Isus Cristos — Răspunsuri la întrebările noastre

„Cine spun mulţimile că sunt [eu]?“ (LUCA 9:18)

ISUS le-a pus discipolilor săi această întrebare deoarece ştia că oamenii aveau opinii diferite despre el. Totuşi, nu exista niciun motiv pentru această confuzie. Isus nu era un pustnic şi nu acţiona în secret. Dimpotrivă, el mergea în oraşe şi în sate şi era mereu înconjurat de oameni. El le predica şi îi învăţa în public fiindcă dorea ca aceştia să cunoască adevărul despre el (Luca 8:1).

Putem înţelege adevărul despre Isus din cuvintele şi acţiunile sale, care sunt consemnate în cele patru evanghelii: Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Aceste scrieri inspirate de Dumnezeu constituie baza pentru răspunsurile la întrebările noastre despre Isus * (Ioan 17:17).

 ÎNTREBARE: A fost Isus într-adevăr un personaj istoric?

RĂSPUNS: Da. Istoricii laici, printre care Josephus şi Tacitus, care au trăit în secolul I, îl menţionează pe Isus ca fiind un personaj istoric. Dar şi mai important este că evangheliile arată în mod convingător că Isus a fost o persoană reală, nu un personaj imaginar. Relatările din evanghelii sunt concrete şi oferă detalii în ce priveşte timpul şi locul evenimentelor consemnate. De exemplu, evanghelistul Luca menţionează şapte conducători — ale căror nume sunt confirmate de istoricii laici — pentru a stabili anul în care Isus şi-a început serviciul pământesc (Luca 3:1, 2, 23).

Dovezile că Isus este un personaj istoric sunt foarte convingătoare. „Majoritatea erudiţilor admit faptul că în secolul I a trăit un om cunoscut ca Isus din Nazaret“, afirmă cartea Evidence for the Historical Jesus (Dovezi ale istoricităţii lui Isus).

ÎNTREBARE: Este Isus Dumnezeu?

RĂSPUNS: Nu. Isus nu s-a considerat niciodată egal cu Dumnezeu. Dimpotrivă, Isus a arătat de repetate ori că îi este inferior lui Iehova *. De exemplu, Isus l-a numit pe Iehova „Dumnezeul meu“ şi „singurul Dumnezeu adevărat“ (Matei 27:46; Ioan 17:3). Termenii „Dumnezeu“ şi „Dumnezeu adevărat“ se referă la Cineva căruia i se aduce închinare. Dacă Isus ar fi Dumnezeu, nu ar avea pe cineva superior căruia să i se închine şi nici nu ar trebui să considere pe cineva drept singurul care merită închinarea lui.

De asemenea, Isus a arătat că este o persoană distinctă de Dumnezeu. Cu o anumită ocazie, Isus le-a spus celor care îi contestau autoritatea: „În Legea voastră este scris: «Mărturia a doi oameni este adevărată». Eu depun mărturie despre mine şi Tatăl, care m-a trimis, depune şi el mărturie despre mine“ (Ioan 8:17, 18). Isus şi Iehova sunt două persoane distincte. Altminteri, cum ar putea fi ei consideraţi doi martori? *

ÎNTREBARE: A fost Isus doar un om bun?

RĂSPUNS: Nu. El a fost mult mai mult decât atât. Isus a înţeles că, pentru a înfăptui voinţa lui Dumnezeu, avea de îndeplinit mai multe roluri importante. Iată câteva dintre ele:

● ‘Fiul unic-născut al lui Dumnezeu’ (Ioan 3:18). Isus îşi cunoştea originea. Viaţa sa a început, de fapt, cu mult înainte de a se naşte pe pământ. „Am coborât din cer“, a spus Isus (Ioan 6:38). Isus a fost prima lucrare de creaţie a lui Dumnezeu, el contribuind apoi la crearea tuturor celorlalte lucruri. Fiind singurul creat direct de Dumnezeu, Isus a putut fi numit pe bună dreptate ‘Fiul unic-născut al lui Dumnezeu’ (Ioan 1:3, 14; Coloseni 1:15, 16).

● „Fiul omului“ (Matei 8:20). De multe ori, Isus s-a numit pe sine „Fiul omului“. Această expresie apare de aproximativ 80 de ori în evanghelii şi arată că el a fost om, nu Dumnezeu întrupat. Dar cum a ajuns Fiul unic-născut al lui  Dumnezeu să se nască pe pământ ca om? Prin intermediul spiritului sfânt, Iehova a transferat viaţa Fiului său în uterul unei fecioare evreice pe nume Maria, care a rămas astfel însărcinată. Drept urmare, Isus s-a născut ca om perfect, fără păcat (Matei 1:18; Luca 1:35; Ioan 8:46).

● „Învăţător“ (Ioan 13:13). Isus a arătat clar că misiunea pe care i-o încredinţase Dumnezeu era ‘să predea . . . [şi] să predice vestea bună’ despre Regatul lui Dumnezeu (Matei 4:23; Luca 4:43). Într-un mod cât se poate de simplu şi de clar, el a explicat ce este Regatul lui Dumnezeu şi ce va face acesta pentru a îndeplini voinţa lui Iehova (Matei 6:9, 10).

● „Cuvântul“ (Ioan 1:1). Isus a slujit ca Purtător de cuvânt al lui Dumnezeu, fiind mijlocul prin care Dumnezeu le-a oferit oamenilor informaţii şi îndrumare. Prin intermediul lui Isus, Iehova le-a transmis oamenilor mesajul său (Ioan 7:16, 17).

ÎNTREBARE: A fost Isus promisul Mesia?

RĂSPUNS: Da. Profeţiile Bibliei au prezis venirea lui Mesia, sau Cristos, termen care înseamnă „Cel Uns“. Promisul Mesia urma să aibă un rol important în împlinirea scopului lui Iehova. Cu o anumită ocazie, o femeie samariteană i-a spus lui Isus: „Ştiu că vine Mesia, care se numeşte Cristos“. Atunci Isus i-a spus în mod direct: „Eu, care îţi vorbesc, sunt acela“ (Ioan 4:25, 26).

Avem vreo dovadă că Isus a fost cu adevărat Mesia? Există trei tipuri de argumente care, puse laolaltă, dovedesc în mod convingător că Isus este Mesia. Ele sunt asemenea unei amprente, care nu poate să aparţină decât unei singure persoane. Să analizăm aceste argumente.

● Genealogia sa. Biblia a prezis că Mesia avea să fie un descendent al lui Avraam şi să vină pe linia lui David (Geneza 22:18; Psalmul 132:11, 12). Isus a fost un urmaş al acestora (Matei 1:1–16; Luca 3:23–38).

● Profeţiile împlinite. Scripturile ebraice conţin zeci de profeţii despre viaţa pământească a lui Mesia, inclusiv detalii despre naşterea şi moartea sa. Toate aceste profeţii s-au împlinit în persoana lui Isus. Iată câteva dintre ele: S-a născut în Betleem (Mica 5:2; Luca 2:4–11), a fost chemat din Egipt (Osea 11:1; Matei 2:15) şi a fost executat fără să-i fie zdrobit vreun os (Psalmul 34:20; Ioan 19:33, 36). Isus n-a avut cum să manevreze lucrurile pentru a împlini toate profeţiile mesianice. *

● Mărturia depusă de însuşi Dumnezeu. La naşterea lui Isus, Dumnezeu a trimis nişte îngeri să le spună unor păstori că s-a născut Mesia (Luca 2:10–14). Pe parcursul serviciului lui Isus, Dumnezeu a vorbit de câteva ori din cer, arătând că îl aproba (Matei 3:16, 17; 17:1–5). Iehova i-a dat lui Isus putere să facă miracole extraordinare,  oferind astfel dovezi suplimentare că Isus era Mesia (Faptele 10:38).

ÎNTREBARE: De ce a trebuit Isus să sufere şi să moară?

RĂSPUNS: Fiind fără păcat, Isus n-a meritat să sufere. El n-a meritat nici să fie ţintuit pe stâlp asemenea unui răufăcător şi nici să aibă parte de o moarte ruşinoasă. Totuşi, Isus s-a aşteptat la un astfel de tratament şi l-a acceptat de bunăvoie (Matei 20:17–19; 1 Petru 2:21–23).

Profeţiile mesianice au prezis că Mesia avea să sufere şi să moară pentru a acoperi păcatele oamenilor (Isaia 53:5; Daniel 9:24, 26). Isus însuşi a spus că a venit „să-şi dea sufletul ca răscumpărare pentru mulţi“ (Matei 20:28). Cei care manifestă credinţă în valoarea jertfei sale de răscumpărare au perspectiva de a fi eliberaţi din păcat şi din moarte şi de a trăi veşnic în Paradis pe pământ * (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:9, 10).

ÎNTREBARE: Avem motive să credem că Isus a fost înviat din morţi?

RĂSPUNS: Da. Isus era convins că urma să fie sculat din morţi (Matei 16:21). Este important de reţinut însă că nici Isus, nici scriitorii Bibliei n-au afirmat că el avea să învie prin forţe proprii. Acest lucru nici nu a intrat în discuţie. Mai degrabă, Biblia spune: „Dumnezeu l-a înviat, dezlegând legăturile morţii“ (Faptele 2:24). Dacă acceptăm că Dumnezeu există şi că el este Creatorul tuturor lucrurilor, atunci avem toate motivele să credem că el l-a putut scula din morţi pe Fiul său (Evrei 3:4).

Există dovezi credibile că Isus a fost înviat? Iată câteva dintre ele.

● Declaraţiile unor martori oculari. După aproximativ 22 de ani de la moartea lui Isus, apostolul Pavel a scris că peste 500 de oameni l-au văzut pe înviatul Isus şi că majoritatea erau încă în viaţă când el şi-a redactat scrisoarea (1 Corinteni 15:6). Mărturia depusă de una sau două persoane putea fi contestată cu uşurinţă, dar cine putea respinge declaraţiile a peste 500 de martori oculari?

● Martori demni de încredere. Primii discipoli ai lui Isus — singurii care au ştiut ce s-a întâmplat în realitate — au declarat cu îndrăzneală că Isus a fost înviat (Faptele 2:29–32; 3:13–15). Ei au considerat că faptul de a crede în învierea lui Isus este un aspect esenţial al credinţei creştine (1 Corinteni 15:12–19). Acei discipoli au fost dispuşi mai degrabă să moară decât să renunţe la credinţa în Isus (Faptele 7:51–60; 12:1, 2). Cine ar fi dispus să moară cu bună ştiinţă pentru un lucru despre care ştie că nu este adevărat?

În acest articol am analizat răspunsurile Bibliei la şase întrebări importante despre Isus. Ele ne arată clar cine a fost Isus. Dar este cu adevărat important să cunoaştem aceste răspunsuri? Cu alte cuvinte, contează ce alegem să credem despre Isus?

[Note de subsol]