Dragi tineri, puteți avea o viață plină de satisfacții!

Dragi tineri, puteți avea o viață plină de satisfacții!

„Îmi vei face cunoscută cărarea vieții.” (PS. 16:11)

CÂNTĂRILE: 89, 120

1, 2. Cum demonstrează cazul lui Tony că tinerii pot face schimbări în viață?

TONY, un tânăr care a crescut fără tată, voia să renunțe la liceu. Nu-i plăcea să învețe, iar sfârșiturile de săptămână și le petrecea cu prietenii sau uitându-se la filme. Nu era violent și nu consuma droguri, dar, pur și simplu, nu avea niciun scop în viață și se îndoia de existența lui Dumnezeu. Într-o zi, el a întâlnit un cuplu de Martori și a vorbit cu ei despre îndoielile lui. Martorii i-au dat două broșuri: Originea vieții – Cinci întrebări care merită să fie analizate și Viața – Opera unui Creator?.

2 La următoarea vizită a Martorilor, Tony își schimbase complet atitudinea. Studiase atât de mult broșurile, încât le șifonase și le îndoise. „Trebuie să existe un Dumnezeu”, a spus el. Tony a acceptat un studiu biblic și, încetul cu încetul, și-a schimbat concepția despre viață. Totodată, dintr-un elev slab la învățătură, a devenit unul dintre cei mai buni elevi din școală. Chiar și directorul școlii a fost uimit de schimbările pe care le-a făcut Tony. El i-a spus: „Ai făcut schimbări majore atât în atitudine, cât și la învățătură. Se datorează ele timpului petrecut cu Martorii lui Iehova?”. Astfel, Tony i-a depus o frumoasă mărturie. El a terminat cu brio liceul, iar acum slujește ca pionier regular și slujitor auxiliar. De asemenea, este fericit întrucât acum are și un Tată minunat, pe Iehova Dumnezeu. (Ps. 68:5)

ASCULTAȚI DE IEHOVA ȘI VEȚI REUȘI

3. Ce sfat le dă Iehova tinerilor?

3 Exemplul lui Tony arată cât de mult vă prețuiește Iehova pe voi, dragi tineri. El vrea să vă bucurați de o viață plină de satisfacții. De aceea, vă sfătuiește: „Adu-ți aminte de Marele tău Creator acum, în zilele tinereții tale”. (Ecl. 12:1) În lumea de azi, acest lucru este dificil uneori, dar nu imposibil. Cu ajutorul lui Iehova, puteți să reușiți nu numai acum, când sunteți tineri, ci pe parcursul întregii vieți. Pentru a înțelege mai bine acest lucru, să analizăm două episoade biblice importante: cucerirea Țării Promise și întâlnirea lui David cu Goliat.

4, 5. Ce lecție desprindem din modul în care israeliții au cucerit Țara Promisă și din lupta lui David cu Goliat? (Vezi imaginile de la începutul articolului.)

4 Când israeliții se pregăteau să intre în Țara Promisă, Dumnezeu nu le-a poruncit să se antreneze pentru luptă. (Deut. 28:1, 2) În schimb, le-a spus să asculte de poruncile sale și să se încreadă în el. (Ios. 1:7-9) Din punct de vedere uman, sfatul lui Iehova nu avea niciun sens. Însă s-a dovedit a fi cel mai bun sfat, întrucât Iehova i-a ajutat să-i învingă pe canaaniți. (Ios. 24:11-13) Da, ascultarea de Dumnezeu pretinde credință, dar această credință învinge întotdeauna. Acest adevăr rămâne de actualitate în pofida trecerii timpului. El este la fel de valabil azi, ca și în trecut.

5 Goliat era un războinic de temut. Avea 2,9 metri înălțime și era bine înarmat. (1 Sam. 17:4-7) David, în schimb, a plecat la luptă doar cu o praștie, dar având o credință puternică în Iehova. Pentru cei lipsiți de credință, David era, fără îndoială, un nesăbuit. În realitate însă, nesăbuitul era Goliat. (1 Sam. 17:48-51)

6. Ce vom analiza în acest articol?

6 În articolul precedent am analizat patru lucruri care ne aduc fericire și satisfacție. Ele sunt: satisfacerea necesităților spirituale, prietenii de calitate, urmărirea unor obiective nobile și aprecierea libertății de care ne bucurăm în poporul lui Dumnezeu. Să analizăm acum aceste idei mai îndeaproape cu ajutorul unor principii din Psalmul 16.

SATISFACEȚI-VĂ NECESITĂȚILE SPIRITUALE

7. a) Cum ai descrie o persoană cu preocupări spirituale? b) Care a fost „partea” lui David și ce efect a avut aceasta asupra lui?

7 O persoană cu preocupări spirituale are credință în Dumnezeu și se străduiește să privească lucrurile prin prisma Lui. Ea apelează la îndrumarea lui Iehova și este hotărâtă să asculte de el. (1 Cor. 2:12, 13) David este un bun exemplu în acest sens. El a spus: „Iehova este partea care-mi revine și paharul meu”. (Ps. 16:5) David era recunoscător pentru „partea” sa: prietenia strânsă cu Dumnezeu, în care se refugiase. (Ps. 16:1) De aceea, el a putut spune: „Inima mea se bucură”. Da, nimic nu i-a adus lui David o bucurie mai mare decât prietenia sa strânsă cu Dumnezeu. (Citește Psalmul 16:9, 11.)

8. Menționați câțiva factori care contribuie la o viață plină de satisfacții.

8 Oamenii care își axează viața pe plăceri și caută să se îmbogățească nu vor simți niciodată bucuria pe care a avut-o David. (1 Tim. 6:9, 10) Un frate din Canada a spus: „Adevărata satisfacție provine nu din ceea ce putem obține în viață, ci din ceea ce îi oferim Dătătorului oricărui dar bun, Iehova Dumnezeu”. (Iac. 1:17) Da, manifestând credință în Iehova și slujindu-i, veți avea o viață plină de sens și de satisfacții. Dar cum puteți să vă întăriți credința? Trebuie să petreceți timp cu Iehova, figurativ vorbind, citind Biblia, contemplând creația și meditând la calitățile sale, inclusiv la iubirea pe care ne-o arată. (Rom. 1:20; 5:8)

9. Cum îi puteți permite Cuvântului lui Dumnezeu să vă modeleze?

9 Iehova arată că ne iubește corectându-ne când trebuie, asemenea unui tată iubitor. David a prețuit disciplinarea lui Iehova și a spus: „Îl voi binecuvânta pe Iehova, care mă sfătuiește. În timpul nopților, rinichii mă corectează”. (Ps. 16:7) Da, el a meditat la gândurile lui Iehova, și le-a însușit și s-a lăsat modelat de ele. Dacă și voi, dragi tineri, faceți acest lucru, veți ajunge să-l iubiți și mai mult pe Iehova și să îndepliniți voința sa. De asemenea, veți dobândi maturitate și profunzime spirituală. O soră pe nume Christin a spus: „Când fac cercetări și meditez la ceea ce citesc, am senzația că Iehova a scris lucrurile respective chiar pentru mine!”.

10. Așa cum reiese din Isaia 26:3, ce beneficii ne aduce o concepție spirituală asupra vieții?

10 O persoană cu preocupări spirituale se bucură de perspicacitate și de o cunoștință biblică vastă, ceea ce-i permite să vadă lumea și viitorul așa cum le vede Iehova. De ce ne dă Iehova cunoștință și perspicacitate? Deoarece vrea să ne stabilim obiective sănătoase în viață, să luăm decizii înțelepte și să privim viitorul cu încredere! (Citește Isaia 26:3.) Un frate pe nume Joshua, care trăiește în Statele Unite, spune: „Când stai aproape de Iehova, reușești să vezi lucrurile dintr-o perspectivă corectă”. Cât de adevărate sunt aceste cuvinte!

FACEȚI-VĂ PRIETENI DE CALITATE

11. După ce criterii și-a ales David prietenii?

11 Citește Psalmul 16:3. David știa cum să-și facă prieteni de calitate. El și-a găsit „toată plăcerea” în compania celor care îl iubeau pe Iehova numindu-i „sfinți” întrucât, din punct de vedere moral, ei erau curați, drepți. Și alt psalmist și-a ales prietenii după aceleași criterii: „Sunt tovarășul tuturor celor ce se tem de tine și al celor ce respectă poruncile tale”. (Ps. 119:63) Așa cum am văzut în articolul precedent, și tu poți găsi mulți prieteni de calitate în rândul celor care se tem de Iehova și ascultă de el. Și, bineînțeles, prietenii tăi pot fi de toate vârstele.

12. Ce a stat la baza prieteniei dintre David și Ionatan?

12 Psalmistul David nu și-a limitat cercul de prieteni la cei de vârsta lui. Vă amintiți numele unuia dintre cei mai dragi prieteni ai săi? Ionatan. Prietenia lor este una dintre cele mai frumoase prietenii menționate în Biblie. Ați știut însă că Ionatan era cu aproximativ 30 de ani mai mare decât David? Ce a stat la baza prieteniei lor? Credința în Dumnezeu, respectul reciproc și admirația față de calitățile celuilalt, ca de exemplu față de curajul de care a dat dovadă fiecare când a luptat împotriva dușmanilor lui Dumnezeu. (1 Sam. 13:3; 14:13; 17:48-50; 18:1)

13. Cum îți poți lărgi cercul de prieteni? Exemplificați.

13 Asemenea lui David și Ionatan, și nouă ne face mare plăcere să legăm prietenii cu aceia care îl iubesc pe Iehova și manifestă credință în el. Kiera, care îi slujește lui Iehova de mulți ani, spune: „Mi-am făcut pe tot globul prieteni din diverse medii sociale și culturale”. Când te lărgești în felul acesta, simți puterea unificatoare a spiritului și a Cuvântului lui Dumnezeu.

URMĂRIȚI OBIECTIVE NOBILE

14. a) Ce vă poate ajuta să vă stabiliți obiective nobile în viață? b) Ce spun unii tineri cu privire la obiectivele pe care și le-au propus?

14 Psalmul 16:8. Pentru David, cel mai important lucru din viață a fost să-i slujească lui Iehova. Dragi tineri, și voi veți avea o viață plină de bucurii dacă vă veți stabili obiective în conformitate cu voința Sa și le veți pune pe primul loc în viață. Un frate pe nume Steven spune: „Îmi propun un obiectiv, îl ating și apoi, când privesc în urmă, văd progresele pe care le-am făcut. Acestea îmi aduc multă satisfacție”. Un frate tânăr din Germania, care acum slujește într-o altă țară, mărturisește: „Când voi îmbătrâni, nu vreau să privesc în urmă și să constat că tot ce am făcut a fost numai pentru mine”. Simțiți și voi la fel? Atunci, folosiți-vă talentele pentru a-l onora pe Dumnezeu și pentru a-i ajuta pe alții! (Gal. 6:10) Stabiliți-vă obiective spirituale și rugați-l pe Iehova să vă ajute să le atingeți. El răspunde cu plăcere la astfel de rugăciuni. (1 Ioan 3:22; 5:14, 15)

15. Ce obiective ați putea să vă fixați? (Vezi chenarul „ Obiective practice”.)

15 Dar ce obiective ai putea să-ți stabilești? Poate obiectivul de a răspunde la întruniri cu propriile cuvinte, de a face pionierat sau de a lucra la Betel. De asemenea, ai putea încerca să înveți o altă limbă pentru a sluji într-un teritoriu de limbă străină. Barak, un tânăr care slujește cu timp integral, spune: „Mă trezesc în fiecare dimineață cu gândul că-i voi da lui Iehova toată forța mea. E un sentiment pe care nu mi-l poate da nicio altă activitate”.

PREȚUIȚI LIBERTATEA PE CARE V-O DĂ DUMNEZEU

16. Ce a simțit David cu privire la principiile și legile lui Iehova și de ce?

16 Așa cum am văzut în articolul precedent, legile și principiile drepte ale lui Dumnezeu ne eliberează în sensul că ne ajută să iubim binele și să urâm răul. (Am. 5:15) Din cuvintele lui David reiese că Iehova este Izvorul bunătății. (Psalmul 16:2, 4) Bunătatea este desăvârșire morală, sau virtute. Psalmistul s-a străduit din greu să-l imite pe Dumnezeu și să iubească lucrurile pe care El le iubește. De asemenea, David a învățat să urască ceea ce urăște Iehova, de exemplu idolatria, o practică degradantă care îl privează pe Iehova de gloria ce i se cuvine. (Is. 2:8, 9; Rev. 4:11)

17, 18. a) Ce a spus David cu privire la consecințele închinării false? b) De ce se înmulțesc astăzi durerile oamenilor?

17 În timpurile biblice, închinarea falsă includea deseori acte de imoralitate crasă. (Os. 4:13, 14) Această formă de închinare plăcea cărnii păcătoase, dar nu aducea o fericire durabilă. David a spus că ‘oamenii care au urmat alți zei și-au înmulțit fărădelegile’. De asemenea, ei chiar și-au sacrificat copiii pe altarul acelor zei falși. (Is. 57:5) Iehova detesta cruzimea lor! (Ier. 7:31) Dacă ai fi trăit în acele vremuri, fără îndoială că i-ai fi fost foarte recunoscător pentru părinții tăi credincioși și loiali Lui.

18 Și în prezent, multe religii false acceptă imoralitatea, inclusiv homosexualitatea. Dar consecințele acestei așa-zise libertăți morale au rămas aceleași. (1 Cor. 6:18, 19) ‘Durerile oamenilor se înmulțesc’, după cum vedem pretutindeni. Prin urmare, dragi tineri, ascultați de Tatăl vostru ceresc! Fiți pe deplin convinși că ascultarea este spre binele vostru! Să fiți siguri că răul pe care îl produce o conduită greșită depășește cu mult orice plăcere temporară. (Gal. 6:8) Joshua, citat mai devreme, a spus: „Putem să ne folosim libertatea așa cum dorim, dar când o folosim greșit, suferim”.

19, 20. Ce binecuvântări vor avea tinerii care se încred în Iehova și ascultă de el?

19 Isus le-a spus continuatorilor săi: „Dacă rămâneți în cuvântul meu, sunteți într-adevăr discipolii mei. Veți cunoaște adevărul și adevărul vă va elibera”. (Ioan 8:31, 32) Această libertate include eliberarea din religia falsă, din ignoranță și din superstiție. Mai mult decât atât, ea va cuprinde în cele din urmă „glorioasa libertate a copiilor lui Dumnezeu”. (Rom. 8:21) Puteți simți încă de pe acum această libertate dacă ‘rămâneți în cuvântul lui Cristos’, respectând învățăturile sale. În felul acesta, veți ajunge ‘să cunoașteți adevărul’ nu numai citind despre el, ci și trăindu-l.

20 Dragi tineri, prețuiți libertatea pe care v-o dă Iehova! Folosiți-o cu înțelepciune pentru a vă putea bucura de un viitor luminos. Un frate tânăr a spus: „Faptul că în tinerețe mi-am folosit cu înțelepciune libertatea m-a ajutat mai târziu, când a trebuit să iau decizii serioase, de exemplu când a trebuit să-mi aleg locul de muncă sau să decid dacă să mă căsătoresc sau să mai rămân celibatar o vreme”.

21. Cum putem rămâne pe calea care duce la „adevărata viață”?

21 În acest sistem vechi, chiar și o viață așa-zis bună este nesigură și scurtă. Niciunul dintre noi nu știe ce îi va aduce ziua de mâine. (Iac. 4:13, 14) Prin urmare, cel mai înțelept lucru este să rămânem pe calea care duce la „adevărata viață”, viața veșnică. (1 Tim. 6:19) Evident, Dumnezeu nu ne forțează să umblăm pe această cale. Alegerea ne aparține. Însă este înțelept să facem din Iehova „partea” noastră și să prețuim nenumăratele lucruri bune pe care ni le dă. (1 Tim. 6:17) Să fim convinși că El ne va da „belșug de bucurie” și „desfătări eterne”! (Ps. 16:11)