‘Cum voi putea să predic?’

În întreaga lume, sunt fraţi şi surori fidele care perseverează în lucrarea de predicare în pofida unor probleme grave de sănătate. Să luăm exemplul Daliei, care locuieşte în Vilnius, capitala Lituaniei.

Dalia are în jur de 35 de ani. Încă de la naştere, ea suferă din cauza efectelor apoplexiei; este paralizată şi are deficienţe grave de vorbire. De aceea, doar membrii familiei o pot înţelege bine când vorbeşte. Dalia locuieşte cu mama sa, Galina, care o îngrijeşte. Deşi viaţa i-a fost marcată de greutăţi şi suferinţă, Dalia îşi păstrează optimismul. Cum reuşeşte?

Mama ei ne explică: „În 1999, vara mea Apolonija, care este Martoră a lui Iehova, a venit în vizită. Am observat că ea cunoştea bine Biblia. De aceea, Dalia i-a pus multe întrebări şi, după puţin timp, a început un studiu biblic. Din când în când, asistam şi eu la studiu ca s-o ajut pe Apolonija să înţeleagă ce spunea Dalia. Am remarcat că tot ce învăţa fiica mea îi era cu adevărat de folos, aşa că am vrut şi eu să studiez Biblia“.

După ce Dalia a început să înţeleagă mai bine adevărurile biblice, în mintea ei s-a născut o întrebare tulburătoare. În cele din urmă a întrebat-o pe Apolonija: „Cum poate cineva paralizat, ca mine, să predice?“ (Mat. 28:19, 20). Sora noastră a liniştit-o spunându-i cu blândeţe: „Nu te îngrijora. Iehova te va susţine“. Şi, într-adevăr, Iehova o susţine.

Dalia participă la lucrarea de predicare în diferite moduri. De exemplu, surorile creştine o ajută să redacteze scrisori cu conţinut biblic. Mai întâi, Dalia le spune ideile la care s-a gândit. Apoi, ele compun o scrisoare care transmite gândurile ei. De asemenea, Dalia predică trimiţând mesaje de pe telefonul mobil. Iar, când vremea este bună, membrii congregaţiei o duc în parcuri sau pe stradă pentru ca şi ea să le poată vorbi oamenilor.

Dalia şi mama ei au continuat să facă progrese spirituale. Amândouă s-au dedicat lui Iehova şi, în noiembrie 2004, s-au botezat. În septembrie 2008, în Vilnius, s-a înfiinţat o grupă de limba poloneză. Deoarece era nevoie de mai mulţi vestitori, Dalia şi mama ei s-au alăturat grupei. „În unele luni mă îngrijorez când trece o vreme şi nu reuşesc să ies în lucrare, dar mă rog lui Iehova şi, în scurt timp, cineva se programează cu mine“, spune Dalia. Dar cum se simte draga noastră soră având în vedere situaţia ei grea? „Boala mi-a paralizat corpul, dar nu şi mintea, mărturiseşte ea. Sunt atât de fericită că pot să le vorbesc altora despre Iehova!“