Să nu-i părăsim niciodată pe colaboratorii noştri în credinţă

„TIMP de zece ani ne-am lăsat distraşi de oportunităţile pe care le oferea lumea afacerilor, bucurându-ne de câştiguri materiale foarte mari. Deşi fuseserăm crescuţi în adevăr, ne îndepărtaserăm de Iehova şi simţeam că nu mai aveam putere să ne întoarcem“, povestesc Jarosław şi soţia sa, Bety. *

Un alt frate, Marek, îşi aminteşte: „Din cauza schimbărilor sociale şi politice din Polonia, am rămas de mai multe ori fără loc de muncă. Eram descurajat. Îmi era teamă să-mi deschid propria firmă întrucât nu aveam aptitudini pentru afaceri. În cele din urmă însă, am pornit o afacere, gândindu-mă că astfel mă voi putea îngriji mai bine de necesităţile materiale ale familiei mele fără să-mi fie afectată spiritualitatea. Dar timpul a dovedit că m-am înşelat“.

Într-o lume în care costul vieţii este tot mai ridicat, iar şomajul este în continuă creştere, mulţi oameni ajung, din cauza disperării, să ia decizii neînţelepte. Unii fraţi acceptă să lucreze peste orele de program, alţii îşi iau încă un loc de muncă sau decid să înceapă o afacere pe cont propriu, chiar dacă nu au experienţă. Ei se gândesc că un venit în plus va fi de folos familiei  şi că spiritualitatea lor nu va avea de suferit. Totuşi, situaţiile neprevăzute şi instabilitatea economică le pot da peste cap planurile, chiar dacă sunt făcute cu cele mai bune motivaţii. Drept urmare, unii cad în capcana lăcomiei şi sacrifică lucrurile spirituale pentru cele materiale (Ecl. 9:11, 12).

Unii fraţi şi surori se lasă atât de prinşi în activităţi laice, încât nu mai au timp pentru studiu personal, pentru întruniri sau pentru predicare. Fără îndoială că neglijarea acestor lucruri le afectează spiritualitatea şi relaţia cu Iehova. De asemenea, ei ar putea renunţa şi la altă relaţie importantă: relaţia cu ‘cei înrudiţi în credinţă’ (Gal. 6:10). Treptat, unii ajung să nu mai aibă nicio legătură cu comunitatea creştină. Să analizăm în continuare acest aspect, la care trebuie să medităm cu toată seriozitatea.

Datoria noastră faţă de colaboratorii în credinţă

Ca fraţi şi surori, avem multe ocazii de a arăta iubire unii faţă de alţii (Rom. 13:8). Probabil că şi în congregaţia ta sunt fraţi ‘năpăstuiţi care strigă după ajutor’ (Iov 29:12). S-ar putea ca unora să le lipsească lucruri de strictă necesitate. Apostolul Ioan ne aminteşte că, într-o astfel de situaţie, avem posibilitatea să dovedim iubire. El a spus: „Cine are mijloacele de existenţă ale acestei lumi şi îl vede pe fratele său în nevoie şi totuşi îşi închide faţă de el uşa tandrei sale compasiuni, cum mai rămâne în el iubirea de Dumnezeu?“ (1 Ioan 3:17).

Probabil că ai fost atent la astfel de necesităţi şi ţi-ai oferit cu generozitate ajutorul. Însă grija faţă de fraţi nu se limitează la aspectul material. Unii ar putea ‘să strige după ajutor’ deoarece sunt singuri sau descurajaţi. Poate că se simt nedemni să-i slujească lui Iehova, poate că suferă de o boală gravă sau au pierdut pe cineva drag în moarte. O modalitate de a-i încuraja este să-i ascultăm şi să le vorbim consolator, dovedind astfel că suntem sensibili la necesităţile lor afective şi spirituale (1 Tes. 5:14). De cele mai multe ori, acest lucru consolidează legătura de iubire ce există între noi şi fraţii noştri.

Ca păstori spirituali, supraveghetorii creştini sunt şi mai în măsură să asculte cu empatie, să manifeste înţelegere şi să ofere cu iubire sfaturi biblice (Fap. 20:28). Acţionând astfel, ei urmează exemplul apostolului Pavel, care a avut „o tandră afecţiune“ faţă de colaboratorii lui în credinţă (1 Tes. 2:7, 8).

Însă, dacă un creştin se îndepărtează de turmă, cum se mai poate achita el de responsabilitatea pe care o are faţă de fraţi? Nici chiar supraveghetorii nu sunt imuni în faţa tentaţiei de a urma obiective materialiste. Ce se poate întâmpla când un creştin cedează în faţa unei astfel de tentaţii?

 Copleşiţi de îngrijorările vieţii

Aşa cum am văzut, în timp ce facem eforturi istovitoare pentru a satisface necesităţile materiale ale familiei, putem ajunge foarte stresaţi, iar aprecierea pentru valorile spirituale ne poate slăbi (Mat. 13:22). Marek, menţionat anterior, povesteşte: „Când firma mea a dat faliment, m-am hotărât să plec în străinătate ca să-mi găsesc un loc de muncă bine plătit. Am plecat pentru trei luni, apoi pentru alte trei luni, şi tot aşa. Deoarece stăteam acasă foarte puţin timp, soţia mea, care nu este Martoră, a suferit pe plan afectiv“.

Însă nu doar viaţa de familie i-a fost afectată. Marek adaugă: „Pe lângă faptul că munceam ore îndelungate într-o căldură sufocantă, eram şi în compania unor oameni vulgari, care nu făceau altceva decât să-i exploateze pe alţii. Se purtau ca nişte gangsteri. Mă simţeam asuprit şi eram deprimat. Întrucât nu aveam timp să mă îngrijesc nici măcar pe mine, am început să mă îndoiesc că aş fi capabil să le slujesc altora“.

Consecinţele triste ale deciziei lui Marek ar trebui să ne dea de gândit. Chiar dacă plecarea în străinătate ar putea fi o soluţie la problemele financiare, nu ar crea ea alte probleme? De pildă, care vor fi efectele asupra stării spirituale şi afective ale familiei tale? Vei ajunge cumva să rupi legăturile cu congregaţia? Te vei mai putea oare bucura de privilegiul de a le sluji colaboratorilor în credinţă? (1 Tim. 3:2–5)

Desigur, nu doar cei care pleacă la lucru în străinătate ajung să fie absorbiţi de munca laică. Să revenim la Jarosław şi la Bety. „Totul a început într-un mod cât se poate de inocent“, spune el. „La scurt timp după ce ne-am căsătorit, am deschis un chioşc într-un loc cu vad bun şi vindeam hot-dog. Întrucât câştigam din ce în ce mai mult, am decis să ne extindem afacerea. Am devenit însă atât de ocupaţi, încât lipseam de la întruniri. Nu după mult timp, eu am renunţat la pionierat şi la privilegiul de slujitor auxiliar. Entuziasmaţi de profiturile pe care le obţineam, ne-am deschis un magazin mare şi ne-am asociat cu un om din lume. În scurtă vreme, încheiam contracte de milioane de dolari în străinătate. Deoarece călătoream mult, stăteam puţin timp acasă, iar legăturile de familie, cu soţia şi cu fiica mea, s-au deteriorat. În cele din urmă, absorbiţi de afacerea noastră prosperă, am încetat să-i slujim lui Iehova. Fiind rupţi de congregaţie, nu ne-am mai gândit nicio clipă la fraţii noştri.“

Ce putem învăţa din experienţa acestei familii? În dorinţa de a-şi crea propriul „paradis“, un creştin ar putea ajunge să manifeste un spirit de automulţumire şi chiar să-şi piardă „veşmintele“, adică identitatea creştină (Rev. 16:15). Lucrul acesta l-ar putea izola de fraţii pe care altădată avea posibilitatea să-i ajute.

Să ne facem o autoanaliză sinceră

„Mie nu mi se va întâmpla aşa ceva“, am putea spune. Totuşi, fiecare dintre noi ar trebui să se gândească în mod serios: Câte lucruri ne sunt, de fapt, necesare în viaţă? Pavel a scris: „N-am adus nimic în lume şi nici nu putem să ducem ceva din ea. Astfel, având hrană şi acoperământ, vom fi mulţumiţi cu acestea“ (1 Tim. 6:7, 8). Este adevărat, nivelul de trai diferă de la o ţară la alta. Ceea ce e considerat strictul necesar într-o ţară dezvoltată, poate fi considerat în multe alte ţări un lux.

Însă, indiferent care este standardul de viaţă în ţara în care trăim, să reflectăm la următoarele cuvinte ale lui Pavel: „Cei care sunt hotărâţi să fie bogaţi cad în ispită, în cursă şi în multe dorinţe nesăbuite şi vătămătoare, care îi cufundă pe oameni în distrugere şi în ruină“ (1 Tim. 6:9). O cursă este ascunsă ca să nu fie văzută de pradă. Ea este concepută să ia victima prin surprindere. Cum putem evita să fim prinşi în cursa ‘dorinţelor vătămătoare’?

Dacă ne stabilim priorităţi, ne vom simţi îndemnaţi să acordăm mai mult timp activităţilor spirituale, inclusiv studiului personal. Studiul  făcut sub rugăciune îl poate ajuta pe un creştin să devină „pe deplin competent, complet pregătit“ să-i ajute pe alţii (2 Tim. 2:15; 3:17).

Timp de câţiva ani, bătrânii au depus cu iubire eforturi pentru a-l zidi şi încuraja pe Jarosław. El s-a simţit îndemnat să facă schimbări radicale în viaţă. Iată ce spune Jarosław: „Într-o discuţie, bătrânii mi-au vorbit despre tânărul bogat menţionat în Biblie care dorea să trăiască veşnic, dar nu voia să renunţe la bogăţiile lui materiale. Plini de tact, ei m-au făcut să mă gândesc dacă nu cumva acesta era şi cazul meu. Acea discuţie a fost hotărâtoare; mi-a deschis ochii!“ (Prov. 11:28; Mar. 10:17–22)

Jarosław şi-a analizat cu sinceritate situaţia şi a decis să nu se mai ocupe cu afaceri mari. După doi ani, el şi familia lui erau din nou în relaţii strânse cu Iehova. Acum el le slujeşte fraţilor ca bătrân. Jarosław spune: „Când unii fraţi se lasă atât de absorbiţi de afaceri, încât îşi neglijează spiritualitatea, le povestesc experienţa mea pentru a le arăta cât de neînţeleaptă este decizia de a ne înjuga la un jug inegal cu cei necredincioşi. Nu este uşor să refuzi oferte tentante şi să eviţi practici necinstite“ (2 Cor. 6:14).

Şi Marek a învăţat o lecţie din experienţa prin care a trecut. Chiar dacă, lucrând în străinătate, el şi-a putut ajuta familia pe plan financiar, relaţiile lui cu Dumnezeu şi cu fraţii au avut de suferit. Cu timpul, Marek şi-a schimbat priorităţile. „Ani la rând am fost asemenea lui Baruc din vechime, care «căuta lucruri mari pentru el». În cele din urmă, mi-am vărsat inima înaintea lui Iehova, vorbindu-i despre îngrijorările mele. Acum simt că mi-am recăpătat echilibrul spiritual“ (Ier. 45:1–5). În prezent, Marek aspiră la sarcina de supraveghetor în congregaţie, dorind astfel „o lucrare bună“ (1 Tim. 3:1).

Iată ce sfat le dă el celor care se gândesc să plece în străinătate pentru a câştiga mai bine: „Când eşti departe de casă, este foarte uşor să cazi în capcanele acestei lumi rele. Întrucât nu cunoşti bine limba locală, nu reuşeşti să comunici cu ceilalţi. Poate că te întorci acasă cu bani, dar te întorci şi cu răni spirituale, care necesită mult timp pentru a se vindeca“.

Păstrarea unui echilibru între munca laică şi datoria faţă de fraţi ne va ajuta să-i fim plăcuţi lui Iehova. Totodată, exemplul nostru îi va încuraja şi pe alţii să ia decizii înţelepte. Cei care sunt copleşiţi de îngrijorări au nevoie de sprijin, de compasiune şi de exemplul bun al fraţilor şi surorilor. Bătrânii creştini şi alţi fraţi maturi îi pot ajuta pe membrii congregaţiei să-şi păstreze echilibrul şi să nu se lase distraşi de îngrijorările vieţii (Evr. 13:7).

Aşadar, să nu-i părăsim niciodată pe colaboratorii noştri creştini lăsându-ne absorbiţi de munca laică (Filip. 1:10). Mai degrabă, să fim ‘bogaţi faţă de Dumnezeu’, punând Regatul pe primul plan în viaţă! (Luca 12:21)

[Notă de subsol]

[Legenda fotografiilor de la pagina 21]

Îţi afectează cumva munca laică participarea la întruniri?

[Legenda fotografiilor de la pagina 23]

Apreciezi ocaziile pe care le ai de a-ţi ajuta fraţii şi surorile?