Salt la conţinut

Salt la cuprins

Să ascultăm de Dumnezeu şi vom vedea împlinirea promisiunilor sale

Să ascultăm de Dumnezeu şi vom vedea împlinirea promisiunilor sale

„Fiindcă [Dumnezeu] nu putea să jure pe cineva mai mare, a jurat pe el însuşi.“ (EVR. 6:13)

1. Prin ce se deosebesc promisiunile lui Iehova de promisiunile oamenilor?

IEHOVA este „Dumnezeul adevărului“ (Ps. 31:5). Fiind imperfecţi, oamenii nu sunt mereu demni de încredere. Dumnezeu însă nu minte niciodată (Evr. 6:18). (Citeşte Numerele 23:19.) El împlineşte întotdeauna ceea ce promite. De exemplu, la începutul fiecărei perioade de creare, Iehova a spus ce intenţiona să facă, iar apoi a făcut întocmai. Astfel, spre sfârşitul celei de-a şasea zile, „Dumnezeu a văzut tot ce făcuse şi iată că totul era foarte bun“ (Gen. 1:6, 7, 30, 31).

2. Ce este ziua de odihnă a lui Dumnezeu şi de ce „a sfinţit-o“ el?

2 Apoi Iehova a anunţat începutul unei a şaptea zile. Aceasta nu este o zi de 24 de ore, ci o perioadă lungă de timp, pe parcursul căreia Dumnezeu se odihneşte cu privire la crearea altor lucruri pe pământ (Gen. 2:2). Ziua de odihnă a lui Dumnezeu nu s-a sfârşit încă (Evr. 4:9, 10). Biblia nu spune exact când a început această zi. Dar ştim că a început la un anumit timp după ce a fost creată Eva, cu circa 6 000 de ani în urmă. În faţă ne stă Domnia de O Mie de Ani a lui Isus Cristos, când se va împlini scopul lui Dumnezeu cu privire la pământ, şi anume ca pământul să fie un paradis locuit de oameni perfecţi (Gen. 1:27, 28; Rev. 20:6). N-avem niciun motiv să ne îndoim că vom avea un asemenea viitor fericit, întrucât „Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o“. Sfinţirea zilei a şaptea este o garanţie că, indiferent ce probleme ar apărea, până la sfârşitul zilei de odihnă scopul lui Dumnezeu se va împlini (Gen. 2:3).

3. a) Ce s-a întâmplat după ce a început ziua de odihnă a lui Dumnezeu? b) Prin ce cuvinte a arătat Iehova că va pune capăt răzvrătirii?

3 După începerea zilei de odihnă a lui Iehova s-a întâmplat un lucru dezastruos. Satan, care era un înger în cer, s-a ridicat împotriva lui Iehova ca dumnezeu rival. El a spus prima minciună şi a amăgit-o pe Eva, astfel că ea n-a mai ascultat de Iehova (1 Tim. 2:14). La rândul ei, Eva l-a convins pe Adam să se răzvrătească (Gen. 3:1–6). Nici chiar în acest moment dramatic din istoria universului, când cuvântul Său a fost pus la îndoială, Iehova nu a considerat necesar să facă un jurământ pentru a garanta că scopul lui se va împlini. Prin cuvinte ce aveau să fie înţelese la timpul stabilit de el, Dumnezeu a arătat cum va pune capăt răzvrătirii: „Voi pune duşmănie între tine [Satan] şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. El îţi va zdrobi capul şi tu îi vei zdrobi călcâiul“ (Gen. 3:15; Rev. 12:9).

JURĂMÂNTUL — O PROCEDURĂ JURIDICĂ

4, 5. La ce procedură juridică a recurs uneori Avraam?

4 Până în acel moment de început din istoria omenirii, probabil că nu fusese niciodată necesar să se confirme un adevăr prin jurământ. Creaturile perfecte care îl iubesc pe Iehova şi îi urmează exemplul n-au niciun motiv să jure; ele spun întotdeauna adevărul şi au încredere deplină unele în altele. Însă lucrurile s-au schimbat odată cu apariţia păcatului şi a imperfecţiunii umane. Minciuna şi înşelătoria au ajuns în cele din urmă practici atât de răspândite, încât oamenii au considerat necesar să jure pentru a confirma adevărul în chestiuni importante.

5 Cu timpul, jurământul a devenit o procedură juridică, de care s-a folosit şi patriarhul Avraam în cel puţin trei ocazii (Gen. 21:22–24; 24:2–4, 9). De exemplu, după ce i-a înfrânt pe regele Elamului şi pe aliaţii lui, Avraam a fost întâmpinat de regele Salemului şi de cel al Sodomei. Melchisedec, regele Salemului, era şi „preot al Dumnezeului Preaînalt“. În această calitate, el l-a binecuvântat pe Avraam şi i-a adus laude lui Iehova pentru victoria pe care i-o dăduse acestuia asupra duşmanilor săi (Gen. 14:17–20). Apoi regele Sodomei a vrut să-l răsplătească pe Avraam pentru că îi salvase poporul de armatele invadatoare. Însă Avraam a spus: „Îmi ridic mâna către Iehova, Dumnezeul Preaînalt, care a făcut cerul şi pământul, şi jur că nu voi lua nici măcar un fir de aţă şi nici măcar o curea de sanda din ce este al tău, ca să nu zici: «Eu l-am îmbogăţit pe Avram»“ (Gen. 14:21–23).

PROMISIUNEA ÎNTĂRITĂ PRIN JURĂMÂNT PE CARE IEHOVA I-A FĂCUT-O LUI AVRAAM

6. a) Ce exemplu ne-a lăsat Avraam? b) Ce foloase avem în urma faptului că Avraam a dovedit ascultare?

6 Şi Iehova Dumnezeu a făcut jurăminte pentru a le întări încrederea oamenilor păcătoşi în promisiunile sale. El a folosit expresii precum: „«Viu sunt eu», zice Domnul Suveran Iehova“ (Ezec. 17:16). Biblia consemnează peste 40 de ocazii în care Iehova a jurat. Probabil că cel mai cunoscut jurământ este cel făcut lui Avraam. Pe parcursul mai multor ani, Iehova îi făcuse lui Avraam câteva promisiuni care, împreună, dezvăluiau că Sămânţa avea să vină pe linia sa genealogică, prin Isaac (Gen. 12:1–3, 7; 13:14–17; 15:5, 18; 21:12). Apoi Iehova l-a supus pe Avraam unei încercări grele, poruncindu-i să-l ofere ca jertfă pe fiul lui iubit. Avraam s-a conformat imediat poruncii, dar, chiar când era pe punctul de a-l jertfi pe Isaac, un înger l-a oprit. Atunci Dumnezeu a spus: „Pe mine însumi jur. . . că, întrucât ai făcut lucrul acesta şi n-ai ezitat să mi-l dai pe fiul tău, pe singurul tău fiu, te voi binecuvânta şi îţi voi înmulţi sămânţa ca stelele cerurilor şi ca firele de nisip de pe ţărmul mării şi sămânţa ta va lua în stăpânire poarta duşmanilor săi. Prin sămânţa ta se vor binecuvânta toate naţiunile pământului, pentru că ai ascultat de glasul meu“ (Gen. 22:1–3, 9–12, 15–18).

7, 8. a) De ce i-a făcut Dumnezeu lui Avraam un jurământ? b) Ce foloase au cei din clasa ‘altor oi’ în urma acestui jurământ?

7 De ce i-a jurat Dumnezeu lui Avraam că promisiunile Sale se vor împlini? Pentru încurajarea şi întărirea credinţei celor ce aveau să devină comoştenitori cu Cristos, alcătuind partea secundară a „seminţei“ promise (Gal. 3:29). (Citeşte Evrei 6:13–18.) Aşa cum a explicat apostolul Pavel, Iehova „a intervenit cu un jurământ, pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba [promisiunea şi jurământul], în care este imposibil ca Dumnezeu să mintă, noi . . . să primim o puternică încurajare, ca să apucăm speranţa ce ne este pusă înainte“.

În curând, Avraam va vedea împlinirea promisiunilor lui Iehova

8 Creştinii unşi nu sunt singurii care au foloase în urma jurământului făcut de Dumnezeu lui Avraam. Iehova a jurat că, prin intermediul „seminţei“ lui Avraam, ‘aveau să se binecuvânteze [oameni din] toate naţiunile pământului’ (Gen. 22:18). Printre aceştia se numără şi oamenii ascultători care alcătuiesc clasa ‘altor oi’ şi au speranţa de a trăi veşnic în paradis pe pământ (Ioan 10:16). Indiferent ce speranţă avem, de a trăi în cer sau pe pământ, ‘să o apucăm’ strâns, continuând să ascultăm de Dumnezeu în tot ce facem. (Citeşte Evrei 6:11, 12.)

ALTE JURĂMINTE LEGATE DE PROMISIUNILE FĂCUTE LUI AVRAAM

9. Ce jurământ le-a făcut Dumnezeu descendenţilor lui Avraam când aceştia erau sclavi în Egipt?

9 Secole mai târziu, Iehova a făcut din nou un jurământ în legătură cu promisiunile menţionate anterior. Aceasta s-a întâmplat când Iehova l-a trimis pe Moise să le vorbească descendenţilor lui Avraam, pe vremea când aceştia erau sclavi în Egipt (Ex. 6:6–8). Referitor la acea ocazie, Dumnezeu a zis: „În ziua când l-am ales pe Israel, . . . ridicându-mi mâna, le-am jurat că-i voi scoate din ţara Egiptului şi-i voi duce într-o ţară pe care o cercetasem pentru ei, o ţară în care curgea lapte şi miere“ (Ezec. 20:5, 6).

10. Ce jurământ le-a făcut Dumnezeu israeliţilor după ce i-a eliberat din Egipt?

10 După ce i-a eliberat pe israeliţi din Egipt, Iehova le-a mai făcut un jurământ: „Dacă veţi asculta cu atenţie de glasul meu şi dacă veţi respecta legământul meu, veţi deveni proprietatea mea specială dintre toate popoarele, fiindcă tot pământul este al meu. Veţi fi un regat de preoţi şi o naţiune sfântă pentru mine“ (Ex. 19:5, 6). Ce privilegiu i-a oferit Dumnezeu atunci Israelului! Dacă naţiunea avea să dovedească ascultare, Dumnezeu urma să alcătuiască din unii membri ai ei un regat de preoţi, pentru binecuvântarea întregii omeniri. Mai târziu, descriind în mod metaforic ceea ce făcuse cu acea ocazie pentru Israel, Iehova a spus: „Ţi-am făcut un jurământ şi am făcut legământ cu tine“ (Ezec. 16:8).

11. Cum au răspuns israeliţii la invitaţia lui Dumnezeu de a fi naţiunea sa aleasă?

11 Iehova nu i-a obligat pe israeliţi să jure că vor asculta şi nici nu i-a forţat să accepte acest privilegiu deosebit. Ei şi-au exprimat de bunăvoie acordul: „Suntem gata să facem tot ce a spus Iehova“ (Ex. 19:8). După trei zile, Iehova Dumnezeu le-a adus la cunoştinţă israeliţilor ce pretindea din partea lor, ca naţiune aleasă. Mai întâi, Iehova le-a dat Cele zece porunci, iar apoi Moise le-a prezentat şi alte porunci, care sunt consemnate în Exodul 20:22—23:33. Care a fost răspunsul israeliţilor? „Tot poporul a răspuns într-un glas şi a zis: «Suntem gata să împlinim toate cuvintele pe care le-a spus Iehova».“ (Ex. 24:3) Moise a scris legile în „cartea legământului“ şi le-a citit cu voce tare pentru ca întreaga naţiune să le audă. Apoi, pentru a treia oară, poporul a promis: „Suntem gata să facem tot ce a zis Iehova şi să fim ascultători“ (Ex. 24:4, 7, 8).

12. a) Ce acţiuni a întreprins Iehova după ce i-a jurat Israelului că-l va face naţiunea sa aleasă? b) Ce au făcut israeliţii după ce i-au promis lui Dumnezeu că vor respecta poruncile sale?

12 Iehova a trecut imediat la acţiune pentru a îndeplini partea ce-i revenea potrivit legământului Legii. El a dispus construirea unui cort în vederea închinării şi a instituit o preoţie prin intermediul căreia oamenii imperfecţi se puteau apropia de el. Dar israeliţii au uitat repede că erau o naţiune dedicată lui Dumnezeu şi „l-au îndurerat pe Sfântul lui Israel“ (Ps. 78:41). În timp ce Moise era pe muntele Sinai pentru a primi alte instrucţiuni, israeliţii au devenit nerăbdători şi au început să-şi piardă credinţa în Dumnezeu. Gândindu-se că Moise îi abandonase, ei şi-au făcut un viţel de aur şi au zis: „O, Israele, acesta este Dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului“ (Ex. 32:1, 4). S-au plecat în faţa viţelului şi i-au adus jertfe, pretinzând că ţin „o sărbătoare pentru Iehova“. Când a văzut aceste lucruri, Iehova i-a zis lui Moise: „S-au abătut repede de la calea pe care le-am poruncit să meargă“ (Ex. 32:5, 6, 8). Din nefericire, acesta a fost începutul unui şir lung de promisiuni pe care israeliţii i le-au făcut lui Dumnezeu, dar pe care mai târziu le-au încălcat (Num. 30:2).

ALTE DOUĂ JURĂMINTE

13. Ce i-a jurat Iehova regelui David, şi ce legătură are acest jurământ cu Sămânţa promisă?

13 În timpul domniei regelui David, Iehova a făcut alte două jurăminte în folosul oamenilor ascultători. În primul rând, el i-a jurat lui David că tronul său avea să fie veşnic (Ps. 89:35, 36; 132:11, 12). Aceasta însemna că Sămânţa promisă avea să fie „Fiul lui David“ (Mat. 1:1; 21:9). Plin de umilinţă, David l-a numit pe viitorul său descendent ‘Domnul meu’, întrucât Cristosul avea să ocupe o poziţie superioară (Mat. 22:42–44).

14. Ce a jurat Iehova cu privire la Sămânţa promisă, şi ce foloase avem noi în urma acestui jurământ?

14 În al doilea rând, Iehova i-a dezvăluit lui David că Sămânţa avea să fie atât Rege, cât şi Mare Preot pentru omenire. Acest lucru era într-adevăr remarcabil. În Israel, preoţii erau din tribul lui Levi, iar regii, din tribul lui Iuda; nimeni nu putea fi şi rege, şi preot. Dar, referitor la gloriosul său moştenitor, David a prezis: „Iată ce i-a zis Iehova Domnului meu: «Stai la dreapta mea până îi voi pune pe duşmanii tăi ca scăunel pentru picioarele tale». Iehova a jurat (şi nu-i va părea rău): «Tu eşti preot pe timp indefinit în felul lui Melchisedec!»“ (Ps. 110:1, 4). Ca împlinire a acestei profeţii, Isus Cristos, Sămânţa promisă, guvernează acum din cer. De asemenea, el slujeşte ca Mare Preot în folosul oamenilor, ajutându-i pe cei ce se căiesc să fie în relaţii bune cu Dumnezeu. (Citeşte Evrei 7:21, 25, 26.)

NOUL ISRAEL AL LUI DUMNEZEU

15, 16. a) Care sunt cele două naţiuni Israel menţionate în Biblie, şi care dintre ele se bucură astăzi de binecuvântarea lui Dumnezeu? b) Ce poruncă le-a dat Isus continuatorilor săi cu privire la faptul de a jura?

15 Întrucât l-a respins pe Isus Cristos, naţiunea Israel a pierdut în cele din urmă statutul privilegiat pe care îl avea înaintea lui Dumnezeu, precum şi posibilitatea de a deveni „un regat de preoţi“. Isus le-a spus celor din fruntea poporului: „Regatul lui Dumnezeu va fi luat de la voi şi va fi dat unei naţiuni care va face roadele lui“ (Mat. 21:43). Această ‘naţiune’ a luat fiinţă la Penticosta din 33 e.n., când spiritul lui Dumnezeu a fost turnat peste aproximativ 120 de discipoli, adunaţi într-o încăpere din Ierusalim. Noua naţiune a fost numită „Israelul lui Dumnezeu“, iar în scurt timp a ajuns să numere mii de membri, proveniţi din diferite naţiuni (Gal. 6:16).

16 Spre deosebire de Israelul fizic, noua naţiune spirituală continuă să asculte de Dumnezeu şi să producă roade bune. Una dintre poruncile pe care membrii ei o respectă este cea referitoare la jurăminte. Pe vremea când Isus era pe pământ, oamenii jurau cu privire la lucruri neadevărate sau la chestiuni neînsemnate (Mat. 23:16–22). Însă Isus le-a spus continuatorilor săi: „Nu juraţi deloc. . . . Ci, în vorbirea voastră, Da-ul vostru să însemne Da şi Nu-ul vostru, Nu, căci ce este în plus faţă de acestea vine de la cel rău“ (Mat. 5:34, 37).

Iehova îşi împlineşte întotdeauna promisiunile

17. Ce vom analiza în articolul următor?

17 Înseamnă aceasta că este întotdeauna greşit să jurăm? Ce presupune respectarea poruncii: „Da-ul vostru să însemne Da“? La aceste întrebări se va răspunde în articolul următor. Fie ca, în urma meditării la Cuvântul lui Dumnezeu, să ne simţim îndemnaţi să ascultăm mereu de Iehova! În mod sigur, Iehova va revărsa binecuvântări veşnice asupra noastră, potrivit promisiunilor sale întărite prin jurământ!