Salt la conţinut

Salt la cuprins

Învăţătură falsă: Dumnezeu aprobă icoanele

Învăţătură falsă: Dumnezeu aprobă icoanele

Care este originea acestei învăţături false?

„Primii creştini nu foloseau imagini în închinare . . . Această practică a fost adoptată de biserică în secolele al IV-lea şi al V-lea, întrucât s-a crezut că oamenii simpli puteau învăţa despre creştinism mai degrabă cu ajutorul imaginilor decât al predicilor sau al cărţilor.“ (Cyclopedia of Biblical, Theological, and Ecclesiastical Literature, de McClintock şi Strong, volumul 4, paginile 503 şi 504)

Ce spune Biblia?

„Să nu-ţi faci chip cioplit, şi nici vreo asemănare cu ceva din câte sunt în cer, acolo sus, ori din câte sunt pe pământ, aicea jos, ori din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor, şi nici să le slujeşti.“ (Exodul 20:4, 5, Biblia sinodală, 2001) În plus, iată ce le-a scris apostolul Ioan creştinilor din secolul I: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!“ (1 Ioan 5:21).

Sunt imaginile doar un mijloc de apropiere faţă de persoana pe care o reprezintă sau de venerare a acesteia, aşa cum susţin bisericile? Într-o enciclopedie se spune: „La început, imaginile au avut rol didactic şi decorativ, acesta fiind principalul argument adus în sprijinul folosirii lor. În scurt timp însă, ele au ajuns obiecte de cult. În cazul ortodoxiei răsăritene, icoanele au devenit un element important“ (The Encyclopedia of Religion). Totuşi, profetul Isaia a întrebat pe bună dreptate: „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi compara?“ (Isaia 40:18, Cornilescu, 1996).

Vezi şi următoarele texte biblice: Isaia 44:13–19; Faptele 10:25, 26; 17:29; 2 Corinteni 5:7.

CARE ESTE ADEVĂRUL?

Dumnezeu nu aprobă icoanele.

RESPINGE ÎNVĂŢĂTURILE FALSE ŞI ÎNVAŢĂ ADEVĂRUL

La ce concluzie ajungem în urma acestei scurte prezentări a câtorva învăţături false predate de creştinătate? Toate aceste „istorisiri neadevărate, născocite cu măiestrie“ nu se pot compara cu adevărurile simple şi mângâietoare ale Bibliei! (2 Petru 1:16)

Aşadar, verifică, fără prejudecăţi, dacă lucrurile pe care le-ai învăţat sunt în armonie cu Biblia, sursa adevărului (Ioan 17:17). Procedând astfel, următoarea promisiune a Bibliei se va împlini şi în cazul tău: „Veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va elibera“ (Ioan 8:32).