Salt la conţinut

Salt la cuprins

O viaţă plină de sens acum şi pentru totdeauna

O viaţă plină de sens acum şi pentru totdeauna

O viaţă plină de sens acum şi pentru totdeauna

PUTEM avea o viaţă plină de sens încă din prezent. Cum anume? Respectând principiile sănătoase din Cuvântul lui Dumnezeu, Biblia. Să analizăm câteva dintre ele.

PRINCIPIU BIBLIC: „Nimic nu este mai bun pentru om, a scris regele Solomon, decât să mănânce, să bea şi să-şi bucure sufletul cu ce este bun din truda lui.“ (ECLESIASTUL 2:24)

Am fost creaţi ca să găsim satisfacţie în munca noastră. Chiar şi în cele mai grele condiţii, dacă lucrăm sârguincios şi onest, putem avea într-o anumită măsură satisfacţie încă de pe acum.

PRINCIPIU BIBLIC: „Este mai multă fericire în a da decât în a primi.“ (FAPTELE 20:35)

Mulţi oameni au constatat că atunci când au făcut ceva pentru alţii, de exemplu când şi-au folosit timpul şi energia ca să-i ajute în momente grele, s-au simţit foarte recompensaţi, iar viaţa lor a căpătat mai mult sens. „Nu te reţine să le faci bine celor ce au nevoie“, a scris Solomon, „când stă în puterea mâinii tale s-o faci“ (Proverbele 3:27).

Să ne gândim la exemplul lui Ralph. Când s-a pensionat, el i s-a alăturat soţiei sale în serviciul creştin cu timp integral. Amândoi dedică lunar un anumit număr de ore în predicare, învăţându-i pe alţii mesajul Bibliei. „Seara, când ajungem acasă, suntem obosiţi, şi asta nu doar din cauza vârstei, ci şi pentru că ne-am folosit toată energia în serviciul Tatălui nostru ceresc“, spune Ralph. „Dar este o oboseală plăcută!“ El şi soţia lui sunt fericiţi deoarece se concentrează asupra faptului de a dărui.

PRINCIPIU BIBLIC: „Un tovarăş adevărat iubeşte tot timpul şi este un frate care s-a născut pentru ziua necazului.“ (PROVERBELE 17:17)

Este mai uşor să suporţi necazurile când le împărtăşeşti cuiva. Eseistul englez Francis Bacon a scris că atunci când nu ai prieteni adevăraţi „lumea este pustie şi deşartă“. Însă, când ai prieteni adevăraţi — şi când tu însuţi eşti un prieten bun —, viaţa este mai uşoară; ea poate fi chiar frumoasă şi plină de satisfacţii.

PRINCIPIU BIBLIC: „Fericiţi sunt cei conştienţi de necesităţile lor spirituale.“ (MATEI 5:3)

Isus a arătat că, pentru a ne bucura de împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu, este vital să recunoaştem că avem ‘necesităţi spirituale’ şi să ni le satisfacem. Spre deosebire de animale, noi avem necesitatea înnăscută de a înţelege sensul şi scopul vieţii, necesitate ce poate fi satisfăcută numai de Iehova Dumnezeu. El face acest lucru prin intermediul Cuvântului său, Biblia. Aşa cum am văzut în articolul precedent, Biblia ne dezvăluie scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ. Ea explică de ce ne aflăm aici, de ce există atât de multă suferinţă şi ce aşteaptă Dumnezeu de la noi. Pentru a avea o viaţă plină de sens şi de satisfacţii, este esenţial să înţelegem aceste adevăruri biblice. Oamenii care îşi rezervă timp să studieze Biblia şi aplică ceea ce învaţă sunt fericiţi. De ce? Deoarece în felul acesta ei cultivă o relaţie strânsă cu Creatorul nostru, ‘fericitul Dumnezeu’, Iehova (1 Timotei 1:11).

PRINCIPIU BIBLIC: „Adu-ţi aminte de Creatorul tău . . . înainte să vină timpul de necaz şi să se apropie anii când vei zice: «Nu le văd rostul».“ (ECLESIASTUL 12:1, THE NEW ENGLISH BIBLE)

Sfatul dat de regele Solomon tinerilor, care în general nu cred că şi asupra lor s-ar putea abate necazurile, este valabil pentru toţi. Dacă vrem ca viaţa noastră să aibă cu adevărat sens, trebuie să-l punem pe Creator pe primul loc. Nu trebuie să trăim potrivit devizei: „Să mâncăm şi să bem, căci mâine vom muri“ (1 Corinteni 15:32). Dacă îl punem pe Dumnezeu pe primul loc în viaţă, ne „va fi bine“, spune Eclesiastul 8:12.

O Martoră pe nume Wendi s-a convins de adevărul acestor cuvinte. În tinereţe, ea şi sora ei au învăţat spaniola pentru a se muta în Republica Dominicană, unde era mare nevoie de predicatori ai veştii bune. Ea spune: „Am făcut multe sacrificii pentru a sluji unde era nevoie, dar a fost cea mai frumoasă perioadă din viaţa noastră! Nu aş schimba cu nimic acele şase luni! Binecuvântările primite au depăşit cu mult sacrificiile pe care le-am făcut“.

Loialitatea faţă de Dumnezeu dă sens vieţii

Cultivarea unei relaţii de prietenie cu Iehova poate da sens vieţii noastre într-un mod cu totul special. Cum anume? Satan i-a determinat pe Adam şi pe Eva să se răzvrătească împotriva conducerii lui Dumnezeu. În plus, el a insinuat că nimeni nu-i va rămâne loial lui Dumnezeu în încercări (Iov 1:9–11; 2:4). Fiecare dintre noi putem dovedi că Satan este un mincinos! Cum? Rămânându-i loiali lui Dumnezeu, respectând principiile sale şi demonstrând că recunoaştem dreptul suprem al lui Iehova de a stabili ce este bine şi ce este rău (Revelaţia 4:11).

Dacă vrem să trăim în integritate, ne vom confrunta uneori cu încercări. Dar va însemna acest lucru că viaţa noastră va fi lipsită de sens? Să ne imaginăm că un duşman plin de cruzime îl calomniază pe un prieten apropiat sau pe un membru al familiei noastre. Dacă, pentru a apăra reputaţia acelei persoane dragi, ar trebui să suferim din cauza duşmanului nostru, am considera că viaţa nu mai are sens? Bineînţeles că nu! Am fi dispuşi să suferim pentru o astfel de cauză. La fel stau lucrurile şi în ce priveşte loialitatea faţă de Dumnezeu. Dacă îi rămânem loiali lui Dumnezeu, chiar şi în condiţiile grele din prezent, îi bucurăm inima (Proverbele 27:11).

O viaţă plină de sens pentru totdeauna

Aşadar, propuneţi-vă să învăţaţi cât mai multe despre Dumnezeu şi despre scopul său. Isus Cristos a spus: „Aceasta înseamnă viaţa veşnică: să asimileze cunoştinţă despre tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi despre cel pe care l-ai trimis tu, Isus Cristos“ (Ioan 17:3). Când Dumnezeu îşi va îndeplini scopul cu privire la pământ, oamenii fideli se vor bucura de ceea ce Iehova a avut în vedere de la început pentru ei: ‘viaţă veşnică’ pe un pământ paradiziac. Atunci viaţa va fi cu adevărat plină de sens şi ne va aduce multe satisfacţii (Psalmul 145:16).

Dar unde puteţi găsi cunoştinţa despre care a vorbit Isus? În paginile Cuvântului inspirat al lui Dumnezeu, Biblia. Dacă doriţi ajutor în acest sens, scrieţi-le editorilor acestei reviste. Ei se vor îngriji ca un Martor al lui Iehova să vă ajute să aflaţi ce ne învaţă în realitate Biblia.