RĂCOAREA dimineții anunța că gerul avea să pună stăpânire pe ținuturile din Brookings, Dakota de Sud (SUA). În ciuda timpului urât, mă aflam, împreună cu alți trei frați, într-un hambar neîncălzit și dârdâiam de frig. Stăteam în fața unei adăpători, pe jumătate plină cu apă rece. Dar să vă povestesc ce căutam acolo în acea zi.

M-am născut în 7 martie 1936, fiind cel mai mic dintre cei patru copii ai familiei. Părinții mei aveau o fermă micuță în estul statului Dakota de Sud. Munca la fermă era foarte importantă pentru familia mea, totuși nu era cel mai important aspect al vieții noastre. Mama și tata s-au botezat ca Martori ai lui Iehova în 1934. Apoi, înfăptuirea voinței lui Iehova a devenit prioritatea vieții lor. Tatăl meu, Clarence, iar, mai târziu, și unchiul Alfred, a slujit ca serv de congregație (actualmente, coordonatorul corpului de bătrâni) în mica noastră congregație din Conde, Dakota de Sud.

Întreaga familie participa cu regularitate la întruniri și la lucrarea din casă în casă, vorbindu-le oamenilor despre minunata speranță pe care ne-o oferă Biblia. Exemplul părinților mei și instruirea pe care ne-au dat-o ne-au influențat profund viața. Și eu, și sora mea, Dorothy, am devenit proclamatori ai Regatului la vârsta de șase ani. În 1943 m-am înscris la Școala Teocratică, instituită de puțin timp.

Congresele de circumscripție și de district erau evenimente importante pentru familia noastră. La un congres din 1949, ținut la Sioux Falls, Dakota de Sud, fratele Grant Suiter, vorbitorul delegat, a prezentat cuvântarea: „E mai târziu decât credeți!”. El a subliniat că este deosebit de important  ca toți creștinii botezați să-și dedice viața proclamării veștii bune despre Regatul instaurat de Dumnezeu. Cuvântarea lui m-a impulsionat să mă dedic lui Iehova. La 12 noiembrie 1949, cu ocazia următorului congres de circumscripție, ținut la Brookings, mă aflam în hambarul înghețat descris la început și așteptam să fiu botezat. „Bazinul de botez” era o adăpătoare din oțel galvanizat.

După botez, obiectivul meu a fost să fac pionierat, iar la 1 ianuarie 1952, la vârsta de 15 ani, l-am atins. Biblia spune: „Cine umblă cu înțelepții devine înțelept”, iar în familia mea au existat multe persoane înțelepte care m-au susținut să fac pionierat. (Prov. 13:20) Unchiul Julius, pe atunci în vârstă de 60 de ani, a devenit partenerul meu de pionierat. În ciuda diferenței de vârstă dintre noi, am petrecut multe momente frumoase în lucrarea de predicare. Experiența lui de viață m-a ajutat să dobândesc înțelepciune practică. După puțin timp, și Dorothy a început pionieratul.

Când eram adolescent, părinții mei au invitat mulți supraveghetori de circumscripție, împreună cu soțiile lor, să stea la noi acasă. Un cuplu care m-a ajutat foarte mult a fost Jesse și Lynn Cantwell. Decizia mea de a face pionierat li s-a datorat, în parte, lor. Încurajările pe care mi le-au dat mi-au întărit dorința de a urmări obiective teocratice. Când vizitau congregațiile vecine, mă invitau, uneori, să merg cu ei în predicare. Momentele petrecute împreună au fost deosebit de plăcute și de ziditoare!

Apoi, circumscripția noastră a fost vizitată de Bud și Joan Miller. Pe atunci aveam 18 ani, vârsta la care trebuia să satisfac serviciul militar. Inițial, centrul de recrutare local m-a încadrat într-o categorie care, din punctul meu de vedere, nu-mi permitea să respect sfatul lui Isus de a nu ne implica în politică. (Ioan 15:19) Iar eu voiam să predic vestea bună despre Regat, motiv pentru care am solicitat comisiei de recrutare să mă încadreze drept slujitor religios.

Fratele Miller s-a oferit să meargă cu mine în audiență la centrul de recrutare, ceea ce m-a impresionat profund. El era o persoană deschisă, greu de intimidat, iar faptul că un om spiritual cu un caracter atât de puternic era lângă mine mi-a dat mult curaj. În urma acestei audiențe, centrul  de recrutare mi-a aprobat, la sfârșitul verii anului 1954, statutul de slujitor religios. Astfel, am putut să-mi ating un nou obiectiv teocratic.

Aproximativ în aceeași perioadă, am fost invitat să slujesc la Betel, la ferma Watchtower din Staten Island, New York. Am avut privilegiul să lucrez aici aproximativ trei ani, timp în care am cunoscut și am colaborat cu mulți oameni înțelepți.

Ferma din Staten Island avea și o stație radio, numită WBBR, folosită de Martorii lui Iehova în perioada 1924-1957. La fermă lucrau între 15 și 20 de beteliști. Mulți dintre noi eram tineri și fără experiență, dar aveam în mijlocul nostru și un frate în vârstă, care era uns. Numele lui era Eldon Woodworth. El a fost cu adevărat o persoană înțeleaptă și s-a purtat cu noi ca un tată, ajutându-ne să dobândim maturitate spirituală. Când imperfecțiunile altora erau greu de suportat, fratele Woodworth spunea: „E uimitor ce poate realiza Iehova cu niște oameni imperfecți”.

De asemenea, am avut privilegiul de a ne bucura de prezența fratelui Frederick Franz. Înțelepciunea sa și bogata cunoștință pe care o avea din Scripturi au avut o influență pozitivă asupra tuturor. El s-a interesat de fiecare dintre noi. Bucătarul nostru era Harry Papargyropoulos, căruia noi îi spuneam Peterson întrucât acest nume era mai ușor de pronunțat. Era un frate uns, extraordinar de zelos în predicare. Chiar dacă muncea din greu la Betel, fratele Peterson nu a neglijat niciodată lucrarea de predicare. În fiecare lună distribuia sute de reviste. El avea și o vastă cunoștință din Scripturi, oferindu-ne răspuns la multe dintre întrebările pe care i le puneam.

Produsele de la fermă erau conservate în incinta proprietății. În fiecare an se conservau pentru familia Betel aproximativ 42 de tone de fructe și legume. Am avut privilegiul să lucrez cu sora Etta Huth, o soră cu adevărat înțeleaptă. Responsabilitatea ei era aceea de a pregăti rețetele pentru conserve. În perioada în care se făceau conservele, surorile locale veneau să dea o mână de ajutor, iar sora Etta le organiza munca. Deși avea un rol-cheie în acest proces, ea le acorda respectul cuvenit fraților care supravegheau activitatea de la fermă.  Sora Etta a fost mereu un exemplu în ce privește respectarea principiului autorității teocratice.

Angela Romano, o soră tânără, venea să ajute la pregătirea conservelor. Ea fusese ajutată de sora Etta să progreseze spiritualicește. Angela se numără și ea printre surorile înțelepte care m-au ajutat în viață. Ne-am căsătorit în aprilie 1958, iar de 58 de ani ne bucurăm de multe privilegii de serviciu. Loialitatea lui Angie față de Iehova și hotărârea ei de a nu face compromis au contribuit la consolidarea căsniciei noastre. Mă pot bizui fără rezerve pe ea, indiferent de problemele prin care trecem.

După ce stația radio WBBR din Staten Island a fost vândută în 1957, am lucrat o perioadă scurtă la Betelul din Brooklyn. Apoi m-am căsătorit cu Angie și am plecat de la Betel. Amândoi am făcut pionierat în Staten Island aproximativ trei ani. O vreme, eu am lucrat chiar pentru noii proprietari ai stației de radio WBBR, care foloseau acum sigla WPOW.

Și eu, și Angie eram hotărâți să ducem o viață simplă ca să ne putem muta ușor oriunde era nevoie de noi. Astfel, în 1961 am putut accepta o repartiție ca pionieri speciali în Falls City, Nebraska. Imediat ce am ajuns în repartiție, am fost invitați să participăm la Școala pentru Serviciul Regatului, la acea dată un curs de o lună, ținut la South Lansing, New York. Am apreciat foarte mult instruirea primită și eram nerăbdători să ne întoarcem în Nebraska pentru a pune în practică ceea ce învățaserăm. De aceea, am fost uimiți când am primit o nouă repartiție: misionari în Cambodgia! Această țară frumoasă din sud-estul Asiei ne-a încântat cu peisajele, sunetele și aromele ei exotice, complet diferite de tot ceea ce cunoșteam noi. Eram nerăbdători să răspândim vestea bună în aceste ținuturi.

Totuși, din cauza schimbărilor politice, a trebuit să ne mutăm în Vietnamul de Sud. Aici însă, după doi ani, m-am îmbolnăvit grav și am fost obligați să ne întoarcem de urgență acasă. Perioada de însănătoșire a durat destul de mult, dar, după ce mi-am revenit, am reluat serviciul cu timp integral.

În martie 1965 am avut privilegiul de a fi repartizați în lucrarea itinerantă. Eu și Angie am slujit 33 de ani în lucrarea de circumscripție și de district, participând totodată la organizarea congreselor. Pentru mine, congresele au fost întotdeauna motive de bucurie, de aceea eram încântat să ajut la organizarea lor. Câțiva ani am vizitat congregațiile din orașul New York și din împrejurimi, iar multe congrese s-au ținut pe Yankee Stadium.

Asemenea multor slujitori speciali cu timp integral, eu și Angie am primit, de-a lungul anilor, o serie de repartiții solicitante. De exemplu, în 1995 am fost invitat să predau la Școala de Organizare Teocratică. Trei ani mai târziu am fost chemați la Betel. M-am bucurat să mă întorc în locul unde începusem serviciul special cu timp integral în urmă cu peste 40 de ani. O vreme am lucrat la Departamentul pentru serviciu și ca instructor la mai multe școli teocratice. În 2007, Corpul de Guvernare  a înființat Departamentul școlilor teocratice, care coordonează activitatea tuturor școlilor organizate la Betel. Am avut privilegiul să fiu câțiva ani supraveghetorul acestui departament.

În ultimii ani au avut loc multe schimbări în domeniul instruirii teocratice. În 2008 a fost înființată Școala pentru Bătrânii de Congregație. În următorii doi ani, au fost instruiți la Patterson și la Betelul din Brooklyn peste 12 000 de bătrâni. Această școală continuă să se țină în diverse locuri, având instructori locali bine pregătiți. În 2010, Școala de Organizare Teocratică a fost numită Școala Biblică pentru Frați Necăsătoriți. Totodată, a fost înființată o nouă școală: Școala Biblică pentru Cupluri Creștine.

La începutul anului de serviciu 2015, aceste două școli au fuzionat, formând Școala pentru Evanghelizatori ai Regatului. La ea pot participa perechi căsătorite și surori sau frați celibatari. Mulți frați de pe glob au fost încântați să afle că această școală se va ține și în alte țări. Mă bucur să știu că din ce în ce mai mulți frați și surori vor avea ocazia să participe la aceste școli. De asemenea, sunt fericit că am putut să-i cunosc pe unii dintre cei care au făcut schimbări în viață pentru a putea beneficia de această instruire.

Acum, când mă gândesc la viața mea, începând cu anii de dinaintea botezului meu, în acea adăpătoare înghețată, și până în prezent, nu pot decât să-i mulțumesc lui Iehova pentru toate persoanele înțelepte pe care le-am întâlnit pe calea adevărului. Unele dintre aceste persoane au fost mai tinere sau mai în vârstă decât mine, iar altele au provenit dintr-un mediu cultural diferit de al meu. Însă toate au avut ceva în comun: au fost persoane spirituale. Ele l-au iubit profund pe Iehova și au demonstrat acest lucru prin acțiunile și atitudinea lor. În organizația lui Iehova există multe persoane înțelepte, alături de care putem păși pe calea vieții. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu că în poporul său am găsit prieteni înțelepți, de la care am atâtea de învățat!