O scrisoare din Irlanda

Cea mai frumoasă vacanţă din viaţa mea!

„TREBUIE să faci ceva nou şi interesant, ca să nu te mai gândeşti la examene, mi-au spus părinţii. Să mergem în vizită la verii tăi din Irlanda şi să predicăm într-un teritoriu unde oamenii au rareori ocazia să audă vestea bună despre Regat.“

Nu mi s-a părut o idee bună. Nu numai că aveam de învăţat pentru examene, dar mi-era şi puţin teamă de călătorie, întrucât era prima oară când ieşeam din Anglia şi nu mai zburasem niciodată cu avionul. Cum avea o tânără energică, de 17 ani, dintr-o suburbie aglomerată a Londrei să se simtă bine într-un orăşel liniştit din extremitatea sud-vestică a Irlandei?

Însă n-ar fi trebuit să-mi fac griji. Irlanda mi-a plăcut din clipa în care am aterizat. Dar, pentru că în dimineaţa aceea ne treziserăm foarte devreme, la scurt timp după ce am plecat de la aeroport cu maşina, eu am adormit. Mă trezeam din când în când şi surprindeam cu privirea crâmpeie din peisajul stâncos, dar splendid, ce se întindea dincolo de drumul îngust, mărginit de ziduri mici de piatră.

Seara am ajuns în orăşelul Skibbereen. Aici am petrecut momente plăcute şi înviorătoare pe plan spiritual cu o familie care se mutase în Irlanda pentru a sprijini lucrarea de predicare. Am jucat şi „mima biblică“. Fiecare lua dintr-un săculeţ un bileţel cu numele unui personaj biblic, iar apoi mima o întâmplare din viaţa acelui personaj. Ceilalţi trebuiau să ghicească despre cine era vorba.

A doua zi, împreună cu părinţii, cu fratele meu mai mic, cu verii noştri şi cu o altă familie, am luat feribotul până la mica insulă Heir, care are mai puţin de 30 de locuitori. La urma urmei, n-a spus Isus că vestea bună trebuie predicată pe tot pământul locuit? Aşadar, ne-am petrecut ziua împărtăşindu-le acestor oameni prietenoşi şi ospitalieri idei biblice încurajatoare şi admirând minunatul peisaj natural al insulei.

Soarele strălucea pe cerul albastru. În aer plutea o mireasmă suavă şi dulce, asemănătoare aromei de cocos, ce provenea de la florile galben-aurii ale tufelor de orz sălbatic. Un covor de flori de primăvară acoperea zona mlăştinoasă din centrul insulei. Golfurile cu plaje de nisip sunt străjuite de stânci ascuţite, unde cuibăresc cormorani şi corbi de mare. Oriunde îţi întorci privirea vezi o mulţime de insule mici, multe dintre ele nelocuite. Toate fac parte din golful Roaringwater. Cât de mult ne-a impresionat armonia perfectă din creaţia lui Iehova!

În Skibbereen am legat prietenii strânse cu mulţi fraţi şi surori din congregaţia locală a Martorilor lui Iehova şi am făcut lucruri pe care nu le mai făcusem niciodată. Cel mai mult mi-a plăcut să merg cu caiacul. Nimic nu se compară cu  faptul de a vedea coasta Irlandei dintr-un caiac! Am vrut să mâncăm peşte la cină, aşa că ne-am dus la pescuit. Însă focile din preajma noastră ajungeau primele la peşti. Am inventat jocuri de plajă şi chiar am încercat să învăţ un dans irlandez.

Ne-am făcut timp şi pentru a afla câteva lucruri despre oraşul Skibbereen. În anii ’40 ai secolului al XIX-lea, când întreaga recoltă de cartofi din Irlanda a fost compromisă, oraşul şi împrejurimile lui s-au numărat printre zonele cele mai afectate. Mii de oameni au murit de foame, 9 000 dintre ei fiind îngropaţi într-un mormânt comun. Ne-a adus multă mângâiere gândul că, în curând, sub domnia Regatului lui Dumnezeu nu va mai fi foamete, iar cei care au murit în mod tragic vor fi înviaţi pe un pământ paradiziac.

Împreună cu Martorii locali, am vizitat oameni la care se ajunge rar cu vestea bună, întrucât teritoriul congregaţiei este foarte mare. Am mers cu maşina pe un drum îngust şi abrupt până la nişte case aflate pe marginea unei stânci, de unde se vedea Marea Irlandei. Şi aici, oamenii pe care i-am întâlnit erau prietenoşi şi primitori. La fel ca pe insula Heir, am început conversaţia spunând că eram în vacanţă şi că petreceam o parte din timp împărtăşindu-le oamenilor un mesaj încurajator din Biblie.

Mama a vorbit cu o femeie care a acceptat imediat revistele Turnul de veghe şi Treziţi-vă!. Câteva zile mai târziu, când am întâlnit-o din nou, ea ne-a spus că a citit cu plăcere revistele.

„Vă rog să mai veniţi să-mi aduceţi reviste şi să stăm de vorbă“, ne-a zis ea. I-am explicat că în scurt timp ne vom întoarce acasă, dar i-am promis că vom trimite pe cineva să o viziteze.

„Oricum, a spus ea, când mai veniţi, vă rog să treceţi şi pe la mine. Irlandezii nu uită niciodată chipul cuiva!“

Ne-am petrecut ultima zi de vacanţă pe plajă cu fraţii şi surorile din congregaţia locală. Am făcut un grătar din bucăţi de lemn şi pietre găsite pe ţărm şi am fript câteva midii pe care le-am adunat dintre stâncile scăldate de marea limpede ca cristalul. Chiar dacă eram o fată de la oraş, m-am simţit extraordinar aici!

Aşadar, cum mi s-a părut săptămâna petrecută în Irlanda? A fost cea mai frumoasă vacanţă din viaţa mea! Spun aceasta nu doar pentru că m-am simţit foarte bine, ci în mod deosebit pentru că am luat parte la activităţi care au bucurat inima lui Iehova şi i-au adus laude. Faptul de a-i sluji lui Dumnezeu îmi aduce multă bucurie. Iar când ai alături familia şi prieteni minunaţi care simt acelaşi lucru, bucuria este şi mai mare! După ce m-am întors acasă, i-am mulţumit lui Iehova pentru prietenii iubitori şi cu preocupări spirituale pe care mi i-am făcut în Irlanda şi pentru amintirile frumoase pe care nu le voi uita niciodată!

[Provenienţa fotografiei de la pagina 25]

An Post, Ireland