Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să iubim dreptatea cu toată inima

Să iubim dreptatea cu toată inima

Să iubim dreptatea cu toată inima

„Tu ai iubit dreptatea.“ (PS. 45:7)

1. Ce ne va ajuta să umblăm pe „cărările dreptăţii“?

 PRIN intermediul Cuvântului său şi al spiritului sfânt, Iehova îşi conduce poporul pe „cărările dreptăţii“ (Ps. 23:3). Însă, fiind imperfecţi, noi avem tendinţa să ne abatem de la calea dreaptă. Pentru a face din nou ce este drept sunt necesare eforturi susţinute. Ce ne va ajuta să reuşim? Asemenea lui Isus, şi noi trebuie să iubim dreptatea şi să găsim plăcere în a înfăptui ce este drept. (Citeşte Psalmul 45:7.)

2. Ce sunt „cărările dreptăţii“?

2 Ce sunt „cărările dreptăţii“? O cărare este un drum îngust pe care se poate merge numai cu piciorul. „Cărările dreptăţii“ reprezintă căile stabilite de Iehova pe baza normelor sale de dreptate. Termenul din limbile ebraică şi greacă tradus prin „dreptate“ transmite ideea de corectitudine şi de aderare cu stricteţe la principiile morale. Întrucât Iehova este „locaşul dreptăţii“, închinătorii săi sunt bucuroşi că el este cel ce trasează calea dreaptă din punct de vedere moral pe care ei trebuie să o urmeze (Ier. 50:7).

3. Cum putem învăţa mai mult despre dreptatea lui Dumnezeu?

3 Pentru a-i fi cu adevărat plăcuţi lui Dumnezeu, trebuie să ne străduim din toată inima să trăim în armonie cu normele sale drepte (Deut. 32:4). Primul pas în acest sens este să învăţăm tot ce putem despre Iehova Dumnezeu din Cuvântul său, Biblia. Cu cât învăţăm mai mult despre el şi ne apropiem mai mult de el în fiecare zi, cu atât vom iubi mai mult dreptatea sa (Iac. 4:8). De asemenea, trebuie să ne lăsăm îndrumaţi de Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu când avem de luat decizii importante în viaţă.

Să căutăm dreptatea lui Dumnezeu

4. Ce înseamnă a căuta dreptatea lui Dumnezeu?

4 (Citeşte Matei 6:33.) A căuta dreptatea lui Dumnezeu înseamnă mai mult decât a dedica timp predicării veştii bune despre Regat. Pentru ca serviciul nostru sacru să fie aprobat de Iehova, trebuie să trăim în fiecare zi în armonie cu normele sale înalte. Toţi cei care caută dreptatea lui Iehova trebuie ‘să se îmbrace cu noua personalitate care a fost creată după voinţa lui Dumnezeu, în adevărată dreptate şi loialitate’ (Ef. 4:24).

5. Ce ne va ajuta să învingem descurajarea?

5 În timp ce ne străduim să trăim la înălţimea normelor drepte ale lui Dumnezeu, s-ar putea ca uneori să ne descurajăm din cauza greşelilor şi a imperfecţiunilor noastre. Ce putem face pentru a învinge descurajarea, care ne slăbeşte puterile, şi pentru a învăţa să iubim şi să practicăm dreptatea? (Prov. 24:10) Trebuie să ne apropiem cu regularitate de Iehova în rugăciune „cu inima sinceră, cu toată încrederea pe care o dă credinţa“ (Evr. 10:19–22). Indiferent de speranţa pe care o avem, cerească sau pământească, toţi manifestăm credinţă în jertfa de răscumpărare a lui Isus Cristos şi în ceea ce face el în folosul nostru ca Mare Preot (Rom. 5:8; Evr. 4:14–16). Rolul important al sângelui vărsat al lui Isus a fost subliniat chiar în primul număr al acestei reviste (1 Ioan 1:6, 7). Iată ce se spunea în acel număr: „Se ştie că, atunci când un obiect stacojiu sau de culoarea cârmâzului [este] privit în lumină printr-o sticlă roşie, acesta pare alb. Tot aşa, chiar dacă păcatele noastre sunt ca stacojiul sau cârmâzul, când ajungem să le privim aşa cum le priveşte Dumnezeu, prin sângele lui Cristos, înţelegem că ele sunt socotite albe“ (iulie 1879, pag. 6). Ce măsură extraordinară a luat Iehova în folosul nostru plătind răscumpărarea prin jertfa Fiului său iubit! (Is. 1:18)

Să ne verificăm armura spirituală

6. De ce este vital să ne verificăm armura spirituală?

6 O componentă esenţială a armurii spirituale de la Dumnezeu este „platoşa dreptăţii“, pe care trebuie să o purtăm în permanenţă (Ef. 6:11, 14). Fie că ne-am dedicat lui Iehova de puţin timp, fie că îi aducem un serviciu sacru de zeci de ani, este vital să ne verificăm armura spirituală în fiecare zi. De ce? Deoarece Diavolul şi demonii lui au fost aruncaţi în vecinătatea pământului (Rev. 12:7–12). Satan este furios şi ştie că mai are puţin timp. De aceea, el şi-a intensificat atacurile împotriva poporului lui Dumnezeu. Suntem noi conştienţi cât de important este să purtăm „platoşa dreptăţii“?

7. Cum vom acţiona dacă înţelegem că avem nevoie de „platoşa dreptăţii“?

7 Platoşa are rolul de a proteja inima. Din cauza naturii noastre imperfecte, inima noastră figurativă are tendinţa de a fi trădătoare şi primejdioasă (Ier. 17:9). Întrucât este înclinată spre rău, este vital să o instruim şi să o corectăm (Gen. 8:21). Dacă înţelegem câtă nevoie avem de „platoşa dreptăţii“, nu o vom da jos niciun moment alegând divertismente pe care Dumnezeu le urăşte şi nu ne vom permite nici măcar să ne imaginăm cum ar fi să comitem lucruri greşite. De asemenea, nu vom irosi în faţa televizorului mult timp, care este atât de preţios. Dimpotrivă, ne vom strădui încontinuu să facem ce este plăcut în ochii lui Iehova. Chiar dacă la un moment dat ne-am poticni cedând unui mod de gândire carnal, cu ajutorul lui Iehova ne vom putea ridica. (Citeşte Proverbele 24:16.)

8. De ce avem nevoie de „marele scut al credinţei“?

8 O altă componentă a armurii spirituale este „marele scut al credinţei“, cu care putem „stinge toate săgeţile aprinse ale celui rău“ (Ef. 6:16). Credinţa şi iubirea sinceră pentru Iehova ne ajută să practicăm dreptatea şi să rămânem pe calea ce duce la viaţă veşnică. Cu cât învăţăm mai mult să-l iubim pe Iehova, cu atât vom preţui mai mult dreptatea sa. Dar ce rol are conştiinţa? Cum ne ajută ea să iubim dreptatea?

Să ne păstrăm o conştiinţă bună

9. De ce este important să ne păstrăm o conştiinţă bună?

9 Când ne-am botezat, i-am cerut lui Iehova „o conştiinţă bună“ (1 Pet. 3:21). Întrucât manifestăm credinţă în răscumpărare, sângele lui Isus ne acoperă păcatele, iar astfel Dumnezeu ne consideră curaţi. Însă, pentru a rămâne în această stare aprobată, trebuie să ne păstrăm o conştiinţă bună. Dacă uneori conştiinţa ne dă avertismente, putem fi bucuroşi că funcţionează corespunzător. Aceste semnale din partea conştiinţei dovedesc că n-a devenit insensibilă în ce priveşte căile drepte ale lui Iehova (1 Tim. 4:2). Dar conştiinţa îi poate ajuta şi în alt mod pe cei care doresc să iubească dreptatea.

10, 11. a) Relataţi o experienţă care arată de ce este important să ascultăm de glasul conştiinţei noastre instruite biblic. b) De ce iubirea de dreptate ne aduce bucurie şi satisfacţie?

10 Când facem ceva greşit, conştiinţa ne poate condamna sau chinui. Acest lucru reiese din ceea ce i s-a întâmplat unui tânăr care s-a îndepărtat de „cărările dreptăţii“. El a devenit dependent de pornografie şi a început să fumeze marijuana. După un timp, a încetat să participe la activităţile creştine, deoarece, când mergea la întruniri, se simţea vinovat, iar când participa la predicare, se simţea un ipocrit. Dar iată ce mărturiseşte el: „Nici nu m-am gândit cât de mult mă va mustra conştiinţa pentru faptele mele“. El mai spune: „Am dus acest mod de viaţă nesăbuit aproximativ patru ani“. Tânărul a început apoi să se gândească să se întoarcă la adevăr. Deşi nu credea că Iehova avea să-i asculte rugăciunea, el s-a rugat şi i-a cerut iertare. După nici zece minute, a sosit în vizită la el mama lui, care l-a încurajat să vină din nou la întruniri. A mers la Sala Regatului şi l-a rugat pe un bătrân să studieze cu el. În cele din urmă s-a botezat, iar acum îi este recunoscător lui Iehova pentru că i-a salvat viaţa.

11 Câtă bucurie şi satisfacţie simte cel care face ce este drept! Pe măsură ce învăţăm să iubim dreptatea şi o practicăm într-un mod mai deplin, vom găsi mai multă bucurie în înfăptuirea voinţei Tatălui nostru ceresc. Gândiţi-vă! Se apropie ziua când nimeni nu va mai avea mustrări de conştiinţă, ci doar sentimente plăcute de mulţumire; toţi oamenii vor reflecta în mod perfect personalitatea lui Dumnezeu. De aceea, să cultivăm încă de pe acum în inima noastră o iubire profundă pentru dreptate, bucurându-l astfel pe Iehova (Prov. 23:15, 16).

12, 13. Cum ne putem instrui conştiinţa?

12 Cum ne putem instrui conştiinţa? Când studiem Scripturile şi publicaţiile bazate pe Biblie, este important să ne amintim că „inima celui drept se gândeşte ce să răspundă“ (Prov. 15:28). Să vedem cum ne poate fi util acest sfat când avem întrebări cu privire la un loc de muncă. Dacă un anumit gen de muncă este clar în contradicţie cu normele biblice, majoritatea dintre noi ar reacţiona prompt la îndrumările oferite prin clasa sclavului fidel şi prevăzător. Însă ce facem când nu suntem siguri dacă un anumit loc de muncă este potrivit? În acest caz, trebuie să identificăm şi să analizăm sub rugăciune principiile biblice care se aplică la situaţia noastră. a Printre principiile ce trebuie luate în considerare se numără şi acela de a nu leza conştiinţa altora (1 Cor. 10:31–33). De asemenea, trebuie să acordăm o atenţie cu totul deosebită principiilor care ne ajută să ne păstrăm o relaţie bună cu Dumnezeu. Dacă Iehova este o persoană reală pentru noi, în primul rând ne vom pune următoarea întrebare: Acceptând acest loc de muncă, îl voi mâhni şi îl voi îndurera pe Iehova? (Ps. 78:40, 41)

13 Când ne pregătim pentru Studiul Turnului de veghe sau pentru Studiul Bibliei în Congregaţie, trebuie să fim conştienţi de importanţa faptului de a medita la informaţiile prezentate. Avem cumva obiceiul de a sublinia în grabă răspunsul la o întrebare şi apoi de a trece la următorul paragraf? Un astfel de studiu nu ne va ajuta să ne adâncim iubirea pentru dreptate şi nici să ne formăm o conştiinţă sensibilă. Pentru a ajunge să iubim dreptatea trebuie să studiem cu conştiinciozitate şi să medităm la ceea ce citim în Cuvântul scris al lui Dumnezeu. Acest lucru nu se poate realiza studiind pe fugă!

Flămânzi şi însetaţi după dreptate

14. Cum vor Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos să ne simţim în timp ce ne îndeplinim serviciul sacru?

14 Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos vor să fim fericiţi în timp ce ne îndeplinim serviciul sacru. Ce ne va ajuta să fim fericiţi? Iubirea de dreptate! În Predica de pe munte, Isus a spus: „Fericiţi sunt cei flămânzi şi însetaţi după dreptate, căci ei vor fi săturaţi!“ (Mat. 5:6). Ce semnificaţie au aceste cuvinte pentru cei care vor să iubească dreptatea?

15, 16. Cum vor fi satisfăcute foamea şi setea spirituală a iubitorilor dreptăţii?

15 Lumea în care trăim este condusă de cel rău (1 Ioan 5:19). În orice ţară ne-am afla, ziarele vorbesc despre acte de o cruzime şi de o violenţă fără precedent. Cei ce iubesc dreptatea se înfioară când citesc despre atrocităţile pe care le comit oamenii unii împotriva altora (Ecl. 8:9). Noi, care îl iubim pe Iehova, ştim că numai el poate satisface foamea şi setea spirituală a celor ce doresc să înveţe dreptatea. În curând, cei răi vor fi distruşi, iar cei ce iubesc dreptatea nu vor mai fi tulburaţi şi mâhniţi din cauza oamenilor care sfidează legea şi a faptelor lor nelegiuite (2 Pet. 2:7, 8). Ce eliberare va fi aceasta!

16 Ca slujitori ai lui Iehova şi continuatori ai lui Isus Cristos, înţelegem că toţi cei flămânzi şi însetaţi după dreptate „vor fi săturaţi“. Dumnezeu le va satisface pe deplin această necesitate când va aduce cerurile noi şi pământul nou, în care „va locui dreptatea“ (2 Pet. 3:13). De aceea, să nu ne descurajăm şi nici să nu ne mirăm când vedem că în această lume satanică asuprirea şi violenţa au înăbuşit dreptatea (Ecl. 5:8). Iehova, Cel Preaînalt, ştie ce se întâmplă şi îi va elibera în curând pe iubitorii dreptăţii.

Foloase de care se bucură cei ce iubesc dreptatea

17. Care sunt unele foloase de care se bucură cei ce iubesc dreptatea?

17 Psalmul 146:8 scoate în evidenţă unul dintre foloasele extraordinare de care se bucură cei ce umblă pe calea dreptăţii. Psalmistul a cântat: „Iehova îi iubeşte pe cei drepţi“. Gândiţi-vă: Suveranul universului ne iubeşte pentru că iubim dreptatea! Iubirea sa ne dă garanţia că, atât timp cât păstrăm Regatul pe primul plan în viaţă, el se va îngriji să avem toate cele necesare. (Citeşte Psalmul 37:25; Proverbele 10:3.) În cele din urmă, iubitorii dreptăţii vor moşteni întreaga planetă (Prov. 13:22). Pentru majoritatea slujitorilor lui Dumnezeu, răsplata pentru practicarea dreptăţii va fi o bucurie fără margini şi viaţă fără sfârşit într-un minunat paradis pământesc. Dar şi în prezent Dumnezeu îi răsplăteşte pe cei ce iubesc dreptatea sa dându-le pace interioară, sentiment ce promovează armonia în familia şi în congregaţia lor (Filip. 4:6, 7).

18. Ce trebuie să continuăm să facem în timp ce aşteptăm ziua lui Iehova?

18 În timp ce aşteptăm ziua cea mare a lui Iehova, trebuie să continuăm să căutăm dreptatea (Ţef. 2:2, 3). De aceea, să dovedim o iubire sinceră faţă de căile drepte ale lui Iehova Dumnezeu. Aceasta presupune să purtăm în permanenţă „platoşa dreptăţii“ pentru a ne proteja inima figurativă. De asemenea, trebuie să ne păstrăm o conştiinţă bună, care ne va da bucurie şi mulţumire sufletească şi care va bucura inima Dumnezeului nostru (Prov. 27:11).

19. Ce trebuie să fim hotărâţi să facem, şi ce vom analiza în articolul următor?

19 „Ochii lui Iehova străbat tot pământul ca să-şi arate puterea pentru cei a căror inimă este întreagă faţă de el.“ (2 Cron. 16:9) Cât de încurajatoare sunt aceste cuvinte pentru toţi cei care fac ceea ce este drept în pofida instabilităţii, a violenţei şi a răutăţii crescânde din această lume nelegiuită! Este adevărat, căile noastre drepte i-ar putea intriga pe oamenii înstrăinaţi de Dumnezeu. Însă noi ne bucurăm de mari foloase trăindu-ne viaţa în armonie cu normele drepte ale lui Iehova (Is. 48:17; 1 Pet. 4:4). Aşadar, să fim hotărâţi să iubim dreptatea cu o inimă întreagă şi să găsim plăcere în înfăptuirea dreptăţii! Însă a avea o inimă întreagă faţă de Iehova presupune şi a urî nelegiuirea. Despre acest subiect vom discuta în articolul următor.

[Notă de subsol]

a Pentru o analiză a principiilor biblice de care trebuie să ţinem cont când avem întrebări cu privire la un loc de muncă, vezi Turnul de veghe din 15 aprilie 1999, paginile 28–30.

Cum aţi răspunde?

• De ce, pentru a iubi dreptatea, este esenţial să recunoaştem valoarea răscumpărării?

• De ce este vital să purtăm „platoşa dreptăţii“?

• Cum ne putem instrui conştiinţa?

[Întrebări de studiu]

[Legenda fotografiei de la pagina 26]

O conştiinţă instruită ne ajută să răspundem la întrebările privitoare la un anumit loc de muncă