Imitaţi-le credinţa

El a perseverat în pofida dezamăgirilor

SAMUEL simţea durerea ce cuprinsese întregul oraş. Se părea că oraşul Şilo era scăldat în lacrimi, din multe case auzindu-se strigătele copiilor şi ale femeilor. Aceştia îşi jeleau taţii, soţii, fiii sau fraţii, care nu aveau să se mai întoarcă. Israelul pierduse într-o luptă cumplită cu filistenii aproape 30 000 de oameni, la scurt timp după ce, într-o altă bătălie, muriseră 4 000 de războinici (1 Samuel 4:1, 2, 10).

Iar aceasta era doar una dintre tragediile ce se abătuseră asupra oraşului. Hofni şi Fineas, cei doi fii răi ai marelui preot Eli, au scos arca sacră a legământului din Şilo. Adăpostită de obicei în Locul Preasfânt din tabernacol — un sanctuar asemănător unui cort —, această ladă preţioasă simboliza prezenţa lui Dumnezeu. Apoi israeliţii au luat Arca în luptă, considerând-o un talisman şi crezând în mod greşit că avea să le aducă victoria. Însă filistenii au capturat Arca şi i-au ucis pe Hofni şi pe Fineas (1 Samuel 4:3–11).

Tabernacolul din Şilo avusese sute de ani privilegiul de a găzdui Arca. Auzind vestea că aceasta fusese capturată, Eli, în vârstă de 98 de ani, a căzut pe spate de pe scaun şi a murit. Nora sa, care era însărcinată şi care rămăsese văduvă chiar în acea zi, a murit în durerile naşterii. Înainte să moară, ea a spus: „S-a dus gloria din Israel în exil“. Da, Şilo nu avea să mai fie niciodată la fel (1 Samuel 4:12–22).

Cum urma Samuel să facă faţă acestor dezamăgiri profunde? Avea el suficientă credinţă încât să depăşească încercarea de a ajuta un popor care pierduse ocrotirea şi favoarea lui Iehova? Şi noi ne confruntăm uneori cu necazuri sau avem parte de dezamăgiri care ne pun la încercare credinţa. În continuare vom vedea ce învăţăm din exemplul lui Samuel.

El „a înfăptuit dreptatea“

Relatarea biblică despre Samuel se întrerupe aici, concentrându-se apoi asupra Arcei sacre. Ea vorbeşte despre suferinţele pe care le-au îndurat filistenii fiindcă au capturat-o şi despre felul în care au fost nevoiţi să o ducă înapoi. Biblia îl menţionează din nou pe Samuel după o perioadă de 20 de ani (1 Samuel 7:2). Cu ce s-a ocupat el în acest timp? E uşor de dedus.

Din Biblie aflăm că, înaintea acestei perioade, ‘Samuel continua să-i vorbească întregului Israel’ (1 Samuel 4:1). După această perioadă, ea ne dezvăluie că Samuel obişnuia să viziteze anual trei oraşe din Israel, rezolvând neînţelegeri şi soluţionând probleme. Apoi, el se întorcea în Rama, oraşul său natal (1 Samuel 7:15–17). Evident, Samuel a fost tot timpul ocupat, iar pe parcursul acestor 20 de ani, el a avut multe de făcut.

Imoralitatea şi degradarea fiilor lui Eli subminaseră credinţa israeliţilor. Se pare că numeroşi israeliţi începuseră să practice idolatria. Însă după două decenii de muncă grea, Samuel le-a transmis israeliţilor următorul mesaj: „Dacă vă întoarceţi la Iehova cu toată inima voastră, îndepărtaţi din mijlocul vostru dumnezeii străini şi chipurile lui Aştoret şi îndreptaţi-vă cu hotărâre inima spre Iehova. Slujiţi- i numai lui şi el vă va scăpa din mâna filistenilor“ (1 Samuel 7:3).

„Mâna filistenilor“ apăsa greu asupra poporului lui Dumnezeu. Filistenii zdrobiseră armata Israelului şi asupreau poporul crezând că vor scăpa nepedepsiţi. Dar Samuel i-a încredinţat pe israeliţi că situaţia avea să se schimbe numai dacă ei se întorceau la Iehova. Erau ei dispuşi să asculte? Spre bucuria lui Samuel, israeliţii au îndepărtat idolii şi „au început să-i slujească numai lui Iehova“. Samuel a convocat poporul la Miţpa, un oraş din regiunea muntoasă aflată la nord de Ierusalim. Israeliţii au venit la Miţpa, au postit şi s-au căit de multele lor păcate de idolatrie (1 Samuel 7:4–6).

Auzind însă de această mare adunare, filistenii au profitat de ocazie şi şi-au trimis armata la Miţpa pentru a-i distruge pe închinătorii lui Iehova. Când au aflat de această ameninţare, israeliţii s-au înspăimântat şi l-au rugat pe Samuel să-i ceară ajutor lui Dumnezeu în rugăciune. El a făcut întocmai, aducându-i, totodată, lui Iehova o jertfă. În timpul acestei ceremonii sfinte, armata filistenilor a năvălit în Miţpa. Atunci Iehova i-a răspuns lui Samuel la rugăciune. Plin de indignare, Dumnezeu a făcut să se audă un tunet. Da, „a făcut să tune cu un bubuit puternic împotriva filistenilor“ (1 Samuel 7:7–10).

Dar să nu credem că acei filisteni erau ca nişte copilaşi fricoşi ce se ascund după mămicile lor când aud un tunet. Nu, ei erau războinici viteji, căliţi în luptă. Prin urmare, acest tunet trebuie să fi avut ceva ieşit din comun. Oare intensitatea? Oare faptul că cerul era senin? Sau faptul că a răsunat de peste dealuri, creând confuzie? Nu ştim. Ştim însă că i-a zguduit pe filisteni până în măduva oaselor. În rândurile lor s-a produs o mare învălmăşeală, astfel încât din învingători au devenit învinşi. Bărbaţii israeliţi au ieşit din Miţpa, i-au învins pe filisteni şi i-au urmărit kilometri întregi, până la sud-vest de Ierusalim (1 Samuel 7:11).

Acea bătălie a fost de importanţă majoră pentru poporul lui Dumnezeu. Cât timp Samuel a slujit ca judecător, filistenii n-au mai intrat pe teritoriul Israelului. Treptat, poporul lui Dumnezeu şi-a recâştigat toate oraşele luate de filisteni (1 Samuel 7:13, 14).

Secole mai târziu, apostolul Pavel l-a menţionat pe Samuel printre judecătorii şi profeţii fideli care „au înfăptuit dreptatea“ (Evrei 11:32, 33). Da, Samuel i-a ajutat pe israeliţi să facă ceea ce era bine şi drept în ochii lui Dumnezeu. El a reuşit acest lucru deoarece l-a aşteptat cu răbdare pe Iehova, îndeplinindu-şi cu fidelitate lucrarea încredinţată, în pofida dezamăgirilor. De asemenea, Samuel a manifestat multă apreciere. După victoria asupra filistenilor, Samuel a aşezat o piatră în apropiere de Miţpa care să le amintească israeliţilor de modul în care Iehova îi ajutase (1 Samuel 7:12).

Doreşti şi tu ‘să înfăptuieşti dreptatea’? Urmează atunci exemplul de răbdare, umilinţă şi apreciere lăsat de Samuel.  Cine nu are nevoie de aceste calităţi? Samuel le-a cultivat încă din copilărie. Aceste calităţi aveau să-i fie de mare ajutor în anii târzii ai vieţii, când urma să se confrunte cu dezamăgiri şi mai mari.

„Fiii tăi nu umblă pe căile tale“

Relatarea biblică revine asupra lui Samuel când el ‘îmbătrânise’. El avea doi fii, Ioel şi Abiia, acum adulţi. Samuel le încredinţase responsabilitatea de a-l ajuta în activitatea de judecător. Din nefericire însă cei doi fii nu meritau această încredere. Samuel era un om cinstit şi drept, dar fiii lui se foloseau de poziţia lor în scopuri egoiste, denaturând dreptatea şi luând mită (1 Samuel 8:1–3).

Într-o zi, bătrânii Israelului au venit la vârstnicul profet să se plângă. „Fiii tăi nu umblă pe căile tale“, i-au zis ei (1 Samuel 8:4, 5). Era Samuel conştient de această problemă? Relatarea biblică nu ne spune. Spre deosebire însă de Eli, lui Samuel nu i se putea reproşa că era un tată iresponsabil. Iehova îl mustrase şi îl pedepsise pe Eli fiindcă nu luase măsuri împotriva nelegiuirilor comise de fiii lui şi îi onorase mai mult decât pe El (1 Samuel 2:27–29). Însă Iehova nu a găsit o astfel de vină la Samuel.

Relatarea biblică nu ne dezvăluie sentimentele de ruşine, de durere şi de nelinişte care l-au chinuit pe Samuel şi nici dezamăgirea profundă pe care a simţit-o când a aflat despre conduita rea a fiilor săi. Mulţi părinţi înţeleg foarte bine sentimentele lui. În aceste timpuri tulburi, răzvrătirea faţă de autoritatea părinţilor şi faţă de disciplinarea lor este larg răspândită (2 Timotei 3:1–5). Părinţii care se confruntă cu o astfel de situaţie dureroasă pot găsi mângâiere şi pot trage foloase din exemplul lui Samuel. El nu a permis ca lipsa de credinţă a fiilor lui să-i schimbe modul de viaţă. Să nu uităm însă că o inimă împietrită în faţa cuvintelor şi a disciplinării se poate înmuia în faţa exemplului dat de părinţi. Iar părinţii îi pot aduce mereu bucurie Tatălui lor, Iehova Dumnezeu, la fel ca Samuel.

„Numeşte peste noi un rege“

Fiii lui Samuel nici nu îşi imaginau unde avea să ducă lăcomia şi egoismul lor. Bătrânii Israelului i-au spus lui Samuel: „Numeşte peste  noi un rege, cum au toate naţiunile, ca să ne judece“. Oare s-a simţit Samuel respins, auzindu-le cererea? La urma urmei, el judeca poporul în numele lui Iehova de zeci de ani. Acum însă israeliţii voiau să fie judecaţi nu de un simplu profet, ci de un rege. Întrucât naţiunile din jur aveau regi, israeliţii voiau şi ei unul. Cum a reacţionat Samuel? Biblia spune: „Lucrul acesta a fost rău în ochii lui Samuel“ (1 Samuel 8:5, 6).

Iată însă ce a spus Iehova când Samuel i-a vorbit despre această problemă în rugăciune: „Ascultă glasul poporului în tot ce-ţi spun ei, căci nu pe tine te resping, ci pe mine mă resping ca să nu mai fiu rege peste ei“. Cât de încurajat a fost Samuel de aceste cuvinte! Dar cererea israeliţilor era o insultă gravă la adresa Dumnezeului Atotputernic. Iehova i-a spus profetului să-i avertizeze cu privire la preţul scump pe care aveau să-l plătească sub conducerea unui rege uman. Samuel a făcut întocmai, însă israeliţii continuau să-i ceară cu insistenţă: „Nu, ci să fie un rege peste noi!“. Ascultând, ca de fiecare dată, de Dumnezeu, Samuel l-a uns pe regele ales de Iehova (1 Samuel 8:7–19).

Dar cum a îndeplinit Samuel porunca lui Dumnezeu? Nemulţumit şi fără tragere de inimă? A permis Samuel ca dezamăgirea să-i otrăvească inima, iar amărăciunea să prindă rădăcini în ea? Probabil că mulţi oameni aşa ar fi reacţionat, dar nu şi Samuel. Profetul l-a uns pe Saul, recunoscând că el era cel ales de Iehova. În semn de supunere faţă de noul rege, Samuel l-a întâmpinat cu o sărutare. Apoi i-a spus poporului: „Îl vedeţi pe cel pe care l-a ales Iehova? Nu este niciunul ca el în tot poporul!“ (1 Samuel 10:1, 24).

Samuel s-a concentrat asupra calităţilor omului ales de Iehova, nu asupra greşelilor lui. În ceea ce-l priveşte, Samuel a fost preocupat să-i rămână integru lui Dumnezeu, nu să câştige aprobarea unor oameni nestatornici (1 Samuel 12:1–4). De asemenea, şi-a îndeplinit cu fidelitate misiunea încredinţată, avertizându-i pe israeliţi cu privire la pericolele spirituale şi îndemnându-i să-i rămână loiali lui Iehova. Sfaturile sale le-au mişcat atât de mult inima, încât israeliţii l-au implorat pe Samuel să se roage pentru ei. El le-a răspuns rostind aceste cuvinte frumoase: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să păcătuiesc împotriva lui Iehova încetând să mă rog pentru voi. Trebuie să vă învăţ calea cea bună şi dreaptă“ (1 Samuel 12:21–24).

Ai fost vreodată dezamăgit când cineva a primit un privilegiu sau o responsabilitate? Din exemplul lui Samuel învăţăm că nu trebuie să permitem niciodată ca gelozia sau amărăciunea să prindă rădăcini în inima noastră. Iehova îi încredinţează fiecăruia dintre slujitorii săi fideli multe privilegii în serviciul său.

‘Până când îl vei jeli pe Saul?’

Saul era un om remarcabil, iar Samuel văzuse bine acest lucru. Impresionant prin înfăţişare şi statură, Saul era un bărbat curajos şi ingenios care, iniţial, fusese modest şi lipsit de aroganţă (1 Samuel 10:22, 23, 27). Însă el avea şi un dar preţios, liberul-arbitru, sau capacitatea de a-şi alege singur modul de viaţă şi de a lua decizii (Deuteronomul 30:19). S-a folosit Saul cu înţelepciune de acest dar?

Din nefericire, când un om simte gustul puterii, prima calitate pe care o sacrifică este modestia. Saul a devenit în scurt timp arogant. El a ales să încalce poruncile pe care Iehova i le transmisese prin Samuel. Odată, Saul şi-a pierdut răbdarea şi a adus o jertfă pe care doar Samuel avea dreptul să o aducă. Samuel a trebuit să îl corecteze cu asprime, prezicând că domnia nu avea să rămână în familia lui Saul. În loc să se lase disciplinat, Saul a persistat în neascultare, comiţând fapte şi mai grave (1 Samuel 13:8, 9, 13, 14).

Prin intermediul profetului, Iehova i-a spus lui Saul să poarte război împotriva amaleciţilor. Conform instrucţiunilor lui Iehova, Saul  trebuia să-l ucidă pe răul rege Agag. Dar Saul l-a cruţat şi, în loc să distrugă prada, aşa cum i se poruncise, el a păstrat tot ce era mai bun din ea. Când Samuel a venit să-l corecteze, Saul a demonstrat cât de mult se schimbase. El nu a dat dovadă de modestie şi nu a acceptat disciplinarea. Dimpotrivă, şi-a căutat scuze, şi-a justificat acţiunile şi a dat vina pe popor. Saul a încercat să-şi minimalizeze fapta, pretinzând că intenţiona să aducă o parte din pradă ca jertfă pentru Iehova. Însă Samuel i-a adresat bine-cunoscutele cuvinte: „Iată că ascultarea este mai bună decât jertfele“. Plin de curaj, Samuel l-a mustrat şi i-a comunicat decizia lui Iehova: Domnia avea să fie luată de la Saul şi dată altuia, mai bun decât el (1 Samuel 15:1–33).

Samuel a fost profund mâhnit de greşelile lui Saul şi a strigat toată noaptea către Iehova. El chiar l-a jelit pe Saul. Profetul văzuse potenţialul lui şi calităţile lui deosebite, dar acum speranţele îi erau spulberate. Saul nu mai era omul pe care îl cunoscuse; îşi pierduse frumoasele calităţi şi se răzvrătise împotriva lui Iehova. De atunci, Samuel n-a vrut să-l mai vadă pe Saul. Iehova l-a corectat cu blândeţe pe profet, spunându-i: „Până când vei fi mâhnit din cauza lui Saul [până când îl vei jeli pe Saul, Cornilescu, 2001], când eu l-am respins ca să nu mai fie rege peste Israel? Umple-ţi cornul cu ulei şi du-te. Te voi trimite la Iese, betleemitul, fiindcă mi-am ales un rege dintre fiii lui“ (1 Samuel 15:34, 35; 16:1).

Îndeplinirea scopului lui Iehova nu depinde de oamenii imperfecţi, care azi sunt loiali, iar mâine nu. Dacă un om devine infidel, Iehova alege alt om care să-i îndeplinească voinţa. De aceea, vârstnicul Samuel a încetat să mai sufere după Saul. La porunca lui Iehova, profetul s-a dus la Betleem, la casa lui Iese. Mulţi dintre fiii acestuia aveau o statură impunătoare, însă Iehova i-a spus lui Samuel de la bun început: „Nu te uita la înfăţişarea lui şi la înălţimea staturii lui . . . Căci Dumnezeu nu vede aşa cum vede omul. Omul vede ce izbeşte ochiul, însă Iehova vede inima“ (1 Samuel 16:7). În cele din urmă, înaintea lui Samuel a fost adus David, fiul cel mai mic al lui Iese. El era alesul lui Iehova!

În ultimii ani ai vieţii sale, Samuel a înţeles şi mai bine câtă dreptate a avut Iehova când l-a înlocuit pe Saul cu David. Saul a devenit foarte gelos, iar gelozia l-a împins chiar la crimă. Mai mult, s-a făcut vinovat de apostazie. David însă avea calităţi deosebite: curaj, integritate, credinţă şi loialitate. Pe măsură ce Samuel se apropia de sfârşitul vieţii, credinţa i-a devenit tot mai puternică. El a văzut că Iehova poate rezolva orice problemă sau situaţie descurajatoare, chiar transformând-o într-o binecuvântare. În cele din urmă, Samuel a murit, lăsându-ne tuturor un remarcabil exemplu de integritate, dovedită pe parcursul unei vieţi de aproape un secol. Întregul Israel a plâns pierderea acestui om fidel, şi pe bună dreptate! Este bine ca slujitorii de azi ai lui Iehova să se întrebe: „Voi imita şi eu credinţa lui Samuel?“.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Cum i-a ajutat Samuel pe israeliţi să suporte moartea celor dragi şi dezamăgirile?

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Cum a făcut faţă Samuel dezamăgirii provocate de conduita rea a fiilor săi?