Salt la conţinut

Salt la cuprins

V-aţi întrebat?

V-aţi întrebat?

Cum erau etanşate corăbiile în vechime?

Lionel Casson, specialist în corăbii antice, arată ce făceau constructorii de corăbii din perioada romană după ce călăfătuiau spaţiile dintre scândurile ambarcaţiunilor. Aceştia „acopereau cu smoală [bitum] sau cu smoală şi ceară îmbinările sau chiar toată carena, după care aplicau un strat de smoală pe interior”. Cu mult timp înaintea romanilor, akkadienii şi babilonienii au folosit şi ei bitum la etanşarea ambarcaţiunilor.

Bitumul lichid, cum este cel din imagine, exista din abundenţă în ţările biblice

În Geneza 6:14, Scripturile ebraice fac referire la o tehnică asemănătoare. Cuvântul ebraic tradus aici prin „catran” se referă foarte probabil la bitum, o substanţă petrolieră care se găseşte în stare naturală.

Bitumul natural există atât în stare lichidă, cât şi în stare solidă. Constructorii de corăbii din vechime foloseau bitum lichid, pe care îl aplicau direct pe suprafaţa ambarcaţiunilor. După ce era aplicat, bitumul se usca şi se întărea formând un strat impermeabil.

Bitumul se găsea din abundenţă în ţările biblice. Valea Sidimului, din bazinul Mării Moarte, „era plină de gropi de bitum” (Geneza 14:10).

Ce metode se foloseau în vechime pentru conservarea peştelui?

Din timpuri străvechi, peştele este un aliment de bază. Înainte de a călători împreună cu Isus, unii apostoli au fost pescari pe Marea Galileii (Matei 4:18-22). Cel puţin o parte din peştele prins în această regiune era prelucrat în „fabricile” din apropiere.

Gravură în lemn înfăţişând pescari din Egiptul antic

Metoda de conservare a peştelui care era folosită, după cât se pare, în Galileea antică, este folosită şi în prezent în unele locuri. Mai întâi, peştele este eviscerat şi spălat bine cu apă. În lucrarea Studies in Ancient Technology sunt descrise următoarele etape: „Branhiile, gura şi solzii sunt frecaţi apoi cu sare grunjoasă. Peştii se aşază straturi-straturi între care se presară multă sare şi se acoperă cu o rogojină. După ce este lăsată trei sau cinci zile, grămada este întoarsă şi lăsată din nou trei sau cinci zile. În timpul uscării, lichidul din peşte se scurge, iar în combinaţie cu sarea formează o saramură care intră în peşte. După aceea, peştele se usucă şi se întăreşte”.

Nu se ştie cât timp era bun de mâncat peştele conservat astfel. Cu toate acestea, faptul că egiptenii din vechime exportau în Siria peşte conservat este o dovadă că metodele folosite erau eficiente.