Întrebări de la cititori

În Geneza 6:3 citim: „Spiritul meu nu va avea răbdare la nesfârşit cu omul, căci el nu este decât carne. De aceea, zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani“. A limitat Iehova durata de viaţă a oamenilor la 120 de ani? A predicat Noe atât de mult timp venirea Potopului?

Răspunsul la ambele întrebări este nu.

Înainte de Potop, mulţi oameni au trăit sute de ani. Noe avea 600 de ani când a venit Potopul şi a trăit 950 de ani (Gen. 7:6; 9:29). Unii dintre cei care s-au născut după Potop au trăit mult mai mult decât 120 de ani. De exemplu, Arpacşad a murit la 438 de ani, iar Şelah la 433 de ani (Gen. 11:10–15). Cu toate acestea, până în vremea lui Moise, durata medie de viaţă scăzuse la 70, 80 de ani (Ps. 90:10). Prin urmare, Geneza 6:3 nu fixează o durată de viaţă maximă sau medie de 120 de ani.

Îi poruncea deci Dumnezeu lui Noe să-i avertizeze pe alţii că avea să aibă loc o distrugere după 120 de ani? Nicidecum. Dumnezeu i-a vorbit lui Noe de mai multe ori. În Geneza 6:13 se spune: „Dumnezeu i-a zis lui Noe: «A venit timpul să nimicesc orice carne, căci pământul s-a umplut de violenţ㻓. În anii care au urmat, Noe a dus la bun sfârşit uriaşul proiect de a construi arca. Apoi „Iehova i-a zis lui Noe: «Intră în arcă, tu şi toată casa ta»“ (Gen. 7:1). Biblia consemnează şi alte situaţii în care Iehova a vorbit cu Noe (Gen. 8:15; 9:1, 8, 17).

 Totuşi, ceea ce citim în Geneza 6:3 este diferit. Acest pasaj nu îl menţionează pe Noe şi nici nu spune că Dumnezeu i se adresa lui. După cât se pare, prin aceste cuvinte, Dumnezeu şi-a făcut cunoscut scopul sau hotărârea pe care o luase. (Compară cu Geneza 8:21.) Este demn de remarcat că, în relatarea istorică despre evenimentele care au avut loc cu mult timp înainte de Adam, găsim expresii cum ar fi: „Dumnezeu a mai zis“ (Gen. 1:6, 9, 14, 20, 24). Bineînţeles, Iehova nu vorbea cu vreun om, pentru că omul încă nu fusese creat.

Este deci logic să concluzionăm că Geneza 6:3 exprimă hotărârea lui Dumnezeu de a pune capăt sistemului corupt de pe pământ. Iehova a decretat că va face acest lucru după 120 de ani. Noe însă nu cunoştea această decizie. Dar de ce a fixat Iehova un termen-limită? De ce a mai aşteptat?

Apostolul Petru explică: „Răbdarea lui Dumnezeu aştepta în zilele lui Noe, când se construia arca, în care puţini, adică opt suflete, au fost salvaţi prin apă“ (1 Pet. 3:20). Când Dumnezeu a stabilit termenul de 120 de ani, mai erau unele lucruri de făcut. După circa 20 de ani, lui Noe şi soţiei sale li s-au născut trei fii (Gen. 5:32; 7:6). Aceştia au crescut şi s-au căsătorit, astfel că familia lui Noe a ajuns să numere „opt suflete“. Apoi ei au trebuit să construiască arca, o sarcină deloc uşoară având în vedere cât de mare era arca şi cât de mică era familia lui Noe. Într-adevăr, deoarece Dumnezeu a avut răbdare 120 de ani, toate aceste lucruri au putut fi realizate, astfel încât viaţa de pe pământ să nu dispară, opt oameni fideli fiind „salvaţi prin apă“.

Biblia nu specifică anul în care Iehova i-a spus lui Noe că va veni Potopul. După ce fiii lui s-au născut, au crescut şi s-au căsătorit, au mai rămas, probabil, 40 sau 50 de ani până la Potop. Atunci Iehova i-a spus lui Noe: „A venit timpul să nimicesc orice carne“. Apoi i-a poruncit lui Noe să construiască o arcă uriaşă şi să intre în ea împreună cu familia sa (Gen. 6:13–18). În deceniile rămase până la Potop, Noe a fost un exemplu de dreptate prin modul său de viaţă. Mai mult, el a slujit ca „predicator al dreptăţii“, transmiţând plin de curaj un mesaj de avertizare: hotărârea lui Dumnezeu de a-i distruge pe toţi oamenii răi din acel timp. Noe nu a ştiut cu mult înainte anul în care urma să aibă loc această distrugere, dar era convins că ea va veni, lucru care s-a şi întâmplat, după cum bine ştim (2 Pet. 2:5).