Este războiul compatibil cu creştinismul?

„Pe baza căror norme morale este considerat războiul o crimă sau un păcat? Acest lucru este, într-adevăr, greu de stabilit.“ (Oliver O’Donovan, profesor de etică creştină)

O PICTURĂ intitulată „Sacrificiu“, inspirată din Primul Război Mondial şi expusă la Muzeul Canadian al Războiului, înfăţişează soldaţi ucişi, supravieţuitori sleiţi de puteri şi familiile lor de acasă. Scena aceasta este dominată de Isus Cristos răstignit pe o cruce. Unii dintre cei care privesc tabloul sunt revoltaţi că Isus, ‘Prinţul Păcii’, apare pictat alături de o scenă de război (Isaia 9:6). Alţii, recunoscători pentru sacrificiul făcut de conaţionalii lor, cred că Dumnezeu şi Fiul său aşteaptă din partea creştinilor să lupte pentru a-şi apăra patria.

Veacuri la rând, conducătorii religioşi au încurajat războiul. În anul 417 e.n., teologul Augustin a scris: „Să nu credeţi că soldaţii care iau parte la război nu pot fi acceptaţi de Dumnezeu. . . . În timp ce alţii se roagă pentru voi luptând cu duşmani invizibili, voi mergeţi la război pentru ei, luptând literalmente cu barbarii“. În secolul al XIII-lea, Toma d’Aquino a explicat că „războaiele sunt permise şi drepte atât timp cât, prin acestea, săracii sunt ocrotiţi, iar naţiunea este apărată de duşmani“.

Dar ce credeţi: Binecuvântează Dumnezeu acţiunile militare care, în aparenţă, au un scop nobil, cum ar fi apărarea naţiunii sau eliberarea celor oprimaţi? Ce „norme morale“ ar trebui să ia în considerare creştinii pentru a înţelege voinţa lui Dumnezeu în această privinţă?

Exemplul lui Isus Cristos

Este posibil să aflăm punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la o chestiune atât de complexă precum războiul? De fapt, şi apostolul Pavel s-a întrebat: „«Cine a ajuns să cunoască mintea lui Iehova, ca să-l înveţe»? Noi însă avem mintea lui Cristos“ (1 Corinteni 2:16). Pentru a ne ajuta, Iehova Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său pe pământ ca Exemplu perfect. Cuvintele şi faptele lui au reflectat modul de gândire şi de acţiune al lui Iehova. Dar ce a spus Isus despre implicarea în acţiuni militare? Ce poziţie a adoptat el faţă de război?

Unii cred că viaţa şi siguranţa lui Isus Cristos ar fi cea mai nobilă cauză ce i-ar îndreptăţi să pună mâna pe armă. Aşa a crezut şi unul dintre apostolii săi. Când Isus a fost trădat şi apoi arestat în miez de noapte de o gloată înarmată, prietenul său Petru „şi-a întins mâna şi şi-a scos sabia şi, lovindu-l pe sclavul marelui preot, i-a tăiat urechea“. Era Petru îndreptăţit să-l apere pe Isus folosind o armă?  Iată ce i-a zis Isus lui Petru: „Pune-ţi sabia la loc, pentru că toţi cei care iau sabia de sabie vor pieri“ (Matei 26:47–52).

Reacţia lui Isus nu este deloc surprinzătoare. Cu doi ani înainte, el spusese: „Aţi auzit că s-a zis: «Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău». Dar eu vă spun: Continuaţi să-i iubiţi pe duşmanii voştri şi să vă rugaţi pentru cei care vă persecută, ca să vă dovediţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri, căci el face să răsară soarele său şi peste cei răi, şi peste cei buni şi face să plouă şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi“ (Matei 5:43–45). Este logic să credem că un creştin ar putea să-şi iubească duşmanii şi să se roage pentru ei, dar, în acelaşi timp, să poarte război împotriva lor?

După cum dezvăluie istoria, creştinii au avut mulţi duşmani. De exemplu, romanii l-au judecat şi l-au executat pe Isus Cristos. La scurt timp după aceea, simplul fapt de a te declara creştin a devenit o infracţiune ce se pedepsea cu moartea. Isus ştia că, asemenea unor evrei, creştinii ar putea fi tentaţi să se înarmeze şi să se revolte împotriva asupririi romane. De aceea, el a spus despre continuatorii săi: „Ei nu fac parte din lume, aşa cum nici eu nu fac parte din lume“ (Ioan 17:16). Creştinii au ales să rămână neutri din punct de vedere politic. Nicio nedreptate sau ameninţare la adresa lor sau a ţării în care trăiau nu justifica participarea la război.

Susţinători ai Regatului lui Dumnezeu

Adevăraţii creştini au rămas neutri, respectând astfel îndemnul lui Isus. Să ne gândim la ce s-a întâmplat în Iconium, un oraş antic din Asia Mică. „Când oamenii naţiunilor şi iudeii, împreună cu conducătorii lor, au încercat cu violenţă să-i batjocorească [pe Pavel şi pe Barnaba] şi să-i omoare cu pietre, ei au fost înştiinţaţi şi au fugit în oraşele Licaonia, Listra şi Derbe şi în ţinutul dimprejur. Şi au continuat să anunţe vestea bună acolo.“ (Faptele 14:5–7) Aşadar, în faţa atacurilor violente, creştinii nu s-au înarmat pentru a se apăra, nici nu s-au răzbunat. În schimb, ei au continuat să predice „vestea bună“.

De fapt, creştinii au predicat acelaşi mesaj ca Isus, care a zis: „Trebuie să anunţ vestea  bună despre regatul lui Dumnezeu“ (Luca 4:43). Isus şi continuatorii săi au susţinut Regatul lui Dumnezeu. Cristos nu s-a folosit niciodată de armata vreunei ţări pentru a apăra acest Regat. El chiar a spus: „Regatul meu nu face parte din lumea aceasta. Dacă regatul meu ar fi făcut parte din lumea aceasta, slujitorii mei ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar iată că regatul meu nu este de aici“ (Ioan 18:36).

‘Să aveţi iubire între voi’

Neutralitatea pe timp de război este o caracteristică a închinării adevărate. Isus a spus: „Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“ (Ioan 13:35). Milioane de persoane s-au bucurat să afle că există un grup de oameni care manifestă o astfel de iubire chiar şi atunci când sunt ridiculizaţi, aruncaţi în închisori sau executaţi din cauza refuzului de a pune mâna pe armă.

Autorităţile naziste din Europa au condamnat la închisoare aproximativ 10 000 de Martori ai lui Iehova din cauza neutralităţii creştine. Dintre aceştia, 3 000 au fost trimişi în lagăre de concentrare. În aceeaşi perioadă, peste 4 300 de Martori din Statele Unite au fost închişi din cauza refuzului lor de a se înrola în armată. Nici Martorii germani, nici cei americani nu s-au înarmat şi nu au luptat împotriva semenilor sau a fraţilor de credinţă. Cum ar fi putut face aşa ceva şi în acelaşi timp să pretindă că au iubire între ei şi că îşi iubesc semenii?

Mulţi oameni consideră că războiul este o formă necesară de autoapărare. Dar aşa să fie oare? Creştinii din secolul I au supravieţuit cu toate că au fost crunt persecutaţi şi au refuzat să se apere luptând. Puternicul Imperiu Roman nu a reuşit să şteargă din existenţă creştinismul. Şi în prezent, adevăraţii creştini cresc la număr şi continuă să rămână neutri. În loc să se răzbune, ei se bizuie pe ajutorul lui Dumnezeu. Cuvântul său, Biblia, declară: „Iubiţii mei fraţi, nu vă răzbunaţi singuri, ci faceţi loc mâniei, căci este scris: «Răzbunarea este a mea, eu voi răsplăti, zice Iehova»“ (Romani 12:19).

[Chenarul de la pagina 30]

RĂZBOAIE BINECUVÂNTATE DE DUMNEZEU

Israelul antic, naţiunea aleasă de Dumnezeu cu secole înainte de întemeierea creştinismului, avea uneori dreptul să strângă armată şi să poarte război. Înainte de a intra în Canaan, ţara pe care Dumnezeu i-o promisese lui Avraam, israeliţilor li s-a spus: „Iehova, Dumnezeul tău, le va da în mâna ta [pe cele şapte naţiuni], iar tu le vei înfrânge. Să le distrugi cu desăvârşire. Să nu închei niciun legământ cu ele şi să nu le arăţi bunăvoinţă“ (Deuteronomul 7:1, 2). „Aşa cum poruncise Iehova, Dumnezeul lui Israel“, comandantul israelit Iosua a învins acele naţiuni duşmane (Iosua 10:40).

A fost aceasta o cucerire prin care Israelul, plin de cruzime, a acaparat teritoriul altor ţări? Nicidecum. Locuitorii acelor ţări practicau idolatria şi erau foarte violenţi şi depravaţi. Mulţi aveau obiceiul să-şi ucidă copiii aruncându-i în foc drept ofrandă pentru zei (Numerele 33:52; Ieremia 7:31). Sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu, precum şi iubirea pentru poporul său l-au determinat să înlăture orice urmă de necurăţie din ţară. Dar chiar şi aşa, Iehova a cercetat inimile tuturor, ceea ce niciun comandant militar nu poate face, şi i-a cruţat pe cei care au fost dispuşi să-şi abandoneze căile rele şi să-i slujească lui.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 31]

A aşteptat Isus din partea continuatorilor lui să lupte în apărarea sa ori a unui colaborator creştin?

[Legenda fotografiei de la pagina 31]

Un grup de Martori ai lui Iehova după eliberarea din lagărul de concentrare de la Buchenwald, în 1945