Imitaţi-le credinţa

A luat apărarea poporului lui Dumnezeu

ESTERA se apropia de curtea palatului din Susa. Inima îi bătea cu putere. Nu-i era uşor. Tot ce se putea vedea aici — basoreliefurile multicolore din cărămidă smălţuită ce reprezentau tauri înaripaţi, arcaşi şi lei, coloanele canelate şi statuile impunătoare, până şi situarea palatului pe platourile imense din vecinătatea piscurilor înzăpezite ale munţilor Zagros şi panorama cu apele cristaline ale râului Choaspes — , da, totul avea menirea de a le aminti vizitatorilor de imensa putere a omului pe care Estera urma să-l vadă, cel ce se autointitulase „marele rege“. Acesta era chiar soţul ei.

Da, soţul ei! Cât de diferit era Ahaşveroş de genul de soţ pe care şi-l dorea probabil orice tânără iudeică fidelă! * El nu privea la exemple cum a fost Avraam, un bărbat care a acceptat cu umilinţă îndemnul lui Dumnezeu de a asculta de soţia lui, Sara (Geneza 21:12). Regele nu ştia, probabil, nimic despre Dumnezeul Esterei, Iehova, ori despre Legea Sa. Ahaşveroş cunoştea însă legile persane, printre care şi legea care interzicea exact ceea ce Estera era pe punctul să facă. Despre ce era vorba? Legea spunea că oricine venea înaintea monarhului persan fără să fi fost chemat de acesta era pasibil de moarte. Estera nu fusese chemată, dar intenţiona să meargă la rege oricum. Pe măsură ce se apropia de curtea interioară, de unde putea fi văzută de la tronul regelui, ea avea probabil sentimentul că se ducea la moarte (Estera 4:11; 5:1).

Dar de ce şi-a asumat Estera un astfel de risc? Şi ce putem învăţa din credinţa acestei femei remarcabile? Să vedem mai întâi cum a ajuns Estera în poziţia neobişnuită de regină în Persia.

„Plăcută la înfăţişare“

Estera era orfană. Se ştiu foarte puţine lucruri despre părinţii ei, care i-au pus numele Hadasa. Acesta este un cuvânt ebraic care înseamnă „mirt“, un arbust încântător, cu flori albe. Când părinţii Esterei au murit, lui Mardoheu, vărul ei, i s-a făcut milă de ea. El era mult mai în vârstă decât Estera. Plin de compasiune, Mardoheu a luat-o la el acasă şi a tratat-o ca pe propria fiică (Estera 2:5–7, 15).

Mardoheu şi Estera locuiau ca exilaţi în acea capitală a Persiei, unde au trebuit, probabil, să suporte dispreţul faţă de religia lor şi faţă de Legea pe care se străduiau s-o respecte. Cu siguranţă, Estera s-a apropiat tot mai mult de vărul ei pe măsură ce el a învăţat-o despre Iehova, Dumnezeul îndurător care, în trecut, îşi salvase de nenumărate ori poporul — şi care avea să facă din nou acest lucru (Leviticul 26:44, 45). Fără îndoială, între Estera şi Mardoheu se crease o legătură bazată pe iubire şi loialitate.

După cât se pare, Mardoheu era funcţionar la palatul din Susa şi stătea de obicei la poartă alături de alţi slujitori ai regelui (Estera 2:19, 21; 3:3). Nu ştim cum şi-a petrecut Estera anii adolescenţei. Ne putem imagina însă că a avut grijă  de vărul ei mai în vârstă şi de casa acestuia, care se afla probabil pe celălalt mal al râului, în zona mai săracă a oraşului. Poate că îi plăcea să meargă la piaţa din Susa, unde aurari, argintari şi alţi negustori îşi expuneau mărfurile. Un lucru însă este sigur: Estera nu se gândea că astfel de articole de lux aveau să devină ceva obişnuit pentru ea. Nici nu bănuia ce-i rezerva viitorul.

Regina este detronată

Într-una din zile, oraşul a fost cuprins de forfotă: toţi vorbeau despre situaţia apărută în casa regelui. La un mare banchet, în timp ce îi ospăta pe nobili cu vin şi bucate alese, Ahaşveroş a hotărât s-o cheme pe frumoasa regină Vasti, care, separat, dădea un ospăţ pentru femei. Dar Vasti n-a vrut să vină. Umilit şi clocotind de mânie, regele i-a întrebat pe sfetnicii săi cum ar trebui pedepsită Vasti. Drept urmare, regina a fost detronată. Slujitorii regelui au început să caute în tot imperiul fecioare tinere şi frumoase la înfăţişare, dintre care regele urma să-şi aleagă o nouă regină (Estera 1:1—2:4).

Ni-l putem imagina pe Mardoheu privind-o cu drag din când în când pe Estera şi observând cu mândrie, dar şi cu îngrijorare, cum verişoara sa crescuse şi devenise o tânără foarte frumoasă. Iată ce citim despre ea: „Era frumoasă la trup şi plăcută la înfăţişare“ (Estera 2:7). Frumuseţea fizică este încântătoare, dar trebuie să fie însoţită de înţelepciune şi de umilinţă. Altminteri, ea poate da naştere la aroganţă, la mândrie şi la alte trăsături negative (Proverbele 11:22). Aţi constatat şi voi acest lucru? Ce avea să fie frumuseţea în cazul Esterei: un avantaj sau un punct slab? Numai timpul avea să arate acest lucru.

Slujitorii regelui au remarcat-o pe Estera. Ei au luat-o de lângă Mardoheu şi au dus-o la grandiosul palat de pe celălalt mal al râului (Estera 2:8). Lui Mardoheu şi Esterei trebuie să le fi fost greu să se despartă, pentru că erau apropiaţi ca un tată de fiica lui. Mardoheu n-ar fi dorit ca fiica sa adoptivă să se căsătorească cu un necredincios, fie acesta şi rege, dar nu avea niciun control asupra situaţiei. Cu câtă atenţie trebuie să fi ascultat Estera sfaturile lui Mardoheu înainte de a pleca! În timp ce era condusă la palatul din Susa, probabil că îi veneau în minte o mulţime de întrebări. Cum avea să fie viaţa ei în continuare?

Ea a câştigat „favoare în ochii tuturor celor ce o vedeau“

Estera a ajuns într-o lume complet nouă pentru ea. Era în mijlocul ‘multor tinere’ care fuseseră aduse din toate colţurile Imperiului Persan. Obiceiurile, limba şi atitudinea lor trebuie să fi fost foarte diferite. Tinerele au fost date în grija unui funcţionar pe nume Hegai şi au beneficiat de un amplu tratament de înfrumuseţare: un an de zile de masaj cu uleiuri  parfumate (Estera 2:8, 12). În acest mediu şi cu acest stil de viaţă, tinerele aduse la palat ar fi putut cu uşurinţă să dezvolte o obsesie pentru aspectul fizic şi, pe lângă aceasta, aroganţă şi spirit de competiţie. Cum a fost Estera influenţată de acel mediu?

Nimeni nu putea fi mai îngrijorat pentru Estera decât Mardoheu. Din Biblie aflăm că, în fiecare zi, el încerca să se apropie cât mai mult de casa femeilor ca să afle cum îi mergea Esterei (Estera 2:11). Frânturile de informaţii pe care le obţinea probabil de la slujitorii dispuşi să i le împărtăşească trebuie să-l fi făcut să se simtă foarte mândru de fiica sa. De ce?

Estera i-a făcut o impresie atât de bună lui Hegai, încât acesta a tratat-o cu multă bunătate iubitoare, dându-i şapte slujitoare şi cel mai bun loc din casa femeilor. Relatarea mai spune: „În tot acest timp, Estera câştiga favoare în ochii tuturor celor ce o vedeau“ (Estera 2:9, 15). Ar fi putut doar frumuseţea să lase o impresie atât de puternică? Nu. În cazul Esterei, era vorba de mult mai mult.

De exemplu, citim că „Estera nu vorbise nici de poporul ei, nici de rudele ei, căci Mardoheu îi poruncise să nu spună nimic“ (Estera 2:10). Mardoheu îi ceruse să fie discretă cu privire la originea ei; el observase, fără îndoială, că membrii familiei regale persane aveau multe prejudecăţi faţă de poporul iudeu. Cât de mult s-a bucurat să afle că, deşi nu mai era sub privirile lui, Estera se dovedea la fel de înţeleaptă şi de ascultătoare!

În mod asemănător, tinerii din prezent pot bucura şi ei inimile părinţilor lor şi ale celor care le poartă de grijă. Când nu se află sub privirile părinţilor — chiar şi atunci când sunt înconjuraţi de oameni superficiali, imorali sau plini de cruzime — ei se pot opune influenţelor rele şi pot rămâne de partea normelor despre care ştiu că sunt drepte. Când procedează astfel, ei bucură inima Tatălui lor ceresc, la fel ca Estera (Proverbele 27:11).

Când a venit timpul să-i fie prezentată regelui, Estera a fost lăsată să aleagă orice lucru de care credea că ar avea nevoie, probabil pentru a se înfrumuseţa şi mai mult. Urmând însă cu modestie sfatul lui Hegai, ea n-a cerut nimic în plus faţă de ceea ce i s-a oferit (Estera 2:15). Estera a înţeles probabil că doar frumuseţea  nu va cuceri inima regelui; un spirit modest şi umil avea să se dovedească a fi un bun de preţ, rar întâlnit la curtea regală. Şi nu s-a înşelat!

Relatarea spune: „Regele a iubit-o pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei şi ea a câştigat mai multă favoare şi bunătate iubitoare înaintea lui decât toate celelalte fecioare. Şi el i-a pus podoaba regală pe cap şi a făcut-o regină în locul lui Vasti“ (Estera 2:17). Trebuie să fi fost greu pentru această iudeică umilă să se adapteze la schimbările din viaţa ei: era noua regină, soţia celui mai puternic monarh al vremii! S-a îngâmfat ea din cauza noii sale poziţii?

Nicidecum! Estera a rămas ascultătoare faţă de Mardoheu, tatăl ei adoptiv. Ea a păstrat secretă legătura cu poporul iudeu. Mai mult, când Mardoheu a descoperit un complot care viza asasinarea lui Ahaşveroş, Estera a ascultat de Mardoheu şi i-a transmis regelui avertismentul său, iar planul uneltitorilor a fost zădărnicit (Estera 2:20–23). Ea a continuat să manifeste credinţă în Dumnezeul ei dând dovadă de umilinţă şi de ascultare. În zilele noastre, ascultarea este rareori considerată o virtute; la ordinea zilei sunt neascultarea şi răzvrătirea. Însă oamenii cu o credinţă sinceră preţuiesc ascultarea, la fel ca Estera.

Credinţa Esterei este pusă la încercare

Un bărbat pe nume Haman a ajuns într-o poziţie înaltă la curtea lui Ahaşveroş. Regele l-a numit pe Haman prim-ministru, făcându-l cel mai important sfetnic şi al doilea om din conducerea imperiului. Regele chiar a decretat ca toţi cei care îl vedeau pe acest înalt demnitar să se plece înaintea lui (Estera 3:1–4). Pentru Mardoheu, această lege crea o problemă. El dorea să se supună regelui, dar nu cu preţul ascultării de Dumnezeu. În ce consta problema? Haman era ‘agaghit’. După cât se pare, aceasta însemna că el era un descendent al lui Agag, regele amalecit care fusese executat de Samuel, profetul lui Dumnezeu (1 Samuel 15:33). Amaleciţii au fost atât de răi, încât au devenit duşmani ai lui Iehova şi ai Israelului. Poporul amalecit era condamnat de Dumnezeu (Deuteronomul 25:19). * Cum putea un iudeu fidel să se plece înaintea unui amalecit din linia regală? Mardoheu nu putea să facă acest lucru. De aceea, el rămânea în picioare. Până în zilele noastre, mulţi oameni ai credinţei, atât bărbaţi, cât şi femei, şi-au riscat viaţa pentru a respecta următorul principiu: „Trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu ca stăpânitor decât de oameni“ (Faptele 5:29).

Haman era furios. Dar el nu se mulţumea doar să găsească o cale de a-l ucide pe Mardoheu. El voia să extermine tot poporul lui Mardoheu! Haman i-a vorbit regelui, prezentându-i pe iudei într-o lumină nefavorabilă. Fără să-i numească, el a lăsat să se înţeleagă că erau un popor neînsemnat, ‘risipit şi care se menţinea separat printre popoare’. Ba mai mult, el a spus că aceştia nu respectau legile regelui şi că, din acest motiv, erau periculoşi. El a propus să doneze trezoreriei regelui o sumă imensă de bani care să acopere cheltuiala pe care o presupunea uciderea tuturor iudeilor din imperiu. * Ahaşveroş i-a oferit lui Haman inelul său cu sigiliu ca să pecetluiască orice poruncă pe care acesta ar fi dat-o (Estera 3:5–10).

În scurtă vreme, mesageri călare pe cai goneau spre toate colţurile vastului imperiu ducând sentinţa cu moartea pentru poporul iudeu. Imaginaţi-vă efectul pe care l-a avut această proclamaţie în îndepărtatul Ierusalim, unde o rămăşiţă de iudei, care se întorsese din exilul babilonian, se străduia să reconstruiască un oraş care încă nu avea zid de apărare. Când  a primit această veste îngrozitoare, Mardoheu s-a gândit probabil atât la iudeii din Ierusalim, cât şi la rudele şi la prietenii săi din Susa. Cuprins de disperare, el şi-a sfâşiat veşmintele, şi-a pus pe el o pânză de sac şi şi-a presărat cenuşă pe cap, a ieşit în mijlocul oraşului şi a scos strigăte puternice. Însă Haman s-a aşezat să bea împreună cu regele fără să-i pese câtuşi de puţin de iudeii şi de prietenii acestora din Susa, cărora le provocase o mare durere (Estera 3:12—4:1).

Mardoheu ştia că trebuia să acţioneze. Dar ce putea să facă? Estera a aflat despre suferinţa lui şi i-a trimis veşminte, însă Mardoheu le-a refuzat. Poate că el se întreba de multă vreme de ce Iehova, Dumnezeul său, permisese ca Estera, care îi era atât de dragă, să fie luată de la el şi să ajungă regina unui conducător păgân. Abia acum începea să înţeleagă. Mardoheu i-a trimis Esterei un mesaj în care îi cerea să intervină pe lângă rege „pentru poporul ei“ (Estera 4:4–8).

Estera trebuie să fi fost foarte tulburată la primirea mesajului. Urma cea mai mare încercare a credinţei ei. Estera a fost cuprinsă de teamă, aşa cum a recunoscut deschis în răspunsul pe care i l-a trimis lui Mardoheu. Ea i-a amintit acestuia de legea potrivit căreia, dacă cineva apărea înaintea regelui fără să fi fost chemat de el, era condamnat la moarte. Viaţa celui ce cuteza să facă un asemenea gest era cruţată numai dacă regele îi întindea sceptrul de aur. Şi-apoi, având în vedere ce se întâmplase cu Vasti, care a refuzat să se prezinte la rege când a fost chemată, avea Estera vreun motiv să se aştepte ca regele să-i arate îndurare? Estera i-a spus lui Mardoheu că regele nu o chemase la el de 30 de zile! Avea deci toate motivele să se  întrebe dacă nu cumva căzuse în dizgraţia capriciosului monarh (Estera 4:9–11). *

Pentru a-i întări credinţa, Mardoheu i-a dat Esterei un răspuns hotărât. El a asigurat-o că, dacă ea nu va acţiona, salvarea iudeilor avea să vină din altă parte. Dar se putea aştepta Estera să fie cruţată în timpul persecuţiei? Mardoheu şi-a dovedit astfel credinţa puternică în Iehova, care niciodată n-ar fi permis ca poporul Său să fie exterminat şi ca promisiunile Sale să rămână neîmplinite (Iosua 23:14). Mardoheu a întrebat-o apoi pe Estera: „Cine ştie dacă nu pentru un timp ca acesta ai primit demnitate regală?“ (Estera 4:12–14). Mardoheu a avut o încredere absolută în Iehova, Dumnezeul său. Avem şi noi o astfel de încredere? (Proverbele 3:5, 6)

O credinţă mai puternică decât teama de moarte

Pentru Estera sosise momentul decisiv. Ea l-a rugat pe Mardoheu să le spună iudeilor să ţină împreună cu ea un post de trei zile. Cuvintele din finalul mesajului ei şi-au păstrat semnificaţia de-a lungul secolelor prin credinţa şi curajul pe care le-au vădit: „Dacă trebuie să pier, atunci să pier“ (Estera 4:15–17). În acele trei zile, Estera trebuie să se fi rugat cu mai multă fervoare ca oricând. În cele din urmă a sosit momentul să acţioneze. Ea s-a îmbrăcat cu cele mai frumoase veşminte regale, făcând tot posibilul să fie pe placul regelui. Apoi a plecat.

Aşa cum se arăta la începutul articolului, Estera s-a îndreptat spre curtea regelui. Cu câtă ardoare trebuie să se fi rugat în timp ce mintea şi inima îi erau cuprinse de îngrijorare! Estera a intrat în curte, de unde îl putea vedea pe Ahaşveroş aşezat pe tron. Îi vedea chipul încadrat de bucle ordonate şi cu barba tăiată în pătrat. Probabil că a încercat să-i citească expresia feţei. Dacă a fost necesar să aştepte, aşteptarea trebuie să-i fi părut o veşnicie. Însă momentul tensionat a trecut: soţul ei a văzut-o. Deşi a fost surprins, trăsăturile feţei i s-au îmblânzit. Şi regele i-a întins sceptrul de aur! (Estera 5:1, 2)

Estera a fost primită în audienţă, regele fiind dispus s-o asculte. Ea a luat poziţie de partea Dumnezeului ei şi a poporului ei, dând astfel un frumos exemplu de credinţă pentru toţi slujitorii lui Dumnezeu. Însă misiunea ei abia începuse. Cum avea să-l convingă pe rege că Haman, sfetnicul pe care acesta îl preţuia cel mai mult, pusese la cale un complot mârşav? Cum putea contribui la salvarea poporului ei? La aceste întrebări se va răspunde într-un articol viitor.

[Note de subsol]

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

Mardoheu avea toate motivele să fie mândru de fiica sa adoptivă

[Legenda ilustraţiei de la pagina 20]

Estera ştia că umilinţa şi înţelepciunea erau mult mai importante decât aspectul fizic

[Legenda ilustraţiei de la paginile 22, 23]

Estera şi-a riscat viaţa pentru a ocroti poporul lui Dumnezeu