a-l accepta, cât încă mai este posibil (Rom. 10:13, 14). În timp ce îi ajutăm pe alţii să tragă foloase din instruirea divină, avem parte noi înşine de multe binecuvântări.

Iehova ne binecuvântează când facem sacrificii

13. Ce sacrificii a făcut Pavel pentru vestea bună?

13 Înainte să devină creştin, apostolul Pavel se pregătea pentru o carieră de succes în societatea iudaică. După cât se pare, când nu avea decât 13 ani, el s-a mutat din Tars, oraşul său natal, în Ierusalim, unde a fost instruit de Gamaliel, un învăţător foarte respectat al Legii (Fap. 22:3). Pavel s-a făcut remarcat printre contemporanii săi şi probabil că ar fi devenit cu timpul o persoană importantă în lumea iudaică (Gal. 1:13, 14). El însă a acceptat vestea bună şi a început s-o predice, lăsând astfel totul în urmă. Pavel nu a regretat niciodată decizia luată. El chiar a spus: „Consider că toate lucrurile sunt o pierdere, datorită valorii inestimabile a cunoştinţei despre Cristos Isus, Domnul meu. De dragul lui am acceptat să pierd toate lucrurile şi le consider nişte gunoaie“ (Filip. 3:8).

14, 15. Ce binecuvântări avem în calitate de „colaboratori ai lui Dumnezeu“?

14 La fel ca Pavel, mulţi slujitori ai lui Iehova sunt dispuşi să facă sacrificii pentru vestea bună (Mar. 10:29, 30). Au ei ceva de pierdut? Iată ce spune Robert, menţionat la începutul articolului, dând glas sentimentelor pe care le au şi alţii: „N-am niciun regret. Serviciul cu timp integral îmi aduce multe satisfacţii şi îmi dă ocazia «să gust şi să văd ce bun este Iehova». E adevărat, am făcut unele sacrificii pe plan material ca să pot urmări obiective spirituale. Dar binecuvântările lui Iehova au depăşit cu mult sacrificiile mele. Este ca şi cum n-aş fi făcut niciun sacrificiu. Am avut doar de câştigat!“ (Ps. 34:8; Prov. 10:22).

15 Dacă iei parte de mai mult timp la lucrarea de predicare, cu siguranţă şi tu ai avut ocazia ‘să vezi ce bun este Iehova’. Ai simţit ajutorul spiritului sfânt în timp ce le împărtăşeai vestea bună altora? Ai văzut bucuria de pe faţa cuiva când ‘Iehova i-a deschis inima ca să ia aminte’ la mesajul Bibliei? (Fap. 16:14) Te-a ajutat El să depăşeşti unele obstacole ca să participi mai mult în lucrarea de predicare? Ai simţit în momentele dificile cum te sprijină şi cum îţi dă acea putere fără de care n-ai fi reuşit să perseverezi? (Filip. 4:13) Într-adevăr, când simţim personal ajutorul său în lucrarea de predicare, Iehova devine mai real pentru noi, îl simţim mai aproape (Is. 41:10). Ce privilegiu este să fim „colaboratori ai lui Dumnezeu“! Şi câte binecuvântări avem în timp ce le oferim tuturor posibilitatea să înţeleagă valoarea instruirii divine! (1 Cor. 3:9)

16. Cum consideri eforturile şi sacrificiile pe care le faci în legătură cu lucrarea de predicare?

16 Mulţi oameni doresc să realizeze lucruri remarcabile, vor să lase ceva în urma lor. Totuşi, adesea, lumea uită repede chiar şi cele mai însemnate realizări. În schimb, acţiunile prin care Iehova îşi sfinţeşte numele nu vor fi date uitării niciodată, ci vor rămâne mereu în istoria teocraţiei (Prov. 10:7; Evr. 6:10). Ce onoare este să-i învăţăm pe alţii despre Iehova! Să preţuim privilegiul de a lua parte la această lucrare unică, peste care nu se va aşterne niciodată uitarea!

Cum aţi răspunde?

• Ce calitate trebuie să cultivăm pentru a fi învăţaţi de Iehova?

• Care sunt foloasele instruirii divine?

• Ce binecuvântări avem în timp ce îi ajutăm pe alţii să tragă foloase din instruirea divină?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei de la pagina 23]

Cei care sunt învăţaţi de Iehova formează o adevărată familie internaţională

[Legenda fotografiei de la pagina 24]

Ce privilegiu este să fim „colaboratori ai lui Dumnezeu“!