Situaţiile grele din viaţă ne pot afecta foarte mult. Ele ne pot răpi liniştea, ne pot secătui de puteri şi ne pot influenţa modul în care privim viaţa. Asupra regelui David din anticul Israel s-au abătut multe nenorociri. Cum le-a făcut el faţă? Într-un psalm emoţionant, David a spus: „Cu glasul meu l-am chemat pe Iehova în ajutor, cu glasul meu am implorat favoare de la Iehova. Înaintea lui mi-am vărsat neliniştea, înaintea lui am vorbit despre necazul meu, când spiritul îmi era istovit înăuntrul meu. Tu îmi cunoşteai drumul”. David l-a implorat deci în mod umil pe Dumnezeu să-l ajute (Ps. 142:1-3).

Într-un alt psalm, David a afirmat: „Un lucru am cerut de la Iehova – aceasta voi căuta: Să locuiesc în casa lui Iehova în toate zilele vieţii mele, ca să văd frumuseţea lui Iehova şi să privesc cu apreciere templul său” (Ps. 27:4). Pentru că nu era levit, David nu putea sta în curtea tabernacolului. Dar ni-l putem imagina stând în afara curţii, în apropierea tabernacolului, care la data aceea era centrul închinării adevărate. David simţea atât de multă recunoştinţă, încât dorea să-şi petreacă tot restul vieţii acolo şi, astfel, ‘să vadă frumuseţea lui Iehova’.

Cuvântul „frumuseţe” ne duce cu gândul la ceva care place, care trezeşte admiraţie sau satisfacţie sufletească. David a apreciat întotdeauna măsurile luate de Dumnezeu în vederea închinării. Fiecare dintre noi ar putea să se întrebe: Am şi eu aceleaşi sentimente ca David?

În zilele noastre, măsurile luate de Iehova pentru a ne apropia de el nu presupun existenţa unei construcţii ca centru al închinării adevărate. Aceste măsuri reprezintă marele său templu spiritual. * Dacă le ‘privim cu apreciere’, şi noi putem ‘vedea frumuseţea lui Iehova’.

Să ne gândim, de exemplu, la altarul de aramă pe care erau aduse ofrandele arse, aflat înaintea intrării în tabernacol (Ex. 38:1, 2; 40:6). Altarul reprezenta dispoziţia lui Dumnezeu de a accepta viaţa umană a lui Isus ca jertfă (Evr. 10:5-10). Ce semnificaţie are acest lucru pentru noi? Apostolul Pavel a scris: „Atunci când eram duşmani, am fost împăcaţi cu Dumnezeu prin moartea Fiului său” (Rom. 5:10). Dacă manifestăm credinţă în sângele lui Isus, putem avea aprobarea şi încrederea de care se bucură prietenii lui Dumnezeu. Drept urmare, avem o ‘prietenie strânsă cu Iehova’ (Ps. 25:14).

Întrucât ‘ne sunt şterse păcatele’, ne bucurăm de ‘timpuri de înviorare de la Iehova’ (Fap. 3:19). Situaţia noastră se aseamănă cu cea a unui condamnat la moarte care, în timp ce îşi aşteaptă execuţia, regretă faptele pe care le-a săvârşit şi face schimbări majore. Văzând aceasta, un judecător binevoitor se simte îndemnat să nu mai ţină cont de trecutul său şi să-i revoce sentinţa. Ce uşurare şi ce fericire simte acest deţinut! Asemenea acestui judecător, Iehova le arată favoare celor care se căiesc şi le anulează condamnarea la moarte.

Printre aspectele închinării adevărate pe care le-a putut observa David la casa lui Iehova se numărau strângerea în număr mare a israeliţilor, citirea şi explicarea publică a Legii, arderea tămâii şi serviciul sacru îndeplinit de preoţi şi leviţi  (Ex. 30:34-38; Num. 3:5-8; Deut. 31:9-12). În esenţă, aceste aspecte se regăsesc şi în închinarea adevărată din zilele noastre.

Şi în prezent, este bine şi plăcut „ca fraţii să locuiască împreună în unitate” (Ps. 133:1). ‘Comunitatea fraţilor’ de pe întregul pământ a crescut într-un mod impresionant (1 Pet. 2:17). Cuvântul lui Dumnezeu este citit şi explicat în public la întrunirile noastre. Prin intermediul organizaţiei sale, Iehova pune la dispoziţie un vast program de instruire. De asemenea, prin publicaţiile noastre, primim hrană spirituală din abundenţă, pe care o folosim la studiul personal şi la închinarea în familie. Un membru al Corpului de Guvernare a afirmat: „Meditând la Cuvântul lui Dumnezeu, reflectând la semnificaţia celor citite şi încercând să dobândesc discernământ şi pricepere, m-am îmbogăţit pe plan spiritual şi am avut multe satisfacţii”. Da, ‘cunoştinţa poate fi plăcută sufletului nostru’ (Prov. 2:10).

Rugăciunile slujitorilor fideli ai lui Dumnezeu se înalţă spre el în fiecare zi. Pentru Iehova, aceste rugăciuni sunt asemenea mirosului plăcut al tămâii parfumate (Ps. 141:2). Aşadar, Iehova Dumnezeu îşi găseşte plăcerea în rugăciunile noastre umile. Cât de încurajator este să ştim acest lucru!

Moise s-a rugat: „Bunătatea lui Iehova, Dumnezeul nostru, să fie peste noi! Şi întăreşte lucrarea mâinilor noastre!” (Ps. 90:17). Dacă ne îndeplinim cu zel serviciul sacru, Iehova ne va binecuvânta eforturile (Prov. 10:22). Probabil că i-am ajutat pe unii să înveţe adevărul. Sau poate că am perseverat mulţi ani în serviciul sacru, în pofida indiferenţei oamenilor, a problemelor de sănătate, a suferinţei emoţionale sau a persecuţiei (1 Tes. 2:2). Cu toate acestea, nu-i aşa că am văzut „frumuseţea lui Iehova” şi am simţit că Tatăl nostru ceresc este foarte mulţumit de eforturile noastre?

David a spus: „Iehova este partea care-mi revine şi paharul meu. Tu păzeşti partea mea de moştenire. Sforile de măsurat mi-au căzut în locuri plăcute” (Ps. 16:5, 6). David a fost recunoscător pentru partea sa, adică pentru prietenia cu Iehova şi pentru privilegiul de a-i sluji. La fel ca David, chiar dacă trecem prin greutăţi, avem parte de multe binecuvântări spirituale. Să continuăm, aşadar, să găsim plăcere în închinarea adevărată şi ‘să privim cu apreciere’ templul spiritual al lui Iehova!