Salt la conţinut

Salt la cuprins

Ar trebui părinţii să-şi înveţe copiii despre sexualitate?

Ar trebui părinţii să-şi înveţe copiii despre sexualitate?

Cititorii întreabă . . .

Ar trebui părinţii să-şi înveţe copiii despre sexualitate?

▪ Mulţi părinţi fac eforturi mari pentru a-şi ocroti copiii de boli periculoase. Însă părinţii trebuie să facă eforturi şi pentru a-şi ocroti copiii de atitudini periculoase din punct de vedere moral. O modalitate prin care pot face lucrul acesta este aceea de a le oferi o educaţie corespunzătoare cu privire la sexualitate (Proverbele 5:3–23). Educaţia şi îndrumarea morală oferite de părinţi în această privinţă sunt esenţiale deoarece copiii sunt din ce în ce mai expuşi la materiale cu un conţinut sexual explicit, prezentate la televizor, pe internet, în cărţi şi în benzi desenate.

„În prezent, copiii învaţă multe lucruri despre sexualitate. Însă nu aceasta este problema“, explică Diane Levin, scriitoare şi profesor de ştiinţe ale educaţiei. „Problema constă în ce învaţă, vârsta la care învaţă şi cine îi învaţă. Sistemul comercial şi cultura de masă promovează o educaţie sexuală dăunătoare, cu o influenţă foarte puternică asupra copiilor.“

Părinţii trebuie să-şi ocrotească copiii de concepţiile deformate şi imorale care corup societatea (Proverbele 5:1; Efeseni 6:4). Copiii trebuie să ştie cum funcţionează corpul uman, cum să-şi poarte de grijă din punct de vedere fizic şi cum să se ferească de oamenii imorali. Înainte de pubertate — perioada în care încep să apară semnele maturizării sexuale —, o fată trebuie să ştie ce schimbări se vor produce în corpul ei şi să înţeleagă de ce şi cum are loc menstruaţia. În mod asemănător, un băiat trebuie să ştie dinainte despre poluţiile nocturne, sau aşa-numitele „vise umede“. Încă de când copiii sunt mici, părinţii pot începe să-i înveţe denumirile corecte ale părţilor corpului. Părinţii iubitori îi învaţă pe copii trei lucruri importante despre aceste părţi ale corpului: 1) Ele sunt importante şi intime. 2) Nu trebuie să vorbească urât în legătură cu ele. 3) În general, acestea nu trebuie arătate altora şi nu trebuie atinse de alte persoane. Pe măsură ce copiii cresc, părinţii trebuie să discearnă când trebuie să le explice modul în care o femeie rămâne însărcinată. *

Când ar trebui să înceapă părinţii să le ofere copiilor o astfel de educaţie? Mai devreme decât cred mulţi dintre ei. O fată poate avea prima menstruaţie la 10 ani sau chiar mai înainte. Un băiat poate avea prima poluţie nocturnă chiar şi la 11 sau 12 ani. Aceste schimbări îi pot tulbura foarte mult pe copii dacă nu înţeleg ce se întâmplă cu corpul lor. Copiilor trebuie să li se spună din timp că nu e nimic în neregulă şi că aceste transformări sunt fireşti. De asemenea, acesta este momentul să-i ajutaţi să înţeleagă valoarea normelor morale ale Bibliei şi importanţa respectării lor, lucru pe care cele mai multe programe de educaţie sexuală din această lume nu reuşesc să-l facă (Proverbele 6:27–35).

[Notă de subsol]

^ par. 5 Părinţii pot găsi materiale utile despre aceste subiecte în următoarele publicaţii ale Martorilor lui Iehova: Treziţi-vă! din mai 2006, articolul „Cum să vă pregătiţi fiica pentru menarhă“, paginile 10–13; Tinerii se întreabă — Răspunsuri practice, volumul II, capitolul 6, „Ce se întâmplă cu corpul meu?“ şi Turnul de veghe din 1 noiembrie 2010, articolul „Sfaturi pentru o viaţă de familie fericită — Vorbiţi cu copiii voştri despre sexualitate“, paginile 12–14.