Salt la conţinut

Salt la cuprins

V-aţi întrebat?

V-aţi întrebat?

V-aţi întrebat?

Pe ce drum a mers apostolul Pavel cu ocazia primei sale călătorii la Roma?

Din Faptele 28:13–16 aflăm că Pavel a ajuns în Italia cu o corabie, care a acostat în golful Neapole, la Puteoli (astăzi Pozzuoli). Pavel a călătorit apoi la Roma pe Via Appia, unul dintre principalele drumuri romane.

Via Appia şi-a luat numele de la omul de stat roman Appius Claudius Caecus, care a început construirea ei în 312 î.e.n. Acest drum, care avea o lăţime cuprinsă între cinci şi şase metri şi era pavat cu bucăţi mari de rocă vulcanică, a ajuns să măsoare 583 de kilometri. Situată în partea de sud-est a Romei, Via Appia lega Roma de portul Brundisium (astăzi Brindisi), poarta către Orient. Drumeţii se opreau la popasuri, aflate la o distanţă de aproximativ 24 de kilometri unul de altul, ca să cumpere provizii, să se odihnească sau să schimbe caii ori vehiculele cu care se deplasau.

Se pare că Pavel a făcut această călătorie pe jos, străbătând 212 kilometri pe Via Appia. Această porţiune de drum traversa la un moment dat Mlaştinile Pontine, o zonă mlăştinoasă care l-a făcut pe un scriitor roman să se plângă de ţânţari şi de un miros respingător. Exact la nord de aceste mlaştini, la aproximativ 70 de kilometri de Roma, se afla Piaţa lui Appius, iar la aproximativ 50 de kilometri, popasul Trei Cârciumi. În aceste locuri l-au aşteptat pe Pavel creştinii din Roma. Când i-a văzut, Pavel „i-a mulţumit lui Dumnezeu şi a prins curaj“ (Faptele 28:15).

Despre ce fel de tăbliţă se vorbeşte în Luca 1:63?

În Evanghelia lui Luca se spune că prietenii lui Zaharia l-au întrebat ce nume voia să-i pună fiului său nou-născut. Zaharia „a cerut o tăbliţă şi a scris: «Ioan este numele lui»“ (Luca 1:63). Potrivit unei lucrări de referinţă, termenul grecesc redat prin „tăbliţă“ se referă „la o tablă mică de scris, făcută de obicei din lemn şi acoperită cu o ceară specială“. În bucata de lemn se făcea o scobitură în care se turna ceară moale de albine. Tăbliţele erau apoi legate una de alta. Scrierea se făcea cu ajutorul stilului. Textul putea fi şters prin netezire, iar tăbliţa era refolosită.

Într-o carte se spune: „Picturi din oraşul Pompei, sculpturi din diferite părţi ale Imperiului Roman şi chiar tăbliţe propriu-zise scoase la lumină din multe situri arheologice, răspândite din Egipt până la Zidul lui Adrian [nordul Marii Britanii], dezvăluie întrebuinţarea pe scară largă a tăbliţelor cerate“ (Reading and Writing in the Time of Jesus, de Alan Millard). Din câte se pare, mulţi oameni, cum ar fi negustori, funcţionari guvernamentali şi, probabil, chiar şi unii creştini din secolul I, aveau la îndemână asemenea tăbliţe.

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Via Appia

[Legenda fotografiei de la pagina 11]

Tăbliţa cerată a unui elev, secolul al II-lea e.n.

[Provenienţa fotografiei]

Cu permisiunea Bibliotecii Britanice