ÎN TIMP CE vaporul cu aburi intra în Golful Belfast, micul grup de pasageri de pe punte a început să zărească dealurile verzi scăldate în lumina dimineții. Era luna mai, anul 1910. Pentru Charles Taze Russell, unul dintre pasageri, aceasta era a cincea călătorie în Irlanda. La orizont se înălțau semețe două transatlantice în construcție: renumitul Titanic * și fratele lui Olympic. Pe ponton, dincolo de șantierul naval, câțiva Studenți în Biblie îl așteptau pe fratele Russell.

Cu douăzeci de ani mai înainte, fratele Russell, care era în căutarea celei mai bune metode de răspândire a veștii bune la nivel mondial, luase hotărârea de a face mai multe turnee în afara Americii. Primul lui turneu a început cu Irlanda, în iulie 1891. Aflându-se la bordul vaporului City of Chicago, care se apropia de țărmul orașului Queenstown, fratele Russell privea apusul și își amintea, probabil, ce îi povestiseră părinții lui despre țara lor natală. Cu ocazia primului turneu, Russell și însoțitorii lui și-au dat seama că acel teritoriu era gata de seceriș.

Fratele Russell a fost în Irlanda de șapte ori. Întrucât localnicii au manifestat interes de la prima vizită a fratelui Russell, la următoarele sale vizite au venit sute și, uneori, chiar mii de oameni să-i asculte discursurile. În mai 1903, când a făcut a doua călătorie, discursurile publice din Belfast și din Dublin au fost anunțate în ziarele locale. Russell și-a amintit că cei prezenți au urmărit cu multă atenție tema „O promisiune întărită prin jurământ”, despre credința lui Avraam și despre binecuvântările promise omenirii.

Deoarece irlandezii au manifest mult interes, Irlanda a fost inclusă și în al treilea turneu făcut de fratele Russell în Europa. Cinci frați l-au întâmpinat în portul Belfast într-o dimineață de aprilie din anul 1908. La discursul „Căderea imperiului lui Satan”, care fusese anunțat dinainte și care a avut loc în seara acelei zile, au asistat aproximativ 300 de persoane interesate. Cineva din auditoriu a ridicat unele obiecții, însă a primit un răspuns biblic, bine argumentat. În Dublin, un opozant mai vehement, domnul O’Connor, secretarul Asociației creștine a tinerilor, a încercat să-i convingă pe cei peste 1 000 de oameni din auditoriu să nu-i mai susțină pe Studenții în Biblie. Ce s-a întâmplat apoi?

Să încercăm să ne imaginăm scena. Un bărbat care vrea să găsească adevărul din Biblie asistă la un discurs biblic despre care a citit în ziarul The Irish Times. Sala este atât de plină, încât abia reușește să găsească un loc. Bărbatul îl urmărește cu multă atenție pe vorbitorul cu barbă și cu părul alb, care poartă o haină lungă, neagră. În timpul discursului, vorbitorul se mișcă pe podium, gesticulează și explică, în mod sistematic, verset după verset,  ajutându-l pe acest bărbat să înțeleagă adevărurile din Biblie. Chiar și fără stație de amplificare, vocea vorbitorului ajunge în toate colțurile sălii. Timp de o oră și jumătate toți cei prezenți sunt ochi și urechi. Apoi, în cadrul sesiunii cu întrebări și răspunsuri, de după cuvântare, O’Connor și prietenii lui îi adresează vorbitorului întrebări care să-l pună în dificultate, însă acesta le răspunde fără nicio ezitare cu ajutorul Bibliei. Exprimându-și aprobarea, auditoriul aplaudă. Când spiritele se liniștesc, bărbatul interesat merge la frați pentru a afla mai multe lucruri. Potrivit martorilor oculari, mulți au aflat adevărul în felul acesta.

În mai 1909, când a plecat din New York în al patrulea turneu la bordul vasului Mauritania, fratele Russell l-a luat cu el pe fratele Huntsinger, care era stenograf, pentru ca în timpul călătoriei peste ocean să-i dicteze articole pentru Turnul de veghe. La discursul public ținut la Belfast au asistat 450 de persoane, dintre care aproximativ o sută au stat în picioare din lipsă de locuri.

Cea de-a cincea călătorie, menționată la începutul articolului, a urmat același tipar. După discursul public ținut în Dublin, un cunoscut teolog, adus de O’Connor, a pus întrebări la care a primit răspunsuri din Biblie, spre încântarea auditoriului. A doua zi, călătorii au mers cu vaporul poștei rapide până la Liverpool, unde au urcat la bordul renumitei nave Lusitania, cu destinația New York. *

Și cu ocazia celui de-al șaselea și al șaptelea turneu de predicare din anul 1911, fratele Russell a ținut discursuri publice. În primăvara acelui an, alături de cei 20 de Studenți în Biblie din Belfast, 2 000 de persoane au ascultat discursul „Viața de apoi”. O’Connor a adus și de această dată în Dublin un teolog care să-i pună întrebări fratelui Russell. Auditoriul a aplaudat răspunsurile argumentate biblic. În toamna acelui an s-au ținut discursuri și în alte orașe, la care au asistat mulți oameni. O’Connor împreună cu o sută de scandalagii au încercat din nou să întrerupă întrunirea din Dublin, însă auditoriul l-a susținut cu mult entuziasm pe vorbitor.

Deși, pe timpul acela, majoritatea discursurilor erau ținute de fratele Russell, acesta a înțeles că niciun om nu este indispensabil, întrucât „lucrarea nu este a unui om, ci a lui Dumnezeu”. Discursurile publice, precursoarele întrunirilor publice de astăzi, au fost ocazii extraordinare de a face cunoscute adevărurile Bibliei. Care au fost rezultatele? Aceste discursuri au contribuit la răspândirea veștii bune, iar în multe orașe de pe tot cuprinsul Irlandei au apărut congregații. (Din arhiva noastră din Marea Britanie.)