Să avem zel pentru închinarea adevărată!
Să avem zel pentru închinarea adevărată!
„Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini.“ (MAT. 9:37)
1. Cum aţi descrie o situaţie urgentă?
SĂ PRESUPUNEM că ai un document care trebuie verificat de cineva până la sfârşitul zilei. Ce faci? Ataşezi o notă pe care scrii „URGENT!“. Sau poate că trebuie să ajungi la o întâlnire importantă şi, pentru că eşti în întârziere, iei un taxi. Ce faci? Îi spui şoferului: „Vă rog să vă grăbiţi. E ceva URGENT!“. Într-adevăr, când ai ceva de rezolvat şi eşti presat de timp, devii încordat şi agitat. Nivelul de adrenalină îţi creşte şi te străduieşti să termini cât mai repede ce ai de făcut. Aşa poate fi descrisă o situaţie urgentă.
2. Care este cea mai urgentă activitate pe care trebuie s-o îndeplinească adevăraţii creştini?
2 Pentru creştinii adevăraţi, nicio activitate nu este mai urgentă decât predicarea veştii bune despre Regat şi facerea de discipoli din oameni ai tuturor naţiunilor (Mat. 24:14; 28:19, 20). Citându-l pe Isus, discipolul Marcu a scris că această lucrare trebuie să fie făcută „mai întâi“, adică înainte să vină sfârşitul (Mar. 13:10). Şi este firesc să fie aşa. Isus a spus: „Secerişul este mare, dar lucrătorii sunt puţini“. Un seceriş nu poate fi amânat; recolta trebuie strânsă înainte ca timpul secerişului să se încheie (Mat. 9:37).
3. Cum au reacţionat mulţi la necesitatea urgentă de a predica?
3 Întrucât lucrarea de predicare este atât de importantă pentru noi, merită să-i acordăm cât mai mult din timpul, energia şi atenţia noastră. Mulţi fraţi şi multe surori procedează în acest fel şi sunt demni de laudă. Unii şi-au simplificat viaţa ca să poată începe serviciul cu timp integral, slujind în prezent ca pionieri, misionari sau betelişti. Ei sunt foarte ocupaţi. Probabil că au făcut multe sacrificii şi trebuie să înfrunte diferite probleme. Totuşi, sunt binecuvântaţi din plin de Iehova, iar noi ne bucurăm mult pentru ei! (Citeşte Luca 18:28–30.) Alţii, care nu pot intra în rândurile proclamatorilor cu timp integral, se străduiesc să participe cât mai mult la această lucrare salvatoare de vieţi, care presupune şi să ne ajutăm copiii să obţină salvarea (Deut. 6:6, 7).
4. De ce şi-ar putea pierde unii sentimentul urgenţei?
4 După cum am văzut, sentimentul urgenţei este, în general, pus în legătură cu un termen-limită sau cu un punct final, adică un sfârşit. Noi trăim în timpul sfârşitului şi există numeroase dovezi, atât biblice, cât şi istorice, care indică acest lucru (Mat. 24:3, 33; 2 Tim. 3:1–5). Cu toate acestea, niciun om nu ştie cu exactitate momentul în care va veni sfârşitul. Când a vorbit despre „semnul“ care avea să marcheze ‘încheierea acestui sistem’, Isus a spus foarte clar: „Ziua şi ora aceea nimeni nu le ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl“ (Mat. 24:36). De aceea, pe măsură ce timpul trece, poate că unora le este greu să-şi păstreze sentimentul urgenţei, îndeosebi dacă se străduiesc de mulţi ani să facă acest lucru (Prov. 13:12). Simţi şi tu uneori la fel? Ce ne poate ajuta să cultivăm sau să ne păstrăm sentimentul urgenţei pentru lucrarea pe care Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos vor s-o îndeplinim în prezent?
Isus — Modelul nostru
5. Cum a manifestat Isus sentimentul urgenţei în legătură cu lucrarea sa?
5 Dintre toţi cei care i-au slujit lui Dumnezeu cu sentimentul urgenţei, Isus este, fără îndoială, exemplul cel mai de seamă. De ce a manifestat el sentimentul urgenţei? Un motiv este că avea multe de făcut în doar trei ani şi jumătate. Cu toate acestea, nimeni altcineva n-a făcut atât de mult pentru închinarea adevărată. Isus a făcut cunoscut numele şi scopul Tatălui său, a predicat vestea bună despre Regat, a demascat ipocrizia şi învăţăturile false ale conducătorilor religioşi şi a susţinut suveranitatea lui Iehova chiar până la moarte. Fără să precupeţească vreun efort, Isus a străbătut ţara în lung şi-n lat, învăţându-i, ajutându-i şi vindecându-i pe oameni (Mat. 9:35). Nimeni nu a realizat atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt. Într-adevăr, Isus a lucrat intens, a dat totul! (Ioan 18:37)
6. Care a fost principala preocupare a lui Isus?
6 Ce l-a îndemnat pe Isus să lucreze neobosit? Isus trebuie să fi ştiut din profeţia lui Daniel cât timp avea la dispoziţie pentru a-şi înfăptui lucrarea conform orarului stabilit de Iehova (Dan. 9:27). Astfel, serviciul său pământesc avea să se sfârşească „la jumătatea săptămânii“, adică după trei ani şi jumătate. În primăvara anului 33 e.n., la puţin timp după intrarea sa triumfală în Ierusalim, Isus a spus: „A venit ceasul ca Fiul omului să fie glorificat“ (Ioan 12:23). Isus ştia că urma să moară peste puţin timp. Totuşi, el nu a permis ca iminenţa morţii sale să-l preocupe cel mai mult, să fie motivul cel mai important pentru care a lucrat intens. Dimpotrivă, principala sa preocupare a fost să înfăptuiască voinţa Tatălui său şi să arate iubire faţă de semeni. Tot iubirea l-a îndemnat să-şi strângă discipoli şi să-i instruiască pentru a-i trimite în campanii de predicare. Isus a făcut aceasta pentru ca discipolii să poată continua lucrarea începută de el şi să poată înfăptui lucrări chiar mai mari decât ale sale. (Citeşte Ioan 14:12.)
7, 8. a) Ce şi-au amintit discipolii când au văzut ce a făcut Isus în templu? b) De ce a acţionat Isus în acest mod?
7 Un episod din viaţa lui Isus constituie o dovadă clară a zelului său. Era 30 e.n. şi se apropia Paştele; Isus îşi începuse serviciul pământesc cu puţin timp înainte. El a venit la Ierusalim împreună cu discipolii şi i-a văzut în templu „pe cei care vindeau vite, oi şi porumbei şi pe schimbătorii de bani şezând acolo“. Ce a făcut Isus şi ce efect a avut reacţia sa asupra discipolilor? (Citeşte Ioan 2:13–17.)
8 Văzându-l şi auzindu-l, discipolii şi-au amintit cuvintele profetice ale unui psalm compus de David: „Zelul pentru casa ta m-a mistuit“ (Ps. 69:9). Dar de ce şi-au amintit discipolii aceste cuvinte? Pentru că acţiunea lui Isus a fost foarte riscantă. De fapt, cei care controlau din umbră afacerile profitabile făcute cu neruşinare aici erau preoţii, scribii şi alte autorităţi de la templu. Pentru că le-a demascat şi le-a dejucat planurile, Isus a devenit duşmanul conducătorilor religioşi din vremea sa. După cum şi-au dat bine seama discipolii, el a dovedit ‘zel pentru casa lui Dumnezeu’, sau pentru închinarea adevărată. Dar ce este zelul? Există vreo deosebire între zel şi sentimentul urgenţei?
Sentimentul urgenţei şi zelul
9. Cum poate fi descris zelul?
9 „Zelul“ înseamnă „străduinţă deosebită într-o acţiune“ (NODEX), iar câteva sinonime ale acestui termen sunt „râvnă, sârguinţă, ardoare“ (DEX). Fără îndoială, toţi aceşti termeni caracterizează serviciul lui Isus. O altă traducere a Bibliei redă Psalmul 69:9 astfel: „Devoţiunea pentru casa ta, o, Dumnezeule, arde în mine ca un foc“ (Today’s English Version). Este interesant că, în unele limbi orientale, termenul „zel“ este format din două cuvinte care literalmente înseamnă „cu inima fierbinte“, ca şi cum inima ar arde. Nu e de mirare că discipolii şi-au amintit cuvintele lui David când au văzut acţiunea energică a lui Isus de la templu. Dar ce anume a aprins, figurativ vorbind, focul din inima lui Isus, stimulându-l să acţioneze în acest fel?
10. Cu ce sens este folosit în Biblie termenul „zel“?
10 Cuvântul „zel“ din psalmul lui David derivă dintr-un termen ebraic, redat deseori în alte cărţi ale Bibliei prin „gelos“ sau „gelozie“. În Traducerea lumii noi, acesta este redat uneori prin a „pretinde devoţiune exclusivă“. (Citeşte Exodul 20:5; 34:14; Iosua 24:19.) Potrivit unui dicţionar biblic, acest termen „este deseori folosit cu privire la partenerii de căsătorie . . . Aşa cum în cazul soţului sau al soţiei gelozia reprezintă revendicarea plină de forţă a unui drept exclusiv, tot aşa Dumnezeu îşi revendică şi îşi apără dreptul pe care îl are asupra celor ce-i aparţin doar lui“. Prin urmare, în sens biblic, zelul este mai mult decât fervoare sau entuziasm pentru o anumită activitate, de exemplu pentru sportul preferat. Zelul lui David era o formă pozitivă de gelozie. În ce sens? David nu tolera rivalitatea nimănui cu Iehova sau vreo batjocură adusă Lui; îşi dorea mult să apere buna reputaţie a lui Iehova şi să o cureţe de orice pată.
11. Ce l-a îndemnat pe Isus să depună toate eforturile?
11 Discipolii n-au greşit când au asociat acţiunile lui Isus din templu cu spusele lui David. Isus a depus toate eforturile nu doar pentru că avea un termen-limită, ci în primul rând pentru că a fost plin de zel, sau gelos, pentru numele Tatălui său şi pentru închinarea curată. Când a văzut batjocura şi blasfemia aduse numelui lui Dumnezeu, Isus a manifestat pe bună dreptate zel, sau a fost gelos, trecând la acţiune pentru a îndrepta lucrurile. Iar când a văzut cum conducătorii religioşi îi exploatau pe oamenii umili, zelul l-a îndemnat să le aducă mângâiere şi să-i condamne vehement pe acei conducători opresivi (Mat. 9:36; 23:2, 4, 27, 28, 33).
Să fim zeloşi pentru închinarea adevărată
12, 13. Ce au făcut conducătorii religioşi ai creştinătăţii cu privire la: a) numele lui Dumnezeu? b) Regatul lui Dumnezeu?
12 Climatul religios din prezent este asemănător cu cel din zilele lui Isus sau, probabil, mai decăzut. Să ne amintim, de exemplu, că Isus i-a învăţat pe discipoli să se roage în primul rând pentru numele lui Dumnezeu: „Să fie sfinţit numele tău“ (Mat. 6:9). Ce putem spune despre conducătorii religioşi, mai ales despre clerul creştinătăţii? Îi învaţă ei pe oameni care este numele lui Dumnezeu şi îi îndeamnă să sfinţească, sau să onoreze, acest nume? Nicidecum. Dimpotrivă, ei l-au prezentat pe Dumnezeu în mod eronat prin învăţături false, cum ar fi Trinitatea, nemurirea sufletului şi focul iadului, făcând ca El să pară misterios, greu de înţeles, crud sau chiar sadic. De asemenea, conducătorii religioşi îl dezonorează pe Dumnezeu prin scandalurile în care sunt implicaţi şi prin ipocrizia lor. (Citeşte Romani 2:21–24.) Mai mult decât atât, ei au făcut tot ce-au putut pentru a ascunde numele Său, chiar eliminându-l din multe traduceri ale Bibliei. În acest fel, îi împiedică pe oameni să se apropie de Dumnezeu şi să cultive o relaţie personală cu El (Iac. 4:7, 8).
13 Isus i-a învăţat pe discipoli să se roage şi pentru Regatul lui Dumnezeu: „Să vină regatul tău. Să se facă voinţa ta, precum în cer, aşa şi pe pământ“ (Mat. 6:10). Deşi conducătorii religioşi rostesc deseori această rugăciune, ei îi îndeamnă pe oameni să susţină instituţii politice şi alte organizaţii omeneşti. În plus, îi dispreţuiesc pe cei care se străduiesc să predice şi să depună mărturie despre acest Regat. De aceea, pentru mulţi aşa-zişi creştini, Regatul lui Dumnezeu nu mai este un subiect de discuţie şi, cu atât mai puţin, o chestiune de credinţă.
14. Cum a diluat clerul creştinătăţii Cuvântul lui Dumnezeu?
14 Isus i-a spus lui Dumnezeu într-o rugăciune: „Cuvântul tău este adevărul“ (Ioan 17:17). Înainte de a părăsi scena pământească, Isus a arătat că urma să numească un ‘sclav fidel şi prevăzător’, care să le dea continuatorilor săi hrană spirituală (Mat. 24:45). Clerul creştinătăţii s-a grăbit să se declare administrator al Cuvântului lui Dumnezeu. Dar a îndeplinit el cu fidelitate lucrarea încredinţată de Stăpân? Nicidecum. Mai degrabă, clericii tind să prezinte relatările Bibliei drept fabule sau mituri. În loc să-şi hrănească „oile“ din punct de vedere spiritual, oferindu-le mângâiere şi îndrumare, ei le ‘gâdilă urechile’ enoriaşilor cu diferite filozofii omeneşti. Mai mult, au diluat normele morale ale lui Dumnezeu, adaptându-le la ceea ce unii numesc „noua moralitate“ (2 Tim. 4:3, 4).
15. Ce simţi faţă de tot ce a făcut clerul în numele lui Dumnezeu?
15 Din cauza tuturor lucrurilor săvârşite în numele Dumnezeului Bibliei, mulţi oameni sinceri sunt dezamăgiţi sau şi-au pierdut credinţa în Dumnezeu şi în Biblie. Astfel, ei au căzut pradă lui Satan şi sistemului său rău. Ca slujitor al lui Iehova, cum te simţi când auzi şi vezi astfel de lucruri întâmplându-se în fiecare zi? Când vezi batjocura şi blasfemia aduse numelui lui Dumnezeu, nu te simţi impulsionat să faci tot ce poţi pentru a îndrepta acest rău? Când vezi cum oamenii cu inima sinceră sunt înşelaţi şi exploataţi, nu te simţi îndemnat să le aduci mângâiere acestor suflete oprimate? Isus a văzut că mulţimile erau „jupuite şi aruncate încoace şi-ncolo ca nişte oi fără păstor“. El nu doar a simţit milă pentru aceşti oameni, ci „a început să-i înveţe multe lucruri“ (Mat. 9:36; Mar. 6:34). Avem deci toate motivele să fim zeloşi pentru închinarea adevărată, la fel ca Isus!
16, 17. a) Ce ar trebui să ne impulsioneze să depunem toate eforturile în predicare? b) Ce vom analiza în articolul următor?
16 Dacă suntem zeloşi în predicare, cuvintele apostolului Pavel din 1 Timotei 2:3, 4 au o semnificaţie mai profundă pentru noi. (Citeşte.) Noi participăm din plin la predicare nu numai pentru că ştim că trăim în zilele din urmă, ci şi pentru că înţelegem că aceasta este voinţa lui Dumnezeu. El vrea ca oamenii să ajungă la cunoştinţa adevărului. În acest fel, şi ei pot învăţa să i se închine şi să-i slujească lui Iehova şi, astfel, să fie binecuvântaţi de el. Ne simţim impulsionaţi să depunem toate eforturile în lucrarea de predicare nu în primul rând pentru că a mai rămas puţin timp, ci pentru că vrem să onorăm numele lui Dumnezeu şi să-i ajutăm pe oameni să cunoască voinţa sa. Aşadar, să fim zeloşi pentru închinarea adevărată! (1 Tim. 4:16)
17 Iehova ne-a binecuvântat, ajutându-ne să cunoaştem adevărul despre scopul său referitor la pământ şi la oameni. Astfel, avem posibilitatea să-i ajutăm pe oameni să găsească fericirea şi o speranţă reală de viitor. Le putem arăta cum să găsească ocrotire când sistemul lui Satan va fi distrus (2 Tes. 1:7–9). În loc să fim descurajaţi pentru că ziua lui Iehova pare să întârzie, să fim bucuroşi pentru că încă mai este timp să ne dovedim zelul pentru închinarea adevărată! (Mica 7:7; Hab. 2:3) Ce ne ajută să cultivăm un astfel de zel? La această întrebare se va răspunde în articolul următor.
Puteţi explica?
• Ce l-a îndemnat pe Isus să lucreze neobosit în timpul serviciului său pământesc?
• Cu ce sens este folosit în Biblie termenul „zel“?
• Ce situaţii ar trebui să ne îndemne să fim zeloşi pentru închinarea adevărată?
[Întrebări de studiu]
[Legenda ilustraţiei de la pagina 8]
Principala preocupare a lui Isus a fost să înfăptuiască voinţa Tatălui său şi să arate iubire faţă de semeni
[Legenda fotografiei de la pagina 10]
Avem toate motivele să fim zeloşi pentru închinarea adevărată