În Ieremia 31:15 se menţionează următoarele: „Iată ce a spus Iehova: «Un glas se aude în Rama, bocet şi plâns amar: Rahela îşi plânge fiii. Nu vrea să fie mângâiată pentru fiii ei, fiindcă nu mai sunt»”.

Când a murit Rahela, cei doi fii ai ei erau în viaţă. Prin urmare, ceea ce a consemnat Ieremia după 1 000 de ani de la moartea Rahelei pare a fi o informaţie inexactă.

Primul fiu al Rahelei a fost Iosif (Gen. 30:22-24). Mai târziu, ea a avut încă un fiu, căruia i s-a pus numele Beniamin. Însă Rahela a murit la naşterea celui de-al doilea fiu. Atunci de ce se spune în Ieremia 31:15 că ea îşi plânge fiii deoarece „nu mai sunt”?

Lui Iosif, primul fiu al Rahelei, i s-au născut Manase şi Efraim (Gen. 41:50-52; 48:13-20). Cu timpul, tribul lui Efraim a devenit cel mai important trib din regatul nordic al Israelului şi a ajuns să reprezinte cele zece triburi ale acestui regat. Tribul care s-a format din descendenţii lui Beniamin, al doilea fiu al Rahelei, a ajuns să facă parte din regatul sudic, împreună cu Iuda. Se poate spune, aşadar, că Rahela era, într-un anumit sens, un simbol al tuturor mamelor din Israel, atât din regatul de nord, cât şi din cel de sud.

Când a fost scrisă cartea Ieremia, regatul de nord al celor zece triburi fusese deja cucerit de asirieni, iar mulţi dintre locuitorii lui fuseseră duşi în captivitate. Totuşi, unii descendenţi ai lui Efraim e posibil să se fi refugiat pe teritoriul lui Iuda. În 607 î.e.n., babilonienii au cucerit regatul sudic al lui Iuda, alcătuit din două triburi. Din câte se pare, mulţi prizonieri au fost duşi la Rama, situat la aproximativ opt kilometri nord de Ierusalim (Ier. 40:1). Probabil că unii dintre ei au fost ucişi acolo, pe teritoriul lui Beniamin, unde fusese îngropată Rahela (1 Sam. 10:2). Astfel, expresia „Rahela îşi plânge fiii” s-ar putea referi la durerea provocată de moartea beniaminiţilor în general ori a celor din Rama. Sau este posibil ca această expresie să se refere la faptul că toate mamele din poporul lui Dumnezeu au plâns moartea israeliţilor sau ducerea lor în exil.

Indiferent cum au stat lucrurile, cuvintele lui Ieremia „Rahela îşi plânge fiii” aveau semnificaţie profetică, îndreptând atenţia spre ceea ce s-a întâmplat secole mai târziu, când viaţa copilaşului Isus a fost în pericol. Regele Irod a poruncit să fie ucişi toţi băieţii de la vârsta de doi ani în jos din Betleem, aflat la sud de Ierusalim. Cât de mare trebuie să fi fost durerea mamelor care şi-au pierdut fiii! Da, aceştia nu mai erau! Era ca şi cum strigătele de durere ale mamelor se auzeau până departe, tocmai la Rama, situat la nord de Ierusalim (Mat. 2:16-18).

Prin urmare, cuvintele „Rahela îşi plânge fiii” exprimau atât în timpul lui Ieremia, cât şi în timpul lui Isus, într-un mod cât se poate de sugestiv, durerea mamelor evreice, ai căror copii fuseseră ucişi. Însă cei care, figurativ vorbind, au mers în „ţara duşmanului”, adică au murit, vor putea fi eliberaţi din ghearele acestui duşman la înviere (Ier. 31:16; 1 Cor. 15:26).