Biblia poate schimba viaţa oamenilor

DE CE a renunţat o femeie de peste 60 de ani să se mai închine la idoli? Ce l-a determinat pe un preot şintoist să părăsească templul unde slujea şi să devină un închinător al lui Iehova? Cum a reuşit o femeie care a fost înfiată la naştere să facă faţă sentimentelor de abandonare? Să-i lăsăm pe ei să ne povestească.

„Nu le mai slujesc idolilor.“ — ABA DANSOU

ANUL NAŞTERII: 1938

ŢARA: BENIN

ÎNAINTE: ÎNCHINĂTOARE LA IDOLI

DESPRE TRECUTUL MEU: Am copilărit în So-Tchahoué, un sat situat într-o zonă mlăştinoasă din apropierea unui lac. Oamenii de aici se ocupă cu pescuitul şi cu creşterea vitelor, a caprelor, a oilor, a porcilor şi a păsărilor. Nu există drumuri, aşa că se circulă cu bărci şi pirogi. În general, casele sunt construite din lemn şi paie, iar uneori din cărămidă. Majoritatea oamenilor sunt săraci. Cu toate acestea, infracţiunile sunt mai rare decât în oraşe.

Când eram mică, tata ne-a trimis pe mine şi pe sora mea la o mănăstire fetişistă, unde am fost iniţiate în credinţa tradiţională. Când am crescut mare, am adoptat închinarea la zeul Dudua (Oduduwa), din cultura yoruba. Am construit un sanctuar pentru acest zeu şi îi aduceam cu regularitate ca ofrandă igname, ulei de palmier, melci, pui de găină, porumbei şi alte animale. Adesea rămâneam aproape fără niciun ban, pentru că aceste ofrande erau costisitoare.

CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAŢA: Când am început să studiez Biblia, am aflat că Iehova este singurul Dumnezeu adevărat şi că el nu aprobă folosirea idolilor în închinare (Exodul 20:4, 5; 1 Corinteni 10:14). Ştiam ce trebuia să fac. Aşadar, am aruncat toate imaginile religioase şi mi-am curăţat casa de tot ce avea legătură cu închinarea la idoli. N-am mai mers la vrăjitoare şi n-am mai luat parte la ritualuri de înmormântare şi la alte obiceiuri locale.

Întrucât aveam peste 60 de ani, nu mi-a fost uşor să fac aceste schimbări. Prietenii, rudele şi vecinii mi s-au împotrivit şi au râs de mine. Dar m-am rugat lui Iehova să-mi dea putere să fac ce este drept. Am găsit multă mângâiere în cuvintele din Proverbele 18:10: „Numele lui Iehova este un turn tare. Cel drept fuge în el şi găseşte ocrotire“.

De mare ajutor mi-au fost şi întrunirile Martorilor lui Iehova. Aici am simţit iubirea creştină şi am fost impresionată să văd că aceşti oameni se străduiau să trăiască în armonie cu înaltele norme morale ale Bibliei. Ceea ce am văzut m-a convins că Martorii lui Iehova erau religia adevărată.

 FOLOASE: Aplicarea principiilor biblice m-a ajutat să mă apropii mai mult de copiii mei. De asemenea, simt că mi s-a luat o povară de pe umeri. Înainte îmi cheltuiam banii pe idoli lipsiţi de viaţă, care nu-mi erau de niciun folos. Acum mă închin lui Iehova, care oferă o soluţie durabilă la toate problemele noastre (Revelaţia 21:3, 4). Sunt foarte fericită că nu le mai slujesc idolilor, ci îi slujesc lui Iehova! La Iehova am găsit adevărata siguranţă şi ocrotire.

„L-am căutat pe Dumnezeu încă din copilărie.“ — SHINJI SATO

ANUL NAŞTERII: 1951

ŢARA: JAPONIA

ÎNAINTE: PREOT ŞINTOIST

DESPRE TRECUTUL MEU: Am crescut într-un orăşel de provincie din prefectura Fukuoka. Părinţii mei erau foarte religioşi şi m-au învăţat de mic să venerez zeii şintoişti. În copilărie mă gândeam adesea la propria salvare şi doream foarte mult să-i ajut pe oamenii care se confruntau cu probleme. Îmi aduc aminte că, odată, când eram în clasele primare, învăţătorul ne-a întrebat pe toţi ce doream să facem când vom fi mari. Colegii mei aveau obiective concrete, de exemplu să devină oameni de ştiinţă. Dar eu am spus că visul meu era să-i slujesc lui Dumnezeu. Toţi au râs de mine.

După absolvirea liceului, am urmat o şcoală de preoţi. Pe parcursul acelei instruiri, am întâlnit un preot şintoist, care în timpul liber citea o carte cu coperţi negre. Într-o zi, el m-a întrebat: „Sato, ştii ce carte e asta?“. Văzusem coperta, aşa că i-am răspuns: „Biblia“. El mi-a zis: „Oricine vrea să fie preot şintoist ar trebui să citească această carte“.

M-am dus imediat şi mi-am cumpărat o Biblie. Am pus-o la loc de cinste în bibliotecă şi am avut mare grijă de ea. Dar, pentru că eram foarte ocupat cu şcoala, nu mi-am făcut timp s-o citesc. După absolvire, am devenit preot la un templu şintoist. Visul meu din copilărie se împlinise.

Am descoperit însă repede că viaţa de preot şintoist nu era aşa cum mă aşteptasem. Majoritatea  preoţilor arătau puţină iubire faţă de oameni şi nu se prea interesau de ei. De asemenea, mulţi preoţi nu aveau credinţă. Unul dintre superiorii mei chiar mi-a zis: „Dacă vrei să ai succes aici, trebuie să discuţi doar chestiuni filozofice. N-ai voie să vorbeşti despre credinţă“.

Astfel de remarci m-au făcut să fiu dezamăgit de religia şintoistă. Deşi mi-am continuat activitatea la templu, am început să cercetez şi alte religii. Dar niciuna nu părea să ofere ceva mai bun. Cu cât cercetam mai multe religii, cu atât eram mai descurajat. Aveam sentimentul că nicio religie nu deţinea adevărul.

CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAŢA: În 1988, am întâlnit un budist, care m-a încurajat să citesc Biblia. Mi-am amintit de preotul şintoist care, în urmă cu mulţi ani, mă îndemnase să fac acelaşi lucru. Aşa că am decis să urmez acest sfat. Citirea Bibliei pur şi simplu m-a captivat. Uneori citeam până dimineaţa, când razele soarelui pătrundeau prin fereastră.

Cele citite m-au îndemnat să mă rog Dumnezeului Bibliei. Am început cu rugăciunea-model, consemnată în Matei 6:9–13. Repetam această rugăciune din două în două ore, chiar şi în timp ce slujeam la templu.

Aveam multe întrebări cu privire la ceea ce citeam. Eram deja căsătorit şi ştiam că Martorii lui Iehova îi învăţau pe oameni din Biblie, deoarece mai demult o vizitaseră şi pe soţia mea. Am luat legătura cu o Martoră şi i-am pus o mulţime de întrebări. Am fost impresionat să văd cum mi-a răspuns la fiecare întrebare folosind Biblia. După aceea, ea l-a rugat pe un Martor să studieze Biblia cu mine.

Nu după mult timp, am început să asist la întrunirile Martorilor lui Iehova. La început nu mi-am dat seama, însă printre Martorii prezenţi erau şi unii cu care mă purtasem foarte urât în trecut. Totuşi, ei m-au primit cu căldură şi m-au făcut să mă simt bine-venit.

La întruniri am învăţat că Dumnezeu dorea ca soţii să le arate iubire şi onoare membrilor familiei lor. Până în acel moment mă concentrasem atât de mult la activitatea mea de preot, încât îmi neglijasem soţia şi cei doi copii. Mi-am dat seama că îi ascultam cu atenţie pe oamenii care veneau să se închine la templu, dar pe soţia mea n-o ascultam niciodată.

Pe măsură ce învăţam mai multe lucruri despre Iehova, mă simţeam tot mai atras de el. Mi-au plăcut în mod deosebit unele versete, cum ar fi Romani 10:13, unde se spune: „Oricine va chema numele lui Iehova va fi salvat“. L-am căutat pe Dumnezeu încă din copilărie, iar acum, în sfârşit, l-am găsit!

Simţeam că locul meu nu mai era la templu. La început mă tot gândeam ce vor crede ceilalţi dacă voi părăsi religia şintoistă. Dar întotdeauna îmi zisesem că voi pleca dacă îl voi găsi pe adevăratul Dumnezeu în altă parte. Astfel, în primăvara anului 1989, am decis să-mi ascult conştiinţa. Am plecat de la templu şi m-am lăsat în grija lui Iehova.

Nu mi-a fost uşor să părăsesc templul. Superiorii mei m-au mustrat şi au făcut presiuni asupra mea ca să rămân. Însă şi mai greu mi-a fost să le spun părinţilor. În drum spre casa lor, eram atât de tensionat, încât simţeam dureri în piept şi-mi tremurau picioarele! M-am oprit de mai multe ori ca să-l rog pe Iehova să-mi dea putere.

 Când am ajuns, mi-a fost pur şi simplu groază să deschid subiectul. Orele treceau. În cele din urmă, după ce m-am rugat mult, i-am explicat tatălui meu cum stăteau lucrurile. I-am spus că-l găsisem pe adevăratul Dumnezeu şi că părăseam religia şintoistă pentru a-i sluji. Tata a fost şocat şi s-a mâhnit. Au venit şi alte rude, care au încercat să mă convingă să-mi schimb hotărârea. Nu voiam să-mi supăr familia, dar ştiam că a-i sluji lui Iehova era cel mai bun lucru. Cu timpul, familia a ajuns să mă respecte pentru decizia luată.

Deşi părăsisem templul din punct de vedere fizic, din punct de vedere mental eram tot acolo. Viaţa de preot mă influenţase profund. Luptam din greu s-o dau uitării, dar, oriunde mă întorceam, vedeam obiecte ce-mi aminteau de vechiul mod de viaţă.

Două lucruri m-au ajutat să scap de aceste influenţe. Întâi am căutat prin casă tot ce avea legătură cu fosta mea religie şi am ars totul — cărţi, poze şi chiar suvenire costisitoare. Apoi am încercat să stau cât mai mult în compania Martorilor. Prietenia şi sprijinul lor m-au ajutat enorm. Încet-încet, am dat uitării obiceiurile din trecut.

FOLOASE: Înainte îmi neglijam soţia şi copiii. Din acest motiv, ei se simţeau foarte singuri. Dar când am început să petrec timp cu ei, aşa cum îi îndeamnă Biblia pe soţi, ne-am apropiat mai mult unii de alţii. Ulterior, soţia mi s-a alăturat în serviciul lui Iehova. Acum suntem uniţi în închinarea adevărată, slujindu-i lui Dumnezeu împreună cu fiul, fiica şi ginerele nostru.

Când mă gândesc la visul meu din copilărie, acela de a-i sluji lui Dumnezeu şi de a-i ajuta pe oameni, îmi dau seama că am găsit ceea ce căutasem, ba chiar mai mult decât atât. Cuvintele nu pot exprima recunoştinţa pe care o am faţă de Iehova.

„Simţeam că-mi lipsea ceva.“ — LYNETTE HOUGHTING

ANUL NAŞTERII: 1958

ŢARA: AFRICA DE SUD

ÎNAINTE: SE SIMŢEA ABANDONATĂ

DESPRE TRECUTUL MEU: M-am născut în Germania, într-un oraş minier destul de liniştit. Gândindu-se că nu se vor putea îngriji de mine, părinţii au decis să mă dea spre adopţie. Aşadar, la doar 14 zile aveam deja altă mamă şi alt tată, care m-au iubit foarte mult. Însă, după ce am aflat ce se întâmplase cu mine, m-am luptat cu sentimente de abandonare. Am început  să simt că nu mai făceam parte din familie şi că părinţii mei adoptivi nu mă înţelegeau cu adevărat.

La 16 ani, am început să merg cu prietenii prin baruri, unde dansam şi ascultam muzică live. La 17 ani, m-am apucat de fumat. Îmi doream să fiu la fel de slabă ca manechinele pe care le vedeam în reclamele la ţigări. Când am împlinit 19 ani, mi-am găsit un loc de muncă în Johannesburg, unde în scurt timp am intrat într-un anturaj nepotrivit. Am ajuns să vorbesc vulgar, să fumez mult şi să beau în exces la sfârşit de săptămână.

Eram totuşi foarte activă. Făceam cu regularitate gimnastică aerobică şi jucam squash şi fotbal feminin. De asemenea, lucram din greu ca să-mi fac un nume în industria calculatoarelor. Prin urmare, aveam o stare materială bună şi mulţi mă considerau o persoană de succes. În realitate însă, eram foarte nefericită — mă simţeam dezorientată şi dezamăgită de viaţă. În adâncul fiinţei mele simţeam că-mi lipsea ceva.

CUM MI-A SCHIMBAT BIBLIA VIAŢA: Când am început să studiez Biblia, am aflat că Iehova este un Dumnezeu al iubirii. Am aflat, de asemenea, că el şi-a arătat iubirea dându-ne Cuvântul său, Biblia. Este ca şi cum ne-ar fi scris o scrisoare pentru a ne îndruma paşii (Isaia 48:17, 18). Mi-am dat seama că, dacă doream să trag foloase din îndrumarea iubitoare a lui Iehova, trebuia să fac schimbări mari.

Mai întâi trebuia să-mi schimb anturajul. Am meditat mult la Proverbele 13:20, unde se spune: „Cine umblă cu înţelepţii devine înţelept, dar cine se întovărăşeşte cu cei fără minte o duce rău“. Acest principiu m-a ajutat să renunţ la vechile prietenii şi să-mi fac noi prieteni printre Martorii lui Iehova.

Cel mai greu mi-a fost să mă las de fumat. Eram foarte dependentă. Însă, în timp ce mă luptam cu acest obicei, a mai apărut o problemă. Am luat în greutate aproape 14 kilograme! A fost o adevărată lovitură în amorul propriu! Mi-au trebuit aproape zece ani ca să scap de kilogramele în plus. Ştiam însă că era bine să mă las de fumat. M-am rugat încontinuu lui Iehova, iar el mi-a dat puterea să reuşesc.

FOLOASE: În prezent mă bucur de o sănătate mai bună. Am, de asemenea, un sentiment de mulţumire. Nu mai alerg după fericirea iluzorie pe care o promit cariera laică, statutul social sau bunăstarea materială. În schimb, găsesc bucurie împărtăşindu-le altora adevărurile din Biblie. Drept urmare, trei dintre fostele mele colege îi slujesc acum lui Iehova alături de mine şi de soţul meu. Înainte ca părinţii mei adoptivi să moară, am reuşit să le vorbesc despre promisiunea Bibliei referitoare la o înviere în paradisul pământesc.

Nu mă mai simt abandonată. De când m-am apropiat de Iehova, simt că aparţin unei familii mondiale. Am fost binecuvântată din plin cu mame, taţi, fraţi şi surori (Marcu 10:29, 30).

[Legenda fotografiei de la pagina 12]

În mijlocul Martorilor lui Iehova am simţit iubirea creştină

[Legenda fotografiei de la pagina 13]

Templul şintoist unde mă închinam altădată