Salt la conţinut

Salt la cuprins

Vă amintiţi?

Vă amintiţi?

Vă amintiţi?

V-au plăcut ultimele numere ale Turnului de veghe? Răspundeţi la următoarele întrebări:

• În ce fel ne dă Dumnezeu bogăţii?

În trecut, Iehova i-a binecuvântat cu bogăţii materiale pe unii slujitori ai săi, printre care Avraam şi Solomon. Dar bogăţiile de care avem cu adevărat nevoie şi pe care Iehova ne ajută să le găsim sunt credinţa, pacea sufletească şi fericirea (1/9, pag. 3–7).

• Ce învăţăm din episodul biblic în care Petru a fost salvat de Isus în timp ce se scufunda în mare? (Mat. 14:28–31)

Dacă ni se pare că unui frate îi lipseşte credinţa, am putea să-i întindem mâna, figurativ vorbind, şi să-l ajutăm să se întărească pe plan spiritual (15/9, pag. 8).

• Ce preţ a plătit Iehova pentru a ne elibera?

Iehova a suferit când şi-a văzut Fiul chinuit şi batjocorit. În plus, aşa cum fusese prefigurat de dispoziţia lui Avraam de a-şi jertfi fiul, Iehova a simţit o mare durere când Fiul său a fost executat ca un criminal (15/9, pag. 28, 29).

• De ce este Codex Vaticanus o comoară nepreţuită?

Codex Vaticanus este un manuscris realizat la mai puţin de 300 de ani după ce scrierea Bibliei a fost încheiată. Acest manuscris conţine textul aproape complet al Scripturilor ebraice şi al Scripturilor greceşti creştine. În plus, Codex Vaticanus este un instrument folosit de biblişti pentru a reda cu fidelitate conţinutul textului original (1/10, pag. 18–20).

• Ce învăţăm din Proverbele 24:27 despre ‘zidirea unei case’?

Un bărbat care doreşte să se căsătorească ar trebui să se pregătească aşa cum se cuvine pentru această responsabilitate. Aceasta înseamnă să poată satisface necesităţile materiale ale familiei sale şi s-o îndrume pe plan spiritual (15/10, pag. 12).

• De ce Martorii lui Iehova nu pot fi consideraţi o religie protestantă?

Protestantismul a apărut în Europa secolului al XVI-lea din dorinţa de a reforma Biserica Romano-Catolică. Termenul „protestant“ se referă la cei care aderă la principiile şi obiectivele Reformei. Martorii lui Iehova nu consideră că papa ar avea autoritate universală şi susţin din toată inima supremaţia Bibliei. În plus, ei resping multe învăţături şi practici nescripturale, specifice multor religii protestante (1/11, pag. 19).

• Depinde înţelegerea Bibliei de cunoaşterea limbilor ebraică şi greacă?

Nu. Chiar dacă cineva ar învăţa aceste limbi, nu înseamnă neapărat că ar înţelege mai bine Biblia. Tot ar trebui să consulte dicţionare şi cărţi de gramatică. Faptul că Iehova i-a inspirat pe scriitorii evangheliilor să păstreze cuvintele celui mai mare Slujitor al său doar în traducere arată că adevărul poate fi învăţat din orice traducere modernă a Bibliei (1/11, pag. 20–23).

• De ce se poate spune că Iehova şi Isus sunt exemple în ce priveşte bunele maniere?

Deşi ocupă cea mai înaltă poziţie în univers, el îi tratează pe oameni cu multă amabilitate şi respect. De exemplu, când le-a vorbit lui Avraam şi lui Moise, Iehova a folosit un termen ebraic tradus deseori prin „te rog“ (Gen. 13:14; Ex. 4:6). De asemenea, Dumnezeu îi ascultă pe oameni (Gen. 18:23–32). Şi Isus a făcut acest lucru, fiind gata să-i ajute pe cei din jurul său şi adresându-li-se deseori pe nume (15/11, pag. 25).

• De ce adevăraţii creştini nu sărbătoresc Anul Nou Chinezesc?

Anul Nou Chinezesc este o sărbătoare importantă în calendarul asiatic. Una dintre principalele preocupări ale oamenilor în timpul acestei sărbători este să-şi asigure norocul şi să cinstească spiritele. Totuşi, deşi creştinii adevăraţi îşi respectă părinţii, ei nu iau parte la reuniuni în cadrul cărora participanţii încearcă să comunice cu strămoşii decedaţi pentru a beneficia de ocrotirea lor sau caută să obţină favoarea zeilor casei (1/12, pag. 20–23).