Salt la conţinut

Salt la cuprins

Grădina Edenului: Locuinţa originară a omului?

Grădina Edenului: Locuinţa originară a omului?

Grădina Edenului: Locuinţa originară a omului?

IMAGINEAZĂ-ŢI că te afli într-o grădină, într-o grădină imensă. Liniştea ei nu este tulburată de nimic. Aici nu auzi zgomotul obositor al oraşului. Mai mult, nu ai niciun motiv de îngrijorare, nu suferi de nicio boală sau alergie şi nu te doare absolut nimic. Te bucuri din plin de frumuseţile ei.

Culorile vii ale florilor, licărirea caldă a unui pârâu, verdele frunzişului şi al ierbii, cu miile de nuanţe scăldate în lumina soarelui sau tăinuite de umbra deasă — toate îţi desfată ochii! Simţi mângâierea unei uşoare adieri de vânt ce aduce cu ea parfumuri suave. Auzi freamătul frunzelor, clipocitul apei ce se loveşte de pietre, cântecul păsărilor şi zumzetul dulce al gâzelor harnice. Nu ţi-ai dori să trăieşti într-un astfel de loc?

Mulţi cred că omenirea îşi are originea într-un asemenea loc. Iudaismul, islamismul şi religiile creştine învaţă de secole că Dumnezeu i-a aşezat pe Adam şi pe Eva în grădina Edenului. Biblia spune că viaţa lor era liniştită şi fericită. Trăiau în pace unul cu altul, cu Dumnezeu şi cu animalele. Plin de bunătate, Dumnezeu le-a oferit posibilitatea de a trăi veşnic în acel mediu încântător (Geneza 2:15–24).

Şi religia hindusă învaţă despre un paradis străvechi. Budiştii cred că marii conducători spirituali, sau buddha, apar în epocile de aur, în care lumea este ca un paradis. Totodată, în numeroase religii africane găsim relatări foarte asemănătoare celei despre Adam şi Eva.

De fapt, ideea paradisului originar se regăseşte în cele mai multe religii şi ritualuri. Istoricul Jean Delumeau afirmă: „Multe popoare credeau într-un paradis primordial, caracterizat prin perfecţiune, libertate, pace, fericire, belşug, precum şi prin lipsa constrângerilor, a tensiunilor şi a conflictelor. . . . Această credinţă a creat în memoria colectivă o nostalgie profundă după paradisul pierdut, dar nu uitat, şi o dorinţă arzătoare de a-l redobândi“.

S-ar putea oare ca toate aceste relatări şi ritualuri să aibă o sursă comună? Ar fi posibil ca în „memoria colectivă“ a omenirii să fi rămas amintirea unui fapt real? A existat într-adevăr grădina Edenului? Au existat cu adevărat Adam şi Eva?

Unii pun la îndoială existenţa lor. În această eră a ştiinţei, mulţi consideră că asemenea relatări sunt simple legende sau mituri. Şi, surprinzător, cei care se îndoiesc nu sunt toţi laici. Mulţi lideri religioşi le spun enoriaşilor că această grădină nu a existat niciodată şi că relatarea biblică este doar o metaforă, un mit, o fabulă sau o parabolă, subminându-le credinţa în ea.

Este adevărat, Biblia conţine şi parabole, cele mai cunoscute fiind rostite chiar de Isus. Totuşi, ea nu prezintă relatarea despre Eden ca pe o parabolă, ci ca pe un fapt real. Dacă aceste evenimente nu au avut loc, înseamnă că nu putem avea încredere nici în restul Bibliei. Vom vedea în continuare de ce unii nu cred că grădina Edenului a existat în realitate şi dacă argumentele lor sunt fondate. Vom analiza totodată motivele pentru care această relatare trebuie să ne intereseze pe fiecare dintre noi.