V-aţi întrebat?

De ce erau iudeii atât de preocupaţi de genealogiile lor?

▪ Listele genealogice erau esenţiale pentru stabilirea tribului din care provenea cineva şi a legăturilor sale de rudenie. De asemenea, acestea erau necesare pentru împărţirea teritoriului şi a moştenirii. O importanţă deosebită a avut-o linia genealogică a promisului Mesia. Evreii ştiau foarte bine că Mesia trebuia să vină pe linia lui David, din tribul lui Iuda (Ioan 7:42).

În plus, „din moment ce funcţiile pe care le ocupau preoţii şi leviţii se transmiteau din tată în fiu . . . era foarte important să se păstreze puritatea liniei genealogice“, afirmă eruditul Joachim Jeremias. Femeile israelite care, în urma căsătoriei, ajungeau să facă parte dintr-o familie de preoţi trebuiau să aducă dovezi privitoare la genealogia lor, astfel încât linia preoţească să rămână „pură, necontaminată“. În zilele lui Neemia, leviţii care „şi-au căutat listele genealogice ca să-şi dovedească în mod public genealogia, dar nu le-au găsit“ au fost înlăturaţi din preoţie (Neemia 7:61–65).

Mai mult decât atât, Legea mozaică prevedea ca „niciun fiu nelegitim, . . . nici amonitul, nici moabitul să nu intre în congregaţia lui Iehova“ (Deuteronomul 23:2, 3). Din acest motiv, adaugă Joachim Jeremias, „pentru a-şi exercita drepturile civile, un bărbat trebuia să-şi dovedească originea pură, lucru care confirmă concluzia noastră că . . . până şi israelitul de rând îşi cunoştea strămoşii apropiaţi şi putea spune din care dintre cele douăsprezece triburi făcea parte“.

Cum îşi întocmeau şi îşi păstrau iudeii genealogiile?

▪ Matei şi Luca, doi dintre scriitorii evangheliilor, au oferit genealogii detaliate ale predecesorilor lui Isus (Matei 1:1–16; Luca 3:23–38). Dar s-au păstrat şi alte liste genealogice. De exemplu, o lucrare evreiască de interpretare a Scripturilor, numită Midraş, spune despre Hillel, un rabin din timpul lui Isus: „În Ierusalim a fost găsit un sul cu genealogii, în care se menţiona că Hillel era un descendent al lui David“. Josephus Flavius, un istoric evreu din secolul I, a susţinut că strămoşii săi au fost preoţi. De asemenea, el a spus: „Prin mama mea eu mă înrudesc cu stirpea regală“. El a afirmat că a găsit această informaţie „în registrele publice“ (Autobiografie. Contra lui Apion, Ed. Hasefer, Bucureşti, 2002, pag. 13).

În legătură cu responsabilitatea de a păstra registrele familiilor preoţeşti, Josephus a spus: „Străbunii noştri . . . au încredinţat această demnitate celor mai buni şi mai legaţi de cinstirea lui Dumnezeu“ (Autobiografie. Contra lui Apion, pag. 79). În The Jewish Encyclopedia se spune: „Se pare că aceste registre îi erau încredinţate unui anumit funcţionar şi că în Ierusalim chiar se înfiinţase o instanţă care audia şi răspundea la întrebările privitoare la genealogii“. Iudeii care nu făceau parte din familiile preoţeşti trebuiau să se înregistreze în oraşul tatălui lor (Luca 2:1–5). După toate probabilităţile, scriitorii evangheliilor au consultat aceste arhive publice. Se pare că unele familii chiar întocmeau şi păstrau registre private.