Imitaţi-le credinţa

‘Eu cred că tu eşti Cristosul’

ÎN MINTEA Martei stăruia imaginea mormântului în care zăcea fratele ei drag — o peşteră la gura căreia era pusă o piatră. Marta se simţea strivită sub povara durerii. Nu-i venea să creadă că Lazăr nu mai era. Trecuseră patru zile de la moartea lui. În faţa ochilor i se derulau scene ale acestor zile marcate de jale şi de agitaţie, căci veniseră mulţi să le consoleze.

Şi acum înaintea ei stătea omul pe care Lazăr îl preţuise cel mai mult. La vederea lui Isus, Marta a fost şi mai răscolită de durere, deoarece el era singurul care ar fi putut să-i salveze fratele. Totuşi, prezenţa lui Isus aici, în afara Betaniei (un sat situat pe coasta unui deal), îi aducea alinare Martei. În cele câteva momente petrecute alături de Isus, ea a găsit încurajare în bunătatea şi empatia ce se citeau pe chipul lui. Isus i-a pus câteva întrebări pentru a o ajuta să se concentreze asupra credinţei ei şi asupra speranţei în înviere. Atunci Marta a făcut o afirmaţie memorabilă: „Eu cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume“ (Ioan 11:27, Cornilescu, 1996).

Marta avea o credinţă remarcabilă. Din puţinele informaţii pe care ni le dezvăluie Biblia despre ea învăţăm lecţii valoroase, care ne întăresc credinţa. Dar să o cunoaştem mai bine pe Marta.

‘Se îngrijora şi se frământa’

Să dăm timpul înapoi cu câteva luni, când Lazăr era sănătos. El şi surorile sale aşteptau vizita lui Isus Cristos, cel mai de seamă oaspete. Lazăr, Marta şi Maria erau o familie neobişnuită — trei fraţi adulţi care locuiau în aceeaşi casă. Unii erudiţi susţin că Marta era cea mai mare dintre ei, deoarece se purta ca o gazdă. În plus, uneori, ea este menţionată prima în relatările biblice (Ioan 11:5). Nu ştim dacă vreunul dintre ei a fost căsătorit. Ceea ce ştim însă este că Marta, Maria şi Lazăr erau prieteni apropiaţi ai lui Isus. Când  predica în Iudeea, Isus întâmpina multă opoziţie şi ostilitate. De aceea, se retrăgea în casa acestor trei fraţi, unde găsea pace şi căldură. Locuinţa lor era o oază pentru el.

Era plăcută şi primitoare mai ales datorită Martei. Fiind o femeie harnică şi energică, Marta muncea mai tot timpul. Iar acum, când îl aştepta pe Isus, avea şi mai multe de făcut. Marta şi-a propus să pregătească o masă specială, o masă bogată, pentru distinsul lor oaspete şi, probabil, pentru însoţitorii lui. Pe atunci, ospitalitatea era foarte importantă. Oaspetele era întâmpinat cu o sărutare. Apoi i se scoteau sandalele, i se spălau picioarele şi i se turna pe cap ulei parfumat înviorător (Luca 7:44–47). Musafirului trebuiau să i asigure cele mai bune condiţii de cazare. El trebuia să fie servit cu bucatele cele mai alese.

Aşadar, Marta şi Maria n-aveau timp de pierdut. Maria, despre care unii cred că era mai sensibilă şi mai profundă decât Marta, a ajutat-o la început pe sora ei. Însă după venirea lui Isus, situaţia s-a schimbat. Isus s-a folosit de această vizită pentru a-i învăţa pe prietenii săi despre Dumnezeu. Spre deosebire de conducătorii religioşi, Isus le acorda respect femeilor şi le învăţa cu drag despre Regatul lui Dumnezeu, tema principală a predicării sale. Maria, foarte încântată de această ocazie, stătea la picioarele lui, sorbindu-i fiecare cuvânt.

Marta însă era din ce în ce mai stresată. Vrând să pregătească multe feluri de mâncare pentru oaspeţi, ea era cu gândul numai la treabă. În timp ce alerga încoace şi încolo prin casă, o vedea pe Maria că stătea şi nu făcea nimic. Poate că Marta s-a înroşit de furie, s-a încruntat sau a oftat adânc, şi pe bună dreptate, fiindcă îi era greu să facă singură atâta muncă.

În cele din urmă, Marta nu s-a mai putut stăpâni şi l-a întrerupt pe Isus, izbucnind: „Doamne, nu-ţi pasă că sora mea m-a lăsat singură să mă îngrijesc de treburi? Spune-i deci să mă ajute“ (Luca 10:40). Ce cuvinte  directe! Marta i-a cerut lui Isus s-o mustre pe Maria şi să o trimită la treabă.

Răspunsul lui Isus a surprins-o, probabil, pe Marta, cum i-a surprins, de altfel, pe mulţi cititori ai Bibliei. El i-a spus cu blândeţe: „Marta, Marta, tu te îngrijorezi şi te frămânţi pentru multe lucruri. Dar sunt necesare puţine lucruri, ba chiar unul singur. Maria a ales partea bună şi aceasta nu-i va fi luată“ (Luca 10:41, 42). A vrut oare Isus să spună că Marta era materialistă? A desconsiderat Isus eforturile ei de a pregăti o masă gustoasă?

Nicidecum. Isus vedea că intenţiile Martei erau sincere. În plus, el nu considera că era greşit să-ţi arăţi ospitalitatea pregătind o masă bogată. Cu puţin timp în urmă, Isus participase cu plăcere la „un mare ospăţ“ în casa lui Matei (Luca 5:29). Deci Isus nu s-a referit la masa dată de Marta, ci la priorităţile Martei. Ea a fost atât de ocupată cu pregătirea multor bucate, încât a pierdut din vedere ceea ce conta cel mai mult. Ce anume?

Isus, Fiul unic-născut al lui Iehova Dumnezeu, se afla în casa lor şi îi învăţa adevărul. Ce altceva putea fi mai important? Pregătirile, mâncărurile ei delicioase? Fără îndoială, lui Isus îi părea rău că Marta pierdea această ocazie unică de a-şi întări credinţa, însă i-a respectat decizia. Dar era prea mult să-i impună Mariei să o ajute, şi astfel să piardă şi ea ocazia de a învăţa de la el.

Prin urmare, Isus a corectat-o pe Marta în mod delicat, rostindu-i cu blândeţe numele de două ori ca să o liniştească. El a asigurat-o că nu era necesar ‘să se îngrijoreze şi să se frământe pentru multe lucruri’. O masă simplă, cu unul sau două feluri de mâncare, ar fi fost de ajuns, cu atât mai mult cu cât cei prezenţi se bucurau de un ospăţ spiritual deosebit. Isus nu ar fi vrut sub nicio formă să o priveze pe Maria de „partea bună“ pe care şi-o alesese, aceea de a învăţa de la el.

Din acest scurt episod petrecut în familia Martei, continuatorii de azi ai lui Cristos pot învăţa multe. Nimic nu trebuie să ne împiedice să ne satisfacem ‘necesităţile spirituale’ (Matei 5:3). Deşi vrem să imităm generozitatea şi hărnicia Martei, nu vrem ‘să ne frământăm’ peste măsură din cauza unor aspecte mai puţin importante şi să pierdem din vedere ceea ce contează cel mai mult. Noi ne asociem cu colaboratorii creştini nu pentru a pregăti sau pentru a consuma mâncăruri alese, ci pentru a ne încuraja reciproc şi pentru a ne face daruri spirituale (Romani 1:11, 12). Ne putem bucura de o reuniune înviorătoare chiar şi cu o masă foarte simplă.

Fratele pierdut în moarte este readus la viaţă

Suntem siguri că Marta a învăţat din cele întâmplate şi a acceptat corectarea şi sfatul lui Isus. În introducerea emoţionantei relatări despre Lazăr, apostolul Ioan ne aminteşte: „Isus îi iubea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr“ (Ioan 11:5). Au trecut câteva luni de la această vizită a lui Isus în Betania. Cu siguranţă, Marta nu s-a supărat şi nici nu a nutrit resentimente faţă de Isus pentru sfatul lui plin de iubire. Dimpotrivă, l-a luat în serios. Şi în această privinţă Marta este un exemplu de credinţă pentru noi. Căci cine nu are nevoie din când în când de corectare?

Când fratele ei s-a îmbolnăvit, Marta l-a îngrijit cu devotament. Ea a făcut tot ce a putut ca să-i aline suferinţa şi ca să-l ajute să se însănătoşească. Însă boala lui s-a agravat. Marta şi Maria l-au vegheat zi şi noapte. De câte ori trebuie să fi privit Marta chipul palid şi încercănat al fratelui său, gândindu-se la anii petrecuţi împreună, la bucuriile şi la necazurile trăite alături de el!

Văzând că nu mai puteau face nimic pentru Lazăr, Marta şi Maria i-au trimis lui Isus un mesaj: „Doamne, iată că cel pentru care  ai afecţiune este bolnav“ (Ioan 11:1, 3). Isus predica atunci într-o regiune aflată la două zile de mers de Betania. Ele ştiau că Isus ţinea mult la fratele lor şi erau convinse că el ar fi făcut tot ce ar fi putut pentru prietenul lui. Cele două surori au sperat din tot sufletul ca Isus să vină înainte de a fi prea târziu! Dar speranţele lor s-au năruit: Lazăr a murit!

Marta şi Maria l-au jelit pe fratele lor, l-au înmormântat şi au primit mulţi vizitatori din Betania şi din împrejurimi. Însă despre Isus nu aveau nicio veste. Pe măsură ce timpul trecea, Marta era tot mai nedumerită. În cele din urmă, după patru zile de la moartea lui Lazăr, Marta a auzit că Isus se apropia de sat. Cum era o femeie de acţiune, ea nu s-a lăsat copleşită de durere, ci a plecat în grabă, fără a-i spune Mariei, ca să-l întâmpine pe Isus (Ioan 11:20).

Zărindu-l pe Stăpânul ei, Marta a dat glas gândului care le chinuise zile întregi: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu n-ar fi murit“. Totuşi, speranţa şi credinţa erau vii în inima Martei. Ea a adăugat: „Dar şi acum ştiu că tot ce îi ceri lui Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da“. Atunci, pentru a-i întări speranţa, Isus i-a zis: „Fratele tău se va scula din morţi“ (Ioan 11:21–23).

Crezând că Isus se referea la învierea viitoare, Marta a spus: „Ştiu că se va scula din morţi la înviere în ziua din urmă“ (Ioan 11:24). Marta credea cu tărie în această învăţătură, chiar dacă liderii religioşi evrei numiţi saduchei o contestau. Scripturile inspirate vorbeau clar despre înviere (Daniel 12:13; Marcu 12:18). Marta ştia că Isus îi învăţase pe oameni despre înviere şi chiar înfăptuise învieri, deşi niciunul dintre cei înviaţi nu fusese mort de atâtea zile ca Lazăr. Dar Marta nu ştia ce urma să facă Isus.

Isus a rostit apoi memorabilele cuvinte: „Eu sunt învierea şi viaţa“. Isus a primit de la Iehova Dumnezeu autoritatea de a face învieri la scară mondială în viitor. El a întrebat-o pe Marta: „Crezi tu lucrul acesta?“, iar Marta i-a dat răspunsul citat la începutul articolului. Ea credea că Isus era Cristosul, sau Mesia, că era Fiul lui Iehova Dumnezeu, despre care profeţii spuneau că avea să vină în lume (Ioan 5:28, 29; 11:25–27).

Preţuiesc Iehova Dumnezeu şi Isus Cristos o asemenea credinţă? Cele întâmplate după aceea oferă un răspuns mai mult decât evident. Marta s-a dus îndată să o cheme pe sora ei. Mai târziu, l-a văzut pe Isus foarte tulburat în urma discuţiei cu Maria şi cu mulţimea de oameni veniţi să le consoleze. L-a văzut plângând şi manifestându-şi deschis durerea. Isus era profund îndurerat observând câtă suferinţă produce moartea. Ea l-a auzit poruncindu-le oamenilor să dea la o parte piatra de la mormântul lui Lazăr (Ioan 11:28–39).

Fiind o persoană cu simţ practic, Marta a obiectat spunând că trupul neînsufleţit al fratelui ei mirosea urât, deoarece acesta murise de patru zile. Isus i-a reamintit Martei: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?“. Da, Marta a crezut şi a văzut gloria lui Iehova Dumnezeu: Chiar atunci Iehova i-a dat Fiului său puterea de a-l învia pe Lazăr! Aceste momente aveau să rămână întipărite în memoria Martei pentru totdeauna! Isus a strigat cu glas poruncitor: „Lazăr, vino afară!“. Din peşteră s-a auzit un zgomot înfundat: Lazăr, legat cu fâşii (potrivit obiceiului), s-a ridicat şi a început să caute bâjbâind ieşirea. Isus a poruncit: „Dezlegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!“. Marta avea să-şi amintească toată viaţa bucuria nemărginită pe care ea şi Maria au simţit-o când s-au aruncat în braţele fratelui lor (Ioan 11:40–44). Durerea ce-i apăsa inima dispăruse!

Această relatare dovedeşte că învierea morţilor nu este un vis. Ea este o învăţătură biblică şi un fapt istoric demonstrat. Iehova Dumnezeu şi Fiul său răsplătesc credinţa închinătorilor  adevăraţi. Ei i-au răsplătit pe Marta, pe Maria şi pe Lazăr şi te vor răsplăti şi pe tine dacă vei dobândi o credinţă de neclintit, ca a Martei. *

„Marta slujea“

Marta mai apare o dată în consemnarea biblică, la începutul ultimei săptămâni din viaţa lui Isus pe pământ. Ştiind bine ce încercări îl aşteptau, Isus s-a refugiat din nou în Betania, de unde avea de mers pe jos trei kilometri până la Ierusalim. Isus şi Lazăr luau masa în casa lui Simon, leprosul. Cu această ocazie ni se vorbeşte pentru ultima oară despre Marta. Relatarea biblică spune: „Marta slujea“ (Ioan 12:2).

Cât de bine i se potrivesc aceste cuvinte unei femei atât de harnice! Când am întâlnit-o prima dată pe Marta în paginile Bibliei, am găsit-o muncind, când ne luăm rămas bun de la ea, o lăsăm tot muncind, îngrijindu-se de necesităţile celor din jur. În prezent, congregaţiile continuatorilor lui Cristos sunt binecuvântate cu femei ce urmează exemplul Martei — femei inimoase şi cu spirit de sacrificiu, care îşi dovedesc credinţa prin fapte. Probabil că Marta a continuat să manifeste aceste calităţi, dând dovadă de înţelepciune. Şi ce mare nevoie avea de înţelepciune, fiindcă nu scăpase de necazuri!

După câteva zile, Marta a trebuit să suporte durerea pricinuită de moartea cumplită a lui Isus, Stăpânul ei drag. Mai mult decât atât, aceiaşi ucigaşi ipocriţi care l-au ucis pe Isus voiau acum să-l omoare şi pe Lazăr, deoarece învierea lui întărea credinţa multora (Ioan 12:9–11). Fireşte, în cele din urmă, moartea a reuşit să rupă şi legăturile dintre aceşti trei fraţi. Nu ştim cum sau când au avut loc aceste triste evenimente, dar ştim că Marta a perseverat până la sfârşit datorită credinţei ei. Să imităm, aşadar, şi noi credinţa remarcabilă a Martei!

[Notă de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 11]

Deşi îndurerată, Marta a ascultat de Isus, concentrându-se asupra subiectelor care îi întăreau credinţa

[Legenda ilustraţiei de la pagina 12]

Deşi ‘se îngrijora şi se frământa’, Marta a acceptat cu umilinţă să fie corectată

[Legenda ilustraţiei de la pagina 15]

Isus a răsplătit-o pe Marta pentru credinţa ei înviindu-i fratele