V-aţi întrebat?

Cum îi considerau conducătorii religioşi iudei din timpul lui Isus pe oamenii de rând?

▪ În secolul I e.n., conducătorii religioşi ai Israelului şi elita societăţii îi dispreţuiau pe cei care nu aveau prea multă instruire. Iată ce spuneau fariseii: „Această mulţime care nu cunoaşte Legea este blestemată“ (Ioan 7:49).

Unele surse extrabiblice arată că membrii claselor privilegiate numeau cu dispreţ masele neinstruite ʽam haʼáreţ, adică „poporul ţării“. Iniţial, acest termen denota respect şi era folosit cu referire la toţi locuitorii dintr-o anumită zonă, indiferent că erau săraci şi de condiţie umilă sau membri de seamă ai societăţii (2 Regi 23:35; Ezechiel 22:29).

Însă, în zilele lui Isus, acest termen era folosit în sens depreciativ cu referire la oamenii despre care se credea că nu cunoşteau Legea mozaică sau cu referire la cei care nu respectau toate tradiţiile rabinice. Mişna (o culegere de comentarii ce stă la baza Talmudului) îi avertizează pe oameni să nu stea în casele acestor ʽam haʼáreţ. Potrivit unei enciclopedii, rabinul Meir, care a trăit în secolul al II-lea, a afirmat: „Când un om îşi dă fiica în căsătorie unui am ha’aretz, este ca şi cum ar lega-o şi ar pune-o înaintea unui leu care îşi calcă victima în picioare înainte de a o devora“ (The Encyclopedia of Talmudic Sages). Talmudul citează un alt rabin, care a spus că „oamenii neinstruiţi nu vor fi înviaţi“.

La cine se referă Biblia când foloseşte numele Cezar?

▪ Cezar a fost numele de familie al lui Gaius Iulius Caesar, care a fost desemnat dictator al Romei în anul 46 î.e.n. Mai târziu, câţiva împăraţi romani şi-au luat numele Cezar, printre ei numărându-se şi cei trei menţionaţi cu numele în Biblie: August, Tiberiu şi Claudiu (Luca 2:1; 3:1; Faptele 11:28).

Tiberiu a devenit împărat în anul 14 e.n. şi a domnit pe tot parcursul serviciului pământesc al lui Isus. Aşadar, el era Cezarul aflat la putere când Isus, răspunzând la o întrebare referitoare la plătirea taxelor, a spus: „Daţi Cezarului ce este al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu“ (Marcu 12:17). Evident, Isus nu s-a referit doar la Tiberiu. Mai degrabă, numele „Cezar“ simboliza autoritatea civilă, sau Statul.

În jurul anului 58 e.n., când şi-a dat seama că risca să aibă parte de o judecată nedreaptă, apostolul Pavel şi-a exercitat dreptul pe care-l aveau cetăţenii romani de a face apel la Cezar (Faptele 25:8–11). Procedând astfel, Pavel nu a cerut să fie judecat chiar de Nero, împăratul din acea vreme, ci de cea mai înaltă instanţă din imperiu.

Numele de familie Cezar a ajuns să fie atât de legat de suveranii imperiului, încât s-a păstrat ca titlu regal mult timp după apusul dinastiei cezarilor.

[Legenda fotografiei de la pagina 29]

Dinar de argint cu imaginea lui Tiberiu