PESTE Betleem s-a aşternut întunericul. Iosif pune încă un bagaj pe spatele măgarului său. Încercaţi să vi-l imaginaţi pe Iosif privind în jur şi bătându-şi uşor pe spate micul, dar puternicul animal de povară. În mod sigur, Iosif se gândeşte la drumul lung pe care îl au de parcurs până în Egipt. Egiptul: un popor străin, o limbă străină, obiceiuri străine. Cum avea mica sa familie să se adapteze la o schimbare atât de mare?

Lui Iosif nu i-a fost uşor să-i spună Mariei, scumpa sa soţie, vestea rea pe care tocmai o primise. Totuşi, el şi-a făcut curaj şi i-a spus despre visul în care un înger îi transmisese următorul mesaj de la Dumnezeu: Regele Irod voia să le ucidă fiul! De aceea, trebuiau să acţioneze fără întârziere (Matei 2:13, 14). Maria a fost foarte tulburată! Cum putea cineva să vrea să-i omoare copilaşul, care nu făcuse niciun rău? Maria şi Iosif nu înţelegeau de ce ar vrea cineva să facă un asemenea lucru! Însă, având încredere în Iehova, s-au pregătit de plecare.

În timp ce oamenii dormeau, fără să ştie nimic despre tragedia ce urma să aibă loc, Iosif, Maria şi Isus au părăsit Betleemul în linişte, la adăpostul întunericului. Pe măsură ce înaintau spre sud, iar cerul începea să se lumineze la est, probabil că Iosif se întreba ce avea să se întâmple. Cum putea un umil tâmplar să-şi ocrotească familia în faţa unor duşmani atât de puternici? Va reuşi el să le poarte întotdeauna de grijă alor săi? Avea el să persevereze şi să-şi ducă la bun sfârşit dificila însărcinare încredinţată de Iehova Dumnezeu, aceea de a-l îngriji şi de a-l creşte pe acest copil deosebit? Înaintea lui Iosif stăteau mari încercări. Observând cum a reuşit el să facă faţă fiecărei încercări, vom înţelege de ce taţii — dar şi fiecare dintre noi — trebuie să imite credinţa lui Iosif.

Şi-a ocrotit familia

Cu mai bine de un an în urmă, în Nazaret, viaţa lui Iosif se schimbase complet în urma logodnei sale cu fiica lui Eli. Iosif ştia că Maria era o tânără castă şi o închinătoare fidelă a lui Iehova. Dar apoi a aflat că ea era însărcinată. Vrând s-o ocrotească de un posibil scandal, el s-a gândit să divorţeze de ea în secret. * Însă un înger i-a vorbit într-un vis, explicându-i că Maria rămăsese însărcinată prin spiritul sfânt al lui Iehova. Îngerul a adăugat că fiul pe care ea îl purta în pântece avea ‘să-şi scape poporul de păcatele lui’. De asemenea, îngerul i-a spus lui Iosif: „Nu te teme s-o iei la tine pe Maria, soţia ta“ (Matei 1:18–21).

Fiind un om drept şi ascultător, Iosif a făcut întocmai. El şi-a asumat una dintre cele mai grele responsabilităţi: aceea de a creşte şi de a îngriji un copil care nu era al lui, dar care era deosebit de preţios pentru Dumnezeu. Mai târziu, supunându-se unui decret imperial, Iosif a mers împreună cu soţia sa însărcinată la Betleem pentru a se înregistra. Acesta a fost locul unde s-a născut Isus. *

 Iosif nu s-a întors cu familia sa înapoi la Nazaret, ci s-a stabilit în Betleem, la doar câţiva kilometri de Ierusalim. Deşi erau săraci, Iosif a făcut tot ce a putut pentru a-i feri pe Maria şi pe Isus de suferinţă şi de lipsuri. După puţin timp, ei au ajuns să locuiască într-o casă modestă. Isus nu mai era un nou-născut, ci un copilaş, având probabil peste un an. Apoi, pe neaşteptate, viaţa lor s-a schimbat din nou.

În Betleem a sosit un grup de oameni; erau astrologi veniţi de la Răsărit, probabil din îndepărtatul Babilon. Ei urmaseră o stea ce îi condusese până la casa lui Iosif şi a Mariei şi căutau un copil care urma să fie regele iudeilor. Ei au fost foarte respectuoşi faţă de Iosif şi familia lui.

Fie că şi-au dat seama, fie că nu, aceşti astrologi îl puseseră pe Isus într-un mare pericol. Steaua pe care o văzuseră i-a condus iniţial la Ierusalim, nu la Betleem. Acolo, ei i-au spus infamului rege Irod că erau în căutarea unui copil care avea să fie regele iudeilor. Acest lucru a stârnit furia şi gelozia regelui. (Vezi articolul „Cititorii întreabă . . . Cine a trimis «steaua»?“, de la pagina 29.)

Din fericire însă, cineva mai puternic decât Irod avea situaţia sub control, aşa cum vom vedea în continuare. Vizitatorii aduseseră cu ei daruri, fără să ceară ceva în schimb. Cu siguranţă, Iosif şi Maria au fost foarte surprinşi când au primit aceste daruri de mare valoare: „aur, tămâie albă şi smirnă“. Astrologii intenţionau să-i spună regelui Irod unde anume l-au găsit pe copilul pe care îl căutaseră. Însă Iehova a intervenit şi, într-un vis, le-a poruncit astrologilor să se întoarcă acasă pe alt drum (Matei 2:1–12).

La puţin timp după plecarea astrologilor, îngerul lui Iehova i-a dat lui Iosif următorul avertisment: „Scoală-te, ia copilaşul şi pe mama lui şi fugi în Egipt. Stai acolo până îţi voi spune eu, fiindcă Irod are de gând să caute copilaşul ca să-l omoare“ (Matei 2:13). Astfel, după cum am văzut la începutul articolului, Iosif a ascultat fără întârziere. El a pus siguranţa copilului său mai presus de orice şi a plecat cu familia sa în Egipt. Cadourile preţioase pe care le primiseră de la astrologi le-au fost probabil de folos în timpul şederii lor în acea ţară străină.

Ulterior, au apărut diferite mituri şi legende apocrife despre călătoria lui Isus în Egipt. Potrivit acestora, Isus a scurtat în mod miraculos durata călătoriei, a dezarmat nişte tâlhari şi chiar a făcut ca mai mulţi curmali să se aplece pentru ca Maria să le poată culege fructele. * În realitate însă, drumul spre Egipt a fost doar o călătorie lungă şi obositoare printr-un ţinut necunoscut.

Părinţii pot învăţa multe de la Iosif. El şi-a întrerupt imediat munca şi a renunţat la propriul  confort pentru a-şi ocroti familia. Putem fi siguri că Iosif şi-a privit familia ca pe o comoară sfântă încredinţată de Iehova. Părinţii din prezent îşi cresc copiii într-o lume periculoasă, o lume gata să-i corupă sau chiar să-i distrugă pe cei tineri. Mamele şi taţii care, la fel ca Iosif, acţionează cu hotărâre şi se străduiesc să-i ocrotească pe copiii lor de aceste influenţe dăunătoare sunt cu adevărat demni de laudă!

A purtat de grijă familiei sale

Se pare că Iosif şi familia lui n-au stat mult în Egipt, deoarece, după puţin timp, îngerul i-a spus lui Iosif că Irod murise. Astfel, Iosif s-a întors cu familia sa în ţara lor natală. Un profet din vechime prezisese că Iehova avea să-l cheme pe fiul său „din Egipt“ (Matei 2:15). Iosif a contribuit la împlinirea acestei profeţii. Dar unde avea el să-şi ducă familia?

Iosif a fost prudent. El a dat dovadă de înţelepciune temându-se de succesorul lui Irod, Arhelaus, care, la fel ca tatăl său, era un om crud şi violent. Dumnezeu l-a îndrumat pe Iosif să-şi ducă familia în nord, în oraşul Nazaret, din Galileea, departe de Ierusalim şi de toate intrigile de acolo. Astfel, Iosif şi Maria s-au îngrijit de familia lor în oraşul în care locuiseră mai înainte (Matei 2:19–23).

Ei au dus o viaţă simplă, însă nu lipsită de greutăţi. Biblia spune că Iosif era tâmplar. Cuvântul folosit în Biblie pentru „tâmplar“ se referă la mai multe activităţi, cum ar fi tăierea copacilor, transportarea lor şi uscarea lemnului pentru a putea construi case, bărci, poduri, care, roţi, juguri şi tot felul de unelte agricole (Matei 13:55). Aceste activităţi presupuneau mult efort fizic. În timpurile biblice, un tâmplar lucra de obicei în faţa casei sale modeste sau într-un atelier construit lângă casă.

Iosif a folosit o gamă largă de scule, pe unele dintre ele primindu-le probabil de la tatăl său. După cât se pare, el a folosit echerul, firul cu plumb, sfoara de trasat, toporul, ferăstrăul, tesla, ciocanul de fier, ciocanul de lemn, dalta, burghiul cu arc, diferite tipuri de clei şi probabil câteva cuie, deşi acestea erau destul de scumpe.

Încercaţi să vi-l imaginaţi pe Isus în copilărie privindu-l pe Iosif în timp ce lucra. Urmărindu-i cu atenţie fiecare mişcare, fără îndoială că Isus se uita cu admiraţie la umerii lui laţi şi la braţele sale puternice şi era fascinat de îndemânarea şi de priceperea tatălui său adoptiv. Probabil că, la început, Iosif i-a arătat fiului său cum să facă unele lucruri simple, cum ar fi şlefuirea lemnului cu piele de peşte uscată, şi l-a învăţat să deosebească diferitele tipuri de lemn pe care le folosea, precum sicomorul, stejarul sau măslinul.

Isus a putut vedea, de asemenea, că acele mâini puternice care doborau copaci, tăiau grinzi şi făceau îmbinări lovind lemnul cu ciocanul erau în acelaşi timp mâini delicate, care îi dezmierdau pe el, pe mama lui şi pe fraţii săi. Da, Iosif şi Maria aveau o familie tot mai numeroasă. În cele din urmă, ei au mai avut cel puţin şase copii pe lângă Isus (Matei 13:55, 56). Astfel, Iosif a trebuit să muncească şi mai mult pentru a le asigura tuturor hrana şi celelalte lucruri necesare.

 Cu toate acestea, Iosif a înţeles că responsabilitatea lui cea mai importantă era să se îngrijească de necesităţile spirituale ale familiei lui. De aceea, el şi-a făcut timp pentru a-şi învăţa copiii despre Iehova Dumnezeu şi despre legile Sale. Iosif şi Maria mergeau cu regularitate împreună cu copiii lor la sinagogă, unde Legea era citită cu voce tare şi explicată. După ce se întorceau de la sinagogă, probabil că Isus avea multe întrebări. Iar Iosif s-a străduit să satisfacă setea spirituală a fiului său. De asemenea, Iosif îşi ducea familia la Ierusalim pentru a participa la sărbătorile religioase. În fiecare an, cu ocazia Paştelui, ei aveau nevoie de aproximativ două săptămâni ca să parcurgă cei peste 100 de kilometri până la Ierusalim, să participe la sărbătoare şi apoi să se întoarcă la Nazaret.

Capii de familie creştini din prezent urmează acest model. Ei se sacrifică pentru copiii lor şi pun instruirea spirituală mai presus de orice alte preocupări, inclusiv de cele de ordin material. Ei parcurg distanţe mari pentru a fi prezenţi împreună cu copiii lor la întruniri şi la congrese. La fel ca Iosif, ei ştiu că instruirea spirituală este cea mai bună investiţie pe care o pot face pentru copiii lor.

Plin de îngrijorare

Când Isus avea 12 ani, Iosif a mers cu familia sa la Ierusalim, aşa cum făcea în fiecare an. Era Paştele, un timp de sărbătoare, când familiile călătoreau împreună în caravane mari pe drumuri de ţară, bucurându-se de peisajul încântător de primăvară. În timp ce se apropiau de ţinutul golaş din preajma măreţului Ierusalim, mulţi israeliţi cântau cunoscuţii psalmi de urcare (Psalmii 120–134). Oraşul fremăta de viaţă, întrucât la Ierusalim veneau sute de mii de oameni. După terminarea sărbătorii, familiile formau din nou caravane şi porneau spre casă. Având multe de făcut, Iosif şi Maria s-au gândit probabil că Isus venea împreună cu alţi membri ai familiei. Numai după o zi de la plecarea din Ierusalim şi-au dat seama îngroziţi că Isus lipsea (Luca 2:41–44).

Cuprinşi de disperare, ei au început să-l caute peste tot, întorcându-se în cele din urmă înapoi  la Ierusalim. Imaginaţi-vă cât de pustiu şi de straniu li se părea oraşul în timp ce umblau pe străzi, strigându-l pe fiul lor. Unde putea fi? În a treia zi de căutări, oare a început Iosif să se gândească dacă nu cumva dăduse greş în misiunea de a-şi ocroti familia, această comoară sfântă încredinţată de Iehova? În cele din urmă, Iosif şi Maria au mers la templu. Acolo au căutat peste tot până au găsit o încăpere în care erau adunaţi mai mulţi oameni învăţaţi, versaţi în Lege. Imaginaţi-vă ce uşurare au simţit Iosif şi Maria când l-au văzut pe Isus stând în mijlocul lor! (Luca 2:45, 46)

Isus îi asculta pe aceşti oameni învăţaţi şi, plin de curiozitate, le punea o mulţime de întrebări. Ei erau uimiţi de perspicacitatea şi de răspunsurile băiatului. Iosif şi Maria au fost de-a dreptul uluiţi. Potrivit relatării biblice, Iosif nu a spus nimic. Dar cuvintele Mariei au vorbit pentru amândoi: „Copile, de ce te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl tău şi cu mine te-am căutat îngrijoraţi“ (Luca 2:47, 48).

Astfel, în cuvinte puţine, dar pline de conţinut, Scripturile prezintă o imagine realistă a vieţii de părinte. Aceasta poate fi foarte stresantă — chiar şi când copilul este perfect! În lumea periculoasă de astăzi, rolul de părinte poate aduce nespus de multe îngrijorări. Însă mamele şi taţii din prezent pot găsi mângâiere ştiind că Biblia vorbeşte despre dificultăţile cu care se confruntă părinţii.

Din fericire, Isus se afla în singurul loc de pe pământ în care se simţea cel mai aproape de Tatăl său ceresc, Iehova, absorbind cu nesaţ tot ce auzea. De aceea, Isus le-a răspuns părinţilor săi cu toată sinceritatea: „De ce a trebuit să mă căutaţi? Nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui meu?“ (Luca 2:49).

Cu siguranţă, Iosif a meditat de multe ori la aceste cuvinte, care l-au făcut probabil să se simtă mândru. La urma urmei, el se străduise cu conştiinciozitate să-şi înveţe fiul adoptiv să-l privească astfel pe Iehova Dumnezeu. Chiar dacă era copil, Isus avea deja sentimente pline de căldură în legătură cu termenul „tată“, sentimente care i-au fost modelate în mare măsură de timpul petrecut în compania lui Iosif.

Dacă eşti tată, eşti conştient de privilegiul pe care îl ai de a-ţi ajuta copiii să înţeleagă ce înseamnă să fii un tată iubitor şi grijuliu? Dacă ai copii vitregi sau adoptivi, aminteşte-ţi de exemplul lui Iosif şi tratează-l pe fiecare ca pe o fiinţă unică şi preţioasă. Ajută-i să se apropie de Tatăl lor ceresc, Iehova Dumnezeu.

A perseverat cu fidelitate

Biblia mai oferă doar câteva detalii despre Iosif, detalii pe care merită să le analizăm cu  atenţie. Citim despre Isus că a continuat să le fie „supus“ părinţilor săi. De asemenea, aflăm că „Isus creştea în înţelepciune, în statură şi în favoare înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor“ (Luca 2:51, 52). Aceste cuvinte dezvăluie mai multe lucruri despre Iosif. El a continuat să fie în fruntea familiei sale, luând iniţiativa în activităţile acesteia, întrucât fiul său perfect i-a respectat autoritatea şi i-a rămas supus.

De asemenea, aflăm că Isus a continuat să crească în înţelepciune. Fără îndoială că Iosif a avut un rol important în progresul fiului său. În vremea aceea, evreii aveau un proverb străvechi care spunea că numai oamenii odihnei puteau deveni cu adevărat înţelepţi, în timp ce oamenii care efectuau o muncă fizică, de exemplu tâmplarii, agricultorii şi fierarii, „nu puteau vorbi despre dreptate şi judecată şi nu aveau ce căuta în mijlocul celor care rosteau proverbe“. Mai târziu, Isus a arătat cât de lipsit de sens era acest proverb. În copilărie, el îl auzise de nenumărate ori pe tatăl său adoptiv, un umil tâmplar, vorbindu-i cu multă convingere despre ‘dreptatea şi judecăţile’ lui Iehova.

În Biblie găsim indicii şi că Iosif s-a îngrijit de bunăstarea fizică a lui Isus, care a ajuns un bărbat puternic şi sănătos. Mai mult, Iosif şi-a instruit fiul pentru a deveni un tâmplar priceput, astfel că Isus a ajuns să fie cunoscut nu doar ca fiul tâmplarului, ci şi ca „tâmplarul“ (Marcu 6:3). Aşadar, instruirea dată de Iosif a fost încununată cu succes. Capii de familie înţelepţi îl imită pe Iosif îngrijindu-se de bunăstarea fizică a copiilor lor şi asigurându-se că aceştia se vor putea întreţine singuri.

În momentul când Isus s-a botezat, la vârsta de 30 de ani, se pare că Iosif nu mai era în viaţă. Dovezile lasă să se înţeleagă că Maria era văduvă când Isus şi-a început serviciul sacru. (Vezi chenarul „Când a murit Iosif?“, de la pagina 27.) Totuşi, Iosif a lăsat o urmă de neşters: un exemplu excelent de tată care şi-a ocrotit familia, i-a purtat de grijă şi a perseverat cu fidelitate până la sfârşit. Aşadar, fiecare tată, fiecare cap de familie şi fiecare creştin ar trebui să imite credinţa lui Iosif!

[Note de subsol]

[Chenarul de la pagina 27]

Când a murit Iosif?

Ştim că Iosif era în viaţă când Isus avea 12 ani. La acea vârstă, mulţi băieţi iudei începeau să înveţe meseria tatălui lor, iar la 15 ani deveneau ucenici. Se pare că Iosif a trăit suficient de mult pentru a-l instrui pe Isus ca să devină tâmplar. Era Iosif încă în viaţă când Isus şi-a început serviciul sacru, la vârsta de 30 de ani? Este foarte puţin probabil. Referindu-se la acea perioadă, Biblia îi menţionează pe mama lui Isus, pe fraţii săi şi pe surorile sale, dar nu spune nimic despre Iosif. Cu o anumită ocazie, Isus chiar este numit „fiul Mariei“, nu fiul lui Iosif (Marcu 6:3). Despre Maria se spune că acţiona şi lua decizii singură, fără să-şi consulte soţul (Ioan 2:1–5). Acest lucru ar fi fost neobişnuit pentru acea perioadă, cu excepţia situaţiei în care Maria era văduvă. În plus, înainte de a muri, Isus i-a încredinţat apostolului Ioan responsabilitatea de a avea grijă de Maria (Ioan 19:26, 27). Isus n-ar fi avut niciun motiv să facă acest lucru dacă Iosif ar fi fost în viaţă. Aşadar, se pare că Iosif a murit când Isus era încă destul de tânăr. Fiind fiul cel mai mare, Isus a continuat probabil să lucreze ca tâmplar şi să se îngrijească de familia sa până când s-a botezat.

[Legenda ilustraţiei de la pagina 24]

Iosif a acţionat cu hotărâre şi cu altruism pentru a-şi ocroti copilul

[Legenda ilustraţiei de la pagina 25]

Iosif a muncit din greu pentru a purta de grijă familiei sale

[Legenda ilustraţiei de la pagina 26]

Iosif a mers cu regularitate împreună cu familia sa la templul din Ierusalim pentru a-i aduce închinare lui Iehova

[Legenda ilustraţiei de la pagina 28]

Iosif şi-a instruit fiul pentru a deveni tâmplar