GAIUS a trăit la sfârșitul secolului I. În acea perioadă, el și alți creștini s-au confruntat cu situații dificile. Anumite persoane răspândeau învățături false în încercarea de a slăbi și a dezbina congregațiile. (1 Ioan 2:18, 19; 2 Ioan 7) Un bărbat pe nume Diotref îi vorbea de rău pe apostolul Ioan și pe alții. În plus, nu era ospitalier cu frații aflați în serviciul itinerant și încerca să-i determine și pe alții să adopte atitudinea lui. (3 Ioan 9, 10) Aceasta era situația când Ioan i-a scris lui Gaius. Scrisoarea apostolului, redactată în aproximativ 98 e.n., face parte din Scripturile grecești creștine și poartă numele „A treia scrisoare a lui Ioan”.

În pofida încercărilor cu care s-a confruntat, Gaius a continuat să-i slujească lui Iehova cu fidelitate. În ce fel a dat el dovadă de fidelitate? De ce este Gaius un exemplu pentru noi? Cum ne ajută scrisoarea lui Ioan să fim și noi fideli?

Scriitorul cărții biblice 3 Ioan se prezintă drept „bătrânul”, apelativ prin care iubitul său fiu spiritual Gaius îl identifică cu ușurință pe apostolul Ioan. Ioan i se adresează cu căldură lui Gaius numindu-l „cel iubit, pe care îl iubesc cu adevărat”. Apoi el își exprimă speranța că sănătatea fizică a lui Gaius este la fel de bună ca sănătatea lui spirituală. Ce sentimente nobile și ce compliment frumos! (3 Ioan 1, 2, 4)

Cu toate că în scrisoare nu se specifică, este posibil ca Gaius să fi slujit ca supraveghetor în congregație. Ioan îl laudă pe Gaius pentru că i-a primit cu ospitalitate pe frați, chiar dacă nu-i cunoștea. Apostolul a considerat acest lucru o dovadă de fidelitate întrucât ospitalitatea a fost întotdeauna o caracteristică a slujitorilor lui Dumnezeu. (Gen. 18:1-8; 1 Tim. 3:2; 3 Ioan 5)

Din cuvintele de apreciere adresate de Ioan lui Gaius înțelegem că unii frați călătoreau cu regularitate între localitatea în care se afla Ioan și localitățile în care existau congregații. Din câte se pare, ei îi spuneau apostolului despre vizitele lor. Probabil că în felul acesta afla Ioan vești despre congregații.

Fără îndoială că frații care călătoreau preferau să fie cazați la colaboratorii lor în credință. Hanurile erau locuri rău famate, fiind frecventate de oameni cu moravuri ușoare, și ofereau servicii de proastă calitate. De aceea, când era posibil, călătorii  prudenți stăteau la prieteni, iar creștinii, la frații lor de credință.

Spunându-i să-i trimită pe călători „la drum într-un mod demn de Dumnezeu”, apostolul Ioan îl îndemna pe Gaius să manifeste din nou ospitalitate. „A-i trimite la drum” pe oaspeți însemna a le asigura cele necesare pentru următoarea parte a călătoriei, până la următoarea destinație. Cu siguranță, Gaius făcuse și mai înainte acest lucru pentru oaspeții săi, având în vedere că aceștia îi vorbiseră lui Ioan despre iubirea și credința lui. (3 Ioan 3, 6)

Nu se știe sigur dacă oaspeții erau misionari, mesageri ai lui Ioan sau supraveghetori itineranți. Cert este că ei călătoreau în interesul veștii bune. În versetul 7 citim: „Pentru numele său au plecat ei”. Întrucât în versetul 6 Ioan face referire la Dumnezeu, este clar că expresia „numele său” se referă la numele lui Iehova. Așadar, ca membri ai congregației creștine, frații meritau să fie primiți cu căldură. Așa cum a scris Ioan, „noi avem deci obligația să-i primim cu ospitalitate pe unii ca aceștia, ca să devenim colaboratori în adevăr”. (3 Ioan 8)

Ioan nu i-a trimis această scrisoare lui Gaius doar ca să-i mulțumească. El dorea, de asemenea, să-l ajute să rezolve o problemă gravă. Un membru al congregației pe nume Diotref nu voia să manifeste ospitalitate față de slujitorii itineranți. Mai mult decât atât, el chiar încerca să-i împiedice pe alții să manifeste ospitalitate. (3 Ioan 9, 10)

Fără îndoială că niciun creștin fidel n-ar fi vrut să stea la Diotref, chiar dacă ar fi fost invitat. Lui Diotref îi plăcea să aibă locul întâi în congregație, el nu primea nimic cu respect de la Ioan și răspândea vorbe răutăcioase despre apostol și despre alții. Este adevărat, Ioan nu l-a numit pe Diotref învățător fals, însă acesta nu recunoștea autoritatea apostolului. Dorința lui de a avea o poziție proeminentă și atitudinea lui necreștină puneau loialitatea sa sub semnul întrebării. Cazul lui Diotref arată ce influență poate exercita o persoană ambițioasă și arogantă. Ea ar putea încerca să dezbine congregația. Prin urmare, Ioan i-a spus lui Gaius și, implicit, și nouă: „Nu imita răul!”. (3 Ioan 11)

În scrisoarea sa, Ioan vorbește și despre exemplul demn de imitat al unui creștin pe nume Dimitrie. „Despre Dimitrie au mărturisit [au vorbit de bine] toți . . . De fapt, și noi mărturisim și tu știi că mărturia noastră este adevărată.” (3 Ioan 12) Este posibil ca Dimitrie să fi avut nevoie de ajutor din partea lui Gaius, iar 3 Ioan să fi fost și o scrisoare pentru recomandarea lui Dimitrie. De asemenea, este posibil ca Dimitrie însuși să-i fi dus scrisoarea lui Gaius. Ca mesager al lui Ioan sau supraveghetor itinerant, fără îndoială că Dimitrie a dat unele explicații cu privire la cele scrise de Ioan.

De ce l-a îndemnat Ioan pe Gaius să manifeste ospitalitate de vreme ce el făcea deja acest lucru? Oare considera apostolul că era necesar să-i insufle lui Gaius mai mult curaj? Se gândea el că acesta s-ar fi putut reține să fie ospitalier din cauza lui Diotref, care încerca să-i dea afară din congregație pe cei ce manifestau ospitalitate? Oricum au stat lucrurile, Ioan l-a încurajat pe Gaius prin cuvintele: „Cine face binele provine de la Dumnezeu”. (3 Ioan 11) Iată un motiv important pentru a continua să facem binele!

L-a ajutat scrisoarea lui Ioan pe Gaius să continue să manifeste ospitalitate? Se pare că da, de vreme ce scrisoarea a fost păstrată  în canonul biblic pentru a-i încuraja și pe alții ‘să imite binele’.

Biblia nu oferă alte amănunte despre Gaius, acest frate drag din vechime. Totuși, din cele câteva rânduri consemnate despre el învățăm multe lucruri.

În primul rând, mulți dintre noi cunoaștem adevărul datorită unor frați fideli care au fost dispuși să călătorească pentru a ajunge la noi și a ne predica. Desigur, nu toți membrii congregației creștine de azi parcurg distanțe mari în interesul veștii bune. Totuși, asemenea lui Gaius, putem să-i sprijinim și să-i încurajăm pe cei ce călătoresc, de exemplu pe supraveghetorul de circumscripție și pe soția lui. Sau i-am putea ajuta în mod practic pe cei ce se mută în alte zone din țară sau în alte țări pentru a sluji unde este nevoie de mai mulți proclamatori ai Regatului. Așadar, ‘să urmăm calea ospitalității’! (Rom. 12:13; 1 Tim. 5:9, 10)

În al doilea rând, n-ar trebui să fim surprinși dacă, în cazuri rare, autoritatea fraților cu răspundere este pusă la îndoială. Și autoritatea apostolului Ioan a fost pusă la îndoială, la fel și a apostolului Pavel. (2 Cor. 10:7-12; 12:11-13) Cum ar trebui să reacționăm când apar astfel de situații în congregație? Pavel l-a sfătuit pe Timotei: „Sclavul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, capabil să predea, stăpânindu-se în situații rele, învățându-i cu blândețe pe cei ce se împotrivesc”. Dacă manifestăm blândețe chiar și când suntem provocați, unele persoane cu spirit critic ar putea să-și schimbe treptat atitudinea. Și „s-ar putea ca Dumnezeu să le dea căința care duce la cunoașterea exactă a adevărului”. (2 Tim. 2:24, 25)

În al treilea rând, trebuie să-i lăudăm cu căldură pe cei care îi slujesc cu loialitate lui Iehova în pofida opoziției. Cu siguranță, apostolul Ioan l-a încurajat pe Gaius și l-a asigurat că făcea ce trebuie. În mod asemănător, bătrânii de azi trebuie să urmeze exemplul lui Ioan și să-i încurajeze pe frați, pentru ca aceștia să nu ajungă ‘să se istovească’. (Is. 40:31; 1 Tes. 5:11)

Având doar 219 cuvinte în textul grecesc, scrisoarea apostolului Ioan către Gaius este cea mai scurtă carte din Biblie. Totuși, ea este de mare valoare pentru creștinii din prezent.