Să ne cunoaștem dușmanul!

Să ne cunoaștem dușmanul!

„Nu suntem în neștiință despre planurile lui [Satan].” (2 COR. 2:11)

CÂNTĂRILE: 133, 27

1. Ce a dezvăluit Iehova în grădina Edenului despre dușmanul nostru?

FĂRĂ îndoială, Adam știa că șerpii nu pot vorbi. Prin urmare, el trebuie să-și fi dat seama că cel care îi vorbise Evei prin intermediul șarpelui era o creatură spirituală. (Gen. 3:1-6) Adam și Eva nu știau cine era acest spirit. Însă, chiar și așa, Adam a ales de bunăvoie să-i întoarcă spatele iubitorului său Tată ceresc și să i se alăture acelui străin care se împotrivea voinței lui Dumnezeu. (1 Tim. 2:14) Iehova a dezvăluit imediat câteva lucruri privitoare la acest dușman care îi corupsese pe Adam și Eva, promițând că va fi distrus în cele din urmă. Totodată, Iehova a avertizat că, pentru un timp, această creatură spirituală, care vorbise prin intermediul șarpelui, urma să li se opună celor ce aveau să-l iubească pe Dumnezeu. (Gen. 3:15)

2, 3. Din câte se pare, de ce au fost dezvăluite puține informații despre Satan înainte de venirea lui Mesia?

2 În înțelepciunea sa, Iehova nu a menționat niciodată numele propriu al fiului îngeresc care s-a răzvrătit împotriva sa. * De asemenea, el a ales ca, timp de aproximativ 2 500 de ani de la răzvrătirea din Eden, să nu dezvăluie nici măcar denumirea ce-l caracterizează pe dușmanul său. (Iov 1:6) De fapt, această denumire, „Satan”, care înseamnă „Împotrivitor”, apare în doar trei cărți ale Scripturilor ebraice: 1 Cronici, Iov și Zaharia. De ce s-au spus atât de puține lucruri despre dușmanul nostru înainte de venirea lui Mesia?

3 Din câte se pare, Iehova nu a dorit ca în Scripturile ebraice să fie consemnate multe informații despre Satan și despre acțiunile sale întrucât nu voia să-i acorde acestuia o importanță necuvenită. Scopul principal pentru care Iehova a inspirat scrierea Scripturilor ebraice a fost acela de a-și ajuta poporul să-l identifice pe Mesia și să-l urmeze. (Luca 24:44; Gal. 3:24) Odată ce Mesia a venit, Iehova a dezvăluit prin intermediul lui și al discipolilor săi aproape tot ce știm despre Satan și despre îngerii care i s-au alăturat. * Acest lucru este cât se poate de potrivit deoarece Isus și coregenții săi unși sunt cei pe care Iehova îi va folosi ca să-i zdrobească pe Satan și pe adepții săi. (Rom. 16:20; Rev. 17:14; 20:10)

4. De ce nu ar trebui să ne îngrijorăm peste măsură din cauza Diavolului?

4 Apostolul Petru îl descrie pe Satan Diavolul drept un „leu care răcnește”, iar Ioan îl numește „șarpe” și „balaur”. (1 Pet. 5:8; Rev. 12:9) Cu toate acestea, nu trebuie să ne îngrijorăm peste măsură din cauza Diavolului, deoarece puterea sa este limitată. (Citește Iacov 4:7.) În plus, ne bucurăm de sprijinul lui Iehova, al lui Isus și al îngerilor fideli. Cu ajutorul lor, ne putem împotrivi dușmanului nostru. Totuși, e bine să cunoaștem răspunsul la trei întrebări importante: Cât de mare este influența lui Satan? Cum încearcă el să-i influențeze pe oameni? Și care sunt limitele puterii lui?. Pe măsură ce vom analiza răspunsul la aceste întrebări, vom desprinde și unele învățăminte.

CÂT DE MARE ESTE INFLUENȚA LUI SATAN?

5, 6. De ce guvernele umane nu pot să aducă schimbările de care omenirea are nevoie?

5 Lui Satan i s-au alăturat în răzvrătire un număr mare de îngeri. Înainte de Potop, el i-a determinat pe unii dintre ei să aibă relații imorale cu fiicele oamenilor. Biblia dezvăluie acest adevăr prin intermediul unei scene simbolice: un balaur trage după el o treime din stelele cerului. (Gen. 6:1-4; Iuda 6; Rev. 12:3, 4) Când acei îngeri au părăsit familia lui Dumnezeu, ei au trecut sub controlul lui Satan. Acești rebeli însă nu sunt doar o gloată de răzvrătiți. Satan a creat o imitație a Regatului lui Dumnezeu, el fiind regele. I-a organizat pe demoni în domeniul invizibil, le-a dat autoritate și i-a făcut conducători peste lume. (Ef. 6:12)

6 Prin intermediul organizației sale din domeniul spiritual, Satan exercită autoritate asupra tuturor guvernelor omenești. Acest lucru s-a văzut cu claritate atunci când Satan i-a arătat lui Isus „regatele pământului” și i-a spus: „Îți voi da autoritate peste toate acestea și gloria lor, căci mie mi-a fost dată și o dau cui vreau eu”. (Luca 4:5, 6) În pofida influenței rele a lui Satan, multe guverne acționează, într-o anumită măsură, în folosul cetățenilor lor. De asemenea, unii conducători au intenții nobile. Totuși, niciun guvern și niciun conducător nu pot aduce schimbările de care omenirea are atâta nevoie. (Ps. 146:3, 4; Rev. 12:12)

7. În ce fel se folosește Satan nu numai de guverne, ci și de religia falsă și de sistemul comercial? (Vezi imaginea de la începutul articolului.)

7 Satan și demonii se folosesc nu numai de guverne, ci și de religia falsă și de sistemul comercial pentru a induce în eroare „întregul pământ locuit”. (Rev. 12:9) Prin intermediul religiei false, Satan răspândește minciuni despre Iehova. În plus, el este hotărât să-i facă pe cât mai mulți oameni ‘să uite numele lui Dumnezeu’. (Ier. 23:26, 27) Drept urmare, mulți oameni sinceri care cred că îi aduc închinare lui Dumnezeu sunt înșelați și li se închină, de fapt, demonilor. (1 Cor. 10:20; 2 Cor. 11:13-15) Satan răspândește minciuni și prin intermediul sistemului comercial. De exemplu, acest sistem promovează ideea că, pentru a fi fericit, trebuie să ai bani și multe lucruri materiale. (Prov. 18:11) Cei care cred această minciună slujesc toată viața „Bogăției”, nu lui Dumnezeu. (Mat. 6:24) În cele din urmă, iubirea pentru lucrurile materiale „înăbușă” chiar și puțina iubire pe care acești oameni au avut-o față de Dumnezeu. (Mat. 13:22; 1 Ioan 2:15, 16)

8. Ce lecții desprindem din relatarea despre Adam, Eva și îngerii răzvrătiți?

8 Din exemplul negativ al lui Adam și al Evei, precum și al îngerilor răzvrătiți desprindem cel puțin două lecții importante. Prima: există doar două tabere, iar noi trebuie să alegem una dintre ele. Fie îi rămânem loiali lui Iehova, fie trecem de partea lui Satan. (Mat. 7:13) A doua: cei ce i se alătură lui Satan au doar avantaje temporare. De exemplu, Adam și Eva și-au stabilit propriile norme de bine și rău, iar demonii au obținut o oarecare influență asupra guvernelor omenești. (Gen. 3:22) Totuși, prețul răzvrătirii este întotdeauna mai mare decât avantajele aparente oferite de Satan. (Iov 21:7-17; Gal. 6:7, 8)

9. Cum ne ajută faptul de a ști cât de mare este influența lui Satan?

9 Cum ne ajută faptul de a ști cât de mare este influența lui Satan? Ne ajută să păstrăm un punct de vedere echilibrat cu privire la autoritățile laice și ne motivează să predicăm cu și mai mult zel. Știm că Iehova dorește să respectăm autoritățile guvernamentale. (1 Pet. 2:17) El așteaptă să ne supunem legilor guvernului atât timp cât ele nu intră în contradicție cu normele sale. (Rom. 13:1-4) Însă suntem conștienți că trebuie să rămânem neutri și să nu simpatizăm cu vreun partid sau cu vreun conducător. (Ioan 17:15, 16; 18:36) Întrucât știm ce încearcă Satan să facă cu numele și cu reputația lui Iehova, suntem și mai hotărâți să-i învățăm pe alții adevărul despre Dumnezeu. Suntem mândri că purtăm și folosim numele lui Dumnezeu și avem convingerea că iubirea față de el ne aduce infinit mai multe satisfacții decât iubirea pentru bani sau pentru lucruri materiale. (Is. 43:10; 1 Tim. 6:6-10)

CUM ÎNCEARCĂ SATAN SĂ-I INFLUENȚEZE PE OAMENI?

10, 11. Ce momeli este posibil să fi folosit Satan pentru a-i prinde în capcană pe îngeri?

10 Satan are metode eficiente de a-i influența pe oameni. Pentru a-i determina să îndeplinească voința lui, el folosește momeli sau recurge la intimidare.

11 Să ne gândim cât de eficiente au fost momelile lui Satan de vreme ce a prins în capcană atâția îngeri! Probabil că el i-a studiat îndelung înainte de a-i ademeni să i se alăture în răzvrătire. Unii dintre acești îngeri au mușcat momeala având relații imorale cu femeile de pe pământ. În felul acesta a luat naștere o rasă hibridă care a terorizat omenirea. (Gen. 6:1-4) Poate că Satan i-a momit pe acei îngeri neloiali nu numai cu ideea că vor avea relații sexuale imorale, ci și cu promisiunea că vor primi autoritate asupra oamenilor. Este posibil ca scopul lui să fi fost acela de a împiedica împlinirea profeției referitoare la ‘sămânța femeii’. (Gen. 3:15) Oricum au stat lucrurile, Iehova a pus capăt acelor comploturi aducând Potopul, acțiune care, la vremea respectivă, a zădărnicit planurile lui Satan și ale îngerilor rebeli.

Satan încearcă să ne ademenească prin imoralitate, mândrie nepotrivită și ocultism (Vezi paragrafele 12, 13)

12. Ce lecții se desprind din ceea ce li s-a întâmplat îngerilor decăzuți?

12 Ce învățăm din această relatare? Să nu minimalizăm niciodată puterea de atracție a imoralității sau pericolul egocentrismului. Îngerii care i s-au alăturat lui Satan slujiseră foarte mult timp în cer, chiar în prezența lui Dumnezeu. Însă și într-un asemenea mediu sănătos, mulți au permis dorințelor greșite să prindă rădăcini în inima lor și să se dezvolte. În mod asemănător, mulți dintre noi îi slujim lui Iehova de zeci de ani în partea pământească a organizației sale. Totuși, chiar și în acest mediu spiritual curat, este posibil ca dorințele greșite să prindă rădăcini în noi. (1 Cor. 10:12) Cât de important este să ne analizăm cu regularitate inima, să respingem gândurile imorale și să învingem mândria nepotrivită! (Gal. 5:26) (Citește Coloseni 3:5.)

13. Ce altă momeală folosește Satan și ce putem face pentru a nu cădea în capcana lui?

13 O altă momeală eficientă folosită de Satan este curiozitatea cu privire la ocultism. În prezent, el stârnește această curiozitate nu doar prin intermediul religiei false, ci și al industriei de divertisment. Filmele, jocurile electronice și alte tipuri de divertismente fac ca spiritismul să pară interesant. Cum putem evita să cădem în această capcană? Nu ar trebui să așteptăm ca organizația lui Dumnezeu să ne pună la dispoziție o listă cu divertismente potrivite și nepotrivite. Fiecare trebuie să-și instruiască conștiința pentru a lua decizii în armonie cu normele divine. (Evr. 5:14) Vom face alegeri înțelepte dacă ținem cont de sfatul inspirat al apostolului Pavel: „Iubirea voastră să fie fără ipocrizie”. (Rom. 12:9) Ne-am putea întreba: Aș fi ipocrit dacă aș alege acest tip de divertisment? Dacă cei cu care studiez Biblia sau cărora le fac vizite ulterioare ar vedea divertismentele pe care le aleg, ar trage ei concluzia că pun în practică ceea ce predic? Când ceea ce spunem se armonizează cu ceea ce facem, ne este mult mai ușor să evităm capcanele lui Satan. (1 Ioan 3:18)

Satan încearcă să ne intimideze prin interzicerea lucrării de predicare, presiunile colegilor de școală și presiunile membrilor familiei (Vezi paragraful 14)

14. Cum încearcă Satan să ne intimideze și cum putem face față atacurilor sale?

14 O altă modalitate prin care Satan încearcă să ne facă să ne compromitem loialitatea față de Iehova este intimidarea. De exemplu, el poate manipula guvernele astfel încât acestea să interzică lucrarea de predicare. Sau îi poate determina pe colegii de muncă sau de școală să-și bată joc de noi pentru că ne străduim să trăim la înălțimea normelor divine. (1 Pet. 4:4) El îi poate influența și pe membrii familiei noastre, care sunt bine intenționați, să ne determine să nu mai participăm la întruniri. (Mat. 10:36) Cum putem face față acestor încercări? În primul rând, trebuie să ne așteptăm la astfel de atacuri directe, deoarece știm că Satan e în război cu noi. (Rev. 2:10; 12:17) În al doilea rând, trebuie să nu pierdem din vedere adevăratul motiv pentru care suntem încercați: Satan pretinde că îi slujim lui Iehova numai când ne merge bine și că, atunci când ne vom afla sub presiuni, îi vom întoarce spatele lui Dumnezeu. (Iov 1:9-11; 2:4, 5) În al treilea rând, trebuie să ne bizuim pe Iehova pentru a primi puterea de a face față încercărilor. Să nu uităm că el nu ne va părăsi niciodată! (Evr. 13:5)

CARE SUNT LIMITELE PUTERII LUI SATAN?

15. Ne poate obliga Satan să acționăm împotriva voinței noastre? Explicați.

15 Satan nu-i poate obliga pe oameni să acționeze împotriva voinței lor. (Iac. 1:14) Mulți slujesc scopului său din neștiință. Dar, după ce află adevărul, fiecare trebuie să aleagă cui dorește să-i slujească. (Fap. 3:17; 17:30) Dacă suntem hotărâți să îndeplinim voința lui Dumnezeu, Satan nu poate face nimic ca să ne știrbească integritatea. (Iov 2:3; 27:5)

16, 17. a) Ce alte limite au Satan și demonii? b) De ce nu ar trebui să ne fie teamă să ne rugăm cu voce tare lui Iehova?

16 Satan și demonii lui au și alte limite. De exemplu, nicăieri în Scripturi nu scrie că ei ar putea citi gândurile oamenilor sau ce se află în inima lor. Biblia spune că doar Iehova și Isus au această capacitate. (1 Sam. 16:7; Mar. 2:8) Ce se întâmplă însă când vorbim sau ne rugăm cu voce tare? Ar trebui să ne temem că Diavolul și demonii ne aud rugăciunile și că ar putea folosi informațiile aflate împotriva noastră? Nu. Așa cum nu ne este teamă să facem lucrări bune în serviciul lui Iehova doar pentru că Diavolul ne poate vedea, nu ar trebui să ne fie teamă să ne rugăm cu voce tare doar pentru că Diavolul ne poate auzi. Biblia vorbește despre mulți slujitori ai lui Dumnezeu care s-au rugat cu voce tare, dar nu există niciun indiciu că lor le-ar fi fost teamă că Diavolul putea să-i audă. (1 Regi 8:22, 23; Ioan 11:41, 42; Fap. 4:23, 24) Dacă facem tot ce ne stă în putință pentru a vorbi și a acționa în armonie cu voința divină, putem fi siguri că Iehova nu-i va permite Diavolului să ne facă vreun rău iremediabil. (Citește Psalmul 34:7.)

17 Trebuie să ne cunoaștem dușmanul, dar nu trebuie să fim înspăimântați de el. Cu sprijinul lui Iehova, chiar și oamenii imperfecți îl pot învinge pe Satan. (1 Ioan 2:14) Dacă ‘ne împotrivim lui, el va fugi de la noi’. (Iac. 4:7; 1 Pet. 5:9) Se pare că tinerii sunt ținta specială a lui Satan. Ce pot face ei pentru a se împotrivi cu fermitate Diavolului? Vom afla răspunsul în articolul următor.

^ par. 2 Biblia dezvăluie numele proprii ale unor îngeri. (Jud. 13:18; Dan. 8:16; Luca 1:19; Rev. 12:7) Având în vedere că Iehova a dat nume tuturor stelelor, e logic să credem că toți fiii săi îngerești, inclusiv cel care a devenit Satan, au nume proprii. (Ps. 147:4)

^ par. 3 Acest înger răzvrătit este menționat cu denumirea „Satan” doar de 18 ori în Scripturile ebraice, dar de peste 30 de ori în Scripturile grecești creștine.