A existat într-adevăr grădina Edenului?

ASEMENEA majorităţii oamenilor, şi dumneavoastră cunoaşteţi, probabil, relatarea despre Adam şi Eva şi despre grădina Edenului. Vă invităm să deschideţi Biblia şi să citiţi Geneza 1:26—3:24. Iată în continuare un rezumat al acestei relatări.

Iehova Dumnezeu * îl face pe om din ţărână, îi pune numele Adam şi îl aşază într-o grădină, în regiunea numită Eden. Dumnezeu însuşi a făcut această grădină, care este bine udată şi are mulţi pomi roditori. În mijlocul ei se află „pomul cunoaşterii binelui şi răului“. Dumnezeu le interzice oamenilor să mănânce din rodul acestui pom, spunându-le că, dacă vor încălca această poruncă, vor muri. După un timp, Iehova îi face lui Adam o tovarăşă de viaţă, pe Eva. Dumnezeu o creează pe femeie dintr-o coastă a lui Adam. Apoi, Iehova le dă celor doi sarcina de a se îngriji de grădină şi le spune să se înmulţească şi să umple pământul.

La un moment dat, când Eva este singură, un şarpe îi vorbeşte, ispitind-o să mănânce din fructul interzis şi spunându-i că Dumnezeu a minţit-o şi că o privează de ceva bun, ceva ce i-ar oferi posibilitatea să fie ca Dumnezeu. Ea cedează ispitei şi mănâncă din fructul interzis.  Apoi Adam urmează exemplul ei de neascultare. Drept urmare, Iehova îi condamnă pe Adam, pe Eva şi pe şarpe, după care îi izgoneşte pe oameni din grădina paradiziacă şi pune nişte îngeri să păzească intrarea în grădină.

În trecut, erudiţii şi istoricii considerau că evenimentele consemnate în cartea biblică Geneza au avut loc cu adevărat. În zilele noastre însă tot mai mulţi oameni au tendinţa să le pună la îndoială. Dar care sunt motivele ce îi determină să fie sceptici cu privire la relatarea din Geneza despre Adam şi Eva şi despre grădina Edenului? În continuare vom examina patru dintre cele mai frecvente obiecţii.

1. A existat cu adevărat grădina Edenului?

De ce există îndoieli cu privire la acest subiect? În mare parte din cauza filozofiei. Timp de secole, teologii au crezut că grădina lui Dumnezeu exista încă. Însă învăţăturile Bisericii erau influenţate de ideile filozofilor greci, precum Platon şi Aristotel, care susţineau că nimic de pe pământ nu poate fi perfect; doar în cer există perfecţiune. De aceea, teologii au ajuns la concluzia că Paradisul originar trebuia să fie undeva mai aproape de cer. * Unii afirmau că grădina se afla pe vârful unui munte foarte înalt, astfel încât să nu fie atinsă de degradarea de pe pământ. Alţii spuneau că era la Polul Nord sau la Polul Sud, iar alţii, pe lună ori în apropierea ei. Nu este de mirare că relatarea despre Eden a ajuns să fie considerată un basm. Unii erudiţi moderni cred că descrierea geografică a Edenului este absurdă, afirmând că acest loc nu a existat niciodată.

Dar descrierea pe care o face Biblia grădinii Edenului este diferită. Din Geneza 2:8–14 aflăm mai multe detalii. Grădina se afla în partea de răsărit a regiunii numite Eden şi era udată de un fluviu din care s-au format, în cele din urmă, patru fluvii. Biblia ne dezvăluie numele fiecăruia dintre ele şi prezintă în câteva cuvinte cursul lor. Aceste detalii au stârnit îndelung interesul erudiţilor, mulţi dintre ei cercetând atent acest pasaj biblic pentru a găsi indicii ale locului unde s-ar afla în prezent Edenul. Rezultatul? Nenumărate opinii contradictorii. Înseamnă însă că descrierea regiunii Eden, cu grădina şi fluviile ei, este neadevărată sau mitică?

Gândiţi-vă: Evenimentele din grădina Edenului s-au petrecut în urmă cu aproximativ 6 000 de ani. Potrivit dovezilor, ele au fost aşternute în scris de Moise, care s-a bazat pe tradiţia orală sau chiar pe unele documente existente atunci. Însă Moise a consemnat acele evenimente la circa 2 500 de ani de la derularea lor. Pe timpul lui Moise, Edenul era deja istorie. În plus, este posibil ca reperele geografice, precum fluviile, să se fi schimbat de-a lungul miilor de ani. Scoarţa terestră este dinamică, în permanentă mişcare. Regiunea în care a fost, probabil, şi Edenul se află într-o zonă seismică — aici având loc aproape 17 la sută dintre cele mai mari cutremure de pe glob. În aceste zone, schimbările sunt foarte frecvente. Mai mult, se pare că Potopul din zilele lui Noe  a modificat caracteristicile topografice ale pământului în moduri pe care efectiv nu le putem cunoaşte. *

Iată însă câteva informaţii pe care le cunoaştem: Relatarea din Geneza prezintă grădina Edenului drept un loc real. Două dintre cele patru fluvii menţionate în Geneza — Eufrat şi Tigru, sau Hidechel, — există şi astăzi, iar câteva dintre izvoarele lor se află la o distanţă foarte mică unele de altele. Relatarea biblică ne dezvăluie chiar numele ţărilor prin care curgeau fluviile, precum şi resursele naturale cunoscute în zona respectivă. Aceste detalii erau relevante pentru oamenii din Israelul antic, care au fost primii cititori ai consemnării biblice.

Găsim astfel de detalii în mituri şi în basme? Nicidecum. Ele omit detaliile ce pot fi verificate ori combătute cu uşurinţă. Iată cum încep de obicei basmele: „A fost odată ca niciodată într-o ţară îndepărtată“. Scrierile istorice însă conţin detalii pertinente, iar relatarea despre grădina Edenului se încadrează în această categorie.

2. Putem crede că Dumnezeu l-a format pe Adam din ţărână, iar pe Eva, dintr-o coastă a lui Adam?

Ştiinţa modernă a confirmat că organismul uman este alcătuit din mai multe elemente chimice, de exemplu, hidrogen, oxigen şi carbon, ce se găsesc în scoarţa pământului. Însă cum este posibil ca prin combinarea acestor elemente să rezulte o fiinţă vie?

Mulţi oameni de ştiinţă sunt de părere că viaţa a apărut din întâmplare, pornind de la forme foarte simple, ce au devenit tot mai complexe de-a lungul milioanelor de ani. Însă termenul „simplu“ nu descrie în mod corect aceste forme de viaţă, deoarece toate fiinţele vii, chiar şi microscopicele organisme unicelulare, sunt de o uimitoare complexitate. Nu există niciun fel de dovezi care să ateste că vreo formă de viaţă a apărut sau ar putea apărea din întâmplare. Dimpotrivă, toate organismele vii dovedesc în mod incontestabil că au fost proiectate de o inteligenţă net superioară nouă, oamenilor (Romani 1:20). *

Dacă aţi asculta o simfonie înălţătoare, aţi admira un tablou superb sau o realizare tehnologică uimitoare, aţi susţine apoi că nu au fost  create de nimeni? Bineînţeles că nu! Dar astfel de opere pălesc în faţa complexităţii, a frumuseţii sau a ingeniozităţii proiectului ce stă la baza corpului omenesc. Cum am putea spune că acesta nu are un Creator? În plus, relatarea din Geneza arată că, dintre toate formele de viaţă de pe pământ, doar omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu (Geneza 1:26). Iată de ce numai oamenii pot reflecta plăcerea lui Dumnezeu de a crea, realizând uneori adevărate capodopere muzicale, artistice şi tehnologice. Ar trebui oare să ne surprindă faptul că Dumnezeu îi întrece pe oameni în ce priveşte creativitatea?

Să ne gândim acum la crearea femeii dintr-o coastă a bărbatului. Ar fi putut constitui acest act de creare o dificultate pentru Dumnezeu? * El ar fi putut folosi alte metode, dar felul în care a ales să o creeze pe femeie a avut o semnificaţie aparte. El dorea ca bărbatul şi femeia să se căsătorească, iar legătura dintre ei să fie foarte strânsă, ca şi cum ar fi „o singură carne“ (Geneza 2:24). Oare faptul că bărbatul şi femeia se completează reciproc, devenind uniţi printr-o legătură trainică ce le aduce foloase amândurora, nu este o dovadă elocventă a iubirii şi a înţelepciunii Creatorului nostru?

Mai mult decât atât, geneticienii moderni recunosc că toţi oamenii provin, după cât se pare, dintr-un singur cuplu uman. Aşadar, este relatarea din Geneza nerealistă?

3. Pomul cunoaşterii şi pomul vieţii par elemente de basm.

De fapt, relatarea din Geneza nu spune că pomii în sine aveau puteri speciale sau miraculoase. Dimpotrivă, erau pomi obişnuiţi cărora Iehova le acordase o valoare simbolică.

Nu fac şi oamenii la fel uneori? De exemplu, un judecător poate da un avertisment împotriva comiterii infracţiunii de sfidare a instanţei. Judecătorul nu doreşte să apere respectul faţă de mobila, pereţii sau dotările sălii de judecată, ci respectul faţă de sistemul judiciar pe care instanţa îl reprezintă. De asemenea, pentru mulţi monarhi, sceptrul şi coroana sunt simboluri ale suveranităţii.

Prin urmare, ce simbolizau cei doi pomi din grădină? Oamenii au elaborat numeroase teorii în acest sens. Deşi simplu, răspunsul corect este foarte profund. Pomul cunoaşterii binelui şi răului reprezenta un drept special care îi aparţine doar lui Dumnezeu: dreptul de a  hotărî ce este bine şi ce este rău (Ieremia 10:23). Iată de ce, luând un fruct din acel pom, oamenii au comis o faptă condamnabilă! Pe de altă parte, pomul vieţii simboliza un dar pe care numai Dumnezeu îl poate oferi: viaţa veşnică (Romani 6:23).

4. Şarpele care vorbeşte pare desprins din basm.

Fireşte, acest aspect al relatării din Geneza ne-ar putea deruta dacă nu îl analizăm în contextul întregii Biblii. Dar Scripturile ne ajută să elucidăm misterul.

Cine a amăgit-o pe Eva, făcând-o să creadă că şarpele vorbea? Israeliţii din vechime cunoşteau şi alte informaţii care i-au ajutat să înţeleagă adevărul despre acel şarpe. De exemplu, ştiau că, deşi animalele nu pot vorbi, un spirit poate face ca un animal să pară că vorbeşte. Moise a scris şi relatarea despre Balaam, potrivit căreia Dumnezeu a trimis un înger care a făcut-o pe măgăriţa lui Balaam să vorbească (Numerele 22:26–31; 2 Petru 2:15, 16).

Pot şi alte spirite, inclusiv spiritele care i se împotrivesc lui Dumnezeu, să înfăptuiască miracole? Moise îi văzuse pe preoţii egipteni care practicau magia imitând câteva dintre miracolele lui Dumnezeu. De exemplu, ei au făcut ca un toiag să pară că se transformă într-un şarpe. Puterea lor de a înfăptui asemenea lucrări nu putea proveni decât de la duşmanii lui Dumnezeu din domeniul spiritual (Exodul 7:8–12).

Potrivit dovezilor, Moise este şi scriitorul cărţii biblice Iov. Această carte dezvăluie multe despre Satan, principalul duşman al lui Dumnezeu. Prin minciună, Satan a contestat integritatea tuturor slujitorilor lui Iehova (Iov 1:6–11; 2:4, 5). Aşadar, e posibil ca israeliţii din vechime să fi crezut că Satan s-a folosit de şarpele din Eden, pe care l-a făcut să pară că vorbeşte, pentru a o înşela pe Eva şi pentru a o determina să renunţe la integritatea ei faţă de Dumnezeu.

Dar a fost Satan spiritul care s-a folosit de şarpe? Isus a afirmat că Satan este „mincinos şi tatăl minciunii“ (Ioan 8:44). Expresia „tatăl minciunii“ ne duce cu gândul la autorul primei minciuni, iar prima minciună o găsim în cele spuse de şarpe Evei. Contrazicând cuvintele lui Dumnezeu potrivit cărora oamenii aveau să moară dacă mâncau din fructul interzis, şarpele a spus: „În mod sigur nu veţi muri“ (Geneza 3:4). Evident, Isus ştia că Satan fusese spiritul care vorbise prin şarpe. Revelaţia dată de Isus apostolului Ioan clarifică lucrurile, descriindu-l pe Satan ca fiind „şarpele cel vechi“ (Revelaţia 1:1; 12:9).

Este nerealist să credem că o persoană spirituală puternică s-a folosit de un şarpe, făcându-l să pară că vorbeşte? Chiar şi oamenii, care sunt cu mult inferiori spiritelor, pot face trucuri uimitoare, cum fac, de exemplu, ventrilocii, şi pot crea efecte speciale ce par reale.

 Dovada cea mai convingătoare

Aşadar, nu consideraţi că îndoielile cu privire la relatarea din Geneza sunt nefondate? De fapt, există dovezi convingătoare că relatarea biblică este adevărată.

De exemplu, Isus Cristos este numit „martorul fidel şi adevărat“ (Revelaţia 3:14). Fiind perfect, Isus nu a minţit şi nu a denaturat niciodată adevărul. În plus, el a afirmat că a trăit cu mult timp înainte de venirea sa ca om pe pământ. El fusese alături de Tatăl său, Iehova, „înainte de a fi lumea“ (Ioan 17:5). Prin urmare, Isus exista deja când a fost creată viaţa pe pământ. Ce a declarat el în acest sens?

Isus, martorul cel mai demn de încredere, s-a referit la Adam şi Eva ca la nişte oameni care au existat cu adevărat. Când a explicat că norma stabilită de Iehova Dumnezeu în ce priveşte căsătoria este monogamia, Isus a amintit căsătoria dintre Adam şi Eva (Matei 19:3–6). Dacă aceştia nu ar fi existat, iar grădina în care au locuit ar fi fost doar un mit, înseamnă că Isus s-a înşelat sau că a minţit. Niciuna dintre aceste concluzii nu este plauzibilă. Isus fusese în cer şi asistase la evenimentele triste din grădina Edenului. Ce altă dovadă ar putea fi mai convingătoare?

În realitate, îndoielile privitoare la relatarea din Geneza subminează credinţa în Isus. Ele ne împiedică să înţelegem unele dintre cele mai importante subiecte şi promisiuni ale Bibliei. Despre aceasta vom vorbi în articolul următor.

[Note de subsol]