Salt la conţinut

Salt la cuprins

Apropiaţi-vă de Dumnezeu

„Îţi va fi dor“

„Îţi va fi dor“

ESTE cumplit să vedem o persoană dragă suferind şi, în cele din urmă, stingându-se din viaţă. Fireşte, această pierdere ne îndurerează. Însă câtă mângâiere ne aduce faptul că Iehova Dumnezeu, Creatorul nostru, ne înţelege durerea! El doreşte nespus de mult să-şi folosească puterea nemărginită pentru a-i readuce la viaţă pe cei morţi. Să remarcăm speranţa ce transpare din cuvintele lui Iov, consemnate în Iov 14:13–15.

Dar să vedem mai întâi contextul. Iov, un bărbat cu o credinţă remarcabilă, trecea prin grele încercări. Îşi pierduse toate bunurile materiale, îi muriseră toţi copiii şi suferea de o boală chinuitoare. Copleşit de durere, Iov a strigat către Dumnezeu: „Oh, de m-ai ascunde în Şeol [mormântul comun al omenirii]!“ (versetul 13). Pentru el, Şeolul era o eliberare. Acolo, Iov, care era asemenea unei comori ascunse de Dumnezeu, avea să scape de necazuri şi de suferinţă. *

Avea Iov să rămână pentru totdeauna în Şeol? Nu, deoarece nutrea altă speranţă. El s-a rugat: „Oh, . . . de mi-ai stabili un timp şi ţi-ai aminti apoi de mine!“. Iov era sigur că avea să stea în Şeol doar o vreme şi că Iehova urma să-şi aducă aminte de el. Iov a asemănat timpul cât urma să stea în Şeol cu ‘o muncă obligatorie’ — un timp de aşteptare impus. Cât timp urma să aştepte? „Până-mi va veni alinarea“, a spus Iov (versetul 14). Această alinare însemna eliberarea din Şeol, adică învierea.

De ce era Iov sigur că urma să primească alinare? Deoarece ştia ce simte Creatorul nostru iubitor pentru închinătorii săi fideli care dorm în moarte. Iată ce a spus Iov: „Tu vei chema şi eu îţi voi răspunde. Îţi va fi dor de lucrarea mâinilor tale“ (versetul 15). Iov ştia că era lucrarea mâinilor lui Dumnezeu. Dătătorul vieţii, Cel care l-a întocmit pe Iov, va putea şi să-l readucă la viaţă (Iov 10:8, 9; 31:15).

Din cuvintele lui Iov înţelegem cât de mare este iubirea lui Iehova. Dumnezeu este deosebit de ataşat de cei care, asemenea lui Iov, se lasă modelaţi de El pentru a deveni persoane valoroase (Isaia 64:8). Iehova îşi apreciază foarte mult slujitorii fideli. Lui ‘îi este dor’ de închinătorii săi loiali care dorm în moarte. Termenul ebraic tradus prin „dor“ „exprimă, indiscutabil, cel mai bine starea sufletească a celui care tânjeşte după cineva sau după ceva“, afirmă un erudit. Da, Iehova nu numai că îşi aminteşte de închinătorii săi, ci şi tânjeşte să-i readucă la viaţă.

În cartea Iov, una dintre primele cărţi ale Bibliei, Iehova a considerat necesar să ne dezvăluie scopul său de a-i învia pe cei morţi. * El doreşte ca şi tu să-i poţi revedea pe cei dragi adormiţi în moarte. Această speranţă te ajută să suporţi mai uşor durerea pricinuită de pierderea lor. Te îndemnăm să înveţi mai multe despre Dumnezeul nostru iubitor şi despre modul în care te poţi lăsa modelat de el. Astfel, vei deveni plăcut în ochii săi şi vei putea vedea împlinirea scopului său.

Sugestie pentru citirea Bibliei în martie:

Estera 1–10Iov 1–15

^ par. 2 Potrivit unei lucrări de referinţă, expresia „de m-ai ascunde“ poate însemna „de m-ai pune la loc sigur, cum pui un tezaur“. Într-o altă lucrare se arată că aceste cuvinte pot fi traduse şi prin „de m-ai ascunde cum ascunzi o comoară“.

^ par. 6 Pentru mai multe informaţii privind promisiunea lui Dumnezeu de a-i învia pe oameni într-o lume nouă şi dreaptă, vezi capitolul 7 al cărţii Ce ne învaţă în realitate Biblia?, publicată de Martorii lui Iehova.